Prin Ceahlau, mai altfel decat de obicei

Dumineca 10 aprilie, la inceput de primavara, in ciuda faptului ca se anuntase un weekend capricios, pornesc in echipa cu Alex si Mihaela spre Ceahlau. Pe drum propun sa incercam un traseu mai neumblat si anume prin satul Neagra, spre Poiana Varatec si mai departe prin Poiana Maicilor la Dochia.
Odata ajunsi pe drumul forestier trecem pe langa un Aro cu 2 padurari care ne intreaba ce vrem sa facem si ne incurajeaza sa mergem pe traseul marcat caci spun ei: "se innadesc ursi in toata zona asta". Buna incurajare. Asadar la drum!
Lasam masina langa un fel de cladire a ocolului silvic sau ceva de genul asta si dupa ce ne echipam pornim pe jos pe drumul forestier inca vreo cativa km.
Vremea e destul de inchisa si pe jos noroi dar prin padure mai staruie zapada.

Dupa ce intram in padure, de unde practic incepe traseul marcat cu cruce albastra, incepem sa simtim salbaticia locurilor si linistea naturii. Tot mai mult se face simtita si zapada. In scurt timp ajungem intr-o mica sea langa vf. Neagra. Incepe sa ninga usor si noi continuam incet urcusul, glumind adesea pe seama ursilor innaditi ("saracii de ei" zicem noi).

Nu dupa mult timp ajungem la luminis si dupa inca putin iesim pe pantele finale ale poienii Varatec. Acolo vantul se inteteste si viscolul ne limiteaza din ce in ce mai tare vizibilitatea. Falnicele stanci ale abruptului abia daca se zaresc.


Pana aici mai urcasem iarna anterioara impreuna cu Catalin. Mergem mai departe spre Poiana Maicilor partial prin padure si pe alocuri incepe sa rasara soarele.



Acolo deja intram pe un traseu pe care l-am mai parcurs de multe ori. Ma surprinde faptul ca au fost montate placute indicatoare si stalpi noi in punctele cheie pe parcursul traseelor.


De asemenea intalnim avertizari asupra animalelor salbatice. Totusi, ca un facut, nu trece mult si intradevar intalnim fiara de care ne temeam de la bun inceput. Reusim sa o fotografiem cu atentie sporita si prudenta.
Pana la urma scapam teferi doar datorita faptului ca era... Vedeti cum anume dand click chiar pe poza.

Incepem urcusul prin padure spre platoul Ocolasului Mic avand din cand in cand perspectiva buna asupra abrupturilor Ghedeonului cu politele sale aninate. Zarim chiar si lacul Bicaz.



Trecem pa langa cateva grupuri de turisti ce coboara spre Izvorul Muntelui. Unii ne avertizeaza asupra ghetii pe care o vom intalni in poteca mai sus, inainte de Claile lui Miron. Trecem cu atentie si incercam sa ocolim portiunile lunecoase iar pana ce iesim in platou incepe din nou sa ninga.

Din Platoul Ocolasului Mic abia daca vedem abruptul Ocolasului Mare. Continuam pe poteca inzapezita (aici zapada avea mai mult de 30cm) si pe curba de nivel spre cabana Dochia. Intram in curand in padure si intersectam niste urme de lup. Dupa o perioada trecem peste jgheabul Ursariei.

De aici in aproximativ 15-20 min. ajungem la cabana Dochia, dupa ce soarele ne mai surade de cateva ori.


Pana aici drumul ne-a luat aproximativ 5 ore. Suntem destul de obositi asa ca ne comandam cate ceva de mancare, ciorba si ceaiuri. Ne uscam putin hainele si mancam repejor fara sa ne permitem sa zabovim prea mult caci deja e ora 16 si mai avem drum lung inapoi pana la masina.
La iesire din cabana constatam ca viscoleste din nou de nu mai vedem nici macar cusca cainilor. Tragem glugile pe cap si lungim pasul. Pe alocuri urmele de la venire ne erau deja acoperite.

Pe poteca de intoarcere, la un moment dat, auzim prin padure niste urlete-latraturi si ne gandim aproape instinctiv ca ar putea fi lup. Ne grabim si tinem mai aproape unul de celalalt incercand in acelasi timp sa facem din cand in cand zgomote pentru a evita intalnirile neplacute.
In momentul cand ajungem iar la Claile lui Miron desi poteca era deja acoperita cu vreo 20cm de zapada proaspata, gheata de dedesubt ne face iarasi probleme la coborare. Mihaela fiind putin mai neincrezatoare in pasii pe care trebuie sa-i faca se mai lasa pe unele portiuni in alunecare pe fund.
Ajungem cu bine la poiana Varatec si nu facem nici o pauza desi suntem obositi. Admiram din mers Turnurile lui Butu si Ana.


Noaptea se apropie si locurile sunt pustii. Continuam grabiti. Dupa ce coboram prin padure si facem zgomote la tot pasul, momentul iesirii la drumul forestier il consideram ca pe o usurare. De acolo nu ne mai ia mult si ajungem din nou la masina.
In total cam 4 ore am facut pe drumul de intoarcere deci aproape 10 ore de la plecare. A fost un traseu lung, poate cel mai lung traseu de acces la cabana Dochia.
Pornim spre casa multumiti ca am facut miscare, ca am prins ultimele lupte dintre cele 2 anotimpuri si ca nu am fost deranjati de vreo vietuitoare salbatica.
A fost o tura in Ceahlau, putin mai altfel decat de obicei, cand mergeam cam ca prin gradina noastra botanica. Apropos, am aflat ulterior ca in acea zi a nins cel mai tare in Ceahlau din toata iarna care tocmai trecuse.
Mie mi-a placut oricum foarte mult.

Ultimele activitati de iarna

Dumineca 6 Martie 2011.

La imboldul dat de citirea pe blogul lui Ciprian A. despre gasirea unei noi cascade de gheata in zona canionului Laposului, impreuna cu Lush, Alex, Alin, Mihai H. si cativa prieteni de-ai lor porneam spre cheile Bicazului.
Dupa cele citite noua zona si cascadele de gheata sunt mult mai spectaculoase decat deja arhicunoscutele cascade din Bicajel.
Desi sambata seara stabilisem cu Lush ca voi merge la dus in masina cu el si Alin, iar la intoarcere cu Alex si Mihai, peste noapte m-am hotarat subit sa merg singur cu masina mea, deoarece imi venise ideea ca la intoarcere sa ma opresc si pentru putin schi pe partia din Piatra Neamt. Acolo nu apucasem pana acum sa schiez niciodata.
Teoretic incepand cu luna martie ar trebui sa cam inceapa primavara, dar vremea era relativ friguroasa si deci buna pentru ambele tipuri de activitati. Dimineata Lush vine cu mine in masina ca sa-mi tina companie si pe la 10 si ceva eram ajunsi in chei asteptandu-i si pe ceilalti sa soseasca.
Ne-am echipat si am pornit cu avant spre Lapos stiind de la Ciprian ca ne va lua aproximativ o ora pana la cascada. Nu stiam bine accesul si am continuat prea mult pe poteca marcata drept pentru care la un moment dat ne-am regasit mult deasupra canionului. Solutia era ori sa ne intoarcem pana unde puteam cobora in firul apei inghetate ori sa continuam pe poteca si sa incercam cumva o coborare in rapel.
Impreuna cu Mihai insistam pe cercetarea variantei B si trecand pe langa niste urme de laba (de urs) am gasit o posibilitate de coborare.
Am montat un rapel cu semicorzile noi de 60m ale lui Lush, care ne-a scos ghiciti unde, exact la baza cascadei.
Am coborat primul si am ramas fermecat. Au coborat apoi toti ceilalti cu bine si, desi unii nu facusera niciodata rapel, fiind asigurati de la capatul corzilor au reusit sa faca manevrele in siguranta.
In timp ce unii inca mai coborau in rapel, m-am echipat nerabdator si am inceput sa urc cap de coarda pe o ruta medie pentru incalzire si ca sa pot monta ulterior mansa universala. Gheata era destul de plastica si spre deosebire de Bicajel unde de obicei curgeau firicele de apa aici nu am vazut nici macar un strop toata ziua.
In timp ce lumea incepea sa se dea pe mansa, Lush vine pe acelasi traseu ca si mine tot cap. Apoi am mai urcat cap inca o ruta mai in dreapta dar mi-am resimtit gambele, probabil din cauza ca nu-mi legasem foarte strans bocancii. Lush care a fost partenerul meu de coarda tot timpul, a incercat la randul lui asigurat de sus o linie mediana cu gheata foarte subtire, pe alocuri un fel de verglas si in care plasamentele pioletilor si coltarilor trebuiau facute foarte usor si cu mare atentie.
Dupa aceasta incalzire ne-am orientat amandoi atentia, dupa cum era de asteptat, spre cea mai mare atractie a zonei si anume coloanele verticale de gheata pe care Ciprian a urcat in premiera traseul "Lacrima de gheata". Nefiind nici eu nici Lush suficient de antrenati am considerat mai oportun sa incercam traseul pentru inceput cu asigurare de sus.
Intre timp se pornise o ninsoare foarte abundenta si cu fulgi mari, iar Alin, Alex, Mihai si ceilalti baieti au urcat pe rand fiecare dupa puteri si dorinta de cateva ori.
M-am avantat eu primul si am urcat cu pioletii lui Lush, cu care nu ma simteam prea obisnuit dar m-am adaptat repede. Am urcat traseul pana sus descurcandu-ma destul de bine. A fost suficient de solicitant. Daca mai punem la socoteala si faptul ca atunci cand urci cap trebuie sa faci efort suplimentar sa insurubezi asigurarile atunci traseul devine chiar serios.
De aceea consider ca e necesar un compromis bun intre numarul de asigurari si efortul depus pentru montarea acestora. Ii vine si randul lui Lush care a urcat la fel, deoarece nici el nu se considera inca in stare de a urca cap. Ii va ramane sa incerce a ziua urmatoare, planul lui fiind sa ramana cu Alin inca o zi.
Intr-un final ne hotaram ca in jurul orei 17 sa plecam asa ca socotesc ca trebuie sa urc si sa recuperez toate amarajele fixate sus.
Dupa ce isi strange fiecare bagajul pornim pe firul apei incremenite si parcurgem canionul ingust si spectaculos al Laposului pana in stramtoarea creata intre Piatra Altarului si Cusma Laposului de unde parasim raul inghetat si continuam in coborare pe marcajul triunghi rosu pana la locul fostei cabane Cheile Bicazului. Pe alocuri zapada asezata era foarte mare si ne afundam adanc in ea.
Ajunsi la masini ne dezechipam cu totii si apoi unii pornim spre casa, altii au ramas sa innopteze in zona.
In jurul orei 19 am ajuns in Piatra Neamt si am cautat intrarea spre telescaunul de la baza partiei de schi. Nu a durat mult si am lasat masina pe o straduta in panta si incaltat cu claparii si schiurile in spate am urcat spre partie.
Partia este luminata iar telescaunul functioneaza pana dupa ora 22 deci aveam timp sa ma dau de 2-3 ori, astfel incat sa nu ajung nici prea tarziu acasa. Urcarea cu telescaunul se facea intr-o liniste adanca iar peisajul nocturn si aerian al orasului parca iti taia respiratia. Cerul plin de stele completa feeria locurilor.
La prima coborare din telescaun m-am dezechilibrat putin si am luat o mica tranta dar mi-am revenit si am inceput aventura. Am avut putine emotii caci doi dintre prietenii mei au patit accidente la schi in ultima perioada. Partia nu este dificila desi incepe destul de abrupt dar oricum nu este neagra ca cea din Gura Humorului unde m-am descurcat binisor.
Am inceput prima coborare si dupa cateva viraje mi-am intrat in ritm dupa care si partia devenea mai domoala si, vorba cuiva, parca se termina prea repede. Am mai urcat si coborat de inca doua ori desi parca simteam ca nu m-as mai desparti de ea si as ramane toata noaptea fara sa simt macar oboseala de peste zi.
Dupa nici o ora de la sosire eram din nou la masina gata de plecare spre casa. Hotarasem sa scurtez drumul pe la Hanul Ancutei si de fapt am luat plasa caci am intalnit foarte multe portiuni cu polei pe care trebuia sa merg incet si prudent.
A fost totusi o zi minunata cum visez de multe ori sa am in ultima vreme, si pe care cu greu le uiti, oricate s-ar intampla intre timp. Cred ca au fost cam ultimele activitati de iarna din sezonul asta dar, nu se stie niciodata...
Eu nu am avut aparatul foto la mine dar Mihai a reusit sa faca niste poze faine in tura asta, pe care le puteti vedea la albumul lui de pe Picasa.

Peretele nordic al vf. Lespezi/Caltun - Fagaras

Ideea parcurgerii unui traseu in peretele nordic al varfului Lespezi (2517m) din Fagaras, sau peretele Caltunului cum ii mai spun unii, ne-a incoltit mintile de mai multa vreme.
Acum 2 ani ne planificaseram sa mergem in 2 echipe: Catalin cu Vali si eu cu Lush dar ne vazuseram nevoiti a renunta in ultimul moment din cauza ca Vali devenise tatic pentru a 2-a oara. Vali oricum mai urcase peretele impreuna cu Mishu cu mai multi ani in urma.
Catalin a insistat si anul urmator, chiar de mai multe ori, dar fara prea mult succes din cauza vremii.
Anul acesta, de ziua mea, m-a sunat Vali sa-mi ureze una alta si printre altele m-a invitat sa mergem cu el si Catalin in Fagaras si bineinteles ca am acceptat.
Dupa doua zile Catalin are ghinionul sa isi accidenteze un genunchi la schi.
Initial am vrut sa renuntam si noi la tura dar ulterior, fiind puternic motivati de vremea foarte buna de acolo am plecat. Impreuna cu Vali si Cristina lui am plecat de cu seara cu gandul sa ajungem cat mai de dimineata la Piscul Negru unde urma sa parcam masina si de unde incepe poteca marcata cu triunghi albastru spre lacul si refugiul Caltun. Vremea era excelenta. Senin, soare si aproximativ -10 grade.


Dupa o noapte nedormita am urcat destul de lent, pe o poteca cu urme deja batute.



Initial zapada era mica dar la golul alpin intalneam deseori portiuni cu zapada adanca asa ca ne-am oprit si ne-am montat rachetele de zapada. In locurile cu zapada inghetata acestea au tinut cu bine si locul coltarilor.


Am ajuns dupa aproximativ 4-5 ore la refugiu a carui usa am gasit-o blocata de troiene de zapada. Vali mi-a multumit pentru ca am insistat sa care si lopata de zapada.


In refugiu era frig dar curat si dupa ce ne-am instalat si despachetat rucsacii, am inceput sa topim zapada la primus ca sa facem supe si ceaiuri. Am mancat bine si ne-am hidratat cat am putut de mult.
Ulterior am iesit sa admiram peretele acoperit cu gheata si zapada si sa ne alegem o ruta pentru a doua zi. Ne-am gandit ca in partea stanga a peretelui traseul ar fi mai lung.
Seara a venit repede si ne-am bagat in sacii de dormit ca sa ne refacem. A doua zi ne-am trezit la 6 si am inceput sa mancam si sa ne echipam. Atat apusul cat si rasaritul au fost extraodinare.



Vali a insistat si pana la urma m-a convins sa mergem fara rucsaci, cu tot echipamentul pe noi. Dar in felul asta am reusit sa uit in rucsac o pereche de manusi subtiri de schimb.
Am hotarat sa luam cu noi urmatoarele: 4 pitoane de stanca, 1 ice-hook, 4 suruburi de gheata, 3 frienduri si 5 nuci. Am mai completat cu 3 bucle expres, aproximativ 10 annouri de diverse lungimi si 8 carabiniere usoare plus cateva carabiniere cu filet.
Am pornit pe lumina si pe o vreme impecabila si am traversat o panta destul de abrupta cu zapada inghetata spre baza traseului. Vali a alunecat cativa metri si mi-a cam dat emotii dar a scapat fara probleme si s-a lovit doar usor la un genunchi. La baza am batut un prim piton in stanca pentru a incropi o regrupare deoarece nu aveam nici o platforma buna iar sub noi panta coboara cateva sute de metri.


Am pornit eu cap pe prima lungime urmand in principal portiuni cu gheata destul de subtire pe alocuri, alternand cu zapada intarita. Am avut ceva emotii pentru ca in ambele cazuri nu prea poti monta asigurari.




Am urcat o perioada direct in sus apoi la un moment dat am traversat spre stanga pana sub un prag de stanca unde am mai batut un piton si am regrupat.
A sosit apoi si Vali cam infrigurat si s-a dus mai departe cap pe urmatoarele doua lungimi ca sa se incalzeasca.



Traseul alterneaza in continuare pe succesiuni de cascade de gheata si portiuni usor mai cazute cu zapada sau deseori stanca acoperita cu pojghita de gheata.





Lungimea a patra mi-a revenit iar mie si am avut parte de cateva cascade aproape verticale iar spre finalul lungimii o panta cu zapada pana sub o stanca unde din nou pitonul a salvat regruparea.




A urmat o a cincea lungime mai sinuoasa si pe care Vali a prelungit-o cu a sasea pana la iesirea in creasta, fortand mersul concomitent vreo 20-25m.




In total ne-a luat aproape 5 ore fara sa ne grabim. Pitoanele de stanca au fost cele mai sigure apoi uneori suruburile de gheata si destul de rar friendurile sau nucile.
Media asigurarilor puse a fost de 3-4 pe lungime dar nici posibilitatile nu au fost prea multe. Am mai asigurat amandoi si dupa cate o coloana de gheata. Traseul nu a fost foarte dificil din punct de vedere tehnic dar de angajament. O alta problema a fost gasirea rutei adecvate astfel incat sa nu pierdem nici timp prea mult si nici sa nu riscam foarte mult avand in vedere posibilitatile de asigurare.


Dupa iesirea in creasta ne-a intampinat un soare puternic si deja incepea supraincalzirea.


Am ocolit prin sud un perete mare stancos si apoi am inceput sa urcam pante abrupte cu zapada uneori intarita alterori moale.


Drumul spre varful propriu-zis a fost destul de lung si parca mai obositor decat traseul in sine. Din varf ne-am facut pozele de rigoare si ne-am gandit la retragere.


Am coborat pana in saua dintre cele doua varfuri gemene Lespezi si Caltun. Vali nu-si mai amintea pe unde coborase cu ani in urma si noroc ca am observat o cordelina intr-un piton undeva in stanca.


Am inceput coborarea in primul rapel din acel piton si ulterior am mai batut inca 3 pitoane pentru tot atatea rapeluri, caci zapada era destul de mare si nu oferea siguranta si stabilitate. In portiunea finala a hornului ne-am vazut nevoiti sa descataram un mic prag de gheata mai abrupta si apoi panta incepuse sa scada si zapada mare nu ne-a mai pus probleme.


Am ajuns destul de obositi la refugiu si am baut multe cani cu ceai facut de Cristina care ne astepta nerabdatoare. Am mai aruncat o privire asupra traseului pe care tocmai il parcursesem.


Seara am mai primit un musafir nou in refugiu. Bogdan, student in Iasi, care incepuse creasta in doi si a continuat-o singur de la Suru, cu destule peripetii, intentionand sa ajunga la Balea. Noi l-am convins sa nu mai riste si sa coboare cu noi ziua urmatoare.
Seara am mancat bine si am mai povestit fiecare, ascultand printre cuvinte vajaiturile vantului puternic pornit intre timp.
Am adormit repede si ne-am trezit destul de devreme. Planuisem sa facem o tura pana pe varful Negoiu dar ulterior eu si Cristina am renuntat in portita Caltunului din cauza zapezii mari, dar de unde il l-am urmarit pe Vali care continuase pana pe la jumatate urcarea spre Strunga Dracului si apoi se intoarse.
La refugiu ne-am facut rucsacii si am pornit coborarea spre Piscu Negru. Am ajuns in vreo 2 ore si acolo ne-am echipat de drum dar inainte de plecare am intrat sa mancam cate o ciorba la cabana unde ne-am parcat masina.
Pe la ora 16 am pornit spre casa si dupa 11 ore ajungem in Iasi obositi dar impliniti. Pentru mine a fost un vis implinit. Sunt sigur ca visul acesta i se va implini si lui Catalin cat de curand.

Prima "inghetata" a anului

Dupa sarbatori petrecute de fiecare in fel si chip, cum incepe anul, de obicei, vine vremea sa ne gandim si la o "inghetata" adica la o cascada de gheata. Nici anul acesta nu a facut exceptie.
Impreuna cu Catalin, Ioana, Cristina si Mihai am hotarat sa ne ducem in primul weekend al anului la cascadele din Bicajel unde stiam deja ca este gheata formata.
Plecam dis de dimineata pe o vreme cam aiurea, ploua marunt si temperatura de -2 grade.
Cum era de asteptat dupa Targu-Frumos ne intampina poleiul de drumul european si asta imi da emotii mari ca sofer. Desi mergeam foarte incet senzatia de incontrol al masinii era asa de mare incat imi doream sa ma intorc acasa.
Catalin insista sa continuam si la Roman luam o pauza la un Petrom unde era cat pe ce sa cadem din picioare din cauza ghetii. In fine pana la urma continuam si culmea dupa iesirea de pe european nu mai avem parte de polei.
Recuperam din timpul pierdut si pe la 10 parcam masina in chei unde temperatura era de 5 grade. Ne echipam si pornim spre cascade. Dupa putina aventura la trecerea podului ne punem coltarii si continuam pe poteca inca inghetata.
Ajungem la cascada din amonte si instalez rapid o mansa pentru a putea profita cu totii de miscare. Dupa ce dam startul eu si apoi Catalin ne rulam continuu pentru a nu ingheta prea mult.
Surpriza avem din partea Ioanei care in ciuda asteptarilor se misca incet dar sigur si termina de urcat cascada. Cristina pune pentru prima data mana pe pioleti dar reuseste sa urce destul de mult iar Mihai da dovada ca nu a uitat miscarile invatate anul trecut. Dupa cate o prima urcare de incalzire, incercam cu totii diverse variante mai grele sau mai usoare in functie de posibilitati.
Ne prinde repede inserarea si trebuie sa strangem si sa plecam spre casa. Ne propunem sa revenim dar nu stim cat de repede. La intoarcere nu mai avem probleme nici la pod si nici pe drumul spre casa desi am continuat sa merg prudent.
Cateva poze surprinse de aparatele foto neinghetate ale Cristinei si Ioanei sau al lui Catalin, dar ce mai conteaza:

Catalin isi povesteste experienta aici.

Undeva, candva, ceva

Cine ghiceste?




Razvan multumesc pt. poze si nu ai voie sa spui. ;)