Fisura Albastra si "Cuxi"

In weekendul care a trecut am profitat de putina libertate si de vremea buna si am decis sa mergem in Bucegi. In sfarsit a venit din nou randul Fisurii Albastre din peretele vaii Albe. Cred ca este un traseu pe care si-l doreste orice alpinist. Pe langa faptul ca te intampina si te ademeneste de fiecare data cu impozanta sa maretie inca de la poalele muntelui, din Busteni, este si un traseu de referinta in istoria alpinismului romanesc. Fisura Albastra varianta directa este cotat 6B (6+ A1) ED-/ED 14lc, fiind un traseu reamenajat.
Eu am mai incercat acest traseu impreuna cu Kobe in sep.2001 dar din cauza ploii ne-am retras in rapel din Marea Traversare. O noua intentie am avut impreuna cu Catalin in aug.2005 dar fiind foarte ud traseul am schimbat planul si am facut atunci Diedrul Pupezei.
De data asta se parea ca nimic nu mai putea sa ne impiedice sa ne realizam visul. Am pornit cu masina din Iasi vineri la ora 20 si dupa 6 ore parcam in fata Caminului Alpin. Obositi fiind ne intindem putin sa dormim eu cu Andrei in masina iar Catalin si Irina s-au intins in sacii de dormit, afara langa masina. Dupa cca. 2-3 ore bineinteles ca nu prea am reusit sa dormim, nici noi in masina si nici ei afara. Intr-un final ne-am trezit si dupa ce ne-am pregatit rucsacii am pornit cu spor spre Refugiul Costila la ora 6. Soarele deja rasarise si cu razele sale blande reusea sa strapunga desisul padurii si ne mangaia fetele obosite dar pline de entuziasm.
Pe la ora 7 si ceva poposeam in fata refugiului unde ne-am lasat bagajele si am mancat un mic dejun in viteza. La 8 pornim spre circurile vaii Albe. Pe drum ne intalnim si cu alte echipe ce aveau sa catere in acelasi perete. Unii in Lespezi ca si Andrei cu Irina iar alta echipa in Creatia (Mihai Sima si Mugur). Pe la 9 si ceva sunt deja echipat la baza traseului si hotarasc cu Catalin sa mergem o bucata cat mai intins adica concomitent. Astfel regrupez tocmai la mijlocul primei traversari spre locul La Ruine. De acolo urmeaza Catalin si continua pe o zona destul de friabila si chiar cu mult pamant si iarba. Urmatoarea lungime imi revine mie si trec destul de greu de niste praguri pamantoase si neasigurate pana la Fisura Ascunsa pe care o trec fara probleme. Odata regrupat incep sa resimt efectele soarelui torid care ne seaca de vlaga. Continua Catalin cu Marea Traversare, lungime destul de sensibila de unde mai cad ceva pietre. Traversarea spre bivuacul 1 o fac eu, cu putine emotii atunci cand trebuie sa ma bizui la maini doar pe smocurile de iarba. Imediat dupa mine ajunge si Mihai care ne recomanda ca urmatoarele 2 lungimi sa le lege aceeasi persoana deoarece regruparea de sub Tendor te face sa tremuri de frig. Zis si facut si porneste Catalin care este si in tricou cu maneci scurte. Urmeaza hornul umed si rece destul de neprietenos as zice. Regrupeaza destul de bine si din nou porneste dezinvolt spre bivuacul 2. La Tendor sunt cativa pasi de liber nu foarte dificili in special cand zona este uscata (adica foarte rar). Ajungerea pana in bivuacul 2 reprezinta atat un prim moment de usurare cat si un loc deosebit prin natura lui foarte comoda si a privelistii fantastice asupra intregii vaii Albe.
Ma simt destul de obosit si il rog pe Catalin sa continue tot el si urmatoarea lungime. Revenirea pe linia fisurii o face initial pe o varianta care implica o portiune descendenta destul de dificila dar noroc din nou de Mihai care il directioneaza pe varianta mai buna direct in sus si apoi oblic stanga spre urmatoarea regrupare: buturuga lui Enache. Pana acolo imi mai revin si eu putin (desi era chiar sa atipesc in bivuacul 2) si pornesc eu in urmatoarea lungime. In loc sa regrupez pe gresiile din bivuacul 3 continui si cu Fisura cu Lilieci oprindu-ma exact sub faimosul Tavan. Regruparea este sigura dar nu chiar foarte comoda. Vine si Catalin, ii fac cateva poze si ii propun sa merg eu cap in Tavan dar el se ofera fara nici o ezitare si nu vreau sa-i stric placerea. Lungimea cu Tavanul este foarte spectaculoasa si se trece artificial cu scaritele atarnand in gol. Imaginea o stim prea bine din cartea lui Cuxi. Dupa aceasta urmeaza o lungime nu foarte grea dar in schimb cu vreo 2 pasi de liber mai expusi si ma felicit in gand pentru ca reusesc sa-i trec cu bine. Ajung intr-o alta regrupare excelenta: bivuacul 4. De acolo nu mai este decat o singura lungime pana in creasta si ne permitem putina relaxare. Catalin incepe lungimea decis si traverseaza expus cativa metri dupa care mai sus abordeaza hornul orizontal cu "piciorul de lemn" plin de extaz. Iesim in creasta vaii Albe dupa mai bine de 10 ore de escalada si alte multe ore nedormite. Suntem fericiti si ne bucuram intens. Nu uitam ca urmeaza o retragere destul de lunga si chiar dificila pe timp de noapte asa ca nu ne permitem sa zabovim prea mult. Traversam Brana Aeriana si coboram pe portiunile atat cu lanturi cat si fara de pana La Panda. Deja incepe sa se lase intunericul si dupa traversarea valcelului Stancos nu mai dibuim poteca si mergem la nimereala spre baza Tancului Mic. Pe la ora 22 suntem la refugiu, foarte obositi si cu singurul gand ca am reusit in sfarsit sa facem Fisura Albastra. Noi si "Cuxi", caci in tot acest timp parca ar fi fost aievea cu noi si ne-ar fi insotit in tot traseul. Ioana ii dadea lui Catalin sms-uri de incurajare cu citate din cartea Singuratatea Verticalelor. Deasemenea Catalin cu energia lui debordanta, pasiunea si entuziasmul pe care le avea permanent parca ar fi fost intruchiparea acestui personaj celebru. Mancam impreuna cu Andrei si cu Irina care la randul lor sunt foarte obositi dupa ce s-au retras (poate nejustificat) de sub Fisura Ascunsa, fara sa mai continue traseul Lespezi. Eu adorm aproape imediat ce ma intind in sacul de dormit si dupa un somn binemeritat ne trezim la 9. Imi resimt toti muschii si hotarasc sa nu mai fac nimic deosebit ci doar sa ma relaxez. Ulterior reusesc sa-l conving pe Andrei sa urcam macar prima lungime a traseului Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit. Pe la amiaza ne strangem bagajele si coboram fara graba spre Busteni unde visam sa mergem direct la o terasa si sa bem o bere/suc.
In drum spre Iasi ne abatem putin si facem o mica vizita prin Cheile Rasnovului unde privim peretii si asistam la un accident destul de grav. Ajungem cu bine acasa dupa ora 22, cu dorinta de a povesti si altora aventurile noastre in Bucegi. Am avut parte de o tura reusita, de mult visata si pe care nu o vom uita asa usor.

Peretele impunator al vaii Albe, cel mai mare din tara

La plecarea in lungimea cu Fisura Ascunsa

Pe Marea Traversare

In regruparea bivuacului 1 (foto Mihai S.)

Putina odihna in bivuacul 2

Regruparea de sub marele Tavan

Catalin se lupta cu scaritele in Tavan

La bivuacul 4

Panorama vaii albe si a peretelui Albisoarelor

Ultima miscare inainte de iesirea in creasta

Finalul traseului in creasta vaii Albe

"...si nu vor uita ca au stat suspendati ... intre Cer si Pamant, iar coarda in care au fost legati in tot acest timp i-a unit definitiv intru prietenie" - Cuxi, Singuratatea verticalelor
Multumim aparatului foto care a reusit sa ne imortalizeze in cateva imagini din aceasta escalada atat de mult dorita de amandoi. Multumim si lui Mihai pt. recomandarile date pe parcursul traseului.

Un Mos si o Baba au hotarat sa devina ... barbati

Conform traditiei ca sa devii barbat trebuia sa faci armata. Si uite asa ne-am hotarat si noi, un Mos (asta sunt eu ca deh s-ar zice ca nu mai pot) si o Baba (asta e Catalin caci cam vorbeste si se agita intruna) ca ar fi cazul sa pasim in randul barbatilor si cum altfel decat facand Armata. Si ce mai armata...
Poate ca daca armata ar fi un fleac ar face-o oricine dar nu e chiar asa. A fost valabil si in cazul nostru cand am ales traseul Armata din Cheile Bicazului (6B, cel putin TD+, 9lc).
De mult ne doream sa bifam si sa adaugam si acest traseu in palmaresul nostru dar nu reuseam sa ne hotaram. Stiam de reusitele palpitante mai vechi ale unor echipe precum Kobe cu Ben sau Vali cu Doru. Cu totii pot confirma ce se spune in ghidul traseelor si anume ca este foarte solicitant si necesita o buna rezistenta si experienta. Caracteristica predominanta a traseului este parcurgerea in stil artificial (A1). Oricum este un traseu parcurs foarte rar in ultima vreme desi am intalnit undeva intr-un piton o bucata de cordelina neuzata.
Plecam din nou la 4 din Iasi, dupa o noapte aproape nedormita, si ne regasim la baza traseului la aprox. 8, gata de atac. Ca de obicei ii propun lui Cata sa incep eu si asa a fost. Astfel am eliminat timpul in care m-ar fi luat frigul filand. Prima lungime imi este noua, cu toate ca am studiat-o in nenumarate cazuri de la baza, dar oricum nu pune probleme deosebite. Se urca o fisura oblica spre dreapta apoi traverseaza pe niste praguri si pe sub o mica surplomba si din nou in sus pe un fel de diedru unde se reuneste cu traseul Lizard amenajat de Misu. Se regrupeaza mai sus pe un prag bun cu iarba. A doua lungime scurta ne este cunoscuta amandorura fiind comuna si traseului Lizard. Dupa trecerea peste o fata spalata (cu o chinga alba putreda) se iese pe un prag si de acolo direct in sus pe fisura cam 25m pana la baza unui diedru mare. De aici cele 2 trasee se despart pentru un timp. Lungimea a 3-a este clara si porneste oblic spre dreapta pe pitoane cam slabe apoi in sus si in final traverseaza spre dreapta pana pe un tanc cu un loc numai bun de stat in fund, dar prost amenajat dpdv al regruparii. Locul e fenomenal mai ales cand stai cu picioarele balanganind in golul de sub tine. Recomand totusi regruparea chiar inainte de acest tanc pe un mic prag cu iarba unde se pot consolida mai multe pitoane. A 4-a lungime este una din cele mai "de temut" ale intregului traseu prin faptul ca exista chiar de la pornire, descendent spre dreapta, un fel de balustrada din coarda f.veche, gata sa se rupa in orice moment, si pe care ai impresia ca e obligatoriu s-o folosesti ca sa poti trece. Din fericire exista pitoane suficiente (nu neaparat si sigure) pentru a nu fi nevoie de utilizarea acelei neimbietoare balustrade. Catalin trece cu ceva emotii dar fara probleme si dupa cativa metri traseul revine la verticala urmand niste fisuri si fetze iar apoi cu un mic traverseu expus spre dreapta. Urmarindu-l mi se pare ca merge prea mult spre dreapta si ii strig sa verifice schita traseului. In final regrupeaza intr-un loc f.aproape de regruparea normala, un prag bun cu 2 pitoane. De acolo, lungimea a 5-a trebuie urmata oblic spre stanga si nu dupa linia de pitoane care o ia oblic dreapta spre traseul Surplomba de la Gatul Iadului. Dupa cateva praguri urmeaza o fisura lunga drept in sus cu un pas unde am batut un piton dupa ce am incercat cu o nuca si care a rupt o bucata de stanca la incarcare. Ulterior se traverseaza orizontal spre stanga pe pitoane din care unul mi s-a rupt in mana de ruginit ce era si pe care a trebuit sa-l bat cumva inapoi. Din nou cativa pasi intinsi oblic stanga, chiar putin liber expus, si dupa cativa metri se regrupeaza din nou pe un prag larg, ca un mic balcon, unde poti sta chiar si intins. Acolo ai aceeasi senzatie de expunere fiind cumva chiar deasupra soselei. Lungimea a 6-a porneste drept in sus si apoi oblic spre stanga, cu cativa pasi intinsi de artificial si in final ajunge pe un fel de brana larga unde se reintalneste cu tr.Lizard. Ajungand aici ne-am simtit oarecum mai relaxati caci incepand cu acest punct noi doi am mai parcurs continuarea traseului atunci cand am intrat prima data in traseul Lizard si la un moment dat eu, capul de coarda, am ratat bifurcatia spre stanga (destul de greu sesizabila) si am continuat prin Armata. Desi Lizard are o regrupare la sfarsitul branei ascendente spre dreapta decid ca as putea lega in continuare si bucata verticala pana sub un tavan. Lungimea este intinsa si ca sa economisesc bucle asigur mai rar, in special in spiturile noi. Nu e de omis faptul ca la un moment dat exista o miscare in care trebuie sa treci folosindu-te de un piton cu un siret subtire si uzat care totusi inca a tinut si greutatea noastra. Se poate folosi ca alternativa si un friend #2.
Lungimea a 8-a ii revine lui Catalin si dupa cativa metri in sus pe niste pragulete incepe o traversare orizontala stanga pe sub un fel de tavan pana la inceputul unui jgheab. Initial se urca pe fetzele din stanga la artificial iar in partea finala se revine pe fir unde jgheabul se largeste si devine ierbos. Se regrupeaza intr-o mica strunga cu 2 copaci solizi. De aici pentru ultima lungime tin minte ca data trecuta am luat-o direct in sus spre creasta, facand practic un fel de premiera avand in vedere ca am intalnit un singur piton ratacit si in rest am asigurat doar cu ceva frienduri si la cativa arbusti. De data aceasta am cautat lungimea clasica pentru care trebuie traversat pe o brana spre dreapta cam 10m. Bineinteles ca nici acum nu mi-a facut placere deosebita fiind de urcat pe multe praguri instabile de iarba cu pasi multi de liber nu foarte grei dar expusi. Ajungerea in creasta a insemnat parcurgerea ultimei portiuni de aprox. 15m in stil concomitent. Se poate regrupa intermediar printre arborii existenti. Iesirea lui Catalin in creasta s-a petrecut in ultimele raze de soare dupa un parcurs de peste 12 ore. Ne-am miscat exact ca un mos si o baba dar asta inseamna totodata prudent si cu atentie, mai ales avand in vedere starea generala nesigura a pitoanelor din traseu, in special in portiunea celor 4 lungimi de mijloc si posibilitatile de ratacire. Linia traseului este foarte sinuoasa si predominant surplombanta ceea ce ar face foarte dificila retragerea. Recomandam cu caldura parcurgerea cu un ciocan si eventual cateva pitoane. Traseul necesita in mod categoric un efort sustinut.
Inca pe lumina ajungem la raul Bicaz si ne racorim putin in apa. La masina ciugulim ceva de mancare si pornim spre casa exact la ora 22. Oboseala acumulata nu a fost totusi un obstacol pentru conducerea in stare de siguranta pana in Iasi. Nu as zice ca acum sunt mai barbat mai ales ca eu totusi am facut armata adevarata, poate doar Cata. Eu zic s-o intrebam pe Ioana... :)
Iata in continuare cateva imagini din cursul acestei ascensiuni:

Finalul lc 2

Sezand comod pe micul "balcon" de la sf. lc 3

Sub noi furnicarul soselei...

Am scapat...oare?

Al doilea "balcon" dupa lc 5

Tocmai am trecut de jumatatea traseului

Umbra batranelor tavane

Offf, de aici suntem "ca acasa"...

Un nou pasaj foarte expus dar sigur

Iesirea din penultima lungime

Varianta album-foto a lui Catalin poate fi urmarita aici.

Ce face omul cand e caldura mare?

Profitand de weekend-ul prelungit cu ocazia Rusaliilor, cand se anuntau de catre meteorologi temperaturi caniculare de pana la 35 grade, si cand altii se pregateau de alegerile pt.parlamentul european, ne-am repezit pana la mare la Mamaia. Am rezervat cu 2 zile inainte o camera la un hotel, ultima disponibila se pare, si am plecat de vineri noapte ajungand sambata dimineata in Mamaia. Pentru mine a fost cam obositor drumul avand in vedere ca nu am apucat sa dorm deloc. Ne-am luat in primire camera si ne-am dus direct pe plaja. Apa marii fiind cam rece doar ne-am muiat putin picioarele si am facut baie in piscina toata ziua. Dupa un scurt somn de refacere de dupa-amiaza, am iesit pe seara la plimbare cu niste prieteni si am facut o tura cu telegondola, apoi bineinteles copiii au dat iama in parcul de distractii. A 2-a zi dumineca, ne-am trezit mai tarziu si dupa micul dejun copios am iesit din nou la plaja, de data asta avand sezlonguri rezervate la piscina. Activitatile zilei s-au repetat intocmai. Ultima zi dupa ce ne-am facut bagajele am mai iesit vreo cateva ore la plaja. De data asta desi afara era soare am avut parte de un fenomen intalnit mai rar la mare (cel putin de catre mine) si anume ceata. Oricum asta nu ne-a incurcat sa ne balacim si sa mai stam la soare. Pe la ora 13 am plecat spre Constanta unde am vizitat niste magazine si am mancat inainte de plecarea spre casa. Dupa un drum la fel de lung am ajuns cu bine in Iasi, aproape de ora 24. A fost o minivacanta placuta si un mod de a evita caldura torida care am inteles ca a fost in zona noastra. Cu ocazia asta abia ne-am deschis pofta pentru mare asa ca abia asteptam concediul.

Independentei x 10

Daca primul traseu in care am intrat pentru a 10-a oara este tr.Independentei (TD/TD+) din cheile Bicazului asta nu poate fi decat o coincidenta fericita si in acelasi timp sa ma bucure deopotriva caci este unul dintre traseele mele de suflet.
Impreuna cu neobositul Catalin, Mihai si Andrei hotaram sa dam o fuga intr-o dumineca frumoasa de mai pana in Bicaz. Catalin dorea sa faca de data asta echipa cu Andrei in Pintenul lui ... Catalin iar eu aleg sa fac impreuna cu Mihai Independentei. Si asta nu pentru ca ar fi fost un record pentru mine ci pentru ca doream sa-l "guste" si Mihai. In chei vremea se anunta a fi frumoasa cu soare puternic si din punctul asta de vedere traseul ne avantaja, fiind in mare parte la umbra. Pornesc cap in prima lungime si trec la liber, cu foarte putine emotii la tavan. Urmeaza un mic pas deasupra care deasemenea imi iese la liber si gata. Regrupez la primul copac si il asigur pe Mihai care vine fara graba dar sigur. Trecerea tavanului o face dezinvolt si apoi rupe o priza inainte de iesirea pe brana larga unde am regrupat. Urmatoarea lungime este o fisura arcuita spre dreapta putin mai grea, incepand chiar cu primii metri, unde o bavareza cu prize bune la maini dar cu prize scurse la picioare te stoarce daca nu mergi decis si sigur pe tine. Bineinteles ca si pe mine m-a facut (avand in vedere cat ma antrenasem in ultimul timp) si a trebuit sa renunt la stilul liber si am trecut artificial. Pe masura ce urc incep sa-mi revin, urmand portiunea descendenta dar bine asigurata si in final regrupez pe pragul larg inierbat. Mihai abordeaza tot in stil artificial si reuseste fara probleme sa vina in regrupare. Dupa transferul de echipament pornesc in lungimea a 3-a, cea mai usoara in conditii de stanca uscata, si in special fisura urcata la liber in bavareza imi reda increderea in fortele proprii. Desi aveam asigurari mobile nu pun nici o asigurare suplimentara ca sa vada si Mihai cam cum este. Lungimea a 4-a, cu faimosul traverseu artificial, inclusiv cu motul de stanca de care se agata pentru trecere o mica bucla de cordelina, ne readuce aminte ca totusi suntem intr-un traseu TD (in traducere din franceza = foarte greu). Pentru ca Mihai nu are scarite ii dau eu una facand fiecare miscarile ajutati doar de cate o singura scarita dar ne descurcam fara probleme. Ultima lungime si practic cea mai lunga si mai complexa incepe cu o fisura abordata tot in bavareza (imi iese din nou la liber) dar nu fara efort ceea ce ma costa in partea a doua a lungimii spre dreapta cand cedez fizic si ma vad nevoit sa trag de pitoane. La un moment dat am simtit chiar un blocaj al bicepsului. Pana la urma trec si hornul final tot artificial desi alte dati imi iesise toata lungimea la liber. Pacat dar nu ma consum prea mult caci stiu care este cauza si anume lipsa antrenamentului. Vine si Mihai care reuseste sa treaca hornul fara tragere de piton.
In total traseul ne consuma aprox. 4 ore si jumatate. Strangem echipamentul si coboram spre gura pesterii Negre. Din cauza secetei si lipsa umezelii, altadata din abundenta, reusim sa descataram portiunea finala fara sa facem rapel. Il duc pe Mihai sa vada pestera si apoi revenim la masina. Ne oprim putin la Izbucul Mariei unde improspatam rezerva de apa si ne racorim in apa Bicazului. Deoarece Catalin si Andrei inca mai au de parcurs 2 lungimi ne grabim sa mergem in Sugau sa ne mai dam pe cateva trasee usoare de escalada. Dupa ce urcam fiecare cate 2 trasee de maxim gradul 6, imi incerc fortele (care oare?) pe o fisura surplombanta de 8-. Bineinteles ca nu eram pregatit si cu chiu cu vai reusesc sa ajung in top dar tot in stil artificial nu foarte usor dealtfel. Mai grea mi se pare recuperarea buclelor dar reusesc s-o fac pana la urma. Aflam ca baietii nostri au iesit din traseu si incep coborarea asa ca strangem si pornim in intampinarea lor. La locul stiut de trecere (in dreptul primului rand de tarabe de la intrarea in Chei) ii asteptam mancand niste mici si bere/suc. Dupa o perioada cam lunga aflam ca au trecut apa undeva mai jos de locul unde ne aflam noi. Reusim sa ne intalnim si ne imbarcam spre casa. Pe drum povestim fiecare despre cum s-a simtit si alte chestii. Lui Mihai cred ca i-a placut mult traseul si a fost o ridicare a nivelului, capatand astfel o incredere mai mare in fortele proprii, urmand evident sa treaca in viitor la ceva si mai tare. Ajungem in Iasi putin dupa apusul soarelui, obositi dar cu acea multumire in suflet pe care ti-o da orice iesire la munte. Din pacate nu am avut nici eu nici Mihai aparat foto asa ca nu am fotografii din aceasta tura.
O relatare vizuala a traseului facut de Catalin cu Andrei poate fi urmarita aici.

Delta, la prima vedere

Scriu cu ceva intarziere despre o mica incursiune in Delta Dunarii in zilele 1-3 mai. Cum nu mai fusesem niciodata in Delta imi doream sa ajung acolo probabil fiind starnit si de ocazia apropierii datorate vizitei anterioare in Macin. M-am gandit ca nefiind inca vara poate nu avem parte de tantari (care la drept vorbind era unul din motivele pt.care nu m-am grabit sa ajung acolo pana acum).
Toate bune si frumoase, mai ales cand nu stii exact ce trebuie sa faci si cat de complicat poate fi sa vizitezi Delta. M-am gandit ca este relaxant si pentru familie dar nu stiam care sunt conditiile obisnuite de cazare si de calatorie de la Tulcea, Poarta Deltei. Poate ca de aceea acest loc a ramas oarecum mai special si mai putin afectat de "civilizatie".
Aranjez relativ tarziu pentru cazarea in Sulina a 2 familii cu copii si aflu de transportul cu vaporul de la Tulcea care se desfasoara dupa un program oarecum restrans. In fine plecam din Iasi joi noapte sa ajungem cat mai devreme in Tulcea, in ideea ca prindem primul vapor de la ora 11, nestiind ca s-au facut rezervari si mai toate cursele erau ocupate. Prima cursa rapida cu locuri libere este abia la ora 16. In Tulcea vizitam Muzeul Deltei avand drept ghid de nadejde pe nenea Gigi, un unchi de-al meu, si apoi ii facem si o vizita scurta acasa unde mai povestim una alta. Apoi mergem in port si imbarcam in cursa rapida care ne duce in aproximativ 1h30' la Sulina de unde ne preia omul de legatura si ne duce la gazda noastra pentru urmatoarele 2 zile. Inca de la primii pasi prin Sulina, Claudia are ceva de comentat si totul culmineaza la vederea camerei in care urma sa dormim. O camaruta mica exact ca la tara la bunici. Ce sa-i fac, nici eu nu stiam cum va fi dar oricum era prea tarziu pentru conditii cu mai multe stele. Casuta respectiva nici nu avea macar o curte mai mare ca sa poata zburda copiii in voie. Totusi pestele servit de gazda noastra ne-a facut sa mai uitam putin de necaz. Pentru a 2-a zi programasem o plimbare cu barca. Vremea era destul de rece si parca statea sa ploua. Dupa ce am luat micul dejun la un restaurant de langa port ne-am intalnit cu omul cu barca. Ne-a plimbat pe niste canale spre Nord si ne-am intors prin golful Musura. Pe traseu am avut ocazia sa gustam din farmecul Deltei, si sa vedem cateva specimene din fauna ornitologica, adica pasari: pelicani, lebede, egrete, rate salbatice, etc. Dupa vreo 2-3 ore ne-am intors la mal si am mers din nou la restaurant sa mancam, bineinteles iar peste. S-a servit calcan, salau, sturioni preparate divers. Apoi am reusit sa vizitez cu Octavian si plaja trecand si pe la cimitirul international din Sulina (merita vazut). Reveniti in oras am iesit cu totii in parcul de joaca unde copiii au facut legea. Pe seara gazda ne-a pregatit si faimoasa ciorba de peste care a fost foarte buna. Ne-am culcat relativ devreme deoarece plecarea de a 2-a zi era cam matinala. Doar cursa de la ora 7 spre Tulcea mai avea locuri. Am luat catamaranul in ideea ca vom castiga aprox. o ora si am ajuns la 11 in Tulcea. Drumul a fost obositor deoarece a fost foarte aglomerat si cu copii mici va puteti inchipui cum este. In Tulcea ne-am recuperat masinile si ne-am luat ramas bun de la rudele mele, cam pe fuga dar urma un drum cam lung spre casa si ne grabeam. Am reusit sa facem si o mica deviere spre manastirea Celic Dere asezata intr-un loc foarte pitoresc. Dupa trecerea Dunarii cu bacul pe la Galati am mers intins si ne-am oprit sa mancam ceva tocmai la Hanul lui Conachi. Am ajuns cam obositi in Iasi pe la ora 21 si nu eram prea bucurosi. Ceea ce s-a dorit a fi un mic concediu relaxant a fost... cum a fost. Nici vremea nu pot spune ca a tinut cu noi dar asta este.
Pentru ca din cauza stresului am si uitat sa mai fac poze, o sa va arat doar cateva mostre facute de prietenii nostri.

Concluzia: cred ca nu se merita sa mergi in Delta doar pt. o zi si e de preferat sa nu fie in perioade din astea aglomerate.
O parere mult mai buna despre Delta gasiti aici. Poate data viitoare vom incerca sa stam si noi in Crisan.

Macin(ati) ... cu dor de inaltime

Pana saptamana trecuta ultima mea iesire la munte a fost tocmai la sf. lunii martie cu Catalin, Ioana, Mihai si Irina, cand am mai prins cascada de gheata din Bicajel si chiar mai buna calitativ decat la tura anterioara. Atunci plecaseram din Iasi dar nu stiam sigur ce vom face asa ca ne-am luat echipament complet si la cat de multa zapada am gasit prin pereti, doar cascada ne-a putut oferi prilej de miscare si bucurie (vezi album Catalin).
Apoi a urmat o perioada cu cateva antrenamente la panou pana cand la un moment dat am inceput sa simt ca mi-am fortat cam tare un deget (nu zic care) si am hotarat sa fac o pauza mai lunga. Doar o scurta iesire la Bucium in timpul saptamanii trecute am reusit sa incropesc la indemnul lui Mihai.
In fine in weekend care a trecut am fost invitati de Catalin si Ioana in Muntii Macin (probabil cei mai inalti munti din Romania, candva...) si in special la o catarare lejera si frumoasa predominant cu asigurari mobile (asa cum imi place mie). Plecand cu Mihai din Iasi de sambata dimineata, am ajuns pe o vreme nu foarte buna caci ploua marunt si am parcat masina chiar la intrarea in Parcul Natural. Am alocat prima zi pentru "aclimatizarea" specifica muntilor inalti, facand o tura de recunoastere pe poteca "alpina" pana spre vf. Tutuiatu (467m). Pe alocuri mai iesea putin si soarele, apoi iar mai picura, si tot asa am mers prin padurea feerica cautand poteca de creasta pana am ajuns cu bine langa vf. Tutuiatu. Acolo am facut un popas la cariera 3M unde am incercat sa ne "incalzim" pe cateva trasee usoare de granit. Datorita ploii nu am fost in stare sa urc cap de coarda nici macar traseul de 4- din extrema stanga ci a trebuit sa instalez o mansa. Nici macar in mansa nu mi-a facut nici o placere sa ma lupt cu granitul ud si in final ne-am lasat pagubasi si ne-am intors spre locul de campare. Seara ne-am facut plinul cu alimentele energizante traditionale: slanina si carnati de casa cu ceapa si usturoi apoi vinul rosu si restul a fost poveste. Spre apus a inceput treptat sa apara soarele si ne-am mai uscat cat de cat. De lene nu am mai montat cortul si am dormit cu Mihai in masina. M-am trezit aproximativ la ora 7 probabil din obisnuita. Dupa o scurta repriza de gimnastica am inceput sa ecologizez zona de deseurile aruncate aiurea de grataristii care si-au petrecut sarbatorile la iarba verde. Intre timp a inceput sa iasa soarele si ziua de anunta minunata. Dupa un mic dejun frugal ne-am facut rucsacii cu echipamentul de catarat si am pornit pe valea Racova spre peretele cel mai inalt al vaii. Eu am mai avut ocazia sa catar aici un traseu, in 2003, cu Leslie Fuscko, in perioada Festivalului Alpin de la Galati. Nu a fost un traseu greu dar a fost unul asigurat integral cu mobile si ca secund am incercat sa invat cat mai multe. Accesul cel mai facil mi s-a parut a fi cel din poteca marcata si cam din dreptul Branei Mari se traverseaza spre firul vaii si se coboara pe langa perete pana la baza traseelor. Acolo ne-am impartit rapid in 2 echipe: Catalin cu Mihai si eu cu Ioana. Ei doi au ales un traseul Branelor pe spituri iar eu am ales sa facem un traseu pe mobile: Muchia Branelor/Hornul Prieteniei. Traseul are 3 lungimi si are avantajul ca nefiind foarte greu permite invatarea folosirii asigurarilor mobile. Mi-a placut sa ma simt liber si sa-mi aleg locul pe unde urc, nefiind deloc restrictionat de asigurari fixe. Dupa ce am ajuns mai greu dar cu bine in varf, deoarece Ioana abia invata sa recupereze astfel de asigurari (in special nucile ii punea ceva probleme la recuperat) am revenit la baza peretelui pentru a urca si traseul Diagonal. Prima lungime cred ca am luat-o cam mult spre stanga si astfel am mers din nou cu ajutorul asigurarilor mobile pana pe varful tancului unde am regrupat la un spit. A urmat o lungime relativ scurta cu un traverseu spre stanga si am folosit din nou frienduri si nuci. Urmatoarea lungime am facut-o mult in stanga si cred ca in premiera dar oricum usoara. A fost o lungime destul de riscanta caci stanca nu era curata ci acoperita cu multi licheni si zona era destul de friabila. Iesirea in Brana Mare am facut-o la cativa metri in stanga de intrarea in Hornul Prieteniei. Cum Ioana s-a chinuit destul de mult cu un friend pus de mine la limita si nu a reusit sa-l recupereze, a trebuit sa cobor eu in rapel si bineinteles ca si eu m-am chinuit sa-l scot fiind cat pe ce sa-l abandonez acolo. Pana la urma a iesit si la revenirea in Brana Mare am facut schimb intre echipe. Ioana a repetat ca secund Hornul Prieteniei iar eu filat de Catalin am intrat pe linia traseului Branelor si apoi am urmat oblic traseul Diagonal pana la fisura finala. Acolo din cauza unui piton batut (cam ciudat) intr-o fisura am fost indusi in eroare si am incercat sa iesim pe acea fisura desi nu era din traseul nostru. Dupa chinuri zadarnice de abordare la liber a acesteia (asigurare proasta si espadrila deloc tehnica), am revenit pe fisura din dreapta care intradevar era cea corecta de gradul 5+. Dupa iesire a venit si Catalin care si-a dat seama ca asa trebuia abordat si nu pe linia pe care s-a chinuit anterior si el cu Mihai. Apoi ne-am retras la masina unde am strans bagajele si am plecat spre casa destul de multumiti. Pe drum am avut destule momente in care ne-am impartasit impresiile si am mai hotarat ca e o zona foarte frumoasa care merita vizitata mai des, chiar daca ne da putin rau de inaltime. :)
Las in continuare cateva imagini sa vorbeasca...
















Versiunea ilustrata a intregii ture din Macin a lui Catalin si Ioanei o puteti vedea aici.