Daca planul initial era sa merg cu Sorin din Canada in Fagaras si sa facem o tura scurta de 2 zile, din cauza serviciului si apoi a unor probleme personale nu am mai putut pleca dupa cum stabilisem. Sambata dimineata i-am propus lui Catalin, care urma sa vina si el cu noi impreuna cu Ioana, sa mergem totusi macar in Cheile Bicazului ca sa uitam de problemele zilnice. El a insistat totusi ca sa mergem in Fagaras chiar daca doar pentru o zi. Pana la urma am acceptat, desi incercasem sa-i propun si Piatra Craiului, in ciuda efortului de a conduce pe o distanta asa de mare.
Pornim din Iasi la 11:30 si ajungem dupa vreo 7 ore in bazarul de la Balea Lac unde parcam masina si ne luam rucsacii in spinare apoi incepem sa urcam spre saua Caprei pe o vreme destul de cetoasa. In timpul urcusului se ridica ceata si apare din nou soarele care ne da sperante ca vom avea o vizibilitate buna. Din saua Caprei decidem sa urcam direct spre Vf.Vanatoarea lui Buteanu (2507m), unde ne doream sa prindem apusul. Ajungem fara prea mare efort in varf si ne minunam de frumusetea peisajului si de ceea ce vedem. Facem poze si admiram in departare Moldoveanu si Negoiu. Eu nu mai fusesem in Fararas din vara anului 2000. Pe inserate coboram pe piciorul Caprei spre lacul Capra unde montam corturile aproape pe intuneric si dupa ce mancam cate ceva mai stam putin la povesti sub lumina lunii si cu o sticla de vin rosu, impreuna cu niste prieteni de-ai lui Catalin.
A doua zi ne trezim devreme iar vremea se anunta superba. Dupa pregatirile de rigoare pornim spre caldarea Fundul Caprei de unde urcam direct spre Portita Marelui V, cu intentia de a parcurge creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est. Eu am mai parcurs acest traseu in 2000 impreuna cu Octavian avand drept ghid pe Marian, un salvamontist de nota 10 din Pitesti.
Chiar la coborarea in caldare observam sub un bolovan mare un "barlog" cu o familie de marmote care nu se prea sperie de noi decat atunci cand ne apropiem.
Din strunga incepem sa ne legam in coarda eu cu Mihai si ulterior vin si Catalin cu Ioana. Pornesc cap pe prima lungime si urc pe niste praguri incercand sa urmez o directie posibila spre un piton zarit undeva la cativa metri mai sus. Ulterior constat ca am gresit intrarea si revin in strunga pentru a relua lungimea printr-o traversare initiala spre dreapta. Mai sus o iau iar spre stanga si ajung intr-un fel de regrupare cu cateva pitoane consolidate cu o bucata de coarda, dar fiind prea aproape continui spre stanga, la indicatiile lui Catalin, cand defapt trebuia s-o iau spre dreapta si ma trezesc din nou in afara traseului dar reusesc intr-un sfarsit sa urc, asigurandu-ma cu 2 frienduri, in regruparea de la finalul primei lungimi. Linia a fost destul de sinuoasa si am tras destul de tare de coarda. Urmeaza lungimea lui Mihai care trece pasul cheie, fisura surplombanta oblic spre dreapta, fara probleme si iese apoi prin dreapta pe praguri pana in varful Portitei unde regruparea este amenajata mai nou cu spituri consolidate cu lant. Acolo ne dezlegam din coarda urmand sa parcurgem in continuare linia ingusta si ascutita a crestei pana la Urechile de iepure. Ii asteptam si pe Catalin cu Ioana care vin repede si sunt incantati de tot ce este in jur. Creasta se parcurge in general pe partea dreapta iar in unele locuri chiar pe muchie la echilibru. Privelistea este spectaculoasa dar atentia trebuie sa fie cat mai mare caci in ambele parti abruptul este imens.
Pana la Urechea Vestica nu avem dificultati si asteptam cu nerabdare sa vedem ce probleme ne va pune catararea in continuare. Urc cap pe un diedru pe care din amintire mi-l imaginam a fi pe cealalta Ureche si regrupez pe un mic tanc de unde il pot vedea pe Mihai si impart astfel Urechea V. in 2 lungimi ca sa ii dau si lui Mihai satisfactia de a urca cap si de a ajunge primul pe varf. Lungimea urmatoare nu pune probleme, urmand niste praguri cu doar vreo 2-3 pitoane pana pe varf. Privelitea este din nou coplesitoare. Coborarea spre strunga ingusta dintre cele doua Urechi se face folosindu-ne de un cablu de sarma si coborand pe praguri cazute de piatra. Urmeaza o ultima lungime de coarda pe Urechea Estica ce incepe printr-o usoara traversare spre dreapta apoi in sus pe praguri si pe un fel de diedru cu asigurare la vreo 2 spituri si 2 pitoane. In varf se gaseste un alt cablu care consolideaza cateva pitoane mai indepartate. Vine si Mihai si apoi decidem ca cel mai bine ar fi sa coboram in rapel deoarece versantul estic este destul de abrupt. Gasim statia de rapel si fara greutate coboram cei aprox. 15-20m pana intr-o noua sea a crestei. De acolo practic dificultatile tehnice s-au sfarsit si se zareste foarte aproape varful Fantanii si varful Vartopel unde se incheie creasta Arpaselului si incepe creasta mai putin dificila a Vartopelului. Dupa ce vin si Catalin cu Ioana ne regrupam si ocolim prin dreapta varful lui Adam iar din strunga larga si innierbata ne lasam rucsacii si ne abatem putin spre nord-vest pentru a privi din profil creasta pe care tocmai am parcurs-o. Un ultim prim-plan cu Urechile de Iepure vazute dinspre nord si pornim din nou la drum. De pe varful Fantanii ne atrage din nou atentia un pasaj destul de expus dar pe care il trecem cu totii cu bine si incepem coborarea crestei Vartopelului. Aceasta, in ciuda asteptarilor, mai are cateva portiuni mai expuse si care trebuie parcurse cu atentie deosebita dar totul este ok. Revenirea in poteca turistica care parcurge caldarea Fundul Caprei spre Fereastra Zmeilor o facem dupa aproximativ 5 ore de la plecarea din Portita Marelui V, dar nu ne-am grabit caci ceea ce am vazut ne va ramane multa vreme in amintire. S-au facut permanent poze in toate directiile. Vremea s-a mentinut numai buna, ba cate un norisor, ba soare astfel incat a fost perfecta pentru tura noastra. Cum Ioana isi resimte genunchii hotaram sa pornim eu cu Mihai inainte ca sa putem strange mai repede corturile. Cand ajungem din nou la Lacul Capra ne invaluie putin ceata dar strangem repede bagajele si ne pregatim de drum. Cand vine si Catalin cu Ioana mancam putin si cand suntem aproape gata sa pornim spre Balea Lac se porneste o mica ploaie. Totul a fost sincronizat perfect. In saua Caprei ploaia se domoleste si la coborare incepe iar sa iasa soarele astfel incat in scurt timp suntem deja iar uscati. Ajungem din nou la masina dupa exact 24 ore si fara prea multa pierdere de timp incepem coborarea pe Transfarasan, in lungul drum spre casa. Drumul a fost presarat ca de obicei cu impartasirea gandurilor si impresiilor, planuri noi si multa muzica. Intram in Iasi pe la ora 2:00 dupa mai bine de 40 ore de la plecare timp in care am trait la maxim experienta parcurgerii crestei Arpaselului, iar eu chiar daca am fost pentru a doua oara m-am simtit incantat ca la inceput. Asadar efortul s-a meritat din plin iar oboseala aproape ca a fost stearsa de amintirile fantastice ale Fagarasului.
Povestea merge mai departe... aici.
