Saturday, May 31, 2008

31 Mai 2008 - Zi Aniversara

Astazi se implinesc 10 ani de cand am spus DA! in fata unei "Mari Adunari"...
Am rezistat atata? Uite ca da! O fi mult, o fi putin?

Este oricum o realizare pentru care merit felicitat.
Incurajarile dragutze ale colegilor din Studmont... acu 10 ani

Daca ar fi sa masor diferenta de nivel acumulata in acesti ani (suisuri si coborari repetate - ca doar asa-i intr-o casnicie) si vazand si rezultatul, pot spune ca mi-am urcat Everestul, sau macar ca sunt antrenat pentru el.

Thursday, May 29, 2008

Stiati ca...

Astazi 29 mai 2008 la implinirea a 55 de ani de la urcarea pentru prima data a Everestului, am auzit la radio ca Nepalul si-a abolit monarhia dupa mai bine de 200 de ani de regim monarhist. Cica la Kathmandu se fluturau steaguri cu secera si ciocanul...
Ce urmeaza oare pentru ei?

Wednesday, May 28, 2008

Suspension Trauma - Intoleranta Ortostatica

Citind articolul: "Atarnand in coarda" scris de dl.Dinu Mititeanu, si la care faceam referinta in postul anterior, am vazut ca au existat cazuri de moarte in urma atarnarii in coarda atunci cand persoana respectiva nu avea ham ci doar vesta. Ei bine in urma unei documentari am constatat ca realitatea este urmatoarea:

Chiar daca persoana care ajunge in situatia de a atarna in coarda are ham dar este nevoita sa stea nemiscata o perioada mai lunga din diverse motive (oboseala accentuata, este accidentata ori inconstienta), este susceptibila de moarte in foarte scurt timp.

Fenomenul este unul normal si este denumit in engleza Suspension Trauma sau mai corect Intoleranta Ortostatica deoarece nu este o trauma propriu-zisa.
Acest fenomen ne intereseaza in mod deosebit pe noi alpinistii deoarece putem ajunge in situatia de a sta atarnati in coarda.

Care este explicatia?
Functionarea organismului uman nu se impaca cu statul nemiscat in pozitie verticala, deoarece sangele se acumuleaza in zona jumatatii inferioare, si datorita gravitatii nu se mai poate intoarce la inima. Dar prin miscare, se activeaza un mecanism de pompare prin care muschii preseaza venele si datorita valvelor din acestea sangele este readus la inima. In momentul cand starea de nemiscare persista mai mult de 10-15 minute se poate produce lesinul care este un mecanism de aparare, corpul cazand la orizontala si permitand astfel sangelui sa se reintoarca la inima. Daca nu are loc caderea, deci daca de ex. corpul atarna in continuare in pozitia verticala atunci, in foarte scurt timp, creierul nu mai primeste sangele necesar si organismul moare.
Atentie! Daca persoana a stat deja mult timp in aceasta pozitie, este contraindicat sa fie readusa brusc la orizontala, deoarece se poate produce un soc la nivelul inimii si altor organe cand sangele revine deodata in debit prea mare si incarcat de toxine.

Cum se previne?
Cel mai bun mod de prevenire este evitarea situatiilor de stat atarnat in coarda un timp mai indelungat.
Daca totusi nu avem de ales, prima solutie este sa incercam sa ridicam la fiecare cateva minute picioarele din genunchi ca si cum am sta pe scaun.
O solutie mai riscanta este sa miscam continuu muschii de la picioare dar aceasta conduce in acelasi timp la un aflux mai mare de sange in picioare.
O persoana aflata intr-o astfel de situatie nu trebuie lasata singura ci trebuie cat mai repede cu putinta eliberata din pozitia respectiva si apoi, daca a stat mai mult de 10-20 minute, trebuie mentinuta intr-o pozitie sezanda cu spatele drept cam 30 minute.

Ceea ce am prezentat este doar o scurta sinteza si va invit sa cititi in detaliu despre subiectul acesta pe linkul urmator: http://www.suspensiontrauma.info
Atentie! Daca veti aplicata in practica doar ceea ce am scris mai sus fara sa va documentati suplimentar NU ma veti putea considera raspunzator de rezultatele pe care le veti obtine.

De aceea este recomandat pentru fiecare alpinist sa poarte la ham cate 2 bucle Prusik, si bineinteles sa stie sa le foloseasca, pentru a putea sa iasa singur din situatia de atarnare in coarda.
Detalii despre modul de folosire a buclelor Prusik voi da intr-un mesaj viitor.

Thursday, May 22, 2008

Santinela de la Gatul Iadului

Titlul reprezinta numele unui traseu clasic de catarare, considerat de referinta in zona Cheile Bicazului.

Scurt istoric:
A fost deschis in 1961 de catre echipa de alpinisti constituita din Gheorghe Enache, Tudor Hurbean si Constantin Ursulescu. Iata ce se spune despre traseu in ghidul de alpinism al Cheilor Bicazului al lui Wild Ferenc (Dimap):
"Este unul din traseele cele mai frumoase din Cheile Bicazului. Partea inferioara ofera, in parti egale, catarare naturala exigenta si catarare artificiala. Pe partea superioara domina catararea artificiala, aici frumusetea traseului este data de surplombarea puternica si foarte expusa a peretelui...
Deschiderea acestui traseu a constituit unul din marile evenimente ale istoriei alpinismului romanesc, iar pitonarea Petei Galbene constituie o curiozitate demna de istoria alpina. Posibilitatile de escaladare a Petei Galbene, de la bun inceput, au fost puse sub semnul intrebarii de somitatile alpinismului acelor vremuri. Cei doi cataratori cu calitati stralucite, Enache si Hurbean, s-au si impotmolit in roca friabila, putreda. Novicele Constantin Ursulescu, a carui nume nu l-am intalnit nici inainte, nici dupa acest eveniment in cronica alpina a tarii, a realizat o performanta uluitoare: a pitonat pasajul cheie intr-o singura zi."

Traseul fost omologat ca fiind de grad 6A, ceea ce inseamna un traseu extrem de dificil (scara romaneasca de cotatie a dificultatii traseelor alpine incepea de la 1A si se termina la 6B). In cotatie actuala folosind scara franceza de ansamblu ar putea fi considerat ED- (ED = extrêmement dificile). Traseul are 8 lungimi de coarda din care ultima este de fapt o creasta foarte usoara spre varf. Lungimea cumulata a traseului este de peste 321 m si incepe in imediata apropiere a soselei ce strabate Cheile Bicazului, dupa coltul unde aceasta face o puternica curba la dreapta, in locul de confluenta al Bicazului cu Bicajelul. Aici peretele Bardosului atinge inaltimea maxima de 280 m. La inceput se urca usor ascendent pe niste brane cu iarba pana la baza peretelui. De aici exista 2 variante de incepere a traseului: varianta clasica ce urmareste niste pitoane in sus si varianta lui Kobe spre dreapta (STR8 Line 6+) ce urmareste o fisura continua asigurata cu spituri si mult mai sigura decat varianta clasica.

In acest traseu s-a intamplat la un moment dat prin anii '80 si un eveniment incarcat de dramatism, si despre care s-a scris si prin revistele vremii. Despre acest eveniment si altele puteti citi detaliat pe site-ul domnului Dinu Mititeanu dand click aici.

Asadar in dumineca de 18 Mai, impreuna cu Catalin Cretu, am decis sa facem acest traseu, ca prima "piesa de incercare" din acest an. Eu am reusit astfel sa-l parcurg pentru a 6-a oara din care de 3 ori numai cu Catalin. Timpul in care l-am facut a fost de 6 ore; oricum nu ne-am grabit sa doboram recordul de 4 ore scos de mine anul trecut impreuna cu Vali Chiriac dar nici recordul de peste 10 ore scos in 2004 impreuna cu Doru Platon (Doruletz, bine macar ca nu am dormit prin traseu...).
L-am facut in maniera cap-schimbat adica fiecare din noi este cap de coarda alternativ pe cate o lungime, iar lungimile le-am stabilit astfel incat Catalin sa faca cap si celelalte lungimi pe care pana acum le-a facut doar secund. Deci a inceput el cu prima lungime, o bavareza frumoasa pe o fisura foarte bine definita, de aproximativ 30m, pana pe pragul mare din regrupare.

Catalin negociind prima lungime
Catalin a zis ca a facut-o rotpunkt, la fel si eu. In urmatoarea lungime am urmat eu cap, intai se trece un mic tavanel prin stanga, apoi pe fisura larga in sus si dupa vreo 10m se face o mica traversare spre dreapta cam 2m si din nou in sus tinand fisura buna pana sub regrupare unde se face stanga pe pragul mare cu iarba.

Eu ma pregateam sa trec tavanelul din lc. 2
Eu am incercat tot rotpunkt dar am fost nevoit sa ma odihnesc in 2 locuri caci se pare ca nu mai am anduranta. Aceste prime 2 lungimi le-am mai facut rotpunkt si anul trecut. In lungimea a 3-a pornind pe un mic horn spre dreapta apoi pe praguri se ajunge dupa vreo 10 m la un loc de deschis cu multa iarba si din nou se traverseaza stanga peste o mica creasta si apoi pe praguri usor ascendent spre dreapta iar in final un mic traverseu de vreo 5-6m spre dreapta pana intr-o regrupare destul de buna.

Catalin la inceputul lc. 3
Si aici am reusit, secund fiind, sa trec un pas in plus fara sa ma folosesc de pitoane. Incepand cu lungimea a 4-a urmeaza practic predominant catararea artificiala, cu scarite, intai direct in sus vreo 10m apoi usor oblic spre stanga si apoi din nou in sus peste cateva burti pana pe un pragulet nu foarte mare dar destul de comod, exact in dreapta primului tavan si deja pana aici s-a parcurs o buna bucata din Pata Galbena. Lungimea a 5-a, incepe printr-o traversare la stanga 2 m apoi oblic stanga in sus si ulterior dupa cativa metri revine in traversare usor ascendenta spre dreapta pana sub un fel de horn usor inchis in partea superioara unde se trece spre dreapta peste niste praguri si se ajunge intr-o regrupare buna.
Catalin la sfarsitul Petei Galbene
Lungimea a 6-a incepe direct in sus cativa metri apoi oblic spre stanga pana sub ultimul tavan care se ocoleste pe dedesubt si se traverseaza practic pe buza celui de-al 3-lea tavan unde este punctul cel mai aerian din tot traseul.
Aerian inseamna aerian...
Dupa ce se trece pe langa o mica grota se urca usor ascendent stanga si dupa cativa metri unde peretele pierde din inclinatie se ajunge in partea stanga a ultimului tavan, intr-un punct unde vine si traseul a XX-a Aniversare.
Eu pe parcursul faimosului traverseu
Din aceasta regrupare se coboara putin si apoi se urmareste linia pitoanelor in sus si apoi spre dreapta pana pe creasta care in scurt timp isi pierde inclinatia si devine din ce in ce mai usoara, dar atentie este si putin friabila pe alocuri.
Catalin intr-o ultima sfortare...
Ultima regrupare se face pe o placa inclinata sub un colt de stanca care parca bareaza calea spre varf. De aici se poate merge si fara coarda, pe o creasta cvasi-orizontala care duce pana in varful Santinelei, caci oricum nu mai exista decat maxim 2 pitoane pe toata lungimea ei de peste 50m. In varf (1011 m), pe un mic platou, ca de fiecare data, ne astepta o mica surpriza: un loc plin de flori de iris pitice (in alte dati am prins chiar si branduse de toamna) care ne-a incantat privirile si ne-a facut sa uitam de oboseala.
Iris Verna - Iris pitic
Vremea a fost foarte buna, nu foarte cald decat putin pe la jumatatea traseului, iar norii au fost bineveniti si ca un obicei deja, in ultima lungime am primit binecuvantarea cerului cu cativa stropi blanzi de ploaie. A fost super.

Concluzii si observatii:
Traseul este bine pitonat, pe alocuri chiar cu spituri, cu regrupari in general comode, este expus vara la soare in cea mai mare parte a sa, ceea ce poate constitui un dezavantaj din cauza posibilitatii de deshidratare, mai ales daca nu are fiecare o rezerva suficienta de apa. Este un traseu frumos si solicitant iar in unele locuri chiar expus.
Un lucru important este ca cel putin in primele 3 lungimi si in ultimele 2 abia daca ne vom auzi cu coechipierul chiar in eventualitatea folosirii unui fluier, deci atentie la modul de comunicare.
Retragerea se face urmand o poteca marcata prin padure pana la un grohotis pe care-l urmam in coborare pana la serpentinele soselei. Acolo, din pacate sau din fericire, dupa o zi calduroasa, trebuie trecuta apa Bicazului. Succes!

Saturday, May 10, 2008

Despre Everest

Pentru ca zilele acestea sunt romani in expeditii care incearca sa urce varful, m-am gandit sa scriu cateva lucruri despre Everest.
Acest varf a fost descoperit in 1852 prin eforturile lui Sir George Everest, pe atunci comandantul ehipei de cercetari geografice din India Britanica. A fost inregistrat initial cu numele Peak XV si apoi numit oficial Everest in 1865, dupa numele descoperitorului sau, cand s-a recunoscut a fi cel mai inalt varf. Bineinteles varful era cunoscut in Tibet sub numele de Chomolungma ("Zeita Mama a Pamantului"), in China a fost numit Qomolangma iar in Nepal a fost denumit Sagarmatha ("Fruntea Cerului") in 1956.
Everestul este, dupa cum bine stim cu totii, cel mai inalt vf. de pe glob cu cei 8850 m ai sai. Apropos, inaltimea varfului variaza in timp din cauza faptului ca masivul Himalaya (in sanscrita hima=zapada si alaya=casa) este relativ tanar si sufera miscari continue de ridicare. De exemplu inaltimea Everestului masurata in 1852, pe vremea cat era cunoscut drept Peak XV, era de 8840 m apoi, cand a fost masurat din nou in 1954, era de 8848 m iar in noiembrie 1999, cand a fost masurat de catre National Geographical Society, cu ajutorul aparaturii moderne si satelitilor, s-au inregistrat 8850 m.
Varful este situat chiar pe granita dintre Nepal (spre sud) si Tibet (spre nord) si face parte din sub-sistemul muntos Khumbu, din regiunea muntoasa Mahalangur la randul ei din zona muntoasa Himalaya Centrala.
Everestul a fost urcat pentru prima data in 29 mai 1953 de catre Sir Edmund Hillary (decedat anul acesta) si Sherpa Tensing Norgay pe traseul prin Saua Sudica.

Edmund Hillary la Everest Golden Jubilee
Multa vreme a ramas un mister cine din cei doi a fost totusi primul care a pasit pe Everest, iar dupa multi ani Tensing Norgay a recunoscut ca Hillary a fost primul si el a urmat la doar cativa pasi dar in momentele acelea nu se gandeau cine ar fi primul si cine nu.
Prima femeie care a urcat varful a fost japoneza Junko Tabei in 1975.

Junko Tabei la Everest Golden Jubilee
Primul alpinist care a urcat Everestul fara oxigen suplimentar si apoi l-a urcat si solo a fost Reinhold Messner, fiind deasemenea si primul alpinist care a reusit urcarea tuturor celor 14 varfuri de peste 8000 m.

Reinhold Messner la Everest Golden Jubilee
Pana anul trecut au ajuns pe vf.Everest aproximativ 2000 de persoane, inclusiv un japonez de 71 ani, un alpinist cu un picior artificial si chiar si un baiat de 15 ani. Din acest total, peste 500 au urcat varful numai in 2007. Dintre toti acestia, multi au urcat varful chiar de mai multe ori. Recordul de urcari pe Everest apartine lui Appa Sherpa cu 17 reusite. Si americanul de origine romana Gheorghe Dijmarescu se poate mandri cu un numar record de 9 urcari pe vf.Everest, iar anul acesta incearca din nou. Dar in incercarea lor de a cuceri varful au si murit deja peste 200 persoane.
Pentru alpinisti este cred cel mai scump varf, expeditiile cu regim all-inclusive pana pe varf costand (in anul 2003) in jur de 15000 $ pe partea nordica tibetana si in jur de 25000$ pe partea sudica nepaleza.
In mai 2003 cand s-au implinit 50 de ani de la prima urcare a varfului, s-au organizat in Kathmandu, capitala Nepalului, festivitatile Jubileului de Aur al Everestului, la care am avut onoarea sa particip si eu. Chiar inaintea acestor evenimente am facut parte din echipa romaneasca a expeditiei de urcare in premiera a varfului "virgin" Macchermo-Pharilapcha (6017 m) din regiunea Solukhumbu. Ticu Lacatusu impreuna cu Viorel Amzaroiu au reusit atunci sa deschida un traseu in premiera pe fata sudica a varfului fara corzi fixe si fara ajutor suplimentar. Eu, din cauza aclimatizarii insuficiente, am putut doar sa le tin pumnii din tabara de baza avansata instalata la aproximativ 5200 m. Din aceasta tabara, am reusit macar sa vad Everestul stralucind atat la apus cat si la rasarit de la nu mai mult de 20km. Cand l-am vazut prima data aveam impresia ca-l cunosc de o viata...

Poza mea cu Everestul in ultimele raze de soare
Acea expeditie a fost totusi o experienta deosebita pe care nu o voi uita niciodata. Oricum Everestul nu este pentru mine un varf pe care sa-mi doresc sa-l urc, desi inainte de a sti ca voi merge in acea expeditie, imi pusesem asa, ca o dorinta, sa reusesc sa ajung pana la 40 de ani pe un varf de peste 8000 m. Vom vedea ce-mi mai rezerva viitorul...apropiat.

Despre Everest s-au facut pana acum multe filme iar pe 13 Mai se va lansa un nou film documentar: "Storm Over Everest" realizat de catre David Breashears.


Ce am gasit interesant legat de prezentarea acestui film, de pe site-ul revistei Climbing, a fost o definitie simpla dar extraordinara a caracterului: "Caracterul este dat de ceea ce faci atunci cand nu te vede nimeni". Ei, nu-i asa ca e geniala?