In sfarsit am ajuns si la postul cu numarul 100. Cam putin ar zice unii. In fine se pare ca nu sunt prea bun la vorba dar totusi unii asteapta sa mai scriu cate ceva. Asadar voi scrie despre ceva mai special.
Asta seara in timp ce am iesit sa alerg, caci de curand m-am apucat de alergare, am vazut o multime de perechi de tineri sarutandu-se si imbratisandu-se cu pasiune. Pe oriunde. Bravo lor, ma bucur pentru ei si ii admir pe cei care indraznesc sa faca asta. Sa se iubeasca.
Ma intreb asa retoric ce le lipseste oare unora ca sa iubeasca si sa fie iubiti?
Wednesday, September 28, 2011
Bicaz, Peretele Pietrei Mariei
A venit toamna. Diminetile nu mai sunt la fel... A fost o vara lunga si calduroasa dar in care nu am reusit sa fac nimic spectaculos in planul pasiunii pentru munte.
Cu toate astea am incercat totusi si am reusit sa urc cateva trasee noi.
In ultima saptamana a lunii august, am plecat cu Mihai Diac, revenit dupa o perioada mai lunga de recuperare, in Cheile Bicazului unde am dorit sa facem traseul Fecioarei din Peretele Pietrei Mariei (5A).
Desi in ghidul Cheilor Bicazului era scris clar ca traseul fusese distrus in partea superioara in urma desprinderii unui bloc imens de stanca, totusi am mizat pe faptul ca poate cineva a indraznit sa-l refaca. Am plecat destul de tarziu din Iasi si pe la ora 12 eram la baza peretelui.
Accesul se face usor pe o poteca marcata cu triunghi galben care incepe din dreptul Portii de Piatra si continua prin padure cateva minute dupa care se ajunge la un grohotis imens. Dupa ce ne-am invartit in zona cautand intrarea in traseu, pana la urma am gasit o posibila varianta care incepea cu un horn mic si nu foarte dificil dar neasigurat.
Dupa ce am trecut asigurand cu un friend acest pasaj, am regasit practic intrarea normala pe o mica brana cu copaci in partea dreapta a peretelui. De acolo am continuat pe o alta fisura inierbata ce urca oblic stanga cativa metri. Ajungand la inceputul unei fisuri verticale am gasit si primele pitoane.
Am urcat fisura la liber si am fost surprins de faptul ca nu am avut tendinta sa trag de ele. Oricum pasajul a fost frumos si dupa inca vreo 10m am ajuns pe un prag larg cu iarba unde am regrupat la 2 pitoane. Dupa ce a venit si Mihai a urmat o a doua lungime mai serioasa cu o fisura surplombanta si cu pitoane cam vechi si care nu imi inspirau prea multa incredere.
Am urcat cu prudenta si dupa cativa metri am iesit peste pasajul surplombant de unde fisura continua dar fara dificultati, terminandu-se pe un alt prag dupa vreo 25m. Pe aceasta lungime Mihai a venit putin mai greu avand in vedere ca isi cam pierduse antrenamentul iar stilul artificial folosit implica miscari destul de fortate pe spate. Urmatoarea lungime, a 3-a urmeaza o brana ce traverseaza peretele spre stanga si dupa cca 25m ajunge la Brana de Mijloc a Pietrei Mariei care este accesibila si fara coarda, constituind o posibilitate de retragere la nevoie.
Eu am continuat pe lungimea a 4-a urmand o fisura oblica spre dreapta pitonata initial destul de bine dar la un moment dat ajung dupa vreo 10m intr-un pas de unde peretele era cam spalat si pana la urmatoarele pitoane nu gaseam o posibila continuare. Nici macar cu putinele asigurari mobile pe care le aveam in dotare, restul fiind imprumutate pe la prieteni, nu am reusit nimic. Poate doar cu niste pitoane si ciocan as fi putut continua. Dupa cateva minute de incercari fara rost m-am hotarat sa renunt si am inceput sa descatar si sa recuperez asigurarile folosite.
Din pacate am putut constata ca intradevar traseul nu fusese refacut si nu se putea continua pana sus. Ne-am montat pentru retragere un rapel lung de la un copac solid si am ajuns aproape la baza peretelui pe politele care il brazdeaza in mod neregulat.
Am avut neplacerea sa antrenez in coborare o piatra nu foarte mare care mi-a cazut peste umar dar pe care am resimtit-o si zilele urmatoare. Pana la urma planul de a mai incerca inca un traseu s-a dovedit nerealist avand in vedere ca ora era deja 17 si urmau si aproximativ 3 ore de intoarcere iar Mihai mai avea programata o intalnire cu niste prieteni. Oricum am reusit sa facem ceva miscare si ziua a fost frumoasa.
Traseul chiar si pana in acel punct ofera cateva pasaje de catarare placuta si eventual poate fi folosit ca traseu de rodaj pentru incepatori.
Mai multe poze din traseu, facute cu aparatul lui Mihai, se regasesc pe albumul publicat de el la adresa: https://picasaweb.google.com/110140695886923766518/20110822TentativaPereteleMarieiTraseulFecioarei#
Dupa exact o saptamana a urmat o vizita la Durau cu ocazia unei nunti care s-a dovedit a fi una aproape ca in povesti, durand 3 zile. Cu aceasta ocazie am profitat si am facut singur un scurt maraton al Ceahlaului. Pornind dis de dimineata pe ceata am urmat initial poteca spre cascada Duruitoarea. De acolo spre cabana Dochia nu mai fusesem niciodata iar timpul recomandat (5 ore din Durau) parandu-mi-se cam mare nu eram sigur ca voi ajunge pana sus, fiind pregatit sa renunt la nevoie. Telefonul mi se descarcase si nici ora nu o puteam stabili. Usor usor continui poteca si in scurt timp ajung in soare pe platou. Cand am poposit la Cabana era ora 10. Vremea era superba si soarele ardea puternic. Dupa un mic dejun si 2 cani cu ceai am reusit sa mai fac putina plaja. A urmat urcarea pe varful Toaca de unde privelistea ca de obicei te lasa fara suflare si apoi am revenit in poteca spre cabana Fantanele care trece pe sub impunatoarea stanca Panaghia si pe langa Caciula Dorobantului. Pe poteca am intalnit foarte multi turisti care urcau spre platou lucru normal intr-o zi de weekend asa de frumoasa. In final am revenit in Durau la ora 12 dupa aproape 5 ore de trekking placut. Cam asta a fost maratonul Ceahlaului parcurs de unul singur si fara aparat foto. :(
A urmat apoi mai recent, in luna septembrie chiar dupa Sfanta Maria, o noua iesire in Cheile Bicazului cu Catalin Cretu care fusese plecat toata vara prin tara dar avea un dor nespus de catarare. Ne hotaram sa incercam un traseu mai lung si care ne tot tenta de ceva vreme si anume 16 Iunie din Peretele Pintenilor (5B).
Acest traseu incepe chiar de langa podul de dupa zona Gatul Iadului, cea mai ingusta si impresionanta zona a Cheilor Bicazului. Din pacate este un traseu expus si ma refer aici la privirile trecatorilor. Am inceput eu prima lungime cap, si dupa o surplomba trecuta cu ajutorul pitoanelor, in stil artificial, am iesit pe o brana lunga inierbata spre dreapta.
Nimic dificil dar expus si slab asigurat in unele zone. Am fost nevoit sa mai bat un piton intr-un pas. Dupa cam 15m am ajuns intr-un punct de unde nu intrezaream continuarea si pana la urma mi-am luat inima in dinti si am urcat direct in sus pe niste praguri inierbate. Dupa cativa metri am regasit pitoane si am continuat inca vreo 20m pana la o brana larga cu iarba si copaci. Acolo am regrupat la un palc de arbusti desi erau 2 pitoane, ambele fiind nesigure. Dupa ce a venit si Catalin in regrupare ne gandim daca are vreun rost sa continuam traseul avand in vedere ca practic nici nu se mai urca pe stanca ci mai mult pe iarba iar stilul asta urma sa fie pe inca destule lungimi de acolo in sus. Pana la urma renuntam si ne retragem cu un rapel lung pana in apa Bicazului. Ne strangem corzile putin udate in apa si ne gandim ca poate ar fi bine sa mergem sa cataram ceva stanca. Ii propun traseul Finala 67 din Peretele Pietrei Mariei (4B) pe care il observasem din iesirea anterioara si stiam chiar ca era reamenajat deci nu ne asteptau surprize ca in traseul Fecioarei. Conform ghidului "este unul din traseele cele mai populare si cel mai des frecventat din Chei".
Am ajuns usor la baza si a pornit de data asta Catalin cap pe prima lungime.
Dupa o mica surplomba si o fata scurta a urmat un diedru dupa care praguri si fisuri au condus spre regrupare.
A urmat o a doua lungime mai scurta, cca 25m cu o fisura verticala destul de sustinuta dupa care un traverseu spre dreapta m-a scos in regrupare pe un prag larg cu iarba.
De aici a urmat ultima lungime pe care Catalin a urcat-o fara probleme desi pasii au fost cam dificili si stilul rotpunkt nu ni s-a potrivit niciunuia dintre noi, nefiind intr-o forma tocmai buna.
Sus am admirat exceptionala priveliste oferita de Piatra Mariei, amandoi ajungand acolo pentru prima data.
Coborarea am facut-o prin padure si apoi pe o poteca firava si destul de abrupta pana la o pajiste incarcata cu superbe branduse de toamna.
De acolo am revenit pe marcajul cu triunghi galben. A fost un traseu placut si satisfacator pentru nevoile noastre. Vremea a fost superba si calduroasa ca de vara. Ca de obicei pozele din aceasta iesire le puteti vizualiza si comenta in albumul lui Catalin:
https://picasaweb.google.com/116734182185530304205/20110911CheileBicazuluiFinala6716Iunie2LcCuVladCondratov#
Cu toate astea am incercat totusi si am reusit sa urc cateva trasee noi.
In ultima saptamana a lunii august, am plecat cu Mihai Diac, revenit dupa o perioada mai lunga de recuperare, in Cheile Bicazului unde am dorit sa facem traseul Fecioarei din Peretele Pietrei Mariei (5A).
Desi in ghidul Cheilor Bicazului era scris clar ca traseul fusese distrus in partea superioara in urma desprinderii unui bloc imens de stanca, totusi am mizat pe faptul ca poate cineva a indraznit sa-l refaca. Am plecat destul de tarziu din Iasi si pe la ora 12 eram la baza peretelui.
Accesul se face usor pe o poteca marcata cu triunghi galben care incepe din dreptul Portii de Piatra si continua prin padure cateva minute dupa care se ajunge la un grohotis imens. Dupa ce ne-am invartit in zona cautand intrarea in traseu, pana la urma am gasit o posibila varianta care incepea cu un horn mic si nu foarte dificil dar neasigurat.
Dupa ce am trecut asigurand cu un friend acest pasaj, am regasit practic intrarea normala pe o mica brana cu copaci in partea dreapta a peretelui. De acolo am continuat pe o alta fisura inierbata ce urca oblic stanga cativa metri. Ajungand la inceputul unei fisuri verticale am gasit si primele pitoane.
Am urcat fisura la liber si am fost surprins de faptul ca nu am avut tendinta sa trag de ele. Oricum pasajul a fost frumos si dupa inca vreo 10m am ajuns pe un prag larg cu iarba unde am regrupat la 2 pitoane. Dupa ce a venit si Mihai a urmat o a doua lungime mai serioasa cu o fisura surplombanta si cu pitoane cam vechi si care nu imi inspirau prea multa incredere.
Am urcat cu prudenta si dupa cativa metri am iesit peste pasajul surplombant de unde fisura continua dar fara dificultati, terminandu-se pe un alt prag dupa vreo 25m. Pe aceasta lungime Mihai a venit putin mai greu avand in vedere ca isi cam pierduse antrenamentul iar stilul artificial folosit implica miscari destul de fortate pe spate. Urmatoarea lungime, a 3-a urmeaza o brana ce traverseaza peretele spre stanga si dupa cca 25m ajunge la Brana de Mijloc a Pietrei Mariei care este accesibila si fara coarda, constituind o posibilitate de retragere la nevoie.
 |
 |
Eu am continuat pe lungimea a 4-a urmand o fisura oblica spre dreapta pitonata initial destul de bine dar la un moment dat ajung dupa vreo 10m intr-un pas de unde peretele era cam spalat si pana la urmatoarele pitoane nu gaseam o posibila continuare. Nici macar cu putinele asigurari mobile pe care le aveam in dotare, restul fiind imprumutate pe la prieteni, nu am reusit nimic. Poate doar cu niste pitoane si ciocan as fi putut continua. Dupa cateva minute de incercari fara rost m-am hotarat sa renunt si am inceput sa descatar si sa recuperez asigurarile folosite.
Din pacate am putut constata ca intradevar traseul nu fusese refacut si nu se putea continua pana sus. Ne-am montat pentru retragere un rapel lung de la un copac solid si am ajuns aproape la baza peretelui pe politele care il brazdeaza in mod neregulat.
Am avut neplacerea sa antrenez in coborare o piatra nu foarte mare care mi-a cazut peste umar dar pe care am resimtit-o si zilele urmatoare. Pana la urma planul de a mai incerca inca un traseu s-a dovedit nerealist avand in vedere ca ora era deja 17 si urmau si aproximativ 3 ore de intoarcere iar Mihai mai avea programata o intalnire cu niste prieteni. Oricum am reusit sa facem ceva miscare si ziua a fost frumoasa.
Traseul chiar si pana in acel punct ofera cateva pasaje de catarare placuta si eventual poate fi folosit ca traseu de rodaj pentru incepatori.
Mai multe poze din traseu, facute cu aparatul lui Mihai, se regasesc pe albumul publicat de el la adresa: https://picasaweb.google.com/110140695886923766518/20110822TentativaPereteleMarieiTraseulFecioarei#
Dupa exact o saptamana a urmat o vizita la Durau cu ocazia unei nunti care s-a dovedit a fi una aproape ca in povesti, durand 3 zile. Cu aceasta ocazie am profitat si am facut singur un scurt maraton al Ceahlaului. Pornind dis de dimineata pe ceata am urmat initial poteca spre cascada Duruitoarea. De acolo spre cabana Dochia nu mai fusesem niciodata iar timpul recomandat (5 ore din Durau) parandu-mi-se cam mare nu eram sigur ca voi ajunge pana sus, fiind pregatit sa renunt la nevoie. Telefonul mi se descarcase si nici ora nu o puteam stabili. Usor usor continui poteca si in scurt timp ajung in soare pe platou. Cand am poposit la Cabana era ora 10. Vremea era superba si soarele ardea puternic. Dupa un mic dejun si 2 cani cu ceai am reusit sa mai fac putina plaja. A urmat urcarea pe varful Toaca de unde privelistea ca de obicei te lasa fara suflare si apoi am revenit in poteca spre cabana Fantanele care trece pe sub impunatoarea stanca Panaghia si pe langa Caciula Dorobantului. Pe poteca am intalnit foarte multi turisti care urcau spre platou lucru normal intr-o zi de weekend asa de frumoasa. In final am revenit in Durau la ora 12 dupa aproape 5 ore de trekking placut. Cam asta a fost maratonul Ceahlaului parcurs de unul singur si fara aparat foto. :(
A urmat apoi mai recent, in luna septembrie chiar dupa Sfanta Maria, o noua iesire in Cheile Bicazului cu Catalin Cretu care fusese plecat toata vara prin tara dar avea un dor nespus de catarare. Ne hotaram sa incercam un traseu mai lung si care ne tot tenta de ceva vreme si anume 16 Iunie din Peretele Pintenilor (5B).
Acest traseu incepe chiar de langa podul de dupa zona Gatul Iadului, cea mai ingusta si impresionanta zona a Cheilor Bicazului. Din pacate este un traseu expus si ma refer aici la privirile trecatorilor. Am inceput eu prima lungime cap, si dupa o surplomba trecuta cu ajutorul pitoanelor, in stil artificial, am iesit pe o brana lunga inierbata spre dreapta.
Nimic dificil dar expus si slab asigurat in unele zone. Am fost nevoit sa mai bat un piton intr-un pas. Dupa cam 15m am ajuns intr-un punct de unde nu intrezaream continuarea si pana la urma mi-am luat inima in dinti si am urcat direct in sus pe niste praguri inierbate. Dupa cativa metri am regasit pitoane si am continuat inca vreo 20m pana la o brana larga cu iarba si copaci. Acolo am regrupat la un palc de arbusti desi erau 2 pitoane, ambele fiind nesigure. Dupa ce a venit si Catalin in regrupare ne gandim daca are vreun rost sa continuam traseul avand in vedere ca practic nici nu se mai urca pe stanca ci mai mult pe iarba iar stilul asta urma sa fie pe inca destule lungimi de acolo in sus. Pana la urma renuntam si ne retragem cu un rapel lung pana in apa Bicazului. Ne strangem corzile putin udate in apa si ne gandim ca poate ar fi bine sa mergem sa cataram ceva stanca. Ii propun traseul Finala 67 din Peretele Pietrei Mariei (4B) pe care il observasem din iesirea anterioara si stiam chiar ca era reamenajat deci nu ne asteptau surprize ca in traseul Fecioarei. Conform ghidului "este unul din traseele cele mai populare si cel mai des frecventat din Chei".
Am ajuns usor la baza si a pornit de data asta Catalin cap pe prima lungime.
Dupa o mica surplomba si o fata scurta a urmat un diedru dupa care praguri si fisuri au condus spre regrupare.
A urmat o a doua lungime mai scurta, cca 25m cu o fisura verticala destul de sustinuta dupa care un traverseu spre dreapta m-a scos in regrupare pe un prag larg cu iarba.
De aici a urmat ultima lungime pe care Catalin a urcat-o fara probleme desi pasii au fost cam dificili si stilul rotpunkt nu ni s-a potrivit niciunuia dintre noi, nefiind intr-o forma tocmai buna.
Sus am admirat exceptionala priveliste oferita de Piatra Mariei, amandoi ajungand acolo pentru prima data.
Coborarea am facut-o prin padure si apoi pe o poteca firava si destul de abrupta pana la o pajiste incarcata cu superbe branduse de toamna.
De acolo am revenit pe marcajul cu triunghi galben. A fost un traseu placut si satisfacator pentru nevoile noastre. Vremea a fost superba si calduroasa ca de vara. Ca de obicei pozele din aceasta iesire le puteti vizualiza si comenta in albumul lui Catalin:
https://picasaweb.google.com/116734182185530304205/20110911CheileBicazuluiFinala6716Iunie2LcCuVladCondratov#
Subscribe to:
Posts (Atom)
