Dolomiti & Cortina d'Ampezzo

Iata ca a trecut o saptamana foarte frumoasa, in ciuda previziunilor meteo sumbre, pe care am petrecut-o la Cortina d'Ampezzo impreuna cu Catalin & Ioana, Vlad V., Ionut, Cezar, Emil si Cristina cu care am plecat in dimineata de 16.08.2008 imbarcati in 2 masini. Dupa ceva peripetii cu motorul uneia din masini am ajuns cu bine seara la un camping de pe langa Oradea unde am facut si primul popas. A doua zi ne-am dus intins prin Ungaria, via Budapesta, si prin Austria iar seara am intrat in Italia si am poposit la campingul Olimpya din Cortina d'Ampezzo dupa aproximativ 1500km de la plecarea din Iasi.

Corturile noastre montate pe locul 30

Conditiile in camping au fost foarte bune: apa calda non-stop, curent, spalatorie de haine, restaurant, veverite, etc. Prima zi a fost de acomodare si dupa ce am indeplinit formalitatile de cazare in camping, bineinteles cu o romanca din Cluj, ne-am dus cu planuri mari sa facem ceva prin jurul statiunii. Dupa cateva intersectii ne-am pierdut unii de altii si ca sa nu pierdem ziua cautandu-ne am hotarat sa urcam cu telecabina spre vf.Tofana unde am coborat la aprox. 2300m si am continuat spre vf. pe jos.

Grupul de varfuri Tofanne

Cam in jurul orei 16:00 eram pe varf la 3243m, dupa un traseu nu foarte greu ce implica si portiuni de via-ferrata.

Traversare expusa din traseul de via-ferrata

Din varf am decis sa coboram tot pe jos pana in statiune.

Pe varful Tofanna di Mezzo - 3243m

Am ajuns seara, destul de obositi atat dupa cele 2 zile de drum cat si dupa efortul destul de consistent in special asupra genunchilor. Ziua urmatoare am plecat spre vf.Cristallo unde am urcat din nou cu telecabina pana la aprox.3000m.

Grupul de varfuri Cristallo

De acolo am continuat pe un traseu renumit de via-ferrata "Ivano Dibona" ce urmeaza o creasta prelunga.

Podul suspendat din traseul de via-ferrata

La un moment dat am intrat pe o varianta ce scurta direct spre locul de plecare, unde am ajuns spre seara dar foarte fericiti. Vremea a fost minunata, cu un soare arzator.

Peisaje alpine din masivul Cristallo

Planul zilei de miercuri era sa ajungem la faimoasele Tre Cime din Lavaredo si sa incercam, eu si cu Catalin, un traseu de catarare in Cima Grande: Spigolo Dibona (muchia nord-estica) de aprox. 18 lungimi.

Cima Ovest di Lavaredo cu impresionantele surplombe

Vremea acolo s-a dovedit a fi potrivnica, plafonul de nori f.jos si ne-am permis doar o tura de recunoastere in jurul celor Tre Cime di Lavaredo.

Versantul nordic al Tre Cime

Inapoi la refugiul Auronzo, am mancat ceva si apoi la plecare ne-a prins o ploaie serioasa, pe care nu vreau sa mi-o imaginez prinzandu-ne in perete.

Versantul sudic vazut de la ref.Auronzo

Ne-am intors astfel mai repede in Cortina si am iesit seara in statiune la cumparaturi. Seara ne-am intalnit in camping cu niste romani din Gorj tocmai intorsi fara succes de pe Matterhorn, unde murise un ungur iar ulterior aveam sa aflam ca a murit si un prieten de-al Cristinei din Bacau, Sebastian Verga. Un scurt memoriam gasiti aici. Ne multumim in gand ca nu am mai plecat si noi spre Matterhorn cum era planul initial, cine stie ce s-ar mai fi putut intampla.
Ziua urmatoare am rezervat-o renumitei Marmolada cu singurul ghetar permanent din Dolomiti, unde la fel am urcat cu telecabina pana pe Punta Rocca 3259m si de acolo ne-am catarat pe un varf de aprox.3300m.

Ghetarul Marmolada vazut de langa Punta Penia

Vf.Punta Penia, cel mai inalt din Dolomiti - 3343m

Apoi am vizitat "muzeul razboiului" in aer liber iar ulterior am coborat pe un traseu de via-ferrata, cam aprox. 4h, spre parcarea unde ne-am lasat masina.
Ultima zi pentru mine si Ionut a fost alocata din nou unei vizite "de lucru" in Tre Cime di Lavaredo. Aici, impreuna cu Catalin, am urcat cap schimbat intr-un traseu pe Anticima di Cima Picolla numit Spigolo Giallo, TD+ de 13 lungimi. Roca a fost speciala, atat solida cat si cu portiuni de bolovani instabili, pe alocuri iti dadea senzatia de umezeala. Cu toate acestea, traseul l-am putut parcurge in proportie de peste 95% la liber (maxim 6+), chiar cu asigurarile putine care erau (uneori la peste 10-15m), ceea ce mi-a placut f.mult chiar din prima lungime. Imensitatea peretelui a fost alta caracteristica peste care nu puteai trece usor iar cateodata am auzit zburand adevarati "meteoriti" nu departe de noi. La un moment dat am gresit traseul, desi aveam in urma noastra o echipa de alpinisti polonezi, cu experienta mai vasta de catarare in zona, si avand in vedere ca nu stapaneam retragerea (destul de complicata dupa descrierea din carte), am urmat echipa poloneza care a hotarat sa se retraga in rapel. Eram deja dupa 9 lungimi si nu aveam nici o idee ce dificultati urmau in traseul in care am nimerit, asa ca a fost cea mai buna decizie. Din aproximativ 5 rapeluri, facute succesiv, cand pe corzile noastre cand pe corzile polonezilor (de 60m) am ajuns cu bine la baza traseului, dar nu fara manevre complicate din cauza liniei sinuoase a traseului.
Dar cum totul e bine cand se termina cu bine, ne-am reintalnit fericiti cu ceilalti si ne-am povestit pe nerasuflate unii altora aventurile.

Schita traseului pana in pct.de unde ne-am retras. Cu alb varianta finala corecta.

Poza originala si alte cateva poze din traseu gasiti aici.

Marsul de apropiere

In prima lungime din Spigolo Giallo

In lungimea a 3-a si la rapelul final

Sambata dimineata eu cu Ionut am plecat din camping spre Venetia de unde aveam rezervat bilet de avion spre Bucuresti a doua zi.

Grande Canale - "autostrada" acvatica

Renumita Piata San Marco

O scurta dar placuta plimbare prin Venetia ne-a prins bine amandorura, iar zborul cu avionul a fost fara probleme. In schimb nu placut a fost drumul cu trenul IC din Bucuresti spre Iasi din cauza caldurii cumplite. In fine am ajuns cu bine acasa si ne gandim cu dor la muntii pe care i-am lasat in urma, dar si nerabdatori sa auzim ce au mai facut ceilalti pe acolo.

The "Show" must go on

Nu stiu exact la ce se gandea Freddie Mercury cand interpreta melodia intitulata astfel, din repertoriul formatiei Queen, dar avea foarte mare dreptate. Ca sa parafrazez: "Viata trebuie sa mearga inainte". Iata a trecut deja o luna si cred ca trebuie sa mergem inainte, sa incercam sa uitam ceea ce s-a intamplat si sa privim cu optimism spre ce putem face de acum incolo.
Daria este din ce in ce mai bine si cu doar cateva exceptii ai zice ca nu a trecut prin nimic deosebit. Mai neplacut este ca nu are voie sa fie expusa prelungit la soare si ca atare va trebui sa ne alegem cu grija locul de petrecere a concediului. Deasemenea va trebui sa avem o grija deosebita cu ea in perioada urmatoare.
Cum in toata aceasta luna nu m-am mai antrenat deloc, v-a trebui sa incep usor-usor si sa vad ce mai pot face vara aceasta. Am renuntat la ideea de a mai merge in Dolomiti si Matterhorn dar cu siguranta vor mai fi pentru mine si alte ocazii. Macar poate voi ajunge in weekend-ul urmator la Costila sa fac un traseu acolo cu Catalin ca tare mi-e dor de zona aceea.
Dar sanatosi sa fim ca le rezolvam incet pe toate.

Daria cea de toate zilele...

Astazi, exact la 2 saptamani de la accident, pot spune ca Daria este refacuta in proportie de 90% din punct de vedere clinic. Si-a revenit foarte repede la toate obiceiurile si mofturile ei de dinainte. Mai are ceva probleme la vorbire si la procesele de masticatie dar se cunosc progrese pe zi ce trece. Hemipareza inca existenta nu o lasa sa faca si aceste lucruri normal. Dar cum timpul le rezolva pe toate, trebuie sa avem rabdare.
Ieri seara am fost cu ea in parcul de joaca din Copou iar azi am fost de dimineata la Kidsland la Mall apoi la cumparaturi in Carrefour. Totul e bine desi parca e putin mai retinuta si se fereste mai mult. Mananca bine si se joaca mai tot timpul. A inceput sa faca si puzzle-uri si asculta povesti.
Incepem sa ne gandim sa mergem undeva la munte in concediu, caci la biletele la mare a trebuit sa renuntam, din cauza contraindicatiilor de a sta in soare.
Cornel si Paula au fost si ei externati si sunt in proces de vindecare lenta.
Cam asta e evolutia pana acum si ne rugam in continuare ca totul sa fie bine.

Bine ai revenit acasa Daria!

La o saptamana si 3 zile de la nefericitul eveniment, Daria, cu puterile ei fantastice de refacere, ne face surpriza placuta de a reveni acasa.
Cu totii ne-am bucurat nespus si abia asteptam momentul acesta, dar mai ales ea era nerabdatoare sa ajunga din nou acasa.
Este foarte vesela si nu o doare nimic, deja merge singurica, mananca destul de bine (preferate fiind mamaliguta cu branza si smantana, ciorba de burta si omleta) si vorbeste mai stalcit dar incepe sa-si dea drumul la limba si s-o intelegem din ce in ce mai bine.

Speram intr-o continua refacere si revenire la normal.

Multumim lui Dumnezeu si Doamne Ajuta in continuare!

O lacrima de piatra ...

Cam asta e ceea ce am simtit zilele acestea dupa ce, sambata seara, intorcandu-ma in Iasi in urma unei zile petrecute minunat cu niste prieteni si familia fratelui meu, am aflat vestea cea mai groaznica din viata mea: masina fratelui in care era si Daria, la doar 20km de Botosani, a suferit un accident in urma caruia aceasta s-a rasturnat. Culmea este ca printre ultimele lucruri l-a care m-am gandit inainte sa primesc cumplita veste a fost si faptul ca a doua zi urma sa parcurg traseul Lacrima de Piatra cu Adi C. pe care tocmai il convinsesem la telefon sa vina cu mine in Cheile Bicazului.
In acea zi cu ghinion, repet, am avut cu totii o zi minunata in Piatra Neamt. Am vizitat cu copiii Parcul Zoologic, apoi ne-am dus la strand unde cei mici s-au balacit iar cei mari au facut un mic gratar, iar la final ne-am urcat in telegondola si am urmarit de sus frumusetile locurilor. Eu i-am convins pe Cornel, fratele meu si sotia lui Paula, sa vina cu noi si cred ca pana la momentul nefast, nu le-a parut rau deloc, ci din contra.
La intoarcere, in Targu-Frumos m-am despartit de Daria (care incepuse parca putin sa planga), transferand-o in masina lor si pe care planuisem s-o duca la ei la Botosani pentru vreo 2 zile. Eu am plecat apoi spre Iasi si pe drum deja incepeam sa-mi fac planul de plecare pentru a doua zi. Cum Catalin C. si Vlad V. erau deja in Chei nu prea aveam cu cine merge si-mi cautam un tovaras de drum. Cu Adi nu mai catarasem niciodata si i-am promis ca facem Lacrima de Piatra daca vine cu mine, urmand ca apoi sa schimbam intre noi si sa fac un alt traseu si cu Catalin.
Nu am mai apucat sa fac traseul Lacrima de Piatra dupa cum nu am apucat nici macar sa vars o cat de mica "Lacrima de Piatra" pentru ca pur si simplu... aceasta a impietrit in sufletul meu.
Ce s-a intamplat mai in detaliu puteti citi dand click aici. Eu unul nu am puterea sa comentez...
Au urmat cateva zile de cosmar diagnosticul in cazul Dariei fiind urmatorul: fractura craniana, contuzie cerebrala, etc ... dar important este acum faptul ca Daria incepe sa-si revina, incet-incet, si sper din inima ca in cat mai scurt timp sa redevina ceea ce a fost inainte.
Multumesc din suflet tuturor celor care ne-au fost alaturi pana acum chiar si cu gandul, si ii asigur ca tot ce avem nevoie acum este o rugaciune cat de mica pentru Daria.
Doamne Ajuta s-o vedem iarasi sanatoasa!

Carti de munte

Puteti comanda si cumpara cateva carti si reviste de munte la adresa:
www.karpatia.ro
Va faceti un cont cu datele personale si apoi din pagina principala va adaugati in cos cartile pe care doriti sa le cumparati. Daca comanda depaseste 50 ron atunci taxele postale sunt suportate de ei.
Succes.

Fete de fete

Iata ca si fetele sunt in stare de chestii grele:
"Painkiller" 8a - Cheile Bicazului si asta tocmai de Ziua Copilului.
Bravo Amalia si la mai multe!

P.S. Vedeti ce bine prinde orezul cu lapte? :)

31 Mai 2008 - Zi Aniversara

Astazi se implinesc 10 ani de cand am spus DA! in fata unei "Mari Adunari"...
Am rezistat atata? Uite ca da! O fi mult, o fi putin?

Este oricum o realizare pentru care merit felicitat.

Incurajarile dragutze ale colegilor din Studmont... acu 10 ani

Daca ar fi sa masor diferenta de nivel acumulata in acesti ani (suisuri si coborari repetate - ca doar asa-i intr-o casnicie) si vazand si rezultatul, pot spune ca mi-am urcat Everestul, sau macar ca sunt antrenat pentru el.

Stiati ca...

Astazi 29 mai 2008 la implinirea a 55 de ani de la urcarea pentru prima data a Everestului, am auzit la radio ca Nepalul si-a abolit monarhia dupa mai bine de 200 de ani de regim monarhist. Cica la Kathmandu se fluturau steaguri cu secera si ciocanul...
Ce urmeaza oare pentru ei?

Suspension Trauma - Intoleranta Ortostatica

Citind articolul: "Atarnand in coarda" scris de dl.Dinu Mititeanu, si la care faceam referinta in postul anterior, am vazut ca au existat cazuri de moarte in urma atarnarii in coarda atunci cand persoana respectiva nu avea ham ci doar vesta. Ei bine in urma unei documentari am constatat ca realitatea este urmatoarea:

Chiar daca persoana care ajunge in situatia de a atarna in coarda are ham dar este nevoita sa stea nemiscata o perioada mai lunga din diverse motive (oboseala accentuata, este accidentata ori inconstienta), este susceptibila de moarte in foarte scurt timp.

Fenomenul este unul normal si este denumit in engleza Suspension Trauma sau mai corect Intoleranta Ortostatica deoarece nu este o trauma propriu-zisa.
Acest fenomen ne intereseaza in mod deosebit pe noi alpinistii deoarece putem ajunge in situatia de a sta atarnati in coarda.

Care este explicatia?
Functionarea organismului uman nu se impaca cu statul nemiscat in pozitie verticala, deoarece sangele se acumuleaza in zona jumatatii inferioare, si datorita gravitatii nu se mai poate intoarce la inima. Dar prin miscare, se activeaza un mecanism de pompare prin care muschii preseaza venele si datorita valvelor din acestea sangele este readus la inima. In momentul cand starea de nemiscare persista mai mult de 10-15 minute se poate produce lesinul care este un mecanism de aparare, corpul cazand la orizontala si permitand astfel sangelui sa se reintoarca la inima. Daca nu are loc caderea, deci daca de ex. corpul atarna in continuare in pozitia verticala atunci, in foarte scurt timp, creierul nu mai primeste sangele necesar si organismul moare.
Atentie! Daca persoana a stat deja mult timp in aceasta pozitie, este contraindicat sa fie readusa brusc la orizontala, deoarece se poate produce un soc la nivelul inimii si altor organe cand sangele revine deodata in debit prea mare si incarcat de toxine.

Cum se previne?
Cel mai bun mod de prevenire este evitarea situatiilor de stat atarnat in coarda un timp mai indelungat.
Daca totusi nu avem de ales, prima solutie este sa incercam sa ridicam la fiecare cateva minute picioarele din genunchi ca si cum am sta pe scaun.
O solutie mai riscanta este sa miscam continuu muschii de la picioare dar aceasta conduce in acelasi timp la un aflux mai mare de sange in picioare.
O persoana aflata intr-o astfel de situatie nu trebuie lasata singura ci trebuie cat mai repede cu putinta eliberata din pozitia respectiva si apoi, daca a stat mai mult de 10-20 minute, trebuie mentinuta intr-o pozitie sezanda cu spatele drept cam 30 minute.

Ceea ce am prezentat este doar o scurta sinteza si va invit sa cititi in detaliu despre subiectul acesta pe linkul urmator: http://www.suspensiontrauma.info
Atentie! Daca veti aplicata in practica doar ceea ce am scris mai sus fara sa va documentati suplimentar NU ma veti putea considera raspunzator de rezultatele pe care le veti obtine.

De aceea este recomandat pentru fiecare alpinist sa poarte la ham cate 2 bucle Prusik, si bineinteles sa stie sa le foloseasca, pentru a putea sa iasa singur din situatia de atarnare in coarda.
Detalii despre modul de folosire a buclelor Prusik voi da intr-un mesaj viitor.

Santinela de la Gatul Iadului

Titlul reprezinta numele unui traseu clasic de catarare, considerat de referinta in zona Cheile Bicazului.

Scurt istoric:
A fost deschis in 1961 de catre echipa de alpinisti constituita din Gheorghe Enache, Tudor Hurbean si Constantin Ursulescu. Iata ce se spune despre traseu in ghidul de alpinism al Cheilor Bicazului al lui Wild Ferenc (Dimap):
"Este unul din traseele cele mai frumoase din Cheile Bicazului. Partea inferioara ofera, in parti egale, catarare naturala exigenta si catarare artificiala. Pe partea superioara domina catararea artificiala, aici frumusetea traseului este data de surplombarea puternica si foarte expusa a peretelui...
Deschiderea acestui traseu a constituit unul din marile evenimente ale istoriei alpinismului romanesc, iar pitonarea Petei Galbene constituie o curiozitate demna de istoria alpina. Posibilitatile de escaladare a Petei Galbene, de la bun inceput, au fost puse sub semnul intrebarii de somitatile alpinismului acelor vremuri. Cei doi cataratori cu calitati stralucite, Enache si Hurbean, s-au si impotmolit in roca friabila, putreda. Novicele Constantin Ursulescu, a carui nume nu l-am intalnit nici inainte, nici dupa acest eveniment in cronica alpina a tarii, a realizat o performanta uluitoare: a pitonat pasajul cheie intr-o singura zi."

Traseul fost omologat ca fiind de grad 6A, ceea ce inseamna un traseu extrem de dificil (scara romaneasca de cotatie a dificultatii traseelor alpine incepea de la 1A si se termina la 6B). In cotatie actuala folosind scara franceza de ansamblu ar putea fi considerat ED- (ED = extrêmement dificile). Traseul are 8 lungimi de coarda din care ultima este de fapt o creasta foarte usoara spre varf. Lungimea cumulata a traseului este de peste 321 m si incepe in imediata apropiere a soselei ce strabate Cheile Bicazului, dupa coltul unde aceasta face o puternica curba la dreapta, in locul de confluenta al Bicazului cu Bicajelul. Aici peretele Bardosului atinge inaltimea maxima de 280 m. La inceput se urca usor ascendent pe niste brane cu iarba pana la baza peretelui. De aici exista 2 variante de incepere a traseului: varianta clasica ce urmareste niste pitoane in sus si varianta lui Kobe spre dreapta (STR8 Line 6+) ce urmareste o fisura continua asigurata cu spituri si mult mai sigura decat varianta clasica.

In acest traseu s-a intamplat la un moment dat prin anii '80 si un eveniment incarcat de dramatism, si despre care s-a scris si prin revistele vremii. Despre acest eveniment si altele puteti citi detaliat pe site-ul domnului Dinu Mititeanu dand click aici.

Asadar in dumineca de 18 Mai, impreuna cu Catalin Cretu, am decis sa facem acest traseu, ca prima "piesa de incercare" din acest an. Eu am reusit astfel sa-l parcurg pentru a 6-a oara din care de 3 ori numai cu Catalin. Timpul in care l-am facut a fost de 6 ore; oricum nu ne-am grabit sa doboram recordul de 4 ore scos de mine anul trecut impreuna cu Vali Chiriac dar nici recordul de peste 10 ore scos in 2004 impreuna cu Doru Platon (Doruletz, bine macar ca nu am dormit prin traseu...).
L-am facut in maniera cap-schimbat adica fiecare din noi este cap de coarda alternativ pe cate o lungime, iar lungimile le-am stabilit astfel incat Catalin sa faca cap si celelalte lungimi pe care pana acum le-a facut doar secund. Deci a inceput el cu prima lungime, o bavareza frumoasa pe o fisura foarte bine definita, de aproximativ 30m, pana pe pragul mare din regrupare.

Catalin negociind prima lungime

Catalin a zis ca a facut-o rotpunkt, la fel si eu. In urmatoarea lungime am urmat eu cap, intai se trece un mic tavanel prin stanga, apoi pe fisura larga in sus si dupa vreo 10m se face o mica traversare spre dreapta cam 2m si din nou in sus tinand fisura buna pana sub regrupare unde se face stanga pe pragul mare cu iarba.

Eu ma pregateam sa trec tavanelul din lc. 2

Eu am incercat tot rotpunkt dar am fost nevoit sa ma odihnesc in 2 locuri caci se pare ca nu mai am anduranta. Aceste prime 2 lungimi le-am mai facut rotpunkt si anul trecut. In lungimea a 3-a pornind pe un mic horn spre dreapta apoi pe praguri se ajunge dupa vreo 10 m la un loc de deschis cu multa iarba si din nou se traverseaza stanga peste o mica creasta si apoi pe praguri usor ascendent spre dreapta iar in final un mic traverseu de vreo 5-6m spre dreapta pana intr-o regrupare destul de buna.

Catalin la inceputul lc. 3

Si aici am reusit, secund fiind, sa trec un pas in plus fara sa ma folosesc de pitoane. Incepand cu lungimea a 4-a urmeaza practic predominant catararea artificiala, cu scarite, intai direct in sus vreo 10m apoi usor oblic spre stanga si apoi din nou in sus peste cateva burti pana pe un pragulet nu foarte mare dar destul de comod, exact in dreapta primului tavan si deja pana aici s-a parcurs o buna bucata din Pata Galbena. Lungimea a 5-a, incepe printr-o traversare la stanga 2 m apoi oblic stanga in sus si ulterior dupa cativa metri revine in traversare usor ascendenta spre dreapta pana sub un fel de horn usor inchis in partea superioara unde se trece spre dreapta peste niste praguri si se ajunge intr-o regrupare buna.

Catalin la sfarsitul Petei Galbene

Lungimea a 6-a incepe direct in sus cativa metri apoi oblic spre stanga pana sub ultimul tavan care se ocoleste pe dedesubt si se traverseaza practic pe buza celui de-al 3-lea tavan unde este punctul cel mai aerian din tot traseul.

Aerian inseamna aerian...

Dupa ce se trece pe langa o mica grota se urca usor ascendent stanga si dupa cativa metri unde peretele pierde din inclinatie se ajunge in partea stanga a ultimului tavan, intr-un punct unde vine si traseul a XX-a Aniversare.

Eu pe parcursul faimosului traverseu

Din aceasta regrupare se coboara putin si apoi se urmareste linia pitoanelor in sus si apoi spre dreapta pana pe creasta care in scurt timp isi pierde inclinatia si devine din ce in ce mai usoara, dar atentie este si putin friabila pe alocuri.

Catalin intr-o ultima sfortare...

Ultima regrupare se face pe o placa inclinata sub un colt de stanca care parca bareaza calea spre varf. De aici se poate merge si fara coarda, pe o creasta cvasi-orizontala care duce pana in varful Santinelei, caci oricum nu mai exista decat maxim 2 pitoane pe toata lungimea ei de peste 50m. In varf (1011 m), pe un mic platou, ca de fiecare data, ne astepta o mica surpriza: un loc plin de flori de iris pitice (in alte dati am prins chiar si branduse de toamna) care ne-a incantat privirile si ne-a facut sa uitam de oboseala.

Iris Verna - Iris pitic

Vremea a fost foarte buna, nu foarte cald decat putin pe la jumatatea traseului, iar norii au fost bineveniti si ca un obicei deja, in ultima lungime am primit binecuvantarea cerului cu cativa stropi blanzi de ploaie. A fost super.

Concluzii si observatii:
Traseul este bine pitonat, pe alocuri chiar cu spituri, cu regrupari in general comode, este expus vara la soare in cea mai mare parte a sa, ceea ce poate constitui un dezavantaj din cauza posibilitatii de deshidratare, mai ales daca nu are fiecare o rezerva suficienta de apa. Este un traseu frumos si solicitant iar in unele locuri chiar expus.
Un lucru important este ca cel putin in primele 3 lungimi si in ultimele 2 abia daca ne vom auzi cu coechipierul chiar in eventualitatea folosirii unui fluier, deci atentie la modul de comunicare.
Retragerea se face urmand o poteca marcata prin padure pana la un grohotis pe care-l urmam in coborare pana la serpentinele soselei. Acolo, din pacate sau din fericire, dupa o zi calduroasa, trebuie trecuta apa Bicazului. Succes!

Despre Everest

Pentru ca zilele acestea sunt romani in expeditii care incearca sa urce varful, m-am gandit sa scriu cateva lucruri despre Everest.
Acest varf a fost descoperit in 1852 prin eforturile lui Sir George Everest, pe atunci comandantul ehipei de cercetari geografice din India Britanica. A fost inregistrat initial cu numele Peak XV si apoi numit oficial Everest in 1865, dupa numele descoperitorului sau, cand s-a recunoscut a fi cel mai inalt varf. Bineinteles varful era cunoscut in Tibet sub numele de Chomolungma ("Zeita Mama a Pamantului"), in China a fost numit Qomolangma iar in Nepal a fost denumit Sagarmatha ("Fruntea Cerului") in 1956.
Everestul este, dupa cum bine stim cu totii, cel mai inalt vf. de pe glob cu cei 8850 m ai sai. Apropos, inaltimea varfului variaza in timp din cauza faptului ca masivul Himalaya (in sanscrita hima=zapada si alaya=casa) este relativ tanar si sufera miscari continue de ridicare. De exemplu inaltimea Everestului masurata in 1852, pe vremea cat era cunoscut drept Peak XV, era de 8840 m apoi, cand a fost masurat din nou in 1954, era de 8848 m iar in noiembrie 1999, cand a fost masurat de catre National Geographical Society, cu ajutorul aparaturii moderne si satelitilor, s-au inregistrat 8850 m.
Varful este situat chiar pe granita dintre Nepal (spre sud) si Tibet (spre nord) si face parte din sub-sistemul muntos Khumbu, din regiunea muntoasa Mahalangur la randul ei din zona muntoasa Himalaya Centrala.
Everestul a fost urcat pentru prima data in 29 mai 1953 de catre Sir Edmund Hillary (decedat anul acesta) si Sherpa Tensing Norgay pe traseul prin Saua Sudica.

Edmund Hillary la Everest Golden Jubilee

Multa vreme a ramas un mister cine din cei doi a fost totusi primul care a pasit pe Everest, iar dupa multi ani Tensing Norgay a recunoscut ca Hillary a fost primul si el a urmat la doar cativa pasi dar in momentele acelea nu se gandeau cine ar fi primul si cine nu.
Prima femeie care a urcat varful a fost japoneza Junko Tabei in 1975.

Junko Tabei la Everest Golden Jubilee

Primul alpinist care a urcat Everestul fara oxigen suplimentar si apoi l-a urcat si solo a fost Reinhold Messner, fiind deasemenea si primul alpinist care a reusit urcarea tuturor celor 14 varfuri de peste 8000 m.

Reinhold Messner la Everest Golden Jubilee

Pana anul trecut au ajuns pe vf.Everest aproximativ 2000 de persoane, inclusiv un japonez de 71 ani, un alpinist cu un picior artificial si chiar si un baiat de 15 ani. Din acest total, peste 500 au urcat varful numai in 2007. Dintre toti acestia, multi au urcat varful chiar de mai multe ori. Recordul de urcari pe Everest apartine lui Appa Sherpa cu 17 reusite. Si americanul de origine romana Gheorghe Dijmarescu se poate mandri cu un numar record de 9 urcari pe vf.Everest, iar anul acesta incearca din nou. Dar in incercarea lor de a cuceri varful au si murit deja peste 200 persoane.
Pentru alpinisti este cred cel mai scump varf, expeditiile cu regim all-inclusive pana pe varf costand (in anul 2003) in jur de 15000 $ pe partea nordica tibetana si in jur de 25000$ pe partea sudica nepaleza.
In mai 2003 cand s-au implinit 50 de ani de la prima urcare a varfului, s-au organizat in Kathmandu, capitala Nepalului, festivitatile Jubileului de Aur al Everestului, la care am avut onoarea sa particip si eu. Chiar inaintea acestor evenimente am facut parte din echipa romaneasca a expeditiei de urcare in premiera a varfului "virgin" Macchermo-Pharilapcha (6017 m) din regiunea Solukhumbu. Ticu Lacatusu impreuna cu Viorel Amzaroiu au reusit atunci sa deschida un traseu in premiera pe fata sudica a varfului fara corzi fixe si fara ajutor suplimentar. Eu, din cauza aclimatizarii insuficiente, am putut doar sa le tin pumnii din tabara de baza avansata instalata la aproximativ 5200 m. Din aceasta tabara, am reusit macar sa vad Everestul stralucind atat la apus cat si la rasarit de la nu mai mult de 20km. Cand l-am vazut prima data aveam impresia ca-l cunosc de o viata...

Poza mea cu Everestul in ultimele raze de soare

Acea expeditie a fost totusi o experienta deosebita pe care nu o voi uita niciodata. Oricum Everestul nu este pentru mine un varf pe care sa-mi doresc sa-l urc, desi inainte de a sti ca voi merge in acea expeditie, imi pusesem asa, ca o dorinta, sa reusesc sa ajung pana la 40 de ani pe un varf de peste 8000 m. Vom vedea ce-mi mai rezerva viitorul...apropiat.

Despre Everest s-au facut pana acum multe filme iar pe 13 Mai se va lansa un nou film documentar: "Storm Over Everest" realizat de catre David Breashears.


Ce am gasit interesant legat de prezentarea acestui film, de pe site-ul revistei Climbing, a fost o definitie simpla dar extraordinara a caracterului: "Caracterul este dat de ceea ce faci atunci cand nu te vede nimeni". Ei, nu-i asa ca e geniala?

Periplu prin verticalele Suhardului

Salutare,
Au trecut cam 5 luni de la ultima iesire de catarare pe stanca. Din noiembrie cand am urcat cu Catalin traseul Umbra Muchiei nu am mai parcurs nici un traseu clasic. Nici macar pe la Bucium nu pot spune ca am fost, doar de cateva ori. Asadar venise momentul sa reincep acomodarea cu stanca, atat de draga noua alpinistilor. Catalin nu a putut sa vina asadar am plecat doar cu Ionut. Cu noi au mai venit pana in Cheile Bicazului, la escalada, Amalia cu al ei Cata. O ploaie usoara ne-a intampinat dupa iesirea din Piatra Neamt dar noi ne incurajam ca in Chei va fi frumos.
Intradevar de plouat nu a plouat deloc dar nici f.cald nu a fost, ceea ce ne-a avantajat.
Cum la Gatul Iadului era cam umbra am pornit spre Suhardul Mic cu gandul sa incercam mai multe trasee usoare, ca si sesiune de incalzire. Pe la ora 10 eram gata pregatiti la baza peretelui. I-am propus lui Ionut sa mergem cap schimbat, pt. rapiditate, dar el a refuzat asa ca a trebuit sa merg doar eu cap de coarda. Nici o problema.
Primul traseu abordat a fost "Diedrul Soimilor", pe care il mai parcursesem in dec. 2000, un traseu f.frumos si spectaculos. Pe alocuri putin friabil deci trebuie atentie. 3 lungimi pe care le-am abordat si parcurs in maniera rotpunkt dar am fost nevoit dupa jumatatea primei lungimi, intr-un pasaj mai surplombant, sa ma odihnesc intr-o asigurare fixa, deoarece lipsa de antrenament si-a spus cuvantul... Ar fi cam 7/7+. Ne-a luat exact 2 ore sa iesim sus apoi am coborat pe scurtatura dinainte stiuta la baza peretilor.

Al doilea traseu abordat a fost "Unghia Neagra" (facut o singura data in mai 2003 parca), tot 3 lungimi si parcurs tot rotpunkt de data asta complet dar nu fara emotii. In prima lungime, in pasul cheie de 6+, am fost la un pas sa ma arunc, dar am reusit sa ma echilibrez in ultimul moment, si sa respir adanc astfel incat sa scap de incordare si sa trec cu bine mai departe. Tot 2 ore ne-a luat si acest traseu, dar in lungimea a 2-a, cu portiuni f.friabile, am mers "ca pe oua"... Iesirea este comuna cu traseul parcurs anterior si de asemenea coborarea.
Ultimul traseu ales a fost "Hornul Rosu", traseu nou pt. mine, tot 3 lungimi. Desi in prima lungime Ionut a zis ca fi nevoie de tras rucsacul am abordat ramonajul cat mai in exterior si am trecut fara nici o problema cu rucsacul in spate. Lungimea a 2-a are pasul cheie, tot cam de 6+, pe care l-am trecut cu bine la rotpunkt. Ultima lungime f.usoara ne-a scos intr-o mica sea exact deasupra regruparilor din Gentiana si Fisura Centrala. Inca 1 ora si jumatate. Fiindca mai aveam timp si ca sa imbogatim periplul, am coborat in rapel pana in regruparea de unde se desparte traseul "Fatza Hornului Rosu" si l-am facut si pe acesta. Inca 2 lungimi de coarda, prima pana in creasta si urmatoarea cu un traverseu dreapta si apoi pe niste fisuri si praguri pana pe fetele de iarba din partea superioara a Surhardului. Inca 1 ora.
Sus, dupa 11 lungimi de coarda, nu foarte grele dar parcurse frumos si fara pitoane, eram multumiti si fericiti. A fost o zi placuta, cu vreme perfecta pentru catarare.
Efortul depus l-am simtit abia zilele urmatoare cand am facut putina febra musculara...
Sper ca de acum sa am timp sa ies in continuare macar o data pe luna ca sa imi mentin macar forma actuala. Nu stiu ce traseu va urma dar vom vedea, poate Independentei, poate Santinela...

Anotimpurile muntelui

Pentru cei interesati va recomand calduros o proiectie de fotografii intitulata "Anotimpurile Muntelui" sustinuta de dl.Dinu Mititeanu din Cluj si organizata de Ioana Ursache intr-un amfiteatru de la UMF Iasi.
Pentru mai multe detalii vizitati:
http://muntesifotografie.blogspot.com/2008/03/dl-dinu-mititeanu-vine-la-iasi.html

Poveste din Crai ... reloaded

De multa vreme ne propusesem (eu cu Catalin) sa facem o tura de iarna mai serioasa. La ultimele discutii am stabilit sa incercam creasta Arpaselului, situata in Fagaras. Eu am mai parcurs-o impreuna cu Octavian in vara lui 2000, de la vest la est, condusi de Tudor, un salvamontist din Pitesti. Pentru tura in Fagaras ni s-au alaturat si Sorin cu dl.Miki Bucholtzer ce aveau in plan sa faca o portiune a crestei.
Cu cateva zile inainte de data de plecare stabilita, joi 20.03.2008, vremea s-a cam stricat si am hotarat de comun acord sa ne incercam norocul pe creasta Pietrei Craiului, care este mult mai accesibila. Cu o saptamana inainte dl.Dinu Mititeanu si alti cativa membri ai CAR au parcurs creasta nordica in conditii acceptabile.
Zis si facut, plecam joi pe la 19:30 dupa ce ne adunam cu greu, ca dupa o zi incarcata. Inainte de Brasov a inceput sa viscoleasca, iar in Zarnesti era deja zapada de 2 degete asternuta pe sosea. Asta este... Cam pe la 02:00 suntem langa cabana Gura Raului. Motaim in masina pana pe la 05:30. Rasaritul ne anunta ca va fi totusi vreme buna. Ne aranjam si filtram echipamentul dupa care pornim spre Prapastiile Zarnestilor. La fantana lui Botorog parasim drumul si o luam pe marcaj BG spre cabana Curmatura. Dupa un parcurs in urcus constant prin padure, trecem la un moment dat prin poiana Zanoaga unde incepe sa se vada creasta in intregime si deasemenea Bucegii. Peisajul e superb, totul straluceste in soare si ne-au mai incantat si niste branduse firave acoperite pe jumatate cu zapada proaspat cazuta.In 2 ore ajungem la Curmatura unde ne intampina un "catelus" Saint-Bernard foarte blind. Servim cate 2 randuri de ceai si gustam cate ceva. Pe la 10:00 pornim spre creasta, care ne promitea momente de neuitat. Dupa un usor urcus prin padure spre Saua Crapaturii ajungem in scurt timp la baza peretilor varfului Turnul unde ne intampina cateva pasaje mai delicate cu cabluri. Pana aici dl.Miki se resimte putin dar avand in vedere ca nu a mai iesit de mult la munte si ca are peste 60 ani lucrul e de inteles. Rucsacul lui cu cadru e la fel de greu ca ale noastre. Oricum un lucru e clar: ce a facut el in materie de alpinism nu vom mai apuca noi sa facem niciodata. Ne echipam cu coltari, hamuri etc. Zona e foarte abrupta si inaintam cu atentie. Cand ajungem pe varful Turnul putem vedea totul in jur, pana in cele mai indepartate zari.
De acolo incepe creasta nordica propriu-zisa. Zapada este din belsug dar totusi este suficient de asezata in cele mai multe zone, astfel incat sa inaintam fara greutate prea mare. Succesiunea de varfuri de distinge clar pana dupa zona Grind. Estimam ca vom ajunge la refugiul Ascutit pe la ora 15:00 si speram sa putem merge mai departe avand in plan sa facem bivuac in cort. Inca de la cabana suntem acompaniati de 2 baieti din Cluj si Tg.Mures care vor sa innopteze tot la ref.Ascutit. Pe alocuri creasta devine foarte ingusta si mergem la echilibru ca pe o barna.Nu sunt cornise mari ceea ce este in avantajul nostru. Ajungem la un moment dat si la cateva pasaje unde ne legam in coarda. Trecem cu bine si incet incet ne apropiem, odata cu asfintitul soarelui, de varful Ascutit unde ne asteapta refugiul. Ne aducem aminte de momentele petrecute in toamna. Nu mai avem timp sa mergem mai departe si oricum ziua a fost destul de obositoare asa ca ramanem acolo. Ne pregatim de bivuac si incepem sa pregatim mancarea. Ne hidratam bine cu supe si ceaiuri si mancam pe saturate. La putin timp se starneste un vant destul de puternic care ne pune pe ganduri. Daca ne prindea in creasta inaintarea ar fi fost problematica. Vantul se inteteste peste noapte si desi cerul e senin si luna plina lumineaza feeric toata creasta, in refugiu viscoleste zapada. Spre dimineata traim impresia ca putem fi luati de vant cu tot cu refugiu. Speram sa se linisteasca urgia dupa rasaritul soarelui dar degeaba. Hotaram sa coboram din creasta spre Curmatura. La plecare din refugiu ne vedem nevoiti sa ne legam in coarda caci altfel riscam sa fim luati pe sus. Coborarea nu este dificila dar la un moment dat trecem niste pante cam periculoase. Experimentez si o mica avalansa in placi. Ajungem la nivelul padurii si de acolo totul este mult mai simplu. Pe la amiaza suntem la cabana unde ne relaxam cu bere si vin fiert si mai mancam cate ceva. La plecare trecem din nou prin poiana cu branduse, care de data asta nu mai sunt in zapada. La masina ne bucuram de momentele placute si in drum spre casa ne gandim deja la ture viitoare. Cel mai probabil in Bicaz la catarare...
Mai multe poze din aceasta tura puteti vedea aici.
P.S. Eu sunt la a 2-a renuntare in Piatra Craiului din cauza vantului. In decembrie 2002, dupa ce incepusem creasta sudica si mai aveam cam 100m pana in Coama Lunga, au inceput ca din senin rafale de vant puternic care ne amenintau siguranta asa ca am decis sa ne intoarcem si sa coboram spre Grind. Nu-i bai, muntele ne asteapta totul e sa avem rabdare. Oricum data viitoare vom incepe cu creasta sudica, sic!