Monday, May 21, 2012

Cheile Bicazului, Centralul si Gentiana din Suhard, 11 martie 2012

O ultima incercare de iarna pe peretii Cheilor Bicazului. Atat eu cat si Catalin eram dupa o perioada mai lunga de absenta de pe scena verticala asa ca plecam chiar si fara companie. Acest fapt ce ne-a determinat sa evaluam mai bine posibilitatile si resursele, asa ca am ales sa urcam in Suhard la soare, doua trasee relativ usoare vara dar care pot pune mici probleme pe vreme de iarna. Ambele au cate doua lungimi si au regruparea finala comuna. La traversarea din poteca spre baza peretelui ne vedem nevoiti sa innotam putin in zapada moale si adanca, drept pentru care Catalin gaseste solutia mersului in patru labe. Incepem cu Centralul si urc eu prima lungime cap de coarda apoi Catalin. Ambele sunt frumoase si cu protectii suficiente. Desi gradul de liber nu depaseste 7 nu ne-am chinuit sa urcam rotpunkt avand in vedere bocancii de iarna si frigul de afara. Dupa terminare am coborat in rapel si am intrat in Gentiana, tot doua lungimi si tot in aceeasi ordine: eu cap pe prima lungime si Catalin pe a doua. Ne descurcam destul de bine desi spre sfarsitul lungimii a doua pasii de liber dintre asigurari sunt mult mai lungi si in plus incepuse sa viscoleasca. Din nou doua rapeluri pana jos si terminam totul cu o ciorba fierbinte la restaurant Floarea de Colt. Apoi drumul clasic spre casa cu muzica si buna dispozitie.

Picasa - Vlad Condratov - CheileBicazuluiSuhardMartie2012

Picasa - Catalin Cretu - CheileBicazuluiSuhardCentralGentianaCuVladCondratov

No comments: