Ultimele activitati de iarna

Dumineca 6 Martie 2011.

La imboldul dat de citirea pe blogul lui Ciprian A. despre gasirea unei noi cascade de gheata in zona canionului Laposului, impreuna cu Lush, Alex, Alin, Mihai H. si cativa prieteni de-ai lor porneam spre cheile Bicazului.
Dupa cele citite noua zona si cascadele de gheata sunt mult mai spectaculoase decat deja arhicunoscutele cascade din Bicajel.
Desi sambata seara stabilisem cu Lush ca voi merge la dus in masina cu el si Alin, iar la intoarcere cu Alex si Mihai, peste noapte m-am hotarat subit sa merg singur cu masina mea, deoarece imi venise ideea ca la intoarcere sa ma opresc si pentru putin schi pe partia din Piatra Neamt. Acolo nu apucasem pana acum sa schiez niciodata.
Teoretic incepand cu luna martie ar trebui sa cam inceapa primavara, dar vremea era relativ friguroasa si deci buna pentru ambele tipuri de activitati. Dimineata Lush vine cu mine in masina ca sa-mi tina companie si pe la 10 si ceva eram ajunsi in chei asteptandu-i si pe ceilalti sa soseasca.
Ne-am echipat si am pornit cu avant spre Lapos stiind de la Ciprian ca ne va lua aproximativ o ora pana la cascada. Nu stiam bine accesul si am continuat prea mult pe poteca marcata drept pentru care la un moment dat ne-am regasit mult deasupra canionului. Solutia era ori sa ne intoarcem pana unde puteam cobora in firul apei inghetate ori sa continuam pe poteca si sa incercam cumva o coborare in rapel.
Impreuna cu Mihai insistam pe cercetarea variantei B si trecand pe langa niste urme de laba (de urs) am gasit o posibilitate de coborare.
Am montat un rapel cu semicorzile noi de 60m ale lui Lush, care ne-a scos ghiciti unde, exact la baza cascadei.
Am coborat primul si am ramas fermecat. Au coborat apoi toti ceilalti cu bine si, desi unii nu facusera niciodata rapel, fiind asigurati de la capatul corzilor au reusit sa faca manevrele in siguranta.
In timp ce unii inca mai coborau in rapel, m-am echipat nerabdator si am inceput sa urc cap de coarda pe o ruta medie pentru incalzire si ca sa pot monta ulterior mansa universala. Gheata era destul de plastica si spre deosebire de Bicajel unde de obicei curgeau firicele de apa aici nu am vazut nici macar un strop toata ziua.
In timp ce lumea incepea sa se dea pe mansa, Lush vine pe acelasi traseu ca si mine tot cap. Apoi am mai urcat cap inca o ruta mai in dreapta dar mi-am resimtit gambele, probabil din cauza ca nu-mi legasem foarte strans bocancii. Lush care a fost partenerul meu de coarda tot timpul, a incercat la randul lui asigurat de sus o linie mediana cu gheata foarte subtire, pe alocuri un fel de verglas si in care plasamentele pioletilor si coltarilor trebuiau facute foarte usor si cu mare atentie.
Dupa aceasta incalzire ne-am orientat amandoi atentia, dupa cum era de asteptat, spre cea mai mare atractie a zonei si anume coloanele verticale de gheata pe care Ciprian a urcat in premiera traseul "Lacrima de gheata". Nefiind nici eu nici Lush suficient de antrenati am considerat mai oportun sa incercam traseul pentru inceput cu asigurare de sus.
Intre timp se pornise o ninsoare foarte abundenta si cu fulgi mari, iar Alin, Alex, Mihai si ceilalti baieti au urcat pe rand fiecare dupa puteri si dorinta de cateva ori.
M-am avantat eu primul si am urcat cu pioletii lui Lush, cu care nu ma simteam prea obisnuit dar m-am adaptat repede. Am urcat traseul pana sus descurcandu-ma destul de bine. A fost suficient de solicitant. Daca mai punem la socoteala si faptul ca atunci cand urci cap trebuie sa faci efort suplimentar sa insurubezi asigurarile atunci traseul devine chiar serios.
De aceea consider ca e necesar un compromis bun intre numarul de asigurari si efortul depus pentru montarea acestora. Ii vine si randul lui Lush care a urcat la fel, deoarece nici el nu se considera inca in stare de a urca cap. Ii va ramane sa incerce a ziua urmatoare, planul lui fiind sa ramana cu Alin inca o zi.
Intr-un final ne hotaram ca in jurul orei 17 sa plecam asa ca socotesc ca trebuie sa urc si sa recuperez toate amarajele fixate sus.
Dupa ce isi strange fiecare bagajul pornim pe firul apei incremenite si parcurgem canionul ingust si spectaculos al Laposului pana in stramtoarea creata intre Piatra Altarului si Cusma Laposului de unde parasim raul inghetat si continuam in coborare pe marcajul triunghi rosu pana la locul fostei cabane Cheile Bicazului. Pe alocuri zapada asezata era foarte mare si ne afundam adanc in ea.
Ajunsi la masini ne dezechipam cu totii si apoi unii pornim spre casa, altii au ramas sa innopteze in zona.
In jurul orei 19 am ajuns in Piatra Neamt si am cautat intrarea spre telescaunul de la baza partiei de schi. Nu a durat mult si am lasat masina pe o straduta in panta si incaltat cu claparii si schiurile in spate am urcat spre partie.
Partia este luminata iar telescaunul functioneaza pana dupa ora 22 deci aveam timp sa ma dau de 2-3 ori, astfel incat sa nu ajung nici prea tarziu acasa. Urcarea cu telescaunul se facea intr-o liniste adanca iar peisajul nocturn si aerian al orasului parca iti taia respiratia. Cerul plin de stele completa feeria locurilor.
La prima coborare din telescaun m-am dezechilibrat putin si am luat o mica tranta dar mi-am revenit si am inceput aventura. Am avut putine emotii caci doi dintre prietenii mei au patit accidente la schi in ultima perioada. Partia nu este dificila desi incepe destul de abrupt dar oricum nu este neagra ca cea din Gura Humorului unde m-am descurcat binisor.
Am inceput prima coborare si dupa cateva viraje mi-am intrat in ritm dupa care si partia devenea mai domoala si, vorba cuiva, parca se termina prea repede. Am mai urcat si coborat de inca doua ori desi parca simteam ca nu m-as mai desparti de ea si as ramane toata noaptea fara sa simt macar oboseala de peste zi.
Dupa nici o ora de la sosire eram din nou la masina gata de plecare spre casa. Hotarasem sa scurtez drumul pe la Hanul Ancutei si de fapt am luat plasa caci am intalnit foarte multe portiuni cu polei pe care trebuia sa merg incet si prudent.
A fost totusi o zi minunata cum visez de multe ori sa am in ultima vreme, si pe care cu greu le uiti, oricate s-ar intampla intre timp. Cred ca au fost cam ultimele activitati de iarna din sezonul asta dar, nu se stie niciodata...
Eu nu am avut aparatul foto la mine dar Mihai a reusit sa faca niste poze faine in tura asta, pe care le puteti vedea la albumul lui de pe Picasa.