Ce face omul cand e caldura mare?

Profitand de weekend-ul prelungit cu ocazia Rusaliilor, cand se anuntau de catre meteorologi temperaturi caniculare de pana la 35 grade, si cand altii se pregateau de alegerile pt.parlamentul european, ne-am repezit pana la mare la Mamaia. Am rezervat cu 2 zile inainte o camera la un hotel, ultima disponibila se pare, si am plecat de vineri noapte ajungand sambata dimineata in Mamaia. Pentru mine a fost cam obositor drumul avand in vedere ca nu am apucat sa dorm deloc. Ne-am luat in primire camera si ne-am dus direct pe plaja. Apa marii fiind cam rece doar ne-am muiat putin picioarele si am facut baie in piscina toata ziua. Dupa un scurt somn de refacere de dupa-amiaza, am iesit pe seara la plimbare cu niste prieteni si am facut o tura cu telegondola, apoi bineinteles copiii au dat iama in parcul de distractii. A 2-a zi dumineca, ne-am trezit mai tarziu si dupa micul dejun copios am iesit din nou la plaja, de data asta avand sezlonguri rezervate la piscina. Activitatile zilei s-au repetat intocmai. Ultima zi dupa ce ne-am facut bagajele am mai iesit vreo cateva ore la plaja. De data asta desi afara era soare am avut parte de un fenomen intalnit mai rar la mare (cel putin de catre mine) si anume ceata. Oricum asta nu ne-a incurcat sa ne balacim si sa mai stam la soare. Pe la ora 13 am plecat spre Constanta unde am vizitat niste magazine si am mancat inainte de plecarea spre casa. Dupa un drum la fel de lung am ajuns cu bine in Iasi, aproape de ora 24. A fost o minivacanta placuta si un mod de a evita caldura torida care am inteles ca a fost in zona noastra. Cu ocazia asta abia ne-am deschis pofta pentru mare asa ca abia asteptam concediul.

Independentei x 10

Daca primul traseu in care am intrat pentru a 10-a oara este tr.Independentei (TD/TD+) din cheile Bicazului asta nu poate fi decat o coincidenta fericita si in acelasi timp sa ma bucure deopotriva caci este unul dintre traseele mele de suflet.
Impreuna cu neobositul Catalin, Mihai si Andrei hotaram sa dam o fuga intr-o dumineca frumoasa de mai pana in Bicaz. Catalin dorea sa faca de data asta echipa cu Andrei in Pintenul lui ... Catalin iar eu aleg sa fac impreuna cu Mihai Independentei. Si asta nu pentru ca ar fi fost un record pentru mine ci pentru ca doream sa-l "guste" si Mihai. In chei vremea se anunta a fi frumoasa cu soare puternic si din punctul asta de vedere traseul ne avantaja, fiind in mare parte la umbra. Pornesc cap in prima lungime si trec la liber, cu foarte putine emotii la tavan. Urmeaza un mic pas deasupra care deasemenea imi iese la liber si gata. Regrupez la primul copac si il asigur pe Mihai care vine fara graba dar sigur. Trecerea tavanului o face dezinvolt si apoi rupe o priza inainte de iesirea pe brana larga unde am regrupat. Urmatoarea lungime este o fisura arcuita spre dreapta putin mai grea, incepand chiar cu primii metri, unde o bavareza cu prize bune la maini dar cu prize scurse la picioare te stoarce daca nu mergi decis si sigur pe tine. Bineinteles ca si pe mine m-a facut (avand in vedere cat ma antrenasem in ultimul timp) si a trebuit sa renunt la stilul liber si am trecut artificial. Pe masura ce urc incep sa-mi revin, urmand portiunea descendenta dar bine asigurata si in final regrupez pe pragul larg inierbat. Mihai abordeaza tot in stil artificial si reuseste fara probleme sa vina in regrupare. Dupa transferul de echipament pornesc in lungimea a 3-a, cea mai usoara in conditii de stanca uscata, si in special fisura urcata la liber in bavareza imi reda increderea in fortele proprii. Desi aveam asigurari mobile nu pun nici o asigurare suplimentara ca sa vada si Mihai cam cum este. Lungimea a 4-a, cu faimosul traverseu artificial, inclusiv cu motul de stanca de care se agata pentru trecere o mica bucla de cordelina, ne readuce aminte ca totusi suntem intr-un traseu TD (in traducere din franceza = foarte greu). Pentru ca Mihai nu are scarite ii dau eu una facand fiecare miscarile ajutati doar de cate o singura scarita dar ne descurcam fara probleme. Ultima lungime si practic cea mai lunga si mai complexa incepe cu o fisura abordata tot in bavareza (imi iese din nou la liber) dar nu fara efort ceea ce ma costa in partea a doua a lungimii spre dreapta cand cedez fizic si ma vad nevoit sa trag de pitoane. La un moment dat am simtit chiar un blocaj al bicepsului. Pana la urma trec si hornul final tot artificial desi alte dati imi iesise toata lungimea la liber. Pacat dar nu ma consum prea mult caci stiu care este cauza si anume lipsa antrenamentului. Vine si Mihai care reuseste sa treaca hornul fara tragere de piton.
In total traseul ne consuma aprox. 4 ore si jumatate. Strangem echipamentul si coboram spre gura pesterii Negre. Din cauza secetei si lipsa umezelii, altadata din abundenta, reusim sa descataram portiunea finala fara sa facem rapel. Il duc pe Mihai sa vada pestera si apoi revenim la masina. Ne oprim putin la Izbucul Mariei unde improspatam rezerva de apa si ne racorim in apa Bicazului. Deoarece Catalin si Andrei inca mai au de parcurs 2 lungimi ne grabim sa mergem in Sugau sa ne mai dam pe cateva trasee usoare de escalada. Dupa ce urcam fiecare cate 2 trasee de maxim gradul 6, imi incerc fortele (care oare?) pe o fisura surplombanta de 8-. Bineinteles ca nu eram pregatit si cu chiu cu vai reusesc sa ajung in top dar tot in stil artificial nu foarte usor dealtfel. Mai grea mi se pare recuperarea buclelor dar reusesc s-o fac pana la urma. Aflam ca baietii nostri au iesit din traseu si incep coborarea asa ca strangem si pornim in intampinarea lor. La locul stiut de trecere (in dreptul primului rand de tarabe de la intrarea in Chei) ii asteptam mancand niste mici si bere/suc. Dupa o perioada cam lunga aflam ca au trecut apa undeva mai jos de locul unde ne aflam noi. Reusim sa ne intalnim si ne imbarcam spre casa. Pe drum povestim fiecare despre cum s-a simtit si alte chestii. Lui Mihai cred ca i-a placut mult traseul si a fost o ridicare a nivelului, capatand astfel o incredere mai mare in fortele proprii, urmand evident sa treaca in viitor la ceva si mai tare. Ajungem in Iasi putin dupa apusul soarelui, obositi dar cu acea multumire in suflet pe care ti-o da orice iesire la munte. Din pacate nu am avut nici eu nici Mihai aparat foto asa ca nu am fotografii din aceasta tura.
O relatare vizuala a traseului facut de Catalin cu Andrei poate fi urmarita aici.

Delta, la prima vedere

Scriu cu ceva intarziere despre o mica incursiune in Delta Dunarii in zilele 1-3 mai. Cum nu mai fusesem niciodata in Delta imi doream sa ajung acolo probabil fiind starnit si de ocazia apropierii datorate vizitei anterioare in Macin. M-am gandit ca nefiind inca vara poate nu avem parte de tantari (care la drept vorbind era unul din motivele pt.care nu m-am grabit sa ajung acolo pana acum).
Toate bune si frumoase, mai ales cand nu stii exact ce trebuie sa faci si cat de complicat poate fi sa vizitezi Delta. M-am gandit ca este relaxant si pentru familie dar nu stiam care sunt conditiile obisnuite de cazare si de calatorie de la Tulcea, Poarta Deltei. Poate ca de aceea acest loc a ramas oarecum mai special si mai putin afectat de "civilizatie".
Aranjez relativ tarziu pentru cazarea in Sulina a 2 familii cu copii si aflu de transportul cu vaporul de la Tulcea care se desfasoara dupa un program oarecum restrans. In fine plecam din Iasi joi noapte sa ajungem cat mai devreme in Tulcea, in ideea ca prindem primul vapor de la ora 11, nestiind ca s-au facut rezervari si mai toate cursele erau ocupate. Prima cursa rapida cu locuri libere este abia la ora 16. In Tulcea vizitam Muzeul Deltei avand drept ghid de nadejde pe nenea Gigi, un unchi de-al meu, si apoi ii facem si o vizita scurta acasa unde mai povestim una alta. Apoi mergem in port si imbarcam in cursa rapida care ne duce in aproximativ 1h30' la Sulina de unde ne preia omul de legatura si ne duce la gazda noastra pentru urmatoarele 2 zile. Inca de la primii pasi prin Sulina, Claudia are ceva de comentat si totul culmineaza la vederea camerei in care urma sa dormim. O camaruta mica exact ca la tara la bunici. Ce sa-i fac, nici eu nu stiam cum va fi dar oricum era prea tarziu pentru conditii cu mai multe stele. Casuta respectiva nici nu avea macar o curte mai mare ca sa poata zburda copiii in voie. Totusi pestele servit de gazda noastra ne-a facut sa mai uitam putin de necaz. Pentru a 2-a zi programasem o plimbare cu barca. Vremea era destul de rece si parca statea sa ploua. Dupa ce am luat micul dejun la un restaurant de langa port ne-am intalnit cu omul cu barca. Ne-a plimbat pe niste canale spre Nord si ne-am intors prin golful Musura. Pe traseu am avut ocazia sa gustam din farmecul Deltei, si sa vedem cateva specimene din fauna ornitologica, adica pasari: pelicani, lebede, egrete, rate salbatice, etc. Dupa vreo 2-3 ore ne-am intors la mal si am mers din nou la restaurant sa mancam, bineinteles iar peste. S-a servit calcan, salau, sturioni preparate divers. Apoi am reusit sa vizitez cu Octavian si plaja trecand si pe la cimitirul international din Sulina (merita vazut). Reveniti in oras am iesit cu totii in parcul de joaca unde copiii au facut legea. Pe seara gazda ne-a pregatit si faimoasa ciorba de peste care a fost foarte buna. Ne-am culcat relativ devreme deoarece plecarea de a 2-a zi era cam matinala. Doar cursa de la ora 7 spre Tulcea mai avea locuri. Am luat catamaranul in ideea ca vom castiga aprox. o ora si am ajuns la 11 in Tulcea. Drumul a fost obositor deoarece a fost foarte aglomerat si cu copii mici va puteti inchipui cum este. In Tulcea ne-am recuperat masinile si ne-am luat ramas bun de la rudele mele, cam pe fuga dar urma un drum cam lung spre casa si ne grabeam. Am reusit sa facem si o mica deviere spre manastirea Celic Dere asezata intr-un loc foarte pitoresc. Dupa trecerea Dunarii cu bacul pe la Galati am mers intins si ne-am oprit sa mancam ceva tocmai la Hanul lui Conachi. Am ajuns cam obositi in Iasi pe la ora 21 si nu eram prea bucurosi. Ceea ce s-a dorit a fi un mic concediu relaxant a fost... cum a fost. Nici vremea nu pot spune ca a tinut cu noi dar asta este.
Pentru ca din cauza stresului am si uitat sa mai fac poze, o sa va arat doar cateva mostre facute de prietenii nostri.

Concluzia: cred ca nu se merita sa mergi in Delta doar pt. o zi si e de preferat sa nu fie in perioade din astea aglomerate.
O parere mult mai buna despre Delta gasiti aici. Poate data viitoare vom incerca sa stam si noi in Crisan.

Macin(ati) ... cu dor de inaltime

Pana saptamana trecuta ultima mea iesire la munte a fost tocmai la sf. lunii martie cu Catalin, Ioana, Mihai si Irina, cand am mai prins cascada de gheata din Bicajel si chiar mai buna calitativ decat la tura anterioara. Atunci plecaseram din Iasi dar nu stiam sigur ce vom face asa ca ne-am luat echipament complet si la cat de multa zapada am gasit prin pereti, doar cascada ne-a putut oferi prilej de miscare si bucurie (vezi album Catalin).
Apoi a urmat o perioada cu cateva antrenamente la panou pana cand la un moment dat am inceput sa simt ca mi-am fortat cam tare un deget (nu zic care) si am hotarat sa fac o pauza mai lunga. Doar o scurta iesire la Bucium in timpul saptamanii trecute am reusit sa incropesc la indemnul lui Mihai.
In fine in weekend care a trecut am fost invitati de Catalin si Ioana in Muntii Macin (probabil cei mai inalti munti din Romania, candva...) si in special la o catarare lejera si frumoasa predominant cu asigurari mobile (asa cum imi place mie). Plecand cu Mihai din Iasi de sambata dimineata, am ajuns pe o vreme nu foarte buna caci ploua marunt si am parcat masina chiar la intrarea in Parcul Natural. Am alocat prima zi pentru "aclimatizarea" specifica muntilor inalti, facand o tura de recunoastere pe poteca "alpina" pana spre vf. Tutuiatu (467m). Pe alocuri mai iesea putin si soarele, apoi iar mai picura, si tot asa am mers prin padurea feerica cautand poteca de creasta pana am ajuns cu bine langa vf. Tutuiatu. Acolo am facut un popas la cariera 3M unde am incercat sa ne "incalzim" pe cateva trasee usoare de granit. Datorita ploii nu am fost in stare sa urc cap de coarda nici macar traseul de 4- din extrema stanga ci a trebuit sa instalez o mansa. Nici macar in mansa nu mi-a facut nici o placere sa ma lupt cu granitul ud si in final ne-am lasat pagubasi si ne-am intors spre locul de campare. Seara ne-am facut plinul cu alimentele energizante traditionale: slanina si carnati de casa cu ceapa si usturoi apoi vinul rosu si restul a fost poveste. Spre apus a inceput treptat sa apara soarele si ne-am mai uscat cat de cat. De lene nu am mai montat cortul si am dormit cu Mihai in masina. M-am trezit aproximativ la ora 7 probabil din obisnuita. Dupa o scurta repriza de gimnastica am inceput sa ecologizez zona de deseurile aruncate aiurea de grataristii care si-au petrecut sarbatorile la iarba verde. Intre timp a inceput sa iasa soarele si ziua de anunta minunata. Dupa un mic dejun frugal ne-am facut rucsacii cu echipamentul de catarat si am pornit pe valea Racova spre peretele cel mai inalt al vaii. Eu am mai avut ocazia sa catar aici un traseu, in 2003, cu Leslie Fuscko, in perioada Festivalului Alpin de la Galati. Nu a fost un traseu greu dar a fost unul asigurat integral cu mobile si ca secund am incercat sa invat cat mai multe. Accesul cel mai facil mi s-a parut a fi cel din poteca marcata si cam din dreptul Branei Mari se traverseaza spre firul vaii si se coboara pe langa perete pana la baza traseelor. Acolo ne-am impartit rapid in 2 echipe: Catalin cu Mihai si eu cu Ioana. Ei doi au ales un traseul Branelor pe spituri iar eu am ales sa facem un traseu pe mobile: Muchia Branelor/Hornul Prieteniei. Traseul are 3 lungimi si are avantajul ca nefiind foarte greu permite invatarea folosirii asigurarilor mobile. Mi-a placut sa ma simt liber si sa-mi aleg locul pe unde urc, nefiind deloc restrictionat de asigurari fixe. Dupa ce am ajuns mai greu dar cu bine in varf, deoarece Ioana abia invata sa recupereze astfel de asigurari (in special nucile ii punea ceva probleme la recuperat) am revenit la baza peretelui pentru a urca si traseul Diagonal. Prima lungime cred ca am luat-o cam mult spre stanga si astfel am mers din nou cu ajutorul asigurarilor mobile pana pe varful tancului unde am regrupat la un spit. A urmat o lungime relativ scurta cu un traverseu spre stanga si am folosit din nou frienduri si nuci. Urmatoarea lungime am facut-o mult in stanga si cred ca in premiera dar oricum usoara. A fost o lungime destul de riscanta caci stanca nu era curata ci acoperita cu multi licheni si zona era destul de friabila. Iesirea in Brana Mare am facut-o la cativa metri in stanga de intrarea in Hornul Prieteniei. Cum Ioana s-a chinuit destul de mult cu un friend pus de mine la limita si nu a reusit sa-l recupereze, a trebuit sa cobor eu in rapel si bineinteles ca si eu m-am chinuit sa-l scot fiind cat pe ce sa-l abandonez acolo. Pana la urma a iesit si la revenirea in Brana Mare am facut schimb intre echipe. Ioana a repetat ca secund Hornul Prieteniei iar eu filat de Catalin am intrat pe linia traseului Branelor si apoi am urmat oblic traseul Diagonal pana la fisura finala. Acolo din cauza unui piton batut (cam ciudat) intr-o fisura am fost indusi in eroare si am incercat sa iesim pe acea fisura desi nu era din traseul nostru. Dupa chinuri zadarnice de abordare la liber a acesteia (asigurare proasta si espadrila deloc tehnica), am revenit pe fisura din dreapta care intradevar era cea corecta de gradul 5+. Dupa iesire a venit si Catalin care si-a dat seama ca asa trebuia abordat si nu pe linia pe care s-a chinuit anterior si el cu Mihai. Apoi ne-am retras la masina unde am strans bagajele si am plecat spre casa destul de multumiti. Pe drum am avut destule momente in care ne-am impartasit impresiile si am mai hotarat ca e o zona foarte frumoasa care merita vizitata mai des, chiar daca ne da putin rau de inaltime. :)
Las in continuare cateva imagini sa vorbeasca...
















Versiunea ilustrata a intregii ture din Macin a lui Catalin si Ioanei o puteti vedea aici.

La munte prin zapada

Revin cu un weekend petrecut din nou la munte intr-un cadru de iarna deosebit de feeric. Povestea incepe asa: Catalin isi propusese initial sa mearga in Fagaras sa faca impreuna cu Vali un traseu in peretele Caltzunului, ulterior m-am alaturat si eu, apoi Vali a trebuit sa renunte din cauza proaspat-nascutei Ana (sa-i traiasca!) si ca un facut, a trebuit sa renunt si eu la o zi libera pentru probleme de servici.
Cum nu ne venea prea usor sa ramanem in oras am hotarat impreuna sa mergem totusi undeva la munte, desi se anunta un weekend destul de rece si cu ninsori.
Plecam de dimineata doar eu si Cata spre Cheile Bicazului, avand echipament complet si de stanca si de gheata. Ajungem fara probleme in chei pe la ora 9 si constatam la fata locului ca totul e acoperit cu un strat consistent de zapada proaspata. Amandorura ne era dor de catzarare. Dupa o scurta inspectie a zonelor ne decidem rapid sa intram in Fisura Artei si dupa ce ne luam tot echipamentul necesar (inclusiv coltari si 1 piolet) pornim hotarati spre baza traseului. Urcam pantele abrupte ale valcelului prin zapada proaspat asternuta si dupa cca. 3/4h ajungem la stanca. Cat ne echipam il indemn pe Catalin sa mearga primul, care bineinteles se incalta cu espadrilele, desi il avertizez ca va avea probleme pe zapada. La 10 porneste si dupa cativa pasi se vede nevoit sa se retraga si plec eu incaltat cu bocancii de iarna. Trec cu bine de pragurile incarcate cu zapada asigurandu-ma cu 2 friend-uri si curatand continuu zapada. Ulterior ma mai ajut de un friend la traverseul expus spre dreapta pe dupa un bolovan mare de stanca. Pun si un anou pe dupa alt colt de stanca si gata. Urmeaza un diedru destul de dificil si apoi inca cativa metri si ajung in sfarsit in regrupare. Vine si Catalin destul de greu caci ii inghetasera intre timp mainile. Urmeaza o lungime relativ sigura si fara probleme (zic eu) dar la fata locului totul de dovedeste a fi altfel, mai ales ca pe alocuri peretii erau umezi si chiar acoperiti cu un strat de gheata ce facea dificil ramonajul. Noroc ca e o lungime asigurata destul de des. Ne chinuim amandoi dar ajungem si in regruparea a 2-a. De acolo ma si gandesc ca in lungimea urmatoare ma asteapta ceva probleme la iesirea pe "valcelul" inierbat de sub bifurcatia de trasee. In fine pornesc si trec pasajele de horn surplombant unde ca si in lungimea anterioara trebuie sa ne tragem rucsacii dupa noi caci altfel ne incurca foarte tare. Ies pe primele praguri de iarba unde gasesc pitoane nesperate si apoi din nou cu ajutorul unui friend ma aburc peste o mica saritoare inierbata si acoperita cu zapada fara sa folosesc pioletul din rucsac. Regrupez apoi vine si Catalin cand deja incepe sa-mi fie frig. In timp ce-l filam in regrupare analizez situatia si consider ca cea mai buna varianta de continuare ramane prin fisura Artei si nu prin fisura Surducului intrucat aceasta are portiuni "cazute" care sunt acoperite de zapada din abundenta iar in "tub" si diaclaza totul avea sa fie relativ uscat.

Fisura Surducului	Fisura Artei

In schimb el, fiind de felul lui foarte optimist, e decis sa continue prin fisura Surducului dar din nou se inseala cand dupa cativa pasi constata ca nu poate continua fara riscuri mari de cadere direct in regrupare. Ne contram putin asupra continuarii, eu insistand sa mergem mai departe pe Fisura Artei iar el insistand pentru intoarcere, dar in final decidem impreuna ca sa incepem retragerea in rapel, timpul nepermitandu-ne sa continuam pe lumina decat inca cel mult 1h si jumatate. Era deja aproape ora 16. Aveam sa constatam cu ocazia aceasta ca rapelurile din fisura Artei nu sunt chiar asa de simple precum s-ar parea. Coborarile din lungimea a 3-a si a 2-a trebuind dirijate foarte bine altfel se ajunge la o distanta de aprox.10m dreapta fata de urmatoarea regrupare. Bineinteles ca sa fie tacamul complet dupa al 2-lea rapel se blocheaza corzile si dupa eforturi disperate de a le recupera ne vedem in situatia de a fi nevoiti sa urcam pe prusice sa vedem ce s-a intamplat. Nu este pentru prima data cand patesc asa, si culmea tot in peretele acesta. Asa ca ma duc eu si urc cu greu cei peste 30m pana la locul unde s-au blocat corzile si deja pe intuneric incep coborarea in rapel. Ultimul rapel il facem la lumina frontalelor si ajungem fara probleme la baza peretelui. Coborarea este putin mai delicata din cauza riscului de lunecare permanent dar reusim sa scapam fara cazaturi serioase. Jos la masina totul era in bezna desi era doar ora 19. Mergem direct la restaurant Floare de Colt unde mancam o ciorba de fasole cu afumatura si bem cate un ceai. La intoarecere in masina ne instalam ca si mancam bine si facem si un vin fiert. Hotaram sa dormim in masina deoarece temperatura afara era deja spre -6 grade si chiar ne-a fost bine. A doua zi o pornim ca si alta data spre Ceahlau cu gandul sa urcam dinspre Neagra spre Piatra Sura si apoi eventual pana la Dochia daca timpul ne permite. Muntele ne-a oferit un cadru numai bun de relaxare desi cei cativa km pe drumul forestier si pe alocuri prin zapada destul de mare mi-au fortat putin picioarele. Totul a fost minunat, am ajuns pana pe vf. Varatec de unde am admirat Turnul lui Butu si Ana si restul peisajului incantator. Mai departe am fi putut ajunge pana in Poiana Maicilor dar eram multumiti si cu atat. Daca acolo am ajuns in 3 ore, la intoarcere nu am facut nici macar 2 ore. A fost o zona destul de "salbatica" deoarece mai tot timpul am intretaiat urme se iepure, veverita, lup si chiar urs (ziceam eu, iar Catalin zicea ca-s de om). Vremea a fost numai buna cu temperaturi in jur de -2 grade iar cate putin si facut aparitia si soarele.




Este o zona care merita explorata mai mult, dupa cum arata si imaginile, si ne-am promis amandoi ca vom reveni.

40+

Hehehe iata ca deja am pasit cu bine in deceniul al 4-lea, petrecerile s-au terminat si totul este ok. Ma simt bine, sunt sanatos, iubesc, creierul inca functioneaza normal, ma antrenez, imi este draga viata si vreau sa fiu fericit. Multi deja sunt invidiosi pe mine dar sper ca se vor simti si ei la fel de bine cand vor atinge aceasta varsta. Imi vine sa incep sa fac lucruri pe care nu le-am facut pana acum, de genul sa scriu o carte ori poezii sau sa iau lectii de pian. Cred ca voi incepe sa si citesc mai mult si sa ma intalnesc mai des cu prietenii. Simt in mine o energie pe care trebuie s-o valorific cat mai bine ("prietenii stiu de ce..."). ;)
Sunt totusi cateva lucruri care ma intristeaza putin si anume ca oricat de indiferenti am vrea sa fim fata de ce se intampla in jurul nostru si sa traim doar intr-o lume a noastra, efectele crizei care se face tot mai simtita ne determina sa depindem din ce in ce mai mult unii de altii si de lumea care ne inconjoara.
Alt lucru care ma ingrijoreaza este vestea recenta cum ca ar exista un regulament al Parcului National Cheile-Bicazului Hasmas ce reglementeaza cumva si activitatile de alpinism si escalada. Pentru toti cei interesati de practicarea unor astfel de activitati le recomand sa citeasca acest regulament pe site-ul Administratiei Parcului, in special punctul 2.10:

http://cheilebicazului-hasmas.ro/ro/regulament.php
Nu zic ca nu trebuie sa existe reguli dar ar fi pacat ca cei care au intentii bune si in ceea ce fac au grija de natura si de mediu sa fie afectati si sa le fie ingradite ori interzise activitatile. Deci dragi alpinisti si cataratori, haideti sa ne gandim mai bine la acest aspect si sa vedem ce putem face sa ne aparam drepturile si nu in ultimul rand sa constientizam cu ocazia asta mai bine importanta grijii fata de natura si de mediul in care ne desfasuram activitatile.
Avem o asociatie dar nu avem membri, suntem destui dar nu suntem uniti, vrem toti cam acelasi lucru dar o facem fiecare intr-un mod foarte diferit. Poate daca ne-am reuni fortele si mintile am gasi o solutie la astfel de probleme care vor incepe sa ne priveasca din ce in ce mai des.
Kobe spune ca a vorbit deja cu un reprezentant al Administratiei si astfel a aflat de acest regulament, de care nu stiam probabil niciunul dintre noi. A mai aflat de ex. ca este interzisa practicarea dry-tooling si a accesului la cascadele de gheata, stiati asta? Va convine?
Mie unuia nu, dar oricum regulile sunt reguli si trebuie respectate. Asa ca pana una alta aveti grija ce faceti astfel incat sa nu inrautatim situatia.