Hornul Mare - reloaded

Deoarece nu se putea sa las si acest traseu neterminat pe anul asta (pe langa cel din Dolomiti si Turnul de Fildes) m-am hotarat sa-mi mai acord o sansa, avandu-l drept coechipier de data asta pe Catalin. Se anunta o zi relativ instabila si friguroasa dar ne-am incercat si noi norocul. Parteneri de drum ne-au fost Mihai si Ionut care urmau sa catere ceva prin Suhard.
Dupa ce i-am lasat pe baieti in Lacul Rosu, ne-am intors cu avant spre Gatul Iadului unde ne echipam rapid, ne descarcam de "greutatile inutile" si stabilim sa urcam cap schimbat. Ca sa parcurg cap si lungimile care in urma cu 5 ani le-a facut Vali, am pornit eu in prima lungime. Dupa nici cateva miscari a iesit soarele iar in prima regrupare deja puteam face plaja. Prima lungime urmeaza o fisura continua orientata usor spre dreapta iar dupa vreo 20m urca pe niste praguri apoi o ia spre dreapta pe o fata cazuta pe sub un perete usor surplombant pana dupa un colt. Regruparea este buna cu 3 pitoane solide iar de acolo se poate cobora dintr-un rapel de 25m in poteca. Lungimea a doua i-a revenit lui Catalin si urca vreo 8m pe iarba pana la un copac apoi coteste spre stanga peste niste praguri si tancuri pana la baza unui diedru. Se urca pe fata stanga a diedrului, pana sub un tavan de unde se traverseaza stanga orizontal vreo 10m. Dupa o muchie, se urca pe prize relativ bune inca vreo 2-3m pana in regrupare. Si aceasta regrupare este buna cu 3 pitoane solide. Pozitia este destul de expusa, aflandu-ne pe un mic prag exact deasupra soselei din dreptul intrarii in traseu. Presupun ca de acolo s-ar putea cobori la nevoie cu un rapel lung, de minim 50m, pana jos, dar nu am testat daca ajung corzile. De acolo urmeaza zona care m-a facut weekend-ul anterior sa ma retrag, si anume 2+ lungimi predominant pe praguri de iarba. Fie vara fie iarna, acolo este prezenta iarba. Urc initial pe niste fisuri direct in sus apoi traversez spre stanga pana la un fel de valcel pe care-l urmez in sus pe pragurile de iarba. Pitoanele sunt destule si in general solide dar uneori ascunse prin iarba. Cam dupa 40m se trece o mica arcada surplombanta si se ajunge pe un prag mai mare de iarba langa un copacel. Acolo sunt si 2 pitoane in perete dar unul se poate extrage cu mana. Am regrupat la piton si la copac. Din acea pozitie se vad lateral stanga la cativa metri, pitoane din traseul "Fatza Mare". Vine si Catalin apoi porneste pe pragurile de iarba deasa si fara pitoane pe vreo 15m. Incepe din nou un fel de valcel, cu fisuri ascunse prin iarba si cativa pasi mai delicati din cauza ierbii. Pitoane sunt dar la un moment dat se termina coarda si sunt nevoit sa urc si eu pana la primul piton ca sa poata Catalin regrupa exact sub intrarea in lungimile de Horn. Mai bate el acolo un piton pe langa cel existent si vine randul meu. Prima asigurare din lungime este un piton batut de data asta de mine in urma cu 5 ani. E ruginit bine dar pare inca solid. Pornesc spre stanga pe niste mici praguri cu rucsacul atarnat si intru intr-o mica bavareza pe prima portiune surplombanta si ingusta din horn. Imi luneca piciorul stang si cu toate resursele ma mobilizez si reusesc sa ma bag si sa ma blochez in interior, evitand astfel caderea. Partea grea a fost cu deblocatul din cauza locului foarte stramt si a pozitiei incomode. Pana la urma reusesc sa ramonez si sa urc pana la o pozitie mai relaxanta. Eram deja stors dar macar am evitat eventualele consecinte ale unei caderi riscante. Urmeaza o lungime tipica de ramonaj prin hornul relativ stramt dar care este impartita in 2 de un prag de iarba cu un copac. Mai sus imi impiedica avansarea si o tufa de maces cu spini foarte ascutiti, dar nu avem ce face trebuie sa inaintam. Ajung in sfarsit in regrupare, destul de obosit dupa atata ramonaj chinuitor. Regruparea este comoda, are 2 pitoane dar eu am adaugat asa de fantezie un friend si un annou dupa un mic tanc. Imi trag sufletul si mananc vreo 2 batoane Snickers care ma mai energizeaza. Catalin vine fara probleme si se avanta rapid in lungimea a 6-a si a 2-a de horn. Hornul este aici mai larg iar in final traseul merge pe fata din stanga, pe pitoane solide si suficiente. Finalul este usor si urca pragurile cu copaci de sub platoul final. In total am parcurs 6 lungimi si ceva (a 4-a cu iarba, mai lunga de 50m) in ceva mai putin de 6 ore. Odata cu finalul incepe sa se lase si un fel de ceata care este luminata straniu de ultimele raze de soare. Coboram spre sosea pe drumul deja cunoscut si dupa ce-i recuperam pe baieti ne intoarcem multumiti spre Iasi.
Traseul nu este unul usor, si poate pune probleme de gasire a pitoanelor in multe zone. Recomand folosirea pitoanelor proprii acolo unde simtiti nevoia, sau chiar asigurarile mobile. Daca gradul de dificultate romanesc al traseului este 5B, prin comparatie cu alte trasee similare pot spune ca gradul in cotatia franceza de ansamblu ar fi TD/TD+.
Pentru noi a fost o zi superba, vremea a fost foarte buna si am plecat acasa cu traseul terminat. Voi anexa cat de curand o schita a traseului.

Hoinareli de toamna prin Bicaz

Pentru ca avem parte de o toamna lunga si relativ calduroasa nu merita sa ratam vreo iesire in natura, la catarat sau chiar la plimbare in mirificul decor tomnatec al muntilor.
Astfel, in urma cu 2 saptamani am fost impreuna cu Mihai, Catalin si Ioana in zona Lacul Rosu pe o vreme superba desi putin cam rece dimineata (aprox. 2 grade). Catalin fiind tocmai venit de pe drum din Cheile Turzii si neapucand sa doarma vroia sa renunte, dar pana la urma a fost convins sa vina. Ioana proaspat admisa la doctorat era in aceeasi situatie de oboseala. Asadar ma puteam baza doar pe Mihai sa pot face un traseu de catarare. El fiind destul de antrenat am decis sa-l duc in traseul Lacrima de Piatra (LP). Catalin cu Ioana au ramas in masina sa mai doarma putin urmand ca apoi sa se plimbe pe coclauri. Zis si facut, dar cum temperatura de afara cerea o incalzire corespunzatoare, am hotarat sa facem drumul spre traseu putin mai ocolit, adica prin traseul Fetelor. L-am pus pe Mihai sa mearga cap si eu m-am incalzit la soare urmarindu-i evolutia si filandu-l.

Mihai in prima lungime din tr.Fetelor

A fost placut, traseul e usor si merge urcat la liber fara probleme. Mihai s-a odihnit putin in vreo 2 locuri dar a mers destul de bine. Dupa a 2-a lungime de coarda se ajunge pe creasta si apoi coboram in rapel in partea opusa si mergem pe la baza peretelui spre traseul nostru. Intru cap in LP incepand chiar cu prima lungime mai inierbata, pe care de obicei o ocoleam prin stanga, deoarece am observat ca are niste spituri pe alocuri. Nu mi-a fost greu sa gasesc linia, si chiar am evitat foarte mult iarba reusind sa urc aproape numai pe stanca. Urmatoarele 2 lungimi nu sunt foarte grele si le-am facut pana in regruparile noi cu spituri. Am reusit sa le scot la liber mai putin un pas de la sfarsitul celei de-a 3-a lungimi unde cred ca trebuia sa sar spre un prag. A urmat lungimea care duce spre tavan si in final ultima lungime cu trecerea tavanului.

Trecerea tavanului din tr.LP

In ambele am incercat sa merg cat am putut la liber dar nu mi-a iesit prea mult. Sus am iesit dupa aprox. 4 1/2 ore, soarele stralucind nemaipomenit. Deja se facuse cald si am coborat rapid spre masina unde Catalin si Ioana se intorsesera dintr-o plimbare de vreo 15km incununata bineinteles de o sedinta foto foarte bogata. Bucuria traita de Mihai in acest traseu o puteti citi aici.
Cum vremea calduroasa s-a mentinut in continuare, am iesit si ieri din nou in Bicaz. De data asta locul lui Mihai (care era in Ceahlau) a fost luat de Andrei, venit si el de pe drumuri, iar Catalin si Ioana vesnic plangand dupa somn. Planul initial era sa fac ceva cu Catalin dar el nu s-a putut desparti de Ioana asa ca am ramas sa fac echipa cu Andrei. Vremea in chei era frumoasa dar racoroasa. Catalin cu Ioana au pornit-o spre Piatra Altarului cu gandul sa faca tr.Creasta Estica. Eu cu Andrei ne-am intors in zona Gatul Iadului si doream sa facem tr.Independentei. Toate bune si frumoase numai ca la fata locului mi-a facut cu ochiul Hornul Mare care era complet batut de soare fata de perete umbrit pe care urma sa urcam noi. Am decis pe loc sa schimbam planul si am intrat in Hornul Mare care oferea conditii mult mai confortabile. Acest traseu l-am mai facut o singura data in 2003 cu Vali Chiriac si nu mi s-a parut foarte dificil, mai degraba cam abandonat. Noi il facusem din 7 lungimi dar am calculat si merge facut din 6. M-am dus cap si nu am avut probleme, decat ca vroiam sa regrupez la un copac dar nu ajungea coarda si am revenit in regrupare la 3 pitoane bine batute.

Prima lungime din tr.Hornul Mare

Se urca pe o fisura in sus si apoi usor oblic dreapta iar in final un traverseu dreapta pe o fata cazuta. A venit si Andrei care a avut ceva probleme la extras un friend deoarece nu vazuse si nu stia cum se folosesc. Eu l-am folosit la asigurare intr-o portiune destul de umeda a fisurii si unde distanta dintre pitoane era destul de mare. Urmatoarea lungime urca spre copacul vizat anterior si apoi incepe oblic stanga peste niste praguri si chiar peste un tanc dupa care urmeaza fata unui diedru ce duce spre un tavan. De sub tavan incepe un traverseu orizontal spre stanga pe pitoane pana dupa o muchie si de unde urca cativa metri spre regrupare. Ajungand dupa muchie (practic chiar deasupra intrarii in traseu) observ ca cerul s-a intunecat intre timp si parca ameninta cu ploaia. Starea destul de precara a pitonelor din traverseu si regrupare si faptul ca urmau 2 lungimi de coarda aproape numai pe brane de iarba, iar Andrei neavand inca foarte multa experienta am decis sa ma retrag din acel punct (probabil ultimul din care o puteam face fara probleme). Daca am fi avut 2 semicorzi poate ar fi fost mai usor, dar cu o singura coarda era mult mai dificil. M-am intors pe traverseu recuperandu-mi buclele si dupa ce am descatarat cativa metri sub tavan mi-am pus coarda printr-o carabiniera, pe care am sacrificat-o pentru a nu avea probleme la recuperare. Am continuat descatararea filat de sus, pana s-a terminat coarda, exact in dreptul copacului. M-am dezlegat si am recuperat-o apoi am revenit usor in regrupare. De acolo, un rapel de 25m ne-a scos exact la baza peretelui dar undeva mai sus de intrarea in traseu, fara sa fi nevoie de manevre complicate. Odata ajunsi inapoi la masina, decid ca ar fi cel mai potrivit sa intram in Fisura Neagra. Andrei glumea probabil spunand ca visa sa intre in acest traseu cand va fi "mai mare". Avand doar 3 lungimi si fiind chiar putin mai usor decat Indepedentei sau Hornul Mare, era numai bun pentru el. Eu doream ca de obicei sa fac cat mai mult la liber. Nici bine nu
incep prima lungime ca am si constatat o oarecare umezeala pe multe prize, fapt care ma face sa renunt la planul de rotpunkt si urc pompiereste. Putin mai greu a fost in hornul surplombant unde a trebuit sa scot rucsacul din spate pentru a putea ramona. Dupa ce ajung cu bine in prima regrupare, folosind si scarita pe alocuri, ma intreb cum se va descurca Andrei care nu mai folosise scarite in nici un traseu. Oricum s-a descurcat si a venit bine. Urmatoarea lungime incepe cu un diedru destul de dificil si este pasul cheie al traseului, dar noi l-am abordat bineinteles tot artificial. Dupa vreo 10m fisura incepe sa devina mai accesibila si din nou un fel de horn mai larg dupa care pe fata pana in regruparea cea mai comoda. Poti sta ca intr-un sezlong. Vine si Andrei putin mai greu si ramane surprins vazandu-ma ca parca dormeam in regrupare.

Andrei incercand relaxarea in "cuibul de vulturi"

Urmeaza lungimea cea mai frumoasa din Fisura Neagra, o bavareza usor spre stanga, refacuta recent cu spituri noi. Spre bucuria mea finala imi iese toata la liber si sus aproape ca il fortez si pe Andrei sa faca ultimul pas, de traversare, tot la liber. Sus, dupa aproape 4 ore, soarele deja e asfintit. Incepem coborarea prin spate si exact dupa rapelul la intrarea in Pestera Neagra se lasa intunericul. Jos ne imbarcam si pornim spre Sugau de unde ii recuperam pe Catalin si Ioana, care s-au simtit din nou bine impreuna. Pe drumul spre casa baietii am tot povestit, in timp ce Ioana a dormit bustean. In schimb "saracul" Catalin urma sa plece la ora 5, dimineata urmatoare, spre Fagaras cu Vali. Drum bun baieti si sa va intoarceti sanatosi.

O fapta "buna"

Ieri seara cand ma intorceam de pe afara intalnesc in bloc o vecina mai in varsta, necajita tare ca i s-a stricat yala si a ramas afara. Incerc s-o ajut sa deshida usa cu cheia dar intradevar yala era blocata. Ar fi vrut sa fortez usa cu ceva dar sa nu se strice ca nu are bani.
Imi spune ca are geamul deschis la bucatarie dar... sta taman la etajul 2. Imi vin rapid in minte scenarii de alpinism utilitar si nu mai stau mult pe ganduri si ii zic ca o rezolv eu imediat. Ma duc in casa si o las pe Daria sa se uite la desene animate si imi iau echipamentul necesar si urc pe bloc. Ati ghicit. Imi instalez un rapel peste marginea blocului cu gandul sa cobor pana la nivelul geamului si sa intru in casa vecinei, astfel incat sa pot deschide usa din interior. Totul urma sa se petreaca chiar deasupra intrarii in scara blocului. Norocul meu a fost ca in fata Palatului Culturii era in toi concertul organizat cu ocazia Sarbatorilor Iasilor si mai toata lumea probabil s-a dus acolo, si deci nu am avut spectatori. Nici macar Clau nu a vrut sa ma admire, refuzand sa se uite din balcon sa vada cum evoluez. Dupa ce mi-am aranjat 3 puncte de amaraj diferite, mi-am dat drumul cu o usoara emotie pe coarda si am coborat in rapel pana la etajul 2. Odata intrat in interior nu a fost prea greu sa deblochez usa. Vecina mi-a multumit si uite-asa am facut si eu o fapta buna. Meritam macar pozat.
Si cand ma gandesc ca asigurare abia urmeaza sa-mi fac :))

Ravnind la ... Costila

Revin cam cu intarziere despre acest subiect dar asta e, trebuie sa recunosc ca sunt cam ocupat.
In perioada 27.09.08 - 29.09.08 am fost impreuna cu Catalin C., Ioana si Mihai la Refugiul Costila, avand si eu si Cata planuri serioase. Vremea se anunta potrivita vineri iar incepand de sambata urma sa se imbunatateasca. Pornim din Iasi vineri noapte si ajungem in Busteni pe la ora 6:30, unde parcam masina chiar in fata Caminului Alpin si mai motaim in ea cca 1 ora. Afara era destul de frig iar un plafon dens de nori staruia peste munte acoperind inaltimile mai mari de 1800m. Printre nori reusim sa zarim un strat de chiciura/zapada ce se depuse peste tot pe unde norii mangaiasera muntele.
Urcam cu rucsacii grei in spate pe poteca Munticelului spre refugiul atat de drag, ce urma sa ne fie casa in urmatoarele 3 zile. In aproximativ 2 ore poposim in fata acestuia care ne astepta cu usa inchisa dar curat. Imediat dupa sosirea noastra au inceput sa vina si alte grupuri de turisti dar care aveau ca destinatie fie Valea Costilei fie Valea Galbinele. La fata locului constatam ca nu este vreme potrivita pentru catarare in peretii mari, deci planul nostru de a urca in prima zi traseul Furcile, ca incalzire dupa o noapte nedormita, va fi imediat abandonat.
Dupa ce ne lasam bagajele si ne organizam putin, ne pregatim si plecam si noi spre Galbinele intr-o scurta plimbare si recunoastere. Nu dupa mult timp Ioana renunta din cauza genunchiului iar Cata o insoteste pana la refugiu. Eu cu Mihai continuam si dupa intrarea in valea Galbinele ajungem din urma doi montaniarzi din Bucuresti. Cum acestia cunosteau locurile ne-am alaturat lor. In firul principal al vaii am gasit urmele unui mic dezastru natural. Intreg versantul vaii dinspre creasta Costila-Galbenele a fost ras pana la stanca de ceva (initial credeam ca vreo ploaie torentiala reusise sa faca asa ceva), luand la vale jnepeni, pamantul si chiar bradutii intalniti in cale. Incepem cu totii sa urcam pe firul secundar si nu dupa multa vreme incepe sa-si faca aparitia gheatza si chiciura la tot pasul, ingreunandu-ne inaintarea. Curand ne ajunge si Catalin din urma. Putin inainte de "Hornul dintre fire" ceilalti doi se hotarasc sa renunte iar noi mai continuam cu gandul sa ajungem macar deasupra hornului, dar suntem nevoiti sa renuntam si noi din cauza ghetii care face inaintarea periculoasa. La intoarcere la refugiu aveam sa constatam ca un bloc imens de stanca lipsea din peretii surplombanti ai crestei Costila-Galbinele si mai mult ca sigur acesta a fost cauza "dezastrului". Dupa ce mancam, intru cu Mihai in Fisura Intrerupta pe care o facem din 4 lungimi pana in varful Tancului Ascutit. Retragerea o facem prin rapel pe linia traseului. Odata cu lasarea intunericului ajungem si noi la baza. Am fost putin stresat din cauza ca pe lungimile superioare asigurarile erau cam rare iar stanca si pragurile de iarba erau ude si nu ofereau siguranta. Seara in refugiu mai avem companie un grup de baieti si mai ales fete cu care impartim "atmosfera". Facem supa la primus, mancam niste slaninutza cu usturoi dar cel mai bine merge la suflet sticla de vin Muscatel demidulce. Ne bagam in sacii de dormit si nu dureaza mult pana adormim. Noaptea suntem vizitati de un mic soricel care cotrobaie prin niste pungi. Dimineata ma dau jos primul si dupa inviorarea obisnuita cobor la izvor dupa apa. Ziua se anunta destul de buna, cu cer mult mai rarit de nori. Dupa cum aratau vaile si peretii, pudrati in continuare de stratul de gheata, ne luam adio de la gandul ca am putea macar ajunge in valea Alba, daramite sa mai catzaram vreun traseu (Sperantelor sau Fisura Albastra fiind primele pe lista noastra de asteptare). Nici macar Peretele Policandrului nu oferea conditii mai bune de escalada asa ca purcedem spre Tancul Mic. Alegem pe loc sa facem eu cu Mihai traseul Herman Buhl iar Catalin cu Ioana - Fisura Rasucita. Ajungem rapid la baza si ne echipam iar in jurul orei 11 incep sa urc cap prima lungime. Cu timpul incepe sa iasa soarele iar vremea devenea din ce in ce mai buna. Traseul urmeaza o linie evidenta de fisuri orientata oblic spre stanga, cu exceptia celei de-a 2-a lungimi care incepe putin spre dreapta si apoi direct in sus pana deasupra unui mic tanc. Traseul are in total 5 lungimi pana in strunga de sub varful Tancului Mic iar de acolo mai urmeaza o lunga traversare destul de expusa si fara prea multe asigurari pana la bradul de unde se face un rapel de cca. 25m pana in poteca de coborare din peretele Policandrului. Regruparile sunt comode iar traseul este bine asigurat atat cu pitoane bune cat si cu spituri. Stilul este predominant artificial dar multi pasi pot fi escaladati la liber. O mica traversare usor descendenta la plecarea in lungimea a 3-a creeaza ceva emotii dar in rest totul decurge bine. Traseul are prevazut in ultima regrupare chiar si un loc de.... fumat. Dupa cca. 5 ore revenim la baza odata cu inserarea iar la refugiu ne asteapta Catalin si cu Ioana, de data asta singuri. Din nou mancam pe saturate, pe masura efortului depus, si dupa cateva schimburi de impresii ne retragem la culcare multumiti. Ziua urmatoare, luni, desi se anunta de dimineata a fi o zi superba, ne vedem nevoiti sa ne facem bagajele urmand sa plecam pana seara spre Iasi. Dupa micul dejun luat la soare in fata refugiului, hotaram ca nu putem face altceva decat sa mai catzaram ceva prin Tancul Ascutit si aleg traseul ATP pe care nu-l mai facusem niciodata. Pentru Mihai avea sa fie "o prima lectie" de catarare artificiala la scarite. Incep cap traseul iar dupa mine aveau sa vina aproape concomitent Mihai si Catalin. Dupa 2 lungimi ajungem intr-o strunga a tancului de unde practic continua traseul facut in prima zi. Ne retragem din 2 rapeluri si lasam o mansa pentru Ioana in traseul Cataratorului. In viteza, fac si eu mansa respectiva care e de gradul 6 dar ofera cativa pasi frumosi de catarare placuta. Ne stringem in graba rucsacii, facem curat in refugiu si dupa ce mancam putinul care ne-a mai ramas incepem coborarea cu un usor regret spre Busteni. Vremea abia de atunci urma sa fie perfecta pentru planurile noastre initiale dar din pacate doar Catalin era fara obligatii de serviciu.
Prin padure mai povestim una alta si ne bucuram atat de soare cat si de coloristica toamnei ce incepea sa-si puna amprenta pe natura. Pe la ora 17 suntem la masina si pornim spre Iasi cu un scurt popas in Brasov. Inainte de miezul noptii suntem acasa, obositi dar destul de fericiti. N-am reusit sa ne indeplinim planurile dar oricum a fost o iesire placuta si care m-a lasat cel putin pe mine, ravnind in continuare la niste trasee care par ca nu vor sa se lase a fi facute niciodata de noi.
Mai bagam noi si altadata niste fise. Va veni ea si vremea lor.
Versiunea Ioanei despre aceasta tura impreuna cu alte poze faine o puteti citi aici iar impresiile lui Mihai le gasiti aici.

Leapsa de la Ioana

Leapsa! Ce e leapsa? M-am uitat in Dex si nu m-am lamurit. Probabil e vreun joc dar sincer nici cand eram mai mic nu am jucat asa ceva asa ca nu stiu cum se joaca. Mai zice ca e o palma data cuiva... Ioana sper ca nu ti-am facut nimic asa de rau incat sa merit o palma de la tine :)
Dar daca ideea e sa ne provocam unii pe altii si sa spunem ce ne place si ce nu ne place iata si versiunea mea:

1. Imi place natura si miscarea. Bineinteles si catzararea. Imi place sa dorm sub cerul liber, cum am facut-o nu demult... Imi place si seara la cort sau la un foc cu prietenii. Imi place in familie cand e veselie si voie buna. Imi place sa iubesc si sa fiu iubit. Imi place sa fiu bun si sa fac lucrurile perfect. Imi place cand sunt apreciat pentru ceea ce pot face. Imi place muntele in orice anotimp. Imi place muzica cam de toate genurile. Chiar si dansul imi place. Trebuie sa recunosc ca in multe cazuri imi plac si momentele de singuratate. Imi plac florile de tot felul.

2. Urasc violenta si nu imi place fumatul. Nu imi place sa fiu dependent de ceva sau de cineva. Nu imi place gandul ca voi imbatrini. Nu imi place lenea si dezordinea. Deasemenea urasc nesimtirea si risipa. Nu imi place sa ma imbat si nici simptomele raului de altitudine. Nu imi place sa fiu bolnav si sa nu pot face ce-mi doresc. Nu imi plac excesele de orice natura.

In ansamblu imi place sa nu-mi placa prea multe si nu imi place sa imi placa prea putine. Cu asta m-am dat gata.

Acum, cui dau eu "palma" mai departe? Alo, m-aude cineva?
Catalin M. ce zici te prinzi in joc?

22 septembrie 2008 - Ziua Europeana fara masini

Luni 22 septembrie cei care aveti masini incercati pe cat puteti sa le lasati acasa (sa se mai odihneasca si ele) si sa mergeti cu alte mijloace mai putin poluante si sa respiram astfel macar pt. o zi un aer mai curat.
Mai multe detalii puteti gasi la urmatorul link: http://www.ecomagazin.ro/ziua-fara-masini.
Mie chiar de mult mi-era dor sa mai merg pe jos la servici. Hai sa facem cu totii un mic efort si o sa vedeti ca va veti simti mult mai bine...

Inca o veste trista

S-a stins unul din membrii fondatori ai renumitei trupe Pink Floyd: Richard Wright. Mare pacat.

Detalii aici.
Desi am aflat relativ tarziu de muzica si formatia Pink Floyd, adica in primul an de facultate (1988), pot spune ca cel putin pentru mine este cea mai tare trupa cu cea mai elaborata si profunda muzica.
Melodiile mele preferate: Echoes (Meddle), Shine on you crazy diamond (Wish You Were Here), High hopes (The Division Bell) si multe multe altele.

Turnul de Fildes - 7 sep. 2008

Iata ca nici nu trecuse prea mult de la venirea din Dolomiti si deja mi se facuse dor de stanca noastra romaneasca din Cheile Bicazului. Incepand de vineri 5 sept. Catalin Cretu era deja prezent acolo si impreuna cu Ioana nu se puteau aventura decat in Creasta Estica. Avand in vedere ca Daria era in ultimele ei zile de vacanta la bunici iar Claudia era pe teren, mi-am permis sa o sterg si eu in Chei de sambata dupa-amiaza, impreuna cu Mihai Diac si Lucian, ca sa ma alatur lui Catalin, bineinteles cu planuri mari. Urma sa facem un traseu pe care-l vizam de foarte multa vreme.
Ajungand sambata seara in Sugau, ne incalzim sau racorim putin pe cateva din traseele mai usoare de pe acolo (pana la gradul 7) apoi, odata cu intunericul, ne retragem in curte la nea Dorel sa ne intindem cortul. Dupa o scurta inspectie la fata locului decidem sa dormim sub cerul liber. Mancam ceva si mai sorbim dintr-o sticla de vin rosu apoi ne intindem la ce avea sa fie cea mai faina noapte de munte (cel putin pentru mine). Am stabilit cu Cata trezirea la ora 6. Desi am dormit cam iepureste, admirand la rastimpuri cerul complet instelat, nu m-am simtit deloc obosit. Chiar m-am trezit inainte de ivitul zorilor si am inceput ritualul meu de incalzire privind cu admiratie cum lumina cucereste treptat bolta cereasca facand loc spectacolului rasaritului.
Desi am gandit ca vom intra in traseu la ora 7, abia dupa 8 ne-am pornit cu totii de la cort. Ii lasam pe baieti la fosta cabana Cheile Bicazului sa-si faca traseul dorit iar pe Ioana la Raza Soarelui. Catalin era, ca de fiecare data, foarte increzator ca nu vom zabovi prea mult in traseu, si vai ce mare dreptate avea... Dealtfel, desi nu aveam nici unul din noi schita, eu stiam ca traseul poate pune probleme lejer, chiar si unora ca noi. :) Desi a fost cotat ca 5B se zicea ca ar fi mai corect un 6A. Intreg peretele Pintenilor este de fapt un mare teren de aventura. Macar am avut inspiratia sa vin cu un arsenal destul de bogat pentru aceasta aventura: ciocan si vreo 5 pitoane, set de 5 frienduri inclusiv mari, set de nuci suficiente.
In fine, ajungem la baza traseului ne echipam si incepe Catalin in forta, sau mai bine zis in carca, adica in spate la mine. Din cauza ca primul piton este foarte sus iar peretele nu ofera prize si mai e si surplombant e nevoie sa folosim metoda piramidei.

Catalin fortand cu succes prima lungime

Primul obstacol mai serios il constituie cablul de internet sau de ce-o mai fi, pe sub care trebuie sa treaca, lucru destul de greu cu rucsacul in spate.
Dupa vreo 30-35m ajunge in regrupare si il aud destul de greu. Dupa ce trec si eu de fisura surplombanta care se parcurge artificial si apoi un fel de fisura tot mai larga, ajung la prima brana cu foarte multa vegetatie, unde practic nu ai de ce te apuca ca sa inaintezi, daramite sa te asiguri. Regula lui Costica Costea: "apuca minim 40 de fire (de iarba evident)" se pare ca se potriveste cel mai bine. In sfarsit prima regrupare e destul de buna si comoda - 4 pitoane. Pornesc eu in urmatoarea lungime, mult mai curata dar si mai solicitanta, tot predominant artificial.

Eu la inceputul lc.2

Dupa o fisura/diedru cam de 30m urmeaza iesirea spre stanga printr-un hornuletz pe un prag larg de iarba. Acolo am incercat din greu sa aflu de la Catalin cata coarda mai am in eventualitatea ca ma duc sa regrupez mai sus. Bucle nu prea mai aveam iar cei doar vreo 10m nu cred ca mi-ar fi ajuns asa ca am amenajat regruparea. Din nou pozitia e foarte comoda dar cele 3 pitoane fiind cam indepartate trebuie consolidate cu annouri lungi. Din nou randul lui Catalin in lungimea a 3-a care urca oblic spre stanga pe praguri pana sub un fel de horn cam plin de pamant si iarba, iar apoi in sus "pe teren miscator" se intra in brana Lumea Pierduta, unde intradevar te pierzi printre crengi uscate si vegetatie, bleah... Ar fi fost buna o drujba. :)

Catalin pe lc. 3

Ajung si eu la baza peretelui si ma pregatesc de lungimea a 4-a. Incep artificial pe o fisura dar continui si cu pasi de liber intrucat pitoanele sunt cam distantate.

Vrand-nevrand incep lungimea care avea sa fie cea mai dificila

Dupa vreo 10m ajung intr-o mica scobitura si privesc la placa mare desprinsa de perete in partea dreapta, care pare singura cale de inaintare. La inceput merge usor apoi se atinge varful placii si ai in dreapta jos un piton batut intr-o pana de lemn putreda. Ma uit la el ca se misca usor cu mana si nimic in continuare. Deduc ca aici trebuie sa fie renumita traversare Dulfer si nu ma vad facand-o din acel piton. Pun cel mai mare friend pe care-l am in fisura facuta in capatul de sus al placii cu peretele, intr-o pozitie beton dealtfel, si incep traversarea descendenta spre dreapta, pana la un prag pe care mai gasesc vreo 2 pitoane. Il anunt pe Cata ca tocmai am trecut pasul Dulfer. Incepe o fisura verticala unde exista o pana de lemn foarte putreda si pe care nici nu am avut curajul s-o folosesc si o chinga intepenita mai sus la fel de putreda. Cu o scarita agatata in chinga am batut un piton cat mai sus in fisura si apoi cu ajutorul inca unei nuci am trecut fisura. A urmat o traversare oblica spre dreapta care m-a scos in sfarsit in regrupare. Cu greu m-am miscat in primul rand din cauza asigurarilor foarte precare apoi din cauza ca lungimea fiind asa de sinuoasa, desi am avut semicorzi, am ajuns sa trag foarte foarte greu un fir dupa mine. In regrupare, dupa ce am inspectat rapid posibilitatile de inaintare, am mai batut iute un piton, luand deja in calcul eventualitatea retragerii. Dupa ce si Catalin a pierdut foarte mult timp la pasajul Dulfer din cauza ca ii era foarte greu sa recupereze friendul care parca se intepenise a venit in regrupare convingandu-ne reciproc fara prea mult efort ca cel mai bun lucru e sa ne retragem din cauza timpului insuficient.

Catalin dupa faimosul traverseu Dulfer

Ne-am promis ca o sa revenim cat de curand, bineinteles cu temele mult mai bine facute.

Turnul de Fildes cu pasul de temut al traseului

A urmat un sir de 4 rapeluri nu foarte dificile dar destul de sinuoase, din care cel mai "spectaculos" urma sa fie cel prin care coboram direct in sosea.

Primul si cel mai simplu rapel

Noroc ca exact in momentul cand ma pregatesc sa incep ultimul rapel, Catalin ii zareste trecand pe Mihai si Lucian si astfel primesc un binevenit suport din sosea. Nu de alta dar nu era prea fain sa cobori direct pe vreo masina venind in viteza...

Coborare a la paianjen

In fine ajungem cu bine si strangem totul iar in drum spre Sugau povestim si baietilor din aventura noastra. Ne spalam si mai mancam ceva in Sugau dupa care pornim grabiti spre casa, nu de alta Cata urma sa prinda trenul de Constanta iar Mihai avea de ajuns la o petrecere la ora 22. Oricum noi am ajuns in Iasi cam pe la 21:30, deci la fix. Nu vreau sa ma gandesc la cat am fi ajuns daca continuam traseul. Ma tot intreb daca macar ieseam sus pe lumina si nu pot spune cum ar fi fost. Cine oare poate sti raspunsul?

Dolomiti & Cortina d'Ampezzo

Iata ca a trecut o saptamana foarte frumoasa, in ciuda previziunilor meteo sumbre, pe care am petrecut-o la Cortina d'Ampezzo impreuna cu Catalin & Ioana, Vlad V., Ionut, Cezar, Emil si Cristina cu care am plecat in dimineata de 16.08.2008 imbarcati in 2 masini. Dupa ceva peripetii cu motorul uneia din masini am ajuns cu bine seara la un camping de pe langa Oradea unde am facut si primul popas. A doua zi ne-am dus intins prin Ungaria, via Budapesta, si prin Austria iar seara am intrat in Italia si am poposit la campingul Olimpya din Cortina d'Ampezzo dupa aproximativ 1500km de la plecarea din Iasi.

Corturile noastre montate pe locul 30

Conditiile in camping au fost foarte bune: apa calda non-stop, curent, spalatorie de haine, restaurant, veverite, etc. Prima zi a fost de acomodare si dupa ce am indeplinit formalitatile de cazare in camping, bineinteles cu o romanca din Cluj, ne-am dus cu planuri mari sa facem ceva prin jurul statiunii. Dupa cateva intersectii ne-am pierdut unii de altii si ca sa nu pierdem ziua cautandu-ne am hotarat sa urcam cu telecabina spre vf.Tofana unde am coborat la aprox. 2300m si am continuat spre vf. pe jos.

Grupul de varfuri Tofanne

Cam in jurul orei 16:00 eram pe varf la 3243m, dupa un traseu nu foarte greu ce implica si portiuni de via-ferrata.

Traversare expusa din traseul de via-ferrata

Din varf am decis sa coboram tot pe jos pana in statiune.

Pe varful Tofanna di Mezzo - 3243m

Am ajuns seara, destul de obositi atat dupa cele 2 zile de drum cat si dupa efortul destul de consistent in special asupra genunchilor. Ziua urmatoare am plecat spre vf.Cristallo unde am urcat din nou cu telecabina pana la aprox.3000m.

Grupul de varfuri Cristallo

De acolo am continuat pe un traseu renumit de via-ferrata "Ivano Dibona" ce urmeaza o creasta prelunga.

Podul suspendat din traseul de via-ferrata

La un moment dat am intrat pe o varianta ce scurta direct spre locul de plecare, unde am ajuns spre seara dar foarte fericiti. Vremea a fost minunata, cu un soare arzator.

Peisaje alpine din masivul Cristallo

Planul zilei de miercuri era sa ajungem la faimoasele Tre Cime din Lavaredo si sa incercam, eu si cu Catalin, un traseu de catarare in Cima Grande: Spigolo Dibona (muchia nord-estica) de aprox. 18 lungimi.

Cima Ovest di Lavaredo cu impresionantele surplombe

Vremea acolo s-a dovedit a fi potrivnica, plafonul de nori f.jos si ne-am permis doar o tura de recunoastere in jurul celor Tre Cime di Lavaredo.

Versantul nordic al Tre Cime

Inapoi la refugiul Auronzo, am mancat ceva si apoi la plecare ne-a prins o ploaie serioasa, pe care nu vreau sa mi-o imaginez prinzandu-ne in perete.

Versantul sudic vazut de la ref.Auronzo

Ne-am intors astfel mai repede in Cortina si am iesit seara in statiune la cumparaturi. Seara ne-am intalnit in camping cu niste romani din Gorj tocmai intorsi fara succes de pe Matterhorn, unde murise un ungur iar ulterior aveam sa aflam ca a murit si un prieten de-al Cristinei din Bacau, Sebastian Verga. Un scurt memoriam gasiti aici. Ne multumim in gand ca nu am mai plecat si noi spre Matterhorn cum era planul initial, cine stie ce s-ar mai fi putut intampla.
Ziua urmatoare am rezervat-o renumitei Marmolada cu singurul ghetar permanent din Dolomiti, unde la fel am urcat cu telecabina pana pe Punta Rocca 3259m si de acolo ne-am catarat pe un varf de aprox.3300m.

Ghetarul Marmolada vazut de langa Punta Penia

Vf.Punta Penia, cel mai inalt din Dolomiti - 3343m

Apoi am vizitat "muzeul razboiului" in aer liber iar ulterior am coborat pe un traseu de via-ferrata, cam aprox. 4h, spre parcarea unde ne-am lasat masina.
Ultima zi pentru mine si Ionut a fost alocata din nou unei vizite "de lucru" in Tre Cime di Lavaredo. Aici, impreuna cu Catalin, am urcat cap schimbat intr-un traseu pe Anticima di Cima Picolla numit Spigolo Giallo, TD+ de 13 lungimi. Roca a fost speciala, atat solida cat si cu portiuni de bolovani instabili, pe alocuri iti dadea senzatia de umezeala. Cu toate acestea, traseul l-am putut parcurge in proportie de peste 95% la liber (maxim 6+), chiar cu asigurarile putine care erau (uneori la peste 10-15m), ceea ce mi-a placut f.mult chiar din prima lungime. Imensitatea peretelui a fost alta caracteristica peste care nu puteai trece usor iar cateodata am auzit zburand adevarati "meteoriti" nu departe de noi. La un moment dat am gresit traseul, desi aveam in urma noastra o echipa de alpinisti polonezi, cu experienta mai vasta de catarare in zona, si avand in vedere ca nu stapaneam retragerea (destul de complicata dupa descrierea din carte), am urmat echipa poloneza care a hotarat sa se retraga in rapel. Eram deja dupa 9 lungimi si nu aveam nici o idee ce dificultati urmau in traseul in care am nimerit, asa ca a fost cea mai buna decizie. Din aproximativ 5 rapeluri, facute succesiv, cand pe corzile noastre cand pe corzile polonezilor (de 60m) am ajuns cu bine la baza traseului, dar nu fara manevre complicate din cauza liniei sinuoase a traseului.
Dar cum totul e bine cand se termina cu bine, ne-am reintalnit fericiti cu ceilalti si ne-am povestit pe nerasuflate unii altora aventurile.

Schita traseului pana in pct.de unde ne-am retras. Cu alb varianta finala corecta.

Poza originala si alte cateva poze din traseu gasiti aici.

Marsul de apropiere

In prima lungime din Spigolo Giallo

In lungimea a 3-a si la rapelul final

Sambata dimineata eu cu Ionut am plecat din camping spre Venetia de unde aveam rezervat bilet de avion spre Bucuresti a doua zi.

Grande Canale - "autostrada" acvatica

Renumita Piata San Marco

O scurta dar placuta plimbare prin Venetia ne-a prins bine amandorura, iar zborul cu avionul a fost fara probleme. In schimb nu placut a fost drumul cu trenul IC din Bucuresti spre Iasi din cauza caldurii cumplite. In fine am ajuns cu bine acasa si ne gandim cu dor la muntii pe care i-am lasat in urma, dar si nerabdatori sa auzim ce au mai facut ceilalti pe acolo.

The "Show" must go on

Nu stiu exact la ce se gandea Freddie Mercury cand interpreta melodia intitulata astfel, din repertoriul formatiei Queen, dar avea foarte mare dreptate. Ca sa parafrazez: "Viata trebuie sa mearga inainte". Iata a trecut deja o luna si cred ca trebuie sa mergem inainte, sa incercam sa uitam ceea ce s-a intamplat si sa privim cu optimism spre ce putem face de acum incolo.
Daria este din ce in ce mai bine si cu doar cateva exceptii ai zice ca nu a trecut prin nimic deosebit. Mai neplacut este ca nu are voie sa fie expusa prelungit la soare si ca atare va trebui sa ne alegem cu grija locul de petrecere a concediului. Deasemenea va trebui sa avem o grija deosebita cu ea in perioada urmatoare.
Cum in toata aceasta luna nu m-am mai antrenat deloc, v-a trebui sa incep usor-usor si sa vad ce mai pot face vara aceasta. Am renuntat la ideea de a mai merge in Dolomiti si Matterhorn dar cu siguranta vor mai fi pentru mine si alte ocazii. Macar poate voi ajunge in weekend-ul urmator la Costila sa fac un traseu acolo cu Catalin ca tare mi-e dor de zona aceea.
Dar sanatosi sa fim ca le rezolvam incet pe toate.

Daria cea de toate zilele...

Astazi, exact la 2 saptamani de la accident, pot spune ca Daria este refacuta in proportie de 90% din punct de vedere clinic. Si-a revenit foarte repede la toate obiceiurile si mofturile ei de dinainte. Mai are ceva probleme la vorbire si la procesele de masticatie dar se cunosc progrese pe zi ce trece. Hemipareza inca existenta nu o lasa sa faca si aceste lucruri normal. Dar cum timpul le rezolva pe toate, trebuie sa avem rabdare.
Ieri seara am fost cu ea in parcul de joaca din Copou iar azi am fost de dimineata la Kidsland la Mall apoi la cumparaturi in Carrefour. Totul e bine desi parca e putin mai retinuta si se fereste mai mult. Mananca bine si se joaca mai tot timpul. A inceput sa faca si puzzle-uri si asculta povesti.
Incepem sa ne gandim sa mergem undeva la munte in concediu, caci la biletele la mare a trebuit sa renuntam, din cauza contraindicatiilor de a sta in soare.
Cornel si Paula au fost si ei externati si sunt in proces de vindecare lenta.
Cam asta e evolutia pana acum si ne rugam in continuare ca totul sa fie bine.

Bine ai revenit acasa Daria!

La o saptamana si 3 zile de la nefericitul eveniment, Daria, cu puterile ei fantastice de refacere, ne face surpriza placuta de a reveni acasa.
Cu totii ne-am bucurat nespus si abia asteptam momentul acesta, dar mai ales ea era nerabdatoare sa ajunga din nou acasa.
Este foarte vesela si nu o doare nimic, deja merge singurica, mananca destul de bine (preferate fiind mamaliguta cu branza si smantana, ciorba de burta si omleta) si vorbeste mai stalcit dar incepe sa-si dea drumul la limba si s-o intelegem din ce in ce mai bine.

Speram intr-o continua refacere si revenire la normal.

Multumim lui Dumnezeu si Doamne Ajuta in continuare!