Trasee de mult uitate... Peretele Laposului

Duminica care tocmai a trecut am pornit spre Cheile Bicazului impreuna cu Catalin si doi Ionuti, fiind cu totii doritori de o iesire la stanca. Catalin si cu mine ne doream o catarare mai serioasa (cea din Macin fiind destul de lejera) dar la propunerea lui Cata de a face iar Santinela am venit cu contra-propunerea de a face ceva nou. Inca din iarna sau chiar mai de demult pusesem ochii pe Peretele Laposului pe care il zariseram amandoi cu ocazia urcarii pe Piatra Altarului. Avand la noi ghidul Cheilor Bicazului am putut sa ne documentam si sa alegem traseul Central care ofera deopotriva si lungime si dificultate si frumusete. A fost deschis de Dan Vasilescu in 1977 si este cotat 5B cu 7 lungimi de coarda.
Echipa cealalta urma sa urce pe traseul Creasta Estica unul din cei 2 Ionut fiind la "inceput de drum" iar celalalt fiind expert in acest traseu dar nemiscat de aproape 2 ani.
Dupa ce parcam masina langa pod in zona fostei cabane Cheile Bicazului (arsa prin anii '90) pornim impreuna la drum pe poteca spre valea Laposului dupa care ne despartim noi urmand poteca marcata pana la un moment dat cand trecem firul apei chiar in dreptul versantului vestic al Pietrei Altarului apoi o luam pe o carare abia conturata pana intr-o mica sea din spatele monolitului mentionat. De acolo prin padure urmam poteca spre peretele Laposului care se intrezarea undeva in plan indepartat. Pentru orientare am folosit descrierea din ghid care a fost precisa si ne-a fost de ajutor. Zona este foarte salbatica si aparent necalcata de picior de om. La un moment dat pe trunchiul unui brad cazut la pamant am gasit infasurata o panglica foarte veche pe care scria: ...A XI-A SPARTACHIADA A ARMATELOR PRIETENE - 1987. Ce multe trebuie sa fi vazut si auzit brazii astia din jur...
Rupem amandoi cate o bucatica din ea ca amintire si plecam mai departe ajungand in scurt timp la baza peretelui. Il ocolim spre stanga si ajungem la intrarea in traseu (identificata aproximativ dupa o pata alba de vopsea veche). Pleaca Catalin cap pe prima lungime si abia dupa cativa metri gaseste niste pitoane prin iarba. Nu e greu dar urmeaza apoi o succesiune de pante innierbate si regrupeaza dupa ce urc si eu cativa metri. Urmatoarea lungime traverseaza initial orizontal spre drepta si apoi oblic in sus tot pe brane de iarba vreo 12 m dupa care incepe fisura cheie a traseului de aproximativ 40m. Incep cu niste pasi de artificial pe pitoane si apoi mai la liber chiar si cu ajutorul unui cliff intr-un pas mai impus. Regrupez la jumatatea fisurii destul de incomod dar neavand posibilitatea sa ajung pana sub cele 2 nise gemene. Catalin urmeaza pe linia fisurii si cativa pasi sunt tot de artificial apoi mai liber pana in vechea regrupare. Decide sa continue si peste surplomba cu expansoare vechi pana la urmatoarea regrupare. Pasajul cel mai aerian si spectaculos este trecut destul de usor si ajunge la limita corzii desi eu neauzind nici un semnal de la el am pornit. Regruparea a fost putin inainte de o alta nisa mare. De pe varful Pietrei Altarului parca se vad niste siluete semn ca cealalta echipa este si ea la final. Am pornit si eu in ultima lungime cand a inceput practic sa ploua marunt. Noroc ca am gasit pitoanele exact acolo unde trebuiau sa fie, mare parte dezgropate ca si in restul traseului din iarba. Pe la mijlocul lungimii mai dau de o alta grota adanca pe care o urc in ramonaj si ies tot intr-o pozitie aeriana peste buza dupa care pitoanele ma conduc pe varf. Deja stanca si iarba erau ude. Lungimea a fost tot intinsa dar Catalin a venit rapid si dupa ce am strans echipamentul in graba ne-am retras conform descrierii spre spatele Pietrei Bardosului si printr-un valcel abrupt si innierbat am ajuns in scurt timp in poteca de acces. In aproximativ jumatate de ora eram din nou mai masina, udati bine dar multimiti ca am facut ceva nou, un traseu frumos printr-o zona salbatica si deosebita. In total traseul l-am parcurs in vreo 4 ore si ceva. Este bine asigurat cu pitoanele bine fixate dar foarte multe le-am gasit ingropate in pamant sau smocuri de iarba. Este putin friabil in vreo 2 zone dar cu atentie nu sunt probleme. Il recomandam cu toata increderea celor care doresc sa-si imbogateasca lista de trasee clasice. Eu l-as aprecia ca fiind comparabil ca si grad de ansamblu cu traseul Lacrima de Piatra sau putin peste (~TD/TD+).




La masina ne bucuram sa ne revedem si cu ceilalti fiind fericiti de realizarea lor (oricum macar erau uscati) si cu totii ne inghesuim in masina care ne duce spre casa.
Catalin isi descrie emotiile, trairile si bucuriile impreuna cu imagini in albumul dedicat: http://picasaweb.google.com/calpatin/20100509CheileBicazuluiTraseulCentral5BPereteleLaposuluiCuVladCondratov#

Macin-iada 2010

Cu ceva intarziere revin cu descrierea unei ture devenita deja traditionala si anume: "Inceput de primavara in Macin".
A fost initial programata in weekend-ul de dupa Paste dar ulterior s-a amanat cu o saptamana. Si bine am facut caci astfel am prins copacii in floare si cu frunzisul proaspat mijit din muguri. Ca si anul trecut pe aceeasi vreme totul era incarcat de parfum si de verde crud astfel incat o plimbare prin acel parc natural iti reincarca bateriile.
Am pornit la drum sambata cu noaptea in cap 8 persoane (Eu, Catalin, Ioana, Andrei, Alex, Alin, Cristi si Diana) in 2 masini si am ajuns la bac pe la ora 7 iar dupa ce am trecut Dunarea am mai facut maxim 1 ora pana la limita rezervatiei unde urma sa campam.
Dupa pregatiri sumare si ceva mancare am plecat spre Valea Racova sau Datcova unde sunt cativa pereti de catarat si unde traseele sunt in general fara protectii fixe dar cu posibilitati de asigurare cu mobile (frienduri, nuci). Am urcat cu Cristi traseul Diagonal din 4 lungimi folosind cat mai des friendurile si nucile. Intre timp Catalin cu Ioana si Alin au urcat traseul Muchia Branelor iar Andrei cu Alex au ales un traseu cu spituri mai in stanga. Apoi dupa ce ne-am reintalnit cu totii pe varf am revenit la baza si am inversat traseele. Eu cu Cristi si sotia lui am inceput Hornul Prieteniei si dupa o lungime am ramas doar cu Cristi iar Catalin cu Andrei si Alex au facut Diagonalul. Am mai avut o incercare si pe un traseu de escalada unde Cristi a urcat cap si eu am urmat secund cu o cadere care mi-a taiat cheful de catarare drept pentru care ne-am retras la masini sa ne montam corturile si sa mancam. Seara a fost placuta dar ne-am culcat destul de devreme fiind obositi dupa o noapte cam nedormita. Vantul a batut destul de puternic zguduiind corturile. A doua zi in schimb a fost foarte cald si senin si am hotarat cu totii sa facem o tura de plimbare pe coclauri care a fost de fapt foarte placuta si instructiva dar si distractiva. Am privit pasari de tot felul, am urcat prin hatasuri si poteci mai putin umblate, am traversat poieni si lastarisuri dese unde te puteai pierde usor, am facut cunostinta cu niste broaste testoase, ne-am plimbat pe sub copaci seculari si ne-am catarat pe mai toti bolovanii intalniti in cale, am urcat pe semetul varf Tutuiatu apoi am coborat pe poteca marcata ce trece prin satul Greci si unde am surprins clisee ale vietii cotidiene simple de la tara. Dupa ce am ajuns la masini si am mai ciugulit ceva mancare, ne-am pornit la drum dar nu inainte de a ne opri pentru a savura o bere mult dorita la carciuma din sat.
Drumul de intoarcere a fost insotit de un amplu concert rock in care au cantat alaturi de noi: Queen, Iris si Vama Veche.
Multumesc pe aceasta cale organizatorilor acestei tabere si va invit sa vizualizati imagini si comentarii la: http://picasaweb.google.com/calpatin.
In continuare selectez cateva poze din colectia Ioana+Catalin pentru a reda frumusetile acestei ultime Macin-iade...

In imparatia de piatra a Cheilor Turzii

Dupa aproape o luna de la ultima iesire la munte, aproximativ in aceeasi formatie dar si cu Alin, pornim vineri noaptea spre Turda cu planul de a catara in Cheile Turzii. In ultimii ani ajungeam acolo doar toamna cu ocazia memorialului Misi Szalma si foarte rar primavara.
Dupa un drum lung si destul de obositor ajungem sambata dimineata in capatul din amonte al cheilor unde parcam masina. Ne dezmortim si dupa ce mancam ceva ne pregatim de tura. Catalin avea planul clar de a face cu mine traseul Memorial Jenci Bacsi si fiind un traseu destul de lung si solicitant l-am intrebat de ce nu lasam pe ziua urmatoare ca sa fim mai odihniti dar replica a fost ca dumineca nu se anunta vreme prea buna. Vali urma sa se duca in echipa cu Alex si Alin in vreunul din traseele clasice mai usoare din acea zona ca sa-i faca sa guste din placerea catararii in zona cheilor turzii. Au ales Turnul Ascutit care intradevar este un traseu nu foarte greu dar in schimb deosebit de spectaculos si aerian.
Noi pornim spre peretele Urias si acolo vedem pe cineva ca face rapel pe linia traseului ales de noi si cand a coborat l-am cunoscut pe Nicolae Budeanca (zis Giga) cel care a contribuit la premiera acestui traseu. El ne da cateva lamuriri asupra lungimilor si pornim cap schimbat, Catalin avand onoarea sa inceapa cu prima lungime. Traseul are 9 lungimi si incepe din stanga traseului Vaya con Dios pe care il intersecteaza de 2 ori, urcand in 4 lungimi spre despicatura adanca dintre cele 2 turnuri vecine: Turnul Fecioarei si Turnul Martirilor. De acolo continua pe un fel de creasta spre varful Turnului Martirilor cu inca 3 lungimi. Din varf se face un rapel scurt si apoi se merge pe o poteca pe la baza unor pereti pana la urmatoarele 2 lungimi undeva in ultimul plan al amfiteatrului. Traseul desi parcurge o zona destul de vitrega si chiar surplombanta a peretelui Urias reuseste sa aiba un caracter predominant de liber ceea ce il face foarte frumos si deosebit (chiar "extraodinar" - vorba lui Catalin).










Traseul este curat, aproape deloc friabil si fara probleme de orientare. Merita facut si bravo lui Giga pentru efortul depus si rezultatul obtinut. Terminam traseul in aproape 5 ore si jumatate si revenim multumiti la corturi dupa ce ne intalnim si cu cealalta echipa la Crucea Sandulestilor. Seara ne punem corturile si ne adunam in curte la gazda noastra amabila din ultimii ani. Povestim, radem, mai bem un vin bun si apoi ne retragem (unii) la odihna. Ziua de dumineca este innorata si dupa ploaia din timpul noptii nu prea avem sanse sa cataram trasee prin pereti asa ca ne ducem la Pestera Ungureasca. Acolo fiecare face ce poate in conditiile date, fiind destul de frig si nu prea motivati. Spre seara iesim din pestera si neavand mult timp la dispozitie incercam o prima lungime din traseul Feri Gabor care are niste miscari frumoase de liber. Intre timp vin si Vali cu Catalin si ne retragem la corturi. Suntem singuri dar ne simtim bine si nu lasam sa treaca seara fara sa ne distram.
Luni dimineata erau -2 grade dar senin si se anunta o zi frumoasa. Ma duc cu Vali in pestera ca sa mai lucreze proiectul inceput in ziua precedenta Rudaru si dupa 2 incercari iesim si noi la soarele imbietor de afara. Ne hotaram sa facem si noi un traseu clasic nu foarte greu dar frumos si il duc pe Vali in Peretele Suspendat. Ii place si mie la fel. Are niste pasi de catarare frumoasa cu tehnica variata. Ne salutam cu cealalta echipa din creasta Hans Gora apoi coboram in rapel dupa 2 lungimi si in drum spre corturi ne mai dam pe un traseu ales la nimereala: Eternal Flame 8-. Dupa ce Vali pune buclele, eu il parcurg in regim de secund si apoi el il mai face cap si intre timp ajung si baietii. Plecam sa strangem corturile si bagajele caci ne asteapta un drum lung spre casa. Dupa aproximativ 7 ore, cu discutii, povesti, muzica si buna dispozitie (cel putin unii) ajungem in miez de noapte la Iasi si ramanem in memorie cu zilele faine petrecute impreuna in Cheile Turzii.
Ca sa va delectati si cu alte poze si cu comentariile clasice ale lui Catalin dati click aici.
Pentru cei interesati de putina istorie a catararii in zona puteti citi un articol interesant pe site-ul domnului Dinu Mititeanu: File din istoria alpinismului in judetul Cluj.

Un traseu de 4 sezoane...

Saptamana trecuta aflu ca baietii veseli Catalin Cretu, Vali Chiriac si Alex Serban impreuna cu Ioana Cretu si Irina Tudosa planuiesc o iesire in Cheile Bicazului. Desi initial ma simteam cumva in plus, ulterior m-am alaturat si eu echipei dar au renuntat fetele in ultimul moment. Probabil din cauza vremii care se anunta in incalzire si cu ploi/lapovita. Plecam sambata dimineata si odata ajunsi in chei constatam ca mai toti peretii sunt uzi si practic greu de catarat. Inclusiv faleza de la Raza Soarelui era improprie catararii. Pentru orice eventualitate aveam si pioleti/coltari pentru a incerca sa ne dam pe cascada de gheata din Bicajel dar temperaturile erau peste 0 grade deci ne-am fi udat binisor.
Hotaram la unison sa mergem in Creasta Estica renumitul "traseu de 4 sezoane", adica care se poate in principiu face pe orice fel de vreme. Pe parcursul traseului am intalnit atat zapada destula si umezeala, ne-a plouat putin si chiar o tentativa de lapovita inclusiv o lungimea intreaga de la umarul crestei uda-fleasca, dar si portiuni de stanca curata si chiar soarele ne-a mangaiat pe alocuri. Bineinteles ca nu este la fel de simplu sau usor dar se poate face.
Ne impartim in 2 echipe: Eu cu Vali mergem primii cap-schimbat iar Catalin cu Alex secund vin dupa noi. Alex desi mai facuse acest traseu, a avut ocazia sa-l guste si in conditii dificile adica cu zapada si multe portiuni ude, in bocanci grei etc. dar cred ca i-a placut.
Dupa mai bine de 4 ore ajungem in varf unde gasim un jurnal foarte bine pastrat intr-o cutie de metal fixata pe cruce. Daca era acest jurnal de mai de mult nu cred ca ne mai sculptam numele pe acolo cand am ajuns prima data in 1999 cu Kobe si Wky.
Coborarea la fel de pretentioasa datorita zapezii mari si umezelii de pe branele de retragere, ne-a fortat sa facem 3 rapeluri pana in poteca.
Ne-am miscat, ne-am simtit fain, ne-am perindat prin anotimpuri si vorba cuiva... "ne-am cunoscut mai bine" :)
Clasicul album cu poze al lui Cata poate fi vizualizat si comentat aici.
Spor tuturor la catarat!

Despre avalanse

Pentru ca e iarna si multi dintre noi ne dorim sa iesim la munte si sa parcurgem creste sau vai iar zapada pe langa frumusete ne poate aduce si neplaceri sau tragedii va recomand consultarea unor materiale foarte bune despre avalanse.
1. O serie de articole scrise de Dinu Mititeanu: http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/10-avalanse
2. Un articol scris de Adrian Valean: http://snow-trace.blogspot.com/2010/02/cate-ceva-despre-avalanse.html

Mergeti la munte dar nu ignorati pericolul avalanselor!

Din nou la cascada de gheata din Zugreni

Dupa ce eu am renuntat la o iesire in Fagaras din cauza conditiilor nefavorabile, dupa parerea mea, adica foarte frig si zapada multa nestabilizata (totusi ceilalti au plecat si puteti citi despre aventura lor aici) nu puteam sa las sa treaca iarna fara macar o tura la gheata. Astfel, dupa 4 ani, ne hotaram sa revedem cascada noastra de suflet: Zugreni. Impreuna cu Catalin Cretu, Mihai Diac si nou venitul in gasca noastra Alex Serban, am plecat intr-o dumineca spre valea Bistritei. Ajungem la fata locului, cascada era acolo, desi arata putin altfel decat in anii anteriori, iar Bistrita nu asa de inghetata precum speram dar suficient cat sa putem trece in siguranta.
Pentru satisfactia mea personala m-am hotarat sa merg cap din prima incercare, fiind sigur ca ma voi descurca fara probleme, atat datorita experientei cat si datorita faptului ca am frecventat panoul cu regularitate ceea ce m-a ajutat la mentinerea conditiei fizice. Deasemenea si Catalin a urcat (pentru prima data cred) cap de coarda iar Mihai a incercat cu cuiele de gheata puse de mine si cu destule emotii dar totul a decurs bine, inclusiv initierea lui Alex care se afla pentru prima data cu pioletii in mana si coltarii in picioare.
Dupa instalarea manselor toti am mai incercat de destule ori diferite variante si linii pana cand inserarea ne-a determinat sa ne retragem spre masina. Oboseala placuta si satisfactia acumulata ne-a facut ca de obicei sa nu ne dam seama cand am ajuns inapoi in Iasi cu bine, desi am trecut printr-un mic incident auto - un derapaj pe polei intr-o curba mai stransa - care se putea solda cu un accident.
Imagini, explicatii si comentarii gasiti in albumul lui Catalin dedicat acestei ture.

Zugreni mar.2002	Zugreni feb.2004	Zugreni ian.2006

Aceasta cascada de la Zugreni reprezinta un loc special pt. mine deoarece imi aduc aminte ca acolo am testat pt.prima data in mansa, impreuna cu Ben, pioletii tehnici pe care i-am cumparat de la Mishu si pe care ulterior tot Mishu mi i-a pierdut. Tot acolo in 2001 am facut premiera cap de coarda (cel putin dupa informatiile noastre) impreuna cu Kobe. Tin minte si acum momentul cand trecusem deja de jumatatea cascadei si depasisem cu vreun metru cel de-al 4-lea cui de gheata cand deodata ... mi s-a desprins coltarul drept (nu erau foarte tehnici) si a ramas atarnat de calcai. Moment foarte ciudat, oricum am reusit cumva sa cobor pana la cui dupa care am fost lasat jos si a continuat Kobe ascensiunea pana sus. Detaliile tehnice ale acelei ascensiuni, descrise chiar de Kobe, le puteti citi aici.

Pintenul lui Catalin si bilant de an 2009

In sfarsit reusesc sa revin cu o postare pe blog. Spre sfarsitul anului 2009 am apucat sa mai fac o iesire la catarat cu Vali Chiriac impreuna cu care am urcat pe Pintenul lui Catalin, eu a 5-a oara iar Vali pt. prima data. Tura a fost una frumoasa fara probleme dar am iesit pe varf odata cu ultima geana de lumina. Retragerea am facut-o pe intuneric, fara ajutorul frontalelor folosind lumina de la luna plina intr-un cadru deosebit de feeric. O descriere in imagini puteti vedea la albumul foto al lui Vali aici.
Pentru mine a fost a 2-a oara cand m-am retras pe intuneric din Pintenul lui Catalin dupa aventura faimoasa din iulie 2004. Atunci, dupa ce am ajuns impreuna cu Alex Szekely pe varful Pintenului cam pe la 9 seara, fiind destul de tarziu, am hotarat sa nu mai continuam traseul si sa coboram in rapeluri pe linia Fisurii Strungii cu Mesteacan. Bineinteles ca ne-a prins intunericul si nu aveam frontale. Procedand cu calm si fara graba am ajuns cu bine jos dupa mai bine de 4 ore si 7 rapeluri. In tot acest timp Alex si-a pierdut dispozitivul de rapel (atc), un rapel s-a terminat in gol trebuind sa balansez pt.a atinge urmatoarea regruparea, coarda s-a intepenit la rapelul pe dupa un bolovan incastrat si a trebuit sa urc pe prusice si sa refac amarajul cu annouri; ca sa descalcim coarda incurcata la un moment dat ne-am folosit de lumina unui telefon mobil care ne-a folosit cu ultimele resurse si la solicitarea ajutorului de la baietii aflati la corturi la Raza Soarelui.
Apoi deoarece ultimul rapel de dupa un copacel firav cat incheietura mainii mele nu ne ducea pana la baza peretelui iar alternativa fiind sa coboram pe un fir si sa lasam coarda pt. a fi recuperata a 2-a zi, am solicitat totusi o coarda suplimentara celor veniti in ajutorul nostru. Multumesc si acum inca o data tuturor pentru efortul depus si solidaritatea de care au dat dovada. Totusi din cate imi aduc aminte, noi solicitaseram sa ne aduca niste frontale ca sa putem cobora in siguranta pe pantele abrupte si ude de la baza traseului pana in sosea (mai ales ca eu eram cu sandale)... dar a fost bine si asa. Prezenta lor "plina de veselie" ne-a incurajat si linistit.
Intr-un mesaj postat la vremea aceea pe lista Alpinet recunosteam printre altele si greselile pe care le-am facut in acea tura. Mesajul acela poate fi citit aici. In fine totul e bine cand se termina cu bine.
Anul 2009, fiind un an aniversar pentru mine (10 ani de cand am inceput alpinismul) a fost si cel mai bogat, reusind sa parcurg 21 trasee clasice (104 l.c.) si chiar sa fac gradul 8 la escalada. Dintre traseele parcurse unele sunt chiar deosebite si le doream de multa vreme: Armata (Bicaz), Fisura Albastra directa(Costila), Pasarea Phoenix(Buila), Lespezile Lirei(Piatra Craiului), Vigh Tibi si Suurime(Cheile Turzii) etc.
Faptul ca s-a deschis din toamna un nou panou la Iasi m-a facut sa ma antrenez mai des si cu mai multa motivatie asa ca sper ca in noul an 2010 sa reusesc lucruri si mai deosebite.

Un mare alpinist a murit...

O veste foarte trista ne anunta ca alpinistul Tomaz Humar a murit incercand sa urce solo, in premiera, fata sudica a vf. Langtang Lirung (7227m) din Himalaya.
Detalii despre cele intamplate puteti citi aici sau aici.
Cand ma gandesc ca era de varsta mea...

2 zile de vis in Piatra Craiului - Lespezile Lirei, Braul de Mijloc, Anghelide

Revenit acasa dupa un weekend minunat petrecut in Piatra Craiului, sunt inca sub influenta starii de beatitudine oferita de tot ce s-a petrecut in aceste 2 zile.
Parca nu reusesc sa-mi dau seama exact ce a fost mai placut?
- ca am fost din nou in Piatra Craiului la refugiul Sperantelor, unde in urma cu 2 ani am avut o parte din noi (eu, Catalin si Ioana) o aventura de pomina
- ca am reusit sa fac impreuna cu Catalin traseul nostru mult dorit - Lespezile Lirei - unul dintre cele mai frumoase trasee de liber dintre cele pe care le-am parcurs pana acum
- ca am petrecut 2 zile impreuna cu prieteni simtindu-ne ca intr-o familie (2 baieti si 4 fete, sau "1 fata si 5 baieti" dupa altii...)
Oricum ar fi lucrurile s-au petrecut cam in felul urmator.
Dupa proaspata lor nunta, Catalin si Ioana s-au decis sa-si petreaca luna de miere la munte (cum altfel) si bineinteles ca nu puteau rata si muntele poate cel mai drag pentru foarte multi, Piatra Craiului. Desi s-ar fi cuvenit sa se bucure singuri de perioada asta ne-au invitat si pe noi sa venim in weekend la Plaiul Foii si sa urcam impreuna la Refugiul Sperantelor din Cioranga. S-au mai inscris la tura Andrei, Cristina, Irina si Ana dar Andrei a renuntat ulterior.
Pornim vineri noapte pe la 12 si ajungem la Plaiul Foii pe la 8 dimineata. Acolo ne intalnim cu Catalin si Ioana si dupa ce facem bagajele si mancam pornim pe poteca spre Izvorul Orlovschi.


Pe drum povestim, radem si totul decurge mai usor chiar daca poteca devine abrupta si putin expusa la un moment dat. Pe la 12 suntem cu bine la refugiu. Eu si Catalin ne facem rapid rucsacii cu echipament si ciugulim niste dulciuri apoi pornim spre Canionul Cioranga de unde incepe traseul Lespezile Lirei (5B, 5-6lc) un traseu renumit si pe care ni-l dorim de foarta multa vreme.


Pornim cap schimbat, Catalin primul, incepand cu un horn de vreo 10m ce se trece la liber apoi pe niste praguri ocolind niste tufe de jnepeni toata lungimea avand putin peste 50m si doar un singur piton. Regruparea se face chiar la baza unei mari fisuri/diedru de vreo 30m care reprezinta lungimea a 2-a si se urca foarte frumos la liber.


Deoarece pitoanele erau rare am pus la cativa metri un friend pentru asigurare ulterior m-am descurcat cu ce am gasit, dealtfel singura asigurare suplimentara folosita in tot traseul. In mod normal, daca traseul este perfect uscat nu cred ca este necesara nici o asigurare suplimentara dar in cazul nostru fisura era destul de umeda si nu aveam siguranta prea mare in catarare. Lungimea a 3-a incepe cu un traverseu oblic dreapta de vreo 10m cu pitoane din care doua undeva mai sus pentru o eventuala dirijare Dulfer dar pe care Catalin nu le-a folosit. Apoi urca pe niste praguri si fisuri si in final se regrupeaza pe un tanc. Fiind secund m-am concentrat pe trecerea la liber a pasajelor si mi-a iesit chiar si pasul intins de traversare.



Urmatoarea lungime am parcurs-o fara probleme fiind usoara cu urcarea pe o fata cu prize suficiente apoi niste praguri pana la o brana innierbata ce duce in stanga la baza ramurii stangi a Lirei. Regruparea este la aproape 50m.



Ultima lungime cu Lira ii revine lui Catalin pe care il filez, urmaresc si fotografiez intens. Dupa cativa metri ajunge la un mic diedru/fisura fara pitoane pe care o ocoleste pe niste praguri din dreapta. Din nou fisura si cateva surplombe dar cu prize bune si cu pozitii bune de odihna. In final ajunge la o ultima surplomba unde pitoanele parasesc linia fisurii si trece artificial in sus regrupand in creasta la jnepeni.



Vin si eu cu planul sa urc la liber si aceasta lungime. Imi iese cu bine pana la surplomba finala unde cu efort aproape de limita reusesc sa gasesc prizele necesare la maini si apoi sa ma echilibrez pe picioare si... URA trec pasul. Am facut tot traseul rotpunkt si sunt fericit. Catalin m-a felicita. Ne-a luat in total 3 ore. Oricum am luat o decizie foarte buna cand mi-am luat espadrilele noi LaSportiva Mythos, caci m-am simtit excelent cu ele si nu mi-a alunecat piciorul nici macar o data. Din creasta mai urmeaza o portiune initial cu stanca dar pasaje usoare si in final cu multi jnepeni prin care practic inotam pana ajunngem in Braul de Sus foarte aproape de Acul de la Amvon.


Acolo ne permitem cateva minute de plaja, vremea fiind foarte frumoasa, cald si cer senin.



Admiram peisajele superbe din jur si apoi pornim la vale pe Valcelul cu Smardar si ulterior traversam in Valcelul cu Fereastra unde descataram la liber toate cele 5 saritori, pe care in conditii de vreme rea trebuie sa le cobori in rapel.


Ajungem dupa circa 1 ora in Braul Cioranga foarte aproape de refugiu, unde ne asteapta fetele care s-au relaxat si au dormit la soare. Am povestit, am mancat si spre seara am adunat lemne din care am facut un foculet dragutz si care ne-a incalzit atmosfera. Parca lipsea un Lush cu chitara si muzicuta lui. Noaptea ne-am retras in refugiu unde am planuit cum anume sa dormim astfel incat sa incapem cu totii si sa ne fie bine. Dupa ce aranjam saltelele si sacii ne bagam la culcare dar mai sporovaim putin si adormim unul cate unul. La o bucata de noapte auzim batai in usa refugiului si mai vin 2 baieti din Brasov. Le facem loc si lor dar unul din ei alege sa doarma pe jos si cred ca s-a simtit cel mai bine caci noi ceilalti 7 care ne-am inghesuit pe priciul de tabla nu prea am dormit comod. A doua zi dimineata ne trezeste o alarma vesela de la telefonul Irinei si iesim afara pe o vreme la fel de frumoasa ca in ziua anterioara. Mancam si ne pregatim bagajele caci hotaram sa parcurgem Braul de Mijloc si sa coboram pe traseul Anghelide la cabana Plaiul Foii. Baietii din Brasov se duc sa faca tot Lespezile Lirei si le mai dam cateva detalii. Pornim apoi usurel si noi caci rucsacii sunt destul de grei iar la Scara de Fier le coboram fetelor rucsacii cu o coarda. Din Padina lui Calinet urmam spre dreapta poteca destul de clara marcata cu momai si un marcaj mai nou cu cruce verde.


Eu am mai parcurs acest traseu cu multi ani in urma cu Andrei Anghelescu si Octavian Tanase dar in sens invers. Oricum imi placuse atat de mult traseul incat am retinut foarte multe detalii dar totusi am avut si unele surprize. Am trecut prin diverse puncte de belvedere si am admirat cu totii locurile pline de farmec.



Vremea a fost minunata, nici prea frig nici prea cald. Dupa ce depasim trecatoarea Termopile facem un scurt popas de odihna si mancare in zona amfiteatrului Coltilor Gemeni. Observam pe harta ca am parcurs cam jumatate din portiunea de brau pana la Anghelide. Dupa urcusuri si coborari succesive ajungem si sub panta finala a traseului nostru care ne conduce pe un grohotis destul de instabil la Grota La Ulcior. Acolo ne potolim putin setea cu cateva sorbituri de apa rece adunata prin picurare. Sus in sea facem un nou popas si cateva poze de grup dupa care vizitam locul La Elis. In sfarsit incepem coborarea spre traseul Anghelide care incepe cu renumitul Canion.



Imi fac probleme ca nu vom putea trece cu rucsacii voluminosi dar la fata locului lucrurile nu sunt chiar asa de complicate. Coboram cu atentie saritorile din canion si in final iesim sub "falnica mandrete" a intregului traseu. Ii asteptam si pe Catalin si Ioana care coboara mai greu deoarece Ioana are probleme cu genunchii. Dupa cateva traversari mai expuse incepe o coborare mai abrupta pe sub pereti pana la renumita Poarta. Dupa ce depasim si acest ultim punct intram in curand in padure si urmam poteca in coborare. Constatam cu stupoare ca cineva a facut foarte multe sageti mari cu vopsea rosie pe marginea potecii, lucru dealtfel inoportun avand in vedere ca poteca este foarte clara. Ajungem la drum exact odata cu lasarea intunericului cand si luna in patrar isi arunca bland razele peste padure. La Plaiul Foii rasuflam usurati. Nu a fost un drum usor si toti resimtim oboseala dar suntem fericiti pentru tura frumoasa facuta. ne schimbam si aranjam rucsacii apoi mancam cate o ciorba de fasole cu afumatura si ceapa rosie, yami-yam. Cristina se multumeste doar cu un pahar de vin. Intr-un final dupa ce Catalin pleaca cu o masina spre Brasov si o luam pe Ioana cu noi, pornim in lungul drum spre Iasi. Desi am calatorit atat la dus cat si la intors doar cu fete pot sa spun cu mana pe inima ca a fost o calatorie foarte placuta, la fel de placuta ca atunci cand am mers doar cu baieti.
Si astfel s-a incheiat un vis de 2 zile din care mi-e greu sa revin la realitate.
Cristina povesteste acelasi lucru dar dintr-o alta perspectiva aici.
Deasemenea Catalin ne incanta si el ca de obicei cu albumul fotografic adnotat si comentat.

Wedding Photography - Fotografie de nunta

Pentru ca tot am participat recent la 2 nunti (vezi post-ul anterior) vin cu o informatie in completare. Exista profesionism in fotografia de nunta. Si ca sa ma laud si eu putin, profesionistul pe care vi-l recomand in continuare imi este nepot. :)
Site: Constantin Antochi - Fotograf profesionist
Blog: http://blog.antochi.ro/
Mie mi-au placut foarte mult fotografiile lui. Mai ca as mai face o nunta numai sa prind si eu niste poze asa faine. Sic!

Ultimele noutati si evenimente

Pentru ca a trecut cam mult timp de cand nu am mai scris ceva si pt. ca s-au intamplat mai multe, voi face o scurta trecere in revista a evenimentelor la care am fost partas, in ordine invers cronologica:

20.10.2009 - Daria face progrese in catarare
Daria a reusit sa urce la panoul pt. copii pana sus si apoi sa si descatere singura fara ajutor. Bravo ei si sunt mandru de ea! Deasemenea am reluat si eu usor antrenamentele la panou dupa mai bine de o saptamana de absenta.

17.10.2009 - Nunta lui Catalin cu Ioana
A fost o nunta ca'n povesti iar cine a pierdut-o are de ce sa-i para rau. Ne-am simtit extraordinar intr-o atmosfera deosebita. Pacat ca nu am putut-o aduce si pe Daria. Le doresc casa de piatra si copii frumosi!
Cateva poze si filmari puteti vedea aici.

11.10.2009 - Santinela "insangerata"
Impreuna cu Mihai am parcurs pt. a 7-a oara superbul traseu Santinela de la Gatul Iadului (6A, 6+, A1, ED-, 7lc). In lungimea a 2-a am varsat ceva sange in lupta cu fisura dar pana la urma am dovedit-o. Desi Mihai mi-a fost secund cred ca s-ar fi descurcat si cap schimbat. Mihai la mai mare!
Detalii despre traseu puteti citi intr-un mesaj mai vechi de-al meu. Albumul cu poze din traseu poate fi vizualizat aici.

04.10.2009 - Nunta lui Kojak cu Irina
O nunta frumoasa unde am reusit in sfarsit sa cunosc si latura de petrecere a majoritatii cataratorilor ieseni atat baieti cat si fete dar in special a lui Kojak. Aceleasi urari ca si familiei Cretu: Casa de piatra si copii frumosi. Deasemenea insanatosire grabnica!

03.10.2009 - Deschiderea noii sali de catarare la Iasi
Dupa foarte multa munca, efort si sacrificii ale catorva inimosi, evenimentul de deschidere a fost probabil peste asteptarile tuturor. Impresii sau imagini din acea seara le puteti citi pe blogul Ioanei sau la Mihai. Chiar si Daria s-a ales cu o prima febra musculara. Felicitari tuturor celor implicati!

20.09.2009 - Prima noapte la cort pt. Daria
Impreuna cu intreaga familie Chiriac ne-am petrecut o noapte la cort in locul nostru drag. Desi nu a fost o noapte calduroasa Daria s-a simtit foarte bine si a dormit dusa in cort. Toata stima pentru Vali si Cristina care le-au avut in cort pe Zada si Ana.

19.09.2009 - Primul meu 7a
Desi in ultimii ani nu am fost un fan al escaladei, cred ca fisura aceea surplombanta din Sugau m-a atras si m-a vrajit de la bun inceput. Oricum desi initial imi impunea respect iar ulterior m-am dus foarte motivat nu m-a lasat s-o parcurg desi am fost aproape. De data aceasta insa fara sa am prea mari sperante, pe ultimele minute de lumina si oarecum pripit... am facut-o. Daca nu am mai incercat pana acum trasee de nivelul asta a fost pentru ca nu am gasit motivatia necesara, fiind mult mai atras de parcurgerea traseelor clasice de alpinism. De antrenament nici nu mai vorbesc. Nu stiu cum va fi de acum incolo dar sper sa-mi ridic singur stacheta.

Din pacate am pierdut "petrecerea burlacilor" la Catalin. :(

O noua sala de catarare in Iasi

Sambata 3 octombrie o.r.l. 18:00 va avea loc deschiderea oficiala a unei noi sali de catarare la Iasi. Intrarea evident este gratuita. Evenimentul a fost facut posibil cu meritul extraordinar al catorva pasionati pe care ii veti cunoaste daca veti participa la deschidere. Sunteti asteptati cu drag.
Detalii puteti afla de pe site-ul www.blocker.ro.

2009 - an multianiversar

Anul acesta este un an deosebit pentru mine. Se implinesc niste ani buni legati de mai multe evenimente din viata mea. Pe langa faptul ca am implinit 40 de ani si de care am pomenit intr-un post anterior se mai reunesc urmatoarele aniversari:
- 15 ani de cand m-am infratit cu muntele si am inceput sa escaladez verticala stancilor de la Bucium - mii de multumiri Domnului Miki Bucholtzer care mi-a indus pasiunea pentru catarare
- 10 ani de cand am inceput sa practic alpinismul, sub indrumarea initiala a lui Florian Mastacan (Kobe) - ii raman vesnic indatorat
- 5 ani de cand am inceput sa catar in echipa cu Catalin Cretu, cu care dealtfel am acumulat si cele mai mari realizari - dar pt. asta astept eu multumiri :))
Pe langa ei, ceea ce am simtit si trait in toti acesti ani de activitate alpinistica se datoreaza si multor altor oameni, prieteni si amici cu care m-am legat la un moment dat in coarda sau ne-am filat si nu numai, si cu care am schimbat cate ceva, fie ele si vorbe bune si pe care ii voi mentiona in continuare in amintirea vremurilor bune, in ordinea cronologica a evenimentelor:
Baietii si fetele din Studmont (sunt foarte multi si nu-i mai enumar), David Neacsu, Octavian Tanase (Wky), Ben Strachinaru, Andrei Anghelescu, Marian Tudor, Ciprian Andrecut, Bogdan Cretu (Jax), Razvan Cardoneanu, Vali Catargiu, Doru Platon, Coco Galescu, Ovidiu Avornicesei (Forest), Costica Costea, Mircea Dudu, Alex Szekely, Leslie Fucsko, Radu Tudorachi (Mishu), Vali Chiriac (Mashina), Ticu Lacatusu si Viorel Amzaroiu (Himalaya 2003), Ionut Sidor, Roland Negoita, Andreea Copaescu, Ioana Ionita, Vlad Vinatoru, Lucian Bursuc (Lush), Sorin Oprisan, Ioana Ursache, Mihai Diac, Andrei Patriciu. Le multumesc tuturor.
De la toti acestia am primit cate ceva si sper ca le-am dat si eu cate ceva la randu-mi iar daca am uitat pe careva il rog din suflet sa ma ierte. Oricum mai exista si alte persoane cu care mi-ar face placere sa ma leg in coarda macar o data si sa impartim bucuria catararii. Ocazional am mai practicat si catararea solitara.

Cateva date statistice (valabile la 30/09/2009) vor arata in continuare cam ce am reusit sa fac si in principal cu cine in toti acesti ani frumosi.

Tip traseu	Nr.trasee	Nr.lungimi	Nr.trasee finalizate
Clasice	153	651	134
Escalada	65	70	56
Gheata-mixt	23	72	22
Total	241	793	212

Nume coechipier (primii 6)	Nr.lungimi	Nr.trasee
Catalin Cretu	292	58
Florian Mastacan	143	48
Ben Strachinaru	88	27
Ionut Sidor	55	18
Octavian Tanase	51	26
Mihai Diac	51	15

Mai mentionez ca am reusit sa parcurg pana acum cu aproximatie 493 lungimi cap de coarda (124 trasee - cap si 69 trasee cap schimbat).

Imi doresc in continuare sa pot reusi sa urc cat mai multe trasee pe care sa le finalizez sau nu, cap de coarda sau secund, in viteza sau nu, rotpunkt sau artificial, dificile sau usoare, cu pitoane, spituri sau mobile, cu cat mai multi coechipieri buni sau mai putin buni dar totul astfel incat sa ma simt bine in timpul traseului sau dupa.
Nu trebuie sa uit sa multumesc cu ocazia asta si familiei mele care m-a inteles si asteptat de fiecare data.

La mai multe si Doamne Ajuta tuturor!

Memorial Misi Szalma XXXIII - Cheile Turzii

Dupa 4 ani iata ca revin cu drag in cheile Turzii cu ocazia Memorialului Misi Szalma.
Desi initial trebuia sa merg la un botez, am aflat cu doua zile inainte ca nu voi mai merge si am fost bucuros sa pot iesi la munte cu baietii. Gasca vesela: Catalin, Mihai, Andrei si cu mine am purces de vineri noapte spre Cheile Turzii cu gandul sa mai cataram ceva in zona aceea superba si sa ne simtim bine. Am ajuns dimineata in jurul orei 7 cand ceata inca nu se ridicase si majoritatea dormeau in corturi bine mersi. Am mers sa vedem care e programul si am aflat ca la ora 9 va fi sedinta tehnica iar la 10 se va da startul. Catalin avand planuri mari, desi cu spatele busit, imi propune sa facem echipa impreuna, urmand ca Mihai cu Andrei sa concureze de placere. Ne informam asupra traseelor incluse in concurs si in prima faza ne propunem sa facem trasee din Peretele Urias care au puncte multe gen Quo-Vadis sau Madona Neagra ori Vigh Tibi dar pe de alta parte am sesizat faptul ca vor fi foarte multe echipe care sa abordeze aceste trasee si atunci am incercat o schimbare de plan. Un prieten al lui Catalin ne-a sugerat o combinatie de trasee cu potential mare si care ar putea sa nu fie la fel de aglomerate: Sansil, Chipches si Suurime. Avand in vedere ca niciunul din nou nu a mai parcurs Suurime am cerut ceva detalii despre traseu de la Alin si am acceptat ideea. Am pregatit echipamentul si in momentul startului ne-am trezit alergand de-a lungul potecii care strabate cheile pana la baza Coltului Sansil unde a intrat Catalin primul cap de coarda si apoi eu l-am urmat cat am putut de repede caci deja alte 2 echipe se pregateau sa intre in urma mea. Din pacate pentru ei nu m-au ajuns si din fericire pentru noi am reusit in lungimea urmatoare sa capatam avans si astfel am iesit in creasta rapid mergand apoi concomitent. In scurt timp am ajuns la baza Chipchesului unde Catalin a intrat din nou primul si s-a miscat destul de repede in schimb cand a venit randul meu in lungimea urmatoare, nu am economisit bine numarul de asigurari si m-am trezit la un moment dat ca mai am mult pana in regrupare si nu prea mai am bucle. Deasemenea am fost surprins sa ma vad tragand intens de toate pitoanele pentru a nu pierde timp, lucru ce nu mi-a lasat un gust prea bun. Am regrupat fortat si datorita faptului ca deja o echipa intrase in perete si se apropia rapid de noi. Pana sa ajunga Catalin la mine am fost depasit de capul lor de coarda care a regrupat undeva mai sus. Ulterior ne-am tot depasit reciproc si am ajuns sus in varf putin in urma lor la doar 2 ore de la start. Ei urmau sa faca in continuare Metalul si Suurime si astfel ne-am putut duce linistiti in Suurime fara sa fim presati din spate. Am gasit intrarea in traseu si l-am parcurs in aceeasi ordine. Primele 2 lungimi sunt frumoase si destul de dificile in acelasi timp. Lungimea a 3-a are multe zone innierbate iar ultima iese relativ repede in varf. Per ansamblu traseul poate fi facut la liber dar in conditiile de concurs trebuie sa-l stii bine. Ajungem din nou la poteca si consideram ca cel mai bine ar fi sa facem unul din traseele obligatorii si apoi in masura timpului sa mai facem si alt traseu. Alegem Creasta Frumoasa pe care o gasim ocupata dar ne vine repede randul si din 2 lungimi suntem sus (ultima usoara am parcurs-o in stil concomitent). Acum urcat rapid la baza Peretelui Aerian si facem Zburatorul (6+, 2lc) pe care reusesc sa-l scot la liber reconciliindu-ma astfel putin cu mine insumi. Revenim la baza din 2 rapeluri si avand inca ceva timp la dispozitie mai facem si LM (7-, 2lc) dar in care mai trag de vreo 2 asigurari ca sa reusim sa ne incadram in timp. Ultimele 20 minute ne prind alergand din nou pe poteca spre linia de sosire ajungand din urma pe Mihai si Andrei care se intorceau lejer din traseul Quo-Vadis si ce mai facusera ei.
Ne incadram in timp la ora 18 si suntem multumiti. Mancam ceva si montam corturile iar seara participam la proiectiile video si la o bere dar nu rezistam foarte mult caci oboseala ne face sa mergem la culcare. A doua zi se da startul tot la ora 10 dar nu avem la dispozitie decat 4 ore. Hotaram sa facem Vigh Tibi pe care eu nu l-am mai parcurs decat in jumatatea superioara prin Quo-Vadis si fiind un traseu cu asigurari destul de dese. In 2 ore suntem sus si dupa cateva rapeluri prin grota lui Hilli revenim la poteca. Cum Turnul Ascutit era aglomerat traversam paraul si mergem la Grota Sansil pentru a face un traseu nou si destul de interesant. Gasim intrarea si dintr-o lungime destul de frumoasa dar intinsa si in care suntem nevoiti sa mergem putin concomitent ajungem la o grota intunecoasa. Stiam de o trecere pe versantul celalalt dar din pacate grota unde eram noi se inchide si pierdem ceva timp sa descoperim lucrul asta. Pana la urma incepem sa coboram in rapel pe linia traseului si observam la un moment dat varianta cu tunel dar era deja prea tarziu. Ajungem in poteca si alergam grabiti spre punctul de sosire. Intarziem doar 2 minute si obtinem in final un punctaj de 418 puncte. Ne situam pe locul 6 si asistam la festivitatea de premiere unde dupa cum era de asteptat castigatori sunt Joe Indianul si coechipierul sau. Bravo lor mai ales ca au parcurs toate traseele la liber. Ne grabim apoi sa strangem bagajele si sa plecam spre Iasi unde ajungem pe la ora 1. E luni deja si incepe o noua saptamana dar in suflet ne raman amintiri placute chiar daca unele lucruri nu ne-am fi dorit sa le facem. Atmosfera a fost frumoasa ca in toti ceilalti ani cand am mai participat iar vremea a fost perfecta. Ne-am intalnit cu cunostinte vechi si am vazut multa lume buna.
Felicitari organizatorilor!
Poze nu prea am avut timp sa facem dar totusi cateva imagini puteti vedea in albumul lui Catalin.
Deasemenea si Mihai a descris aceasta iesire aici.

"Arheologie alpina" si alte chestii prin cheile Bicazului

Cu prima ocazie cand am revenit in Cheile Bicazului (un weekend cu cod galben anuntat in 40 de judete) impreuna cu Catalin, Andrei si Mihai, i-am propus lui Mihai cu care urma sa fac echipa sa mergem intr-un traseu cam uitat de lume si anume Dinamo XXX (6B) si pe care de mult imi doream sa-l parcurg. Mihai fiind pe val si in plina ascensiune de forma ca sa zic asa, a acceptat fara comentarii. Catalin si cu Andrei se hotarasera sa faca traseul Independentei. Zis si facut. Noi ne pregatim echipamentul necesar, asta insemnand o groaza de frienduri si nuci, ciocane si cateva pitoane din cele mai diverse. Acest traseu nu este documentat in nici un ghid de trasee si doar aveam o idee pe unde este, adica in dreapta de Fisura Artei, iar linia traseului apare doar orientativ in cartea despre Cheile Bicazului de Wild Ferencz. Stiam totusi ca este un traseu dificil si cu asigurari mai rare. Deasemenea eram convins ca nu a mai fost parcurs de foarte multa vreme iar starea lui este in degradare. Acestea fiind zise sa pornim la drum.
Ajungand la baza peretelui observ o fisura destul de murdara si care avea niste pitoane pe ea undeva mai sus si consider ca acolo trebuie sa inceapa traseul. Hotaram sa mergem in maniera cap-schimbat la insistentele lui Mihai si pornesc eu cap pe prima lungime. Desi fisura nu era foarte dificila, in schimb destul de friabila si plina de licheni si praf, am abordat-o cu multa atentie si precaut reusind sa ies cu bine dupa vreo 15-20m pe o brana larga cu iarba, unde am traversat spre dreapta fara nici o asigurare cam 10m si apoi putin descendent am gasit o regrupare destul de comoda cu 2 pitoane solide. Cred ca ar fi putut exista o linie care sa ajunga direct in acea regrupare desi nu am zarit nici un piton iar stanca acolo prezenta foarte multa iarba si muschi. Cand a venit si Mihai in regrupare i-am aratat continuarea traseului pe o fisura verticala lunga si destul de larga cu asigurari rare si i-am propus sa merg tot eu cap dar el a insistat ca se descurca. I-am transferat echipamentul si i-am mai dat unele indicatii in privinta folosirii mobilelor desi experimentase cu succes folosirea lor in Dolomiti. Abia a inceput lungimea si dupa cativa metri deja se impotmoleste la un pasaj mai dificil fara asigurare si il indemn sa faca uz de mijloacele artificiale. Foloseste intensiv friendurile marimi mari chiar foarte mari, fisura fiind prea larga si inainteaza incet dar sigur. Cu ocazia asta isi testeaza increderea in plasamentul friendurilor. La un moment dat ii zboara un bolovan de sub picior dar eu sunt ferit dupa o mica surplomba. Revine cu putin efort in fisura si isi trage sufletul. La un moment dat, dupa o buna bucata de timp, cand consider ca e destul de obosit ii recomand sa incerce sa regrupeze ca sa pot continua eu. Vin pe linia fisurii folosind deopotriva asigurarile cu tevi vechi si ruginite si friendurile puse de Mihai de multe ori chiar ca dublura la asigurarile existente. In unele locuri unde fisura nu primea asigurari fiind prea larga se trece la liber fara a fi totusi exagerat de dificil. Cand ajung langa el constat ca regruparea este destul de precara, o teava care se misca si un bolovan incastrat. Mihai isi resimte umflata glezna de la un picior, probabil in urma fortarii piciorului la caderea bolovanului. Avand in vedere toti factorii cumulati hotaram ca ar fi mai bine sa ne retragem in rapel, cel putin atata vreme cat linia traseului urma sa devieze de la verticala si tinand cont ca noi aveam doar o coarda de 50m. Rapelul il facem cu atentie si ajungem cu coarda exact in brana cu iarba de unde am pornit. Traversez spre stanga pana deasupra primei lungimi unde gasesc un spit de rapel cu inel probabil din Fisura Artei. Vine si Mihai si cu inca un rapel de 25m ajungem la baza traseului dupa aproximativ 4 ore, putin nemultumiti dar teferi si cu o prima experienta de "arheologie alpina". Desi nu este un traseu foarte vechi, cu certitudine a fost ingropat in uitare. Noi cu siguranta ne vom intoarce dar cu un plan si o strategie mult mai bine puse la punct. Coboram pantele abrupte pana la izbucul Mariei si apoi ne intoarcem in zona Gatul Iadului unde ne asteptam sa ne reintalnim cu Catalin si Andrei. Acestia deja nu mai sunt in traseu si ne gandim ca sunt pe poteca de retragere.







Tot gandindu-ne ce sa mai facem, si eliminand varianta vreunui traseu in Piatra Altarului datorita timpilor mai lungi de acces si retragere, aflu intamplator ca Mihai nu facuse Fisura Neagra si imediat ne echipam ca sa-l parcurgem. Intru cap in prima lungime si o parcurg usor cu gandul sa merg la liber dar ma poticnesc in hornul surplombant unde ma vad nevoit sa trag de 2 bucle. Ma departe ies in regrupare si il chem pe Mihai. El vine fara graba si imi spune ca ii place lungimea. E randul lui si ii arat cum sa porneasca in lungimea a 2-a care devine putin mai dificila. Constatam ca intre spiturile vechi au aparut si altele noi si nu-mi explic rostul acestora atata vreme cat se putea trece fara probleme pe acolo si fara ele. In fine, cand ajunge in regrupare si vine randul meu imi impun sa incerc si lungimea asta la liber desi nu mi-a iesit niciodata. Fac primii pasi si ma pozitionez bine cu picioarele in sprait larg, apuc o priza cheie la mana dreapta si trec pasajul surplombant dupa care vin miscarile de bavareza. Ma angajez decis dar dupa cativa metri ma resimt si ma vad nevoit din nou sa ma odihnesc in al 3-lea spit. Oricum sunt bucuros ca am reusit sa trec la liber chiar si pana acolo. Dupa putina odihna continui lungimea la liber pana la iesirea din hornul final unde iar ma simt obosit si mai trag de inca o bucla. E bine. In regrupare Mihai se simte ca intr-un "cuib de vulturi", astfel fiind botezat locul larg si comod de regrupare. Dupa ce mananc un baton cu cereale si imi trag sufletul pornesc in ultima lungime, cea cu o bavareza nu foarte usoara dar frumoasa, de peste 20m. Altadata o facusem la liber deci speram sa-mi iasa si acum dar la un moment dat imi scapa piciorul stang si in disperare ma apuc de bucla. Asta este, trec mai departe si pana sus nu mai am probleme. Traverseul final spre stanga imi iese fara efort prea mare cunoscand deja prizele cheie. Regrupez in varful Turnului Negru destul de multumit. Vine si Mihai are la randul sau merge la liber aproape toata lungimea. Ne felicitam si schimbam impresii despre traseu. Concluzia este ca e un traseu frumos care te poate motiva sa-l faci la liber in proportie foarte mare. Retragerea obisnuita prin spate pe sub gura Pesterii Negre ne scoate rapid in spatele tarabelor de unde ajungem imediat la masina.








Parerea lui Mihai despre aceasta experienta o puteti citi pe blogul sau la http://iasioutdoors.wordpress.com