Apoi a urmat o perioada cu cateva antrenamente la panou pana cand la un moment dat am inceput sa simt ca mi-am fortat cam tare un deget (nu zic care) si am hotarat sa fac o pauza mai lunga. Doar o scurta iesire la Bucium in timpul saptamanii trecute am reusit sa incropesc la indemnul lui Mihai.
In fine in weekend care a trecut am fost invitati de Catalin si Ioana in Muntii Macin (probabil cei mai inalti munti din Romania, candva...) si in special la o catarare lejera si frumoasa predominant cu asigurari mobile (asa cum imi place mie). Plecand cu Mihai din Iasi de sambata dimineata, am ajuns pe o vreme nu foarte buna caci ploua marunt si am parcat masina chiar la intrarea in Parcul Natural. Am alocat prima zi pentru "aclimatizarea" specifica muntilor inalti, facand o tura de recunoastere pe poteca "alpina" pana spre vf. Tutuiatu (467m). Pe alocuri mai iesea putin si soarele, apoi iar mai picura, si tot asa am mers prin padurea feerica cautand poteca de creasta pana am ajuns cu bine langa vf. Tutuiatu. Acolo am facut un popas la cariera 3M unde am incercat sa ne "incalzim" pe cateva trasee usoare de granit. Datorita ploii nu am fost in stare sa urc cap de coarda nici macar traseul de 4- din extrema stanga ci a trebuit sa instalez o mansa. Nici macar in mansa nu mi-a facut nici o placere sa ma lupt cu granitul ud si in final ne-am lasat pagubasi si ne-am intors spre locul de campare. Seara ne-am facut plinul cu alimentele energizante traditionale: slanina si carnati de casa cu ceapa si usturoi apoi vinul rosu si restul a fost poveste. Spre apus a inceput treptat sa apara soarele si ne-am mai uscat cat de cat. De lene nu am mai montat cortul si am dormit cu Mihai in masina. M-am trezit aproximativ la ora 7 probabil din obisnuita. Dupa o scurta repriza de gimnastica am inceput sa ecologizez zona de deseurile aruncate aiurea de grataristii care si-au petrecut sarbatorile la iarba verde. Intre timp a inceput sa iasa soarele si ziua de anunta minunata. Dupa un mic dejun frugal ne-am facut rucsacii cu echipamentul de catarat si am pornit pe valea Racova spre peretele cel mai inalt al vaii. Eu am mai avut ocazia sa catar aici un traseu, in 2003, cu Leslie Fuscko, in perioada Festivalului Alpin de la Galati. Nu a fost un traseu greu dar a fost unul asigurat integral cu mobile si ca secund am incercat sa invat cat mai multe. Accesul cel mai facil mi s-a parut a fi cel din poteca marcata si cam din dreptul Branei Mari se traverseaza spre firul vaii si se coboara pe langa perete pana la baza traseelor. Acolo ne-am impartit rapid in 2 echipe: Catalin cu Mihai si eu cu Ioana. Ei doi au ales un traseul Branelor pe spituri iar eu am ales sa facem un traseu pe mobile: Muchia Branelor/Hornul Prieteniei. Traseul are 3 lungimi si are avantajul ca nefiind foarte greu permite invatarea folosirii asigurarilor mobile. Mi-a placut sa ma simt liber si sa-mi aleg locul pe unde urc, nefiind deloc restrictionat de asigurari fixe. Dupa ce am ajuns mai greu dar cu bine in varf, deoarece Ioana abia invata sa recupereze astfel de asigurari (in special nucile ii punea ceva probleme la recuperat) am revenit la baza peretelui pentru a urca si traseul Diagonal. Prima lungime cred ca am luat-o cam mult spre stanga si astfel am mers din nou cu ajutorul asigurarilor mobile pana pe varful tancului unde am regrupat la un spit. A urmat o lungime relativ scurta cu un traverseu spre stanga si am folosit din nou frienduri si nuci. Urmatoarea lungime am facut-o mult in stanga si cred ca in premiera dar oricum usoara. A fost o lungime destul de riscanta caci stanca nu era curata ci acoperita cu multi licheni si zona era destul de friabila. Iesirea in Brana Mare am facut-o la cativa metri in stanga de intrarea in Hornul Prieteniei. Cum Ioana s-a chinuit destul de mult cu un friend pus de mine la limita si nu a reusit sa-l recupereze, a trebuit sa cobor eu in rapel si bineinteles ca si eu m-am chinuit sa-l scot fiind cat pe ce sa-l abandonez acolo. Pana la urma a iesit si la revenirea in Brana Mare am facut schimb intre echipe. Ioana a repetat ca secund Hornul Prieteniei iar eu filat de Catalin am intrat pe linia traseului Branelor si apoi am urmat oblic traseul Diagonal pana la fisura finala. Acolo din cauza unui piton batut (cam ciudat) intr-o fisura am fost indusi in eroare si am incercat sa iesim pe acea fisura desi nu era din traseul nostru. Dupa chinuri zadarnice de abordare la liber a acesteia (asigurare proasta si espadrila deloc tehnica), am revenit pe fisura din dreapta care intradevar era cea corecta de gradul 5+. Dupa iesire a venit si Catalin care si-a dat seama ca asa trebuia abordat si nu pe linia pe care s-a chinuit anterior si el cu Mihai. Apoi ne-am retras la masina unde am strans bagajele si am plecat spre casa destul de multumiti. Pe drum am avut destule momente in care ne-am impartasit impresiile si am mai hotarat ca e o zona foarte frumoasa care merita vizitata mai des, chiar daca ne da putin rau de inaltime. :)
Las in continuare cateva imagini sa vorbeasca...
Versiunea ilustrata a intregii ture din Macin a lui Catalin si Ioanei o puteti vedea aici.
