Sambata 3 octombrie o.r.l. 18:00 va avea loc deschiderea oficiala a unei noi sali de catarare la Iasi. Intrarea evident este gratuita. Evenimentul a fost facut posibil cu meritul extraordinar al catorva pasionati pe care ii veti cunoaste daca veti participa la deschidere. Sunteti asteptati cu drag.
Detalii puteti afla de pe site-ul www.blocker.ro.
Wednesday, September 30, 2009
2009 - an multianiversar
Anul acesta este un an deosebit pentru mine. Se implinesc niste ani buni legati de mai multe evenimente din viata mea. Pe langa faptul ca am implinit 40 de ani si de care am pomenit intr-un post anterior se mai reunesc urmatoarele aniversari:
- 15 ani de cand m-am infratit cu muntele si am inceput sa escaladez verticala stancilor de la Bucium - mii de multumiri Domnului Miki Bucholtzer care mi-a indus pasiunea pentru catarare
- 10 ani de cand am inceput sa practic alpinismul, sub indrumarea initiala a lui Florian Mastacan (Kobe) - ii raman vesnic indatorat
- 5 ani de cand am inceput sa catar in echipa cu Catalin Cretu, cu care dealtfel am acumulat si cele mai mari realizari - dar pt. asta astept eu multumiri :))
Pe langa ei, ceea ce am simtit si trait in toti acesti ani de activitate alpinistica se datoreaza si multor altor oameni, prieteni si amici cu care m-am legat la un moment dat in coarda sau ne-am filat si nu numai, si cu care am schimbat cate ceva, fie ele si vorbe bune si pe care ii voi mentiona in continuare in amintirea vremurilor bune, in ordinea cronologica a evenimentelor:
Baietii si fetele din Studmont (sunt foarte multi si nu-i mai enumar), David Neacsu, Octavian Tanase (Wky), Ben Strachinaru, Andrei Anghelescu, Marian Tudor, Ciprian Andrecut, Bogdan Cretu (Jax), Razvan Cardoneanu, Vali Catargiu, Doru Platon, Coco Galescu, Ovidiu Avornicesei (Forest), Costica Costea, Mircea Dudu, Alex Szekely, Leslie Fucsko, Radu Tudorachi (Mishu), Vali Chiriac (Mashina), Ticu Lacatusu si Viorel Amzaroiu (Himalaya 2003), Ionut Sidor, Roland Negoita, Andreea Copaescu, Ioana Ionita, Vlad Vinatoru, Lucian Bursuc (Lush), Sorin Oprisan, Ioana Ursache, Mihai Diac, Andrei Patriciu. Le multumesc tuturor.
De la toti acestia am primit cate ceva si sper ca le-am dat si eu cate ceva la randu-mi iar daca am uitat pe careva il rog din suflet sa ma ierte. Oricum mai exista si alte persoane cu care mi-ar face placere sa ma leg in coarda macar o data si sa impartim bucuria catararii. Ocazional am mai practicat si catararea solitara.
Cateva date statistice (valabile la 30/09/2009) vor arata in continuare cam ce am reusit sa fac si in principal cu cine in toti acesti ani frumosi.
Mai mentionez ca am reusit sa parcurg pana acum cu aproximatie 493 lungimi cap de coarda (124 trasee - cap si 69 trasee cap schimbat).
Imi doresc in continuare sa pot reusi sa urc cat mai multe trasee pe care sa le finalizez sau nu, cap de coarda sau secund, in viteza sau nu, rotpunkt sau artificial, dificile sau usoare, cu pitoane, spituri sau mobile, cu cat mai multi coechipieri buni sau mai putin buni dar totul astfel incat sa ma simt bine in timpul traseului sau dupa.
Nu trebuie sa uit sa multumesc cu ocazia asta si familiei mele care m-a inteles si asteptat de fiecare data.
La mai multe si Doamne Ajuta tuturor!
- 15 ani de cand m-am infratit cu muntele si am inceput sa escaladez verticala stancilor de la Bucium - mii de multumiri Domnului Miki Bucholtzer care mi-a indus pasiunea pentru catarare
- 10 ani de cand am inceput sa practic alpinismul, sub indrumarea initiala a lui Florian Mastacan (Kobe) - ii raman vesnic indatorat
- 5 ani de cand am inceput sa catar in echipa cu Catalin Cretu, cu care dealtfel am acumulat si cele mai mari realizari - dar pt. asta astept eu multumiri :))
Pe langa ei, ceea ce am simtit si trait in toti acesti ani de activitate alpinistica se datoreaza si multor altor oameni, prieteni si amici cu care m-am legat la un moment dat in coarda sau ne-am filat si nu numai, si cu care am schimbat cate ceva, fie ele si vorbe bune si pe care ii voi mentiona in continuare in amintirea vremurilor bune, in ordinea cronologica a evenimentelor:
Baietii si fetele din Studmont (sunt foarte multi si nu-i mai enumar), David Neacsu, Octavian Tanase (Wky), Ben Strachinaru, Andrei Anghelescu, Marian Tudor, Ciprian Andrecut, Bogdan Cretu (Jax), Razvan Cardoneanu, Vali Catargiu, Doru Platon, Coco Galescu, Ovidiu Avornicesei (Forest), Costica Costea, Mircea Dudu, Alex Szekely, Leslie Fucsko, Radu Tudorachi (Mishu), Vali Chiriac (Mashina), Ticu Lacatusu si Viorel Amzaroiu (Himalaya 2003), Ionut Sidor, Roland Negoita, Andreea Copaescu, Ioana Ionita, Vlad Vinatoru, Lucian Bursuc (Lush), Sorin Oprisan, Ioana Ursache, Mihai Diac, Andrei Patriciu. Le multumesc tuturor.
De la toti acestia am primit cate ceva si sper ca le-am dat si eu cate ceva la randu-mi iar daca am uitat pe careva il rog din suflet sa ma ierte. Oricum mai exista si alte persoane cu care mi-ar face placere sa ma leg in coarda macar o data si sa impartim bucuria catararii. Ocazional am mai practicat si catararea solitara.
Cateva date statistice (valabile la 30/09/2009) vor arata in continuare cam ce am reusit sa fac si in principal cu cine in toti acesti ani frumosi.
| Tip traseu | Nr.trasee | Nr.lungimi | Nr.trasee finalizate |
| Clasice | 153 | 651 | 134 |
| Escalada | 65 | 70 | 56 |
| Gheata-mixt | 23 | 72 | 22 |
| Total | 241 | 793 | 212 |
| Nume coechipier (primii 6) | Nr.lungimi | Nr.trasee |
| Catalin Cretu | 292 | 58 |
| Florian Mastacan | 143 | 48 |
| Ben Strachinaru | 88 | 27 |
| Ionut Sidor | 55 | 18 |
| Octavian Tanase | 51 | 26 |
| Mihai Diac | 51 | 15 |
Mai mentionez ca am reusit sa parcurg pana acum cu aproximatie 493 lungimi cap de coarda (124 trasee - cap si 69 trasee cap schimbat).
Imi doresc in continuare sa pot reusi sa urc cat mai multe trasee pe care sa le finalizez sau nu, cap de coarda sau secund, in viteza sau nu, rotpunkt sau artificial, dificile sau usoare, cu pitoane, spituri sau mobile, cu cat mai multi coechipieri buni sau mai putin buni dar totul astfel incat sa ma simt bine in timpul traseului sau dupa.
Nu trebuie sa uit sa multumesc cu ocazia asta si familiei mele care m-a inteles si asteptat de fiecare data.
La mai multe si Doamne Ajuta tuturor!
Tuesday, September 29, 2009
Memorial Misi Szalma XXXIII - Cheile Turzii
Dupa 4 ani iata ca revin cu drag in cheile Turzii cu ocazia Memorialului Misi Szalma.
Desi initial trebuia sa merg la un botez, am aflat cu doua zile inainte ca nu voi mai merge si am fost bucuros sa pot iesi la munte cu baietii. Gasca vesela: Catalin, Mihai, Andrei si cu mine am purces de vineri noapte spre Cheile Turzii cu gandul sa mai cataram ceva in zona aceea superba si sa ne simtim bine. Am ajuns dimineata in jurul orei 7 cand ceata inca nu se ridicase si majoritatea dormeau in corturi bine mersi. Am mers sa vedem care e programul si am aflat ca la ora 9 va fi sedinta tehnica iar la 10 se va da startul. Catalin avand planuri mari, desi cu spatele busit, imi propune sa facem echipa impreuna, urmand ca Mihai cu Andrei sa concureze de placere. Ne informam asupra traseelor incluse in concurs si in prima faza ne propunem sa facem trasee din Peretele Urias care au puncte multe gen Quo-Vadis sau Madona Neagra ori Vigh Tibi dar pe de alta parte am sesizat faptul ca vor fi foarte multe echipe care sa abordeze aceste trasee si atunci am incercat o schimbare de plan. Un prieten al lui Catalin ne-a sugerat o combinatie de trasee cu potential mare si care ar putea sa nu fie la fel de aglomerate: Sansil, Chipches si Suurime. Avand in vedere ca niciunul din nou nu a mai parcurs Suurime am cerut ceva detalii despre traseu de la Alin si am acceptat ideea. Am pregatit echipamentul si in momentul startului ne-am trezit alergand de-a lungul potecii care strabate cheile pana la baza Coltului Sansil unde a intrat Catalin primul cap de coarda si apoi eu l-am urmat cat am putut de repede caci deja alte 2 echipe se pregateau sa intre in urma mea. Din pacate pentru ei nu m-au ajuns si din fericire pentru noi am reusit in lungimea urmatoare sa capatam avans si astfel am iesit in creasta rapid mergand apoi concomitent. In scurt timp am ajuns la baza Chipchesului unde Catalin a intrat din nou primul si s-a miscat destul de repede in schimb cand a venit randul meu in lungimea urmatoare, nu am economisit bine numarul de asigurari si m-am trezit la un moment dat ca mai am mult pana in regrupare si nu prea mai am bucle. Deasemenea am fost surprins sa ma vad tragand intens de toate pitoanele pentru a nu pierde timp, lucru ce nu mi-a lasat un gust prea bun. Am regrupat fortat si datorita faptului ca deja o echipa intrase in perete si se apropia rapid de noi. Pana sa ajunga Catalin la mine am fost depasit de capul lor de coarda care a regrupat undeva mai sus. Ulterior ne-am tot depasit reciproc si am ajuns sus in varf putin in urma lor la doar 2 ore de la start. Ei urmau sa faca in continuare Metalul si Suurime si astfel ne-am putut duce linistiti in Suurime fara sa fim presati din spate. Am gasit intrarea in traseu si l-am parcurs in aceeasi ordine. Primele 2 lungimi sunt frumoase si destul de dificile in acelasi timp. Lungimea a 3-a are multe zone innierbate iar ultima iese relativ repede in varf. Per ansamblu traseul poate fi facut la liber dar in conditiile de concurs trebuie sa-l stii bine. Ajungem din nou la poteca si consideram ca cel mai bine ar fi sa facem unul din traseele obligatorii si apoi in masura timpului sa mai facem si alt traseu. Alegem Creasta Frumoasa pe care o gasim ocupata dar ne vine repede randul si din 2 lungimi suntem sus (ultima usoara am parcurs-o in stil concomitent). Acum urcat rapid la baza Peretelui Aerian si facem Zburatorul (6+, 2lc) pe care reusesc sa-l scot la liber reconciliindu-ma astfel putin cu mine insumi. Revenim la baza din 2 rapeluri si avand inca ceva timp la dispozitie mai facem si LM (7-, 2lc) dar in care mai trag de vreo 2 asigurari ca sa reusim sa ne incadram in timp. Ultimele 20 minute ne prind alergand din nou pe poteca spre linia de sosire ajungand din urma pe Mihai si Andrei care se intorceau lejer din traseul Quo-Vadis si ce mai facusera ei.
Ne incadram in timp la ora 18 si suntem multumiti. Mancam ceva si montam corturile iar seara participam la proiectiile video si la o bere dar nu rezistam foarte mult caci oboseala ne face sa mergem la culcare. A doua zi se da startul tot la ora 10 dar nu avem la dispozitie decat 4 ore. Hotaram sa facem Vigh Tibi pe care eu nu l-am mai parcurs decat in jumatatea superioara prin Quo-Vadis si fiind un traseu cu asigurari destul de dese. In 2 ore suntem sus si dupa cateva rapeluri prin grota lui Hilli revenim la poteca. Cum Turnul Ascutit era aglomerat traversam paraul si mergem la Grota Sansil pentru a face un traseu nou si destul de interesant. Gasim intrarea si dintr-o lungime destul de frumoasa dar intinsa si in care suntem nevoiti sa mergem putin concomitent ajungem la o grota intunecoasa. Stiam de o trecere pe versantul celalalt dar din pacate grota unde eram noi se inchide si pierdem ceva timp sa descoperim lucrul asta. Pana la urma incepem sa coboram in rapel pe linia traseului si observam la un moment dat varianta cu tunel dar era deja prea tarziu. Ajungem in poteca si alergam grabiti spre punctul de sosire. Intarziem doar 2 minute si obtinem in final un punctaj de 418 puncte. Ne situam pe locul 6 si asistam la festivitatea de premiere unde dupa cum era de asteptat castigatori sunt Joe Indianul si coechipierul sau. Bravo lor mai ales ca au parcurs toate traseele la liber. Ne grabim apoi sa strangem bagajele si sa plecam spre Iasi unde ajungem pe la ora 1. E luni deja si incepe o noua saptamana dar in suflet ne raman amintiri placute chiar daca unele lucruri nu ne-am fi dorit sa le facem. Atmosfera a fost frumoasa ca in toti ceilalti ani cand am mai participat iar vremea a fost perfecta. Ne-am intalnit cu cunostinte vechi si am vazut multa lume buna.
Felicitari organizatorilor!
Poze nu prea am avut timp sa facem dar totusi cateva imagini puteti vedea in albumul lui Catalin.
Deasemenea si Mihai a descris aceasta iesire aici.
Desi initial trebuia sa merg la un botez, am aflat cu doua zile inainte ca nu voi mai merge si am fost bucuros sa pot iesi la munte cu baietii. Gasca vesela: Catalin, Mihai, Andrei si cu mine am purces de vineri noapte spre Cheile Turzii cu gandul sa mai cataram ceva in zona aceea superba si sa ne simtim bine. Am ajuns dimineata in jurul orei 7 cand ceata inca nu se ridicase si majoritatea dormeau in corturi bine mersi. Am mers sa vedem care e programul si am aflat ca la ora 9 va fi sedinta tehnica iar la 10 se va da startul. Catalin avand planuri mari, desi cu spatele busit, imi propune sa facem echipa impreuna, urmand ca Mihai cu Andrei sa concureze de placere. Ne informam asupra traseelor incluse in concurs si in prima faza ne propunem sa facem trasee din Peretele Urias care au puncte multe gen Quo-Vadis sau Madona Neagra ori Vigh Tibi dar pe de alta parte am sesizat faptul ca vor fi foarte multe echipe care sa abordeze aceste trasee si atunci am incercat o schimbare de plan. Un prieten al lui Catalin ne-a sugerat o combinatie de trasee cu potential mare si care ar putea sa nu fie la fel de aglomerate: Sansil, Chipches si Suurime. Avand in vedere ca niciunul din nou nu a mai parcurs Suurime am cerut ceva detalii despre traseu de la Alin si am acceptat ideea. Am pregatit echipamentul si in momentul startului ne-am trezit alergand de-a lungul potecii care strabate cheile pana la baza Coltului Sansil unde a intrat Catalin primul cap de coarda si apoi eu l-am urmat cat am putut de repede caci deja alte 2 echipe se pregateau sa intre in urma mea. Din pacate pentru ei nu m-au ajuns si din fericire pentru noi am reusit in lungimea urmatoare sa capatam avans si astfel am iesit in creasta rapid mergand apoi concomitent. In scurt timp am ajuns la baza Chipchesului unde Catalin a intrat din nou primul si s-a miscat destul de repede in schimb cand a venit randul meu in lungimea urmatoare, nu am economisit bine numarul de asigurari si m-am trezit la un moment dat ca mai am mult pana in regrupare si nu prea mai am bucle. Deasemenea am fost surprins sa ma vad tragand intens de toate pitoanele pentru a nu pierde timp, lucru ce nu mi-a lasat un gust prea bun. Am regrupat fortat si datorita faptului ca deja o echipa intrase in perete si se apropia rapid de noi. Pana sa ajunga Catalin la mine am fost depasit de capul lor de coarda care a regrupat undeva mai sus. Ulterior ne-am tot depasit reciproc si am ajuns sus in varf putin in urma lor la doar 2 ore de la start. Ei urmau sa faca in continuare Metalul si Suurime si astfel ne-am putut duce linistiti in Suurime fara sa fim presati din spate. Am gasit intrarea in traseu si l-am parcurs in aceeasi ordine. Primele 2 lungimi sunt frumoase si destul de dificile in acelasi timp. Lungimea a 3-a are multe zone innierbate iar ultima iese relativ repede in varf. Per ansamblu traseul poate fi facut la liber dar in conditiile de concurs trebuie sa-l stii bine. Ajungem din nou la poteca si consideram ca cel mai bine ar fi sa facem unul din traseele obligatorii si apoi in masura timpului sa mai facem si alt traseu. Alegem Creasta Frumoasa pe care o gasim ocupata dar ne vine repede randul si din 2 lungimi suntem sus (ultima usoara am parcurs-o in stil concomitent). Acum urcat rapid la baza Peretelui Aerian si facem Zburatorul (6+, 2lc) pe care reusesc sa-l scot la liber reconciliindu-ma astfel putin cu mine insumi. Revenim la baza din 2 rapeluri si avand inca ceva timp la dispozitie mai facem si LM (7-, 2lc) dar in care mai trag de vreo 2 asigurari ca sa reusim sa ne incadram in timp. Ultimele 20 minute ne prind alergand din nou pe poteca spre linia de sosire ajungand din urma pe Mihai si Andrei care se intorceau lejer din traseul Quo-Vadis si ce mai facusera ei.
Ne incadram in timp la ora 18 si suntem multumiti. Mancam ceva si montam corturile iar seara participam la proiectiile video si la o bere dar nu rezistam foarte mult caci oboseala ne face sa mergem la culcare. A doua zi se da startul tot la ora 10 dar nu avem la dispozitie decat 4 ore. Hotaram sa facem Vigh Tibi pe care eu nu l-am mai parcurs decat in jumatatea superioara prin Quo-Vadis si fiind un traseu cu asigurari destul de dese. In 2 ore suntem sus si dupa cateva rapeluri prin grota lui Hilli revenim la poteca. Cum Turnul Ascutit era aglomerat traversam paraul si mergem la Grota Sansil pentru a face un traseu nou si destul de interesant. Gasim intrarea si dintr-o lungime destul de frumoasa dar intinsa si in care suntem nevoiti sa mergem putin concomitent ajungem la o grota intunecoasa. Stiam de o trecere pe versantul celalalt dar din pacate grota unde eram noi se inchide si pierdem ceva timp sa descoperim lucrul asta. Pana la urma incepem sa coboram in rapel pe linia traseului si observam la un moment dat varianta cu tunel dar era deja prea tarziu. Ajungem in poteca si alergam grabiti spre punctul de sosire. Intarziem doar 2 minute si obtinem in final un punctaj de 418 puncte. Ne situam pe locul 6 si asistam la festivitatea de premiere unde dupa cum era de asteptat castigatori sunt Joe Indianul si coechipierul sau. Bravo lor mai ales ca au parcurs toate traseele la liber. Ne grabim apoi sa strangem bagajele si sa plecam spre Iasi unde ajungem pe la ora 1. E luni deja si incepe o noua saptamana dar in suflet ne raman amintiri placute chiar daca unele lucruri nu ne-am fi dorit sa le facem. Atmosfera a fost frumoasa ca in toti ceilalti ani cand am mai participat iar vremea a fost perfecta. Ne-am intalnit cu cunostinte vechi si am vazut multa lume buna.
Felicitari organizatorilor!
Poze nu prea am avut timp sa facem dar totusi cateva imagini puteti vedea in albumul lui Catalin.
Deasemenea si Mihai a descris aceasta iesire aici.
Monday, September 28, 2009
"Arheologie alpina" si alte chestii prin cheile Bicazului
Cu prima ocazie cand am revenit in Cheile Bicazului (un weekend cu cod galben anuntat in 40 de judete) impreuna cu Catalin, Andrei si Mihai, i-am propus lui Mihai cu care urma sa fac echipa sa mergem intr-un traseu cam uitat de lume si anume Dinamo XXX (6B) si pe care de mult imi doream sa-l parcurg. Mihai fiind pe val si in plina ascensiune de forma ca sa zic asa, a acceptat fara comentarii. Catalin si cu Andrei se hotarasera sa faca traseul Independentei. Zis si facut. Noi ne pregatim echipamentul necesar, asta insemnand o groaza de frienduri si nuci, ciocane si cateva pitoane din cele mai diverse. Acest traseu nu este documentat in nici un ghid de trasee si doar aveam o idee pe unde este, adica in dreapta de Fisura Artei, iar linia traseului apare doar orientativ in cartea despre Cheile Bicazului de Wild Ferencz. Stiam totusi ca este un traseu dificil si cu asigurari mai rare. Deasemenea eram convins ca nu a mai fost parcurs de foarte multa vreme iar starea lui este in degradare. Acestea fiind zise sa pornim la drum.
Ajungand la baza peretelui observ o fisura destul de murdara si care avea niste pitoane pe ea undeva mai sus si consider ca acolo trebuie sa inceapa traseul. Hotaram sa mergem in maniera cap-schimbat la insistentele lui Mihai si pornesc eu cap pe prima lungime. Desi fisura nu era foarte dificila, in schimb destul de friabila si plina de licheni si praf, am abordat-o cu multa atentie si precaut reusind sa ies cu bine dupa vreo 15-20m pe o brana larga cu iarba, unde am traversat spre dreapta fara nici o asigurare cam 10m si apoi putin descendent am gasit o regrupare destul de comoda cu 2 pitoane solide. Cred ca ar fi putut exista o linie care sa ajunga direct in acea regrupare desi nu am zarit nici un piton iar stanca acolo prezenta foarte multa iarba si muschi. Cand a venit si Mihai in regrupare i-am aratat continuarea traseului pe o fisura verticala lunga si destul de larga cu asigurari rare si i-am propus sa merg tot eu cap dar el a insistat ca se descurca. I-am transferat echipamentul si i-am mai dat unele indicatii in privinta folosirii mobilelor desi experimentase cu succes folosirea lor in Dolomiti. Abia a inceput lungimea si dupa cativa metri deja se impotmoleste la un pasaj mai dificil fara asigurare si il indemn sa faca uz de mijloacele artificiale. Foloseste intensiv friendurile marimi mari chiar foarte mari, fisura fiind prea larga si inainteaza incet dar sigur. Cu ocazia asta isi testeaza increderea in plasamentul friendurilor. La un moment dat ii zboara un bolovan de sub picior dar eu sunt ferit dupa o mica surplomba. Revine cu putin efort in fisura si isi trage sufletul. La un moment dat, dupa o buna bucata de timp, cand consider ca e destul de obosit ii recomand sa incerce sa regrupeze ca sa pot continua eu. Vin pe linia fisurii folosind deopotriva asigurarile cu tevi vechi si ruginite si friendurile puse de Mihai de multe ori chiar ca dublura la asigurarile existente. In unele locuri unde fisura nu primea asigurari fiind prea larga se trece la liber fara a fi totusi exagerat de dificil. Cand ajung langa el constat ca regruparea este destul de precara, o teava care se misca si un bolovan incastrat. Mihai isi resimte umflata glezna de la un picior, probabil in urma fortarii piciorului la caderea bolovanului. Avand in vedere toti factorii cumulati hotaram ca ar fi mai bine sa ne retragem in rapel, cel putin atata vreme cat linia traseului urma sa devieze de la verticala si tinand cont ca noi aveam doar o coarda de 50m. Rapelul il facem cu atentie si ajungem cu coarda exact in brana cu iarba de unde am pornit. Traversez spre stanga pana deasupra primei lungimi unde gasesc un spit de rapel cu inel probabil din Fisura Artei. Vine si Mihai si cu inca un rapel de 25m ajungem la baza traseului dupa aproximativ 4 ore, putin nemultumiti dar teferi si cu o prima experienta de "arheologie alpina". Desi nu este un traseu foarte vechi, cu certitudine a fost ingropat in uitare. Noi cu siguranta ne vom intoarce dar cu un plan si o strategie mult mai bine puse la punct. Coboram pantele abrupte pana la izbucul Mariei si apoi ne intoarcem in zona Gatul Iadului unde ne asteptam sa ne reintalnim cu Catalin si Andrei. Acestia deja nu mai sunt in traseu si ne gandim ca sunt pe poteca de retragere.
Tot gandindu-ne ce sa mai facem, si eliminand varianta vreunui traseu in Piatra Altarului datorita timpilor mai lungi de acces si retragere, aflu intamplator ca Mihai nu facuse Fisura Neagra si imediat ne echipam ca sa-l parcurgem. Intru cap in prima lungime si o parcurg usor cu gandul sa merg la liber dar ma poticnesc in hornul surplombant unde ma vad nevoit sa trag de 2 bucle. Ma departe ies in regrupare si il chem pe Mihai. El vine fara graba si imi spune ca ii place lungimea. E randul lui si ii arat cum sa porneasca in lungimea a 2-a care devine putin mai dificila. Constatam ca intre spiturile vechi au aparut si altele noi si nu-mi explic rostul acestora atata vreme cat se putea trece fara probleme pe acolo si fara ele. In fine, cand ajunge in regrupare si vine randul meu imi impun sa incerc si lungimea asta la liber desi nu mi-a iesit niciodata. Fac primii pasi si ma pozitionez bine cu picioarele in sprait larg, apuc o priza cheie la mana dreapta si trec pasajul surplombant dupa care vin miscarile de bavareza. Ma angajez decis dar dupa cativa metri ma resimt si ma vad nevoit din nou sa ma odihnesc in al 3-lea spit. Oricum sunt bucuros ca am reusit sa trec la liber chiar si pana acolo. Dupa putina odihna continui lungimea la liber pana la iesirea din hornul final unde iar ma simt obosit si mai trag de inca o bucla. E bine. In regrupare Mihai se simte ca intr-un "cuib de vulturi", astfel fiind botezat locul larg si comod de regrupare. Dupa ce mananc un baton cu cereale si imi trag sufletul pornesc in ultima lungime, cea cu o bavareza nu foarte usoara dar frumoasa, de peste 20m. Altadata o facusem la liber deci speram sa-mi iasa si acum dar la un moment dat imi scapa piciorul stang si in disperare ma apuc de bucla. Asta este, trec mai departe si pana sus nu mai am probleme. Traverseul final spre stanga imi iese fara efort prea mare cunoscand deja prizele cheie. Regrupez in varful Turnului Negru destul de multumit. Vine si Mihai are la randul sau merge la liber aproape toata lungimea. Ne felicitam si schimbam impresii despre traseu. Concluzia este ca e un traseu frumos care te poate motiva sa-l faci la liber in proportie foarte mare. Retragerea obisnuita prin spate pe sub gura Pesterii Negre ne scoate rapid in spatele tarabelor de unde ajungem imediat la masina.
Parerea lui Mihai despre aceasta experienta o puteti citi pe blogul sau la http://iasioutdoors.wordpress.com
Ajungand la baza peretelui observ o fisura destul de murdara si care avea niste pitoane pe ea undeva mai sus si consider ca acolo trebuie sa inceapa traseul. Hotaram sa mergem in maniera cap-schimbat la insistentele lui Mihai si pornesc eu cap pe prima lungime. Desi fisura nu era foarte dificila, in schimb destul de friabila si plina de licheni si praf, am abordat-o cu multa atentie si precaut reusind sa ies cu bine dupa vreo 15-20m pe o brana larga cu iarba, unde am traversat spre dreapta fara nici o asigurare cam 10m si apoi putin descendent am gasit o regrupare destul de comoda cu 2 pitoane solide. Cred ca ar fi putut exista o linie care sa ajunga direct in acea regrupare desi nu am zarit nici un piton iar stanca acolo prezenta foarte multa iarba si muschi. Cand a venit si Mihai in regrupare i-am aratat continuarea traseului pe o fisura verticala lunga si destul de larga cu asigurari rare si i-am propus sa merg tot eu cap dar el a insistat ca se descurca. I-am transferat echipamentul si i-am mai dat unele indicatii in privinta folosirii mobilelor desi experimentase cu succes folosirea lor in Dolomiti. Abia a inceput lungimea si dupa cativa metri deja se impotmoleste la un pasaj mai dificil fara asigurare si il indemn sa faca uz de mijloacele artificiale. Foloseste intensiv friendurile marimi mari chiar foarte mari, fisura fiind prea larga si inainteaza incet dar sigur. Cu ocazia asta isi testeaza increderea in plasamentul friendurilor. La un moment dat ii zboara un bolovan de sub picior dar eu sunt ferit dupa o mica surplomba. Revine cu putin efort in fisura si isi trage sufletul. La un moment dat, dupa o buna bucata de timp, cand consider ca e destul de obosit ii recomand sa incerce sa regrupeze ca sa pot continua eu. Vin pe linia fisurii folosind deopotriva asigurarile cu tevi vechi si ruginite si friendurile puse de Mihai de multe ori chiar ca dublura la asigurarile existente. In unele locuri unde fisura nu primea asigurari fiind prea larga se trece la liber fara a fi totusi exagerat de dificil. Cand ajung langa el constat ca regruparea este destul de precara, o teava care se misca si un bolovan incastrat. Mihai isi resimte umflata glezna de la un picior, probabil in urma fortarii piciorului la caderea bolovanului. Avand in vedere toti factorii cumulati hotaram ca ar fi mai bine sa ne retragem in rapel, cel putin atata vreme cat linia traseului urma sa devieze de la verticala si tinand cont ca noi aveam doar o coarda de 50m. Rapelul il facem cu atentie si ajungem cu coarda exact in brana cu iarba de unde am pornit. Traversez spre stanga pana deasupra primei lungimi unde gasesc un spit de rapel cu inel probabil din Fisura Artei. Vine si Mihai si cu inca un rapel de 25m ajungem la baza traseului dupa aproximativ 4 ore, putin nemultumiti dar teferi si cu o prima experienta de "arheologie alpina". Desi nu este un traseu foarte vechi, cu certitudine a fost ingropat in uitare. Noi cu siguranta ne vom intoarce dar cu un plan si o strategie mult mai bine puse la punct. Coboram pantele abrupte pana la izbucul Mariei si apoi ne intoarcem in zona Gatul Iadului unde ne asteptam sa ne reintalnim cu Catalin si Andrei. Acestia deja nu mai sunt in traseu si ne gandim ca sunt pe poteca de retragere.
Tot gandindu-ne ce sa mai facem, si eliminand varianta vreunui traseu in Piatra Altarului datorita timpilor mai lungi de acces si retragere, aflu intamplator ca Mihai nu facuse Fisura Neagra si imediat ne echipam ca sa-l parcurgem. Intru cap in prima lungime si o parcurg usor cu gandul sa merg la liber dar ma poticnesc in hornul surplombant unde ma vad nevoit sa trag de 2 bucle. Ma departe ies in regrupare si il chem pe Mihai. El vine fara graba si imi spune ca ii place lungimea. E randul lui si ii arat cum sa porneasca in lungimea a 2-a care devine putin mai dificila. Constatam ca intre spiturile vechi au aparut si altele noi si nu-mi explic rostul acestora atata vreme cat se putea trece fara probleme pe acolo si fara ele. In fine, cand ajunge in regrupare si vine randul meu imi impun sa incerc si lungimea asta la liber desi nu mi-a iesit niciodata. Fac primii pasi si ma pozitionez bine cu picioarele in sprait larg, apuc o priza cheie la mana dreapta si trec pasajul surplombant dupa care vin miscarile de bavareza. Ma angajez decis dar dupa cativa metri ma resimt si ma vad nevoit din nou sa ma odihnesc in al 3-lea spit. Oricum sunt bucuros ca am reusit sa trec la liber chiar si pana acolo. Dupa putina odihna continui lungimea la liber pana la iesirea din hornul final unde iar ma simt obosit si mai trag de inca o bucla. E bine. In regrupare Mihai se simte ca intr-un "cuib de vulturi", astfel fiind botezat locul larg si comod de regrupare. Dupa ce mananc un baton cu cereale si imi trag sufletul pornesc in ultima lungime, cea cu o bavareza nu foarte usoara dar frumoasa, de peste 20m. Altadata o facusem la liber deci speram sa-mi iasa si acum dar la un moment dat imi scapa piciorul stang si in disperare ma apuc de bucla. Asta este, trec mai departe si pana sus nu mai am probleme. Traverseul final spre stanga imi iese fara efort prea mare cunoscand deja prizele cheie. Regrupez in varful Turnului Negru destul de multumit. Vine si Mihai are la randul sau merge la liber aproape toata lungimea. Ne felicitam si schimbam impresii despre traseu. Concluzia este ca e un traseu frumos care te poate motiva sa-l faci la liber in proportie foarte mare. Retragerea obisnuita prin spate pe sub gura Pesterii Negre ne scoate rapid in spatele tarabelor de unde ajungem imediat la masina.
Parerea lui Mihai despre aceasta experienta o puteti citi pe blogul sau la http://iasioutdoors.wordpress.com
La mare in Antalya
Scriu cu intarziere cateva impresii din concediul petrecut asta vara la mare in Antalya, Turcia. In primul rand decizia de a merge acolo a fost luata destul de tarziu, cu doar 2 zile inainte. Factorul decisiv a fost accesibilitatea avand in vedere ca pachetul turistic ultimate all-inclusive presupunea si plecarea cu avionul din Iasi pana in Antalya iar apoi asigurarea tuturor facilitatilor necesare. Hotelul de 5 stele la care am stat din statiunea Belek ne-a asigurat tot comfortul necesar pe parcursul celor 8 zile de sejur. Acolo practic erai ca intr-o oaza unde nu duceai lipsa de nimic si totul era frumos si foarte bine aranjat la nivel de detaliu insa cum ieseai in exteriorul perimetrului hotelului parca era o alta lume, nu foarte grozava. In schimb muntii Taurus pe care ii vedeam in departare, cu inaltimi de peste 3000m si cu versanti abrupti si creste ascutite, imi induceau o oarecare neliniste si ma faceau sa ii admir indelung.
Marea Mediterana era mai sarata si foarte calda in schimb plaja nu avea prea mult nisip ci mai degraba pietricele marunte rotunjite. Scoici si alge nu am vazut deloc.
Caldura mare pe care am simtit-o imediat ce am coborat din avion este atentuata destul de bine de catre prezenta marii. Doar intr-o singura zi cerul a fost putin acoperit de ceva nori in rest soarele ardea cu putere si te facea sa-ti petreci toata ziua in apa fie in mare fie in piscinele alaturate. Seara erau diverse spectacole si discoteci chiar si pentru copii. Pentru doritori se organizau excursii platite catre diverse destinatii si cu diverse obiective.
In concluzie, pentru mine a fost un concediu relaxant si linistit, fara probleme sau batai de cap.
Marea Mediterana era mai sarata si foarte calda in schimb plaja nu avea prea mult nisip ci mai degraba pietricele marunte rotunjite. Scoici si alge nu am vazut deloc.
Caldura mare pe care am simtit-o imediat ce am coborat din avion este atentuata destul de bine de catre prezenta marii. Doar intr-o singura zi cerul a fost putin acoperit de ceva nori in rest soarele ardea cu putere si te facea sa-ti petreci toata ziua in apa fie in mare fie in piscinele alaturate. Seara erau diverse spectacole si discoteci chiar si pentru copii. Pentru doritori se organizau excursii platite catre diverse destinatii si cu diverse obiective.
In concluzie, pentru mine a fost un concediu relaxant si linistit, fara probleme sau batai de cap.
Subscribe to:
Posts (Atom)
