O saptamana minunata

Cu toate ca nu v-ati astepta sa mai am timp sa ma antrenez, in special datorita varstei (inaintate ar zice unii), iata ca am reusit totusi sa petrec o saptamana uimitoare. Luni m-am antrenat la panoul de escalada din Dancu, unde desi nu mai fusesem de mai bine de 1 an, am reusit sa fac cate putin si sa nu ma simt chiar ultimul catarator. Apoi joi am facut o vizita la panoul de dry amenajat de Kobe la Stefan in pod. Toate bune si frumoase aici caci predominand mai mult forta decat tehnica (a nu se intelege ca nu e importanta) m-am descurcat destul de bine, fata de asteptari.
Saptamana s-a incheiat din punct de vedere sportiv cu un weekend dedicat in exclusivitate ghetzii.
Sambata impreuna cu Catalin, Mihai si Andrei ne-am dus sa cataram cascada din Bicajel, unde Catalin mai fusese cu o saptamana inainte si totul era ok. Am ajuns cu bine si dupa marsul de apropiere de cca. 1/2 h am poposit la baza cascadei din amonte. Mihai si Andrei fiind prima data acolo erau incantati si totodata impresionati de maretia cascadei. Catalin a montat destul de greu o mansa si apoi am inceput sa urcam cate unul filat de perechea lui (eu cu Mihai si Catalin cu Andrei). Gheatza era destul de buna dar desi temperatura era de -5 grade totusi in partea centrala a cascadei curgea cam multa apa. Am abordat primul cascada alegand o ruta putin pe centru-dreapta. Nu avea rost sa ma chinui sa urc cap de coarda, desi aveam pitoane de gheata, intrucat nu ma simteam in forma pentru o astfel de abordare. Am urcat cu pioletii fara dragoane si am simtit oboseala de rigoare in special in portiunea verticala a cascadei. Pe rand ne-am schimbat astfel incat fiecare a incercat macar de 3 ori. Eu am incercat sa leg ulterior si cate 2 respectiv 3 urcari consecutive fapt ce mi-a reusit dar efortul a fost resimtit pe masura. Spre final am testat si alte variante respectiv prin extrema stanga si apoi in extrema dreapta unde exista o portiune asemanatoare unui turture (poate si putin peste 90 grade) si care m-a stors de vlaga. Cred ca in acel pasaj gradul depaseste nivelul 4+ si tinde spre 5, dar poate ma insel. Ce mi-a placut a fost ca la nici o tura nu m-am lasat in coarda si nici nu am cazut deloc deci m-am bazat doar pe fortele proprii.
Catalin fiind obosit de la sedinta de dry de cu 2 zile inainte nu a fortat prea tare.
Andrei a reusit cred spre final o parcurgere fara odihna in coarda iar Mihai a reusit sa ajunga sus dupa o perioada buna de odihna in coarda. Bravo lor si cred ca le-a placut intrucat am simtit ca i-a prins microbul.
Intoarcerea prin peisajul mirific de iarna ne-a readus o usoara stare de relaxare si buna dispozitie ce a continuat si pe drumul spre casa.
Cateva secvente ale evolutiei mele le puteti vedea in pozele urmatoare:










Daca sambata a fost dedicata ghetzii in plan vertical, dumineca am testat gheatza si in plan orizontal, si anume pe patinoar, unde impreuna cu Daria am reusit ca timp de 1 ora sa nu cad deloc si asta fara sa fiu legat in coarda :))
Asadar a fost o saptamana cum rar am mai avut si cum cu greu indraznesc sa ma gandesc ca as mai putea avea. Poate odata cu varsta voi reusi sa fac ce nu am facut in "tinerete" desi pot spune ca acum ma simt din ce in ce mai tanar... Urmeaza totusi saptamana cea mai grea!

Vine, vine, se apropie...

"La Multi Ani" tuturor.
Vine anul nou? Anul nou deja a inceput si sper sa fie cat mai bun si mai plin de realizari pe toate planurile.
Vine criza? Criza cea mare inca nu a sosit, abia prin martie se anunta in toata splendoarea ei. La unii totusi criza/crizele au inceput de mai demult (prietenii stiu de ce... ) si nu e de glumit :)
Vine Muntele la Mahomed? Tare bine ar fi caci de multe ori invers e mult mai greu. Dar ca sa nu stam chiar degeaba pana se va intampla asta unii din noi am inceput sa ne miscam. Miscarea se traduce la fiecare fie prin antrenamente, fie prin catarare la munte pe trasee de dry sau gheata ori clasice, fie prin ture de iarna samd. Prima mea miscare a fost dumineca trecuta la poligoanele de la Bucium, unde nu mai fusesem cred ca de prin octombrie, si unde impreuna cu Catalin, Mihai si Adi ne-am propus sa ne simtim bine dar sa ne si antrenam putin. Eu am sugerat sa ne incercam fortele cu Arcada Mare. Toti eram ca dupa "sarbautori", deci intr-o forma destul de ... Dupa putina incalzire cu Veverita (un mic traseu) dar si cu Vita Romaneasca (o mica sticla) am inceput sa ne grabim caci urma sa-l parcurgem in 2 echipe, ceea ce avea sa dureze. Catalin a batut un piton la capatul din stanga al traseului, unde este de fapt inceputul, deoarece primul piton este oarecum greu de atins si se si misca destul de tare. Eu am mai facut acest traseu de mai multe ori (bineinteles in maniera artificiala caci la liber este cotat doar 9-), in majoritate cap dar si secund si chiar si solo autoasigurat, si deasemenea in ambele sensuri. Astfel, folosindu-mi experienta acumulata, am decis ca pentru o optimizare a miscarilor ar fi mai bine sa-l incep din dreapta. In primul rand pt. ca in sensul acesta (spre stanga) linia pitoanelor urmeaza o usoara linie ascendenta si in al doilea rand ca raman la sfarsit miscarile pe cliff-uri care pot fi destul de obositoare atat psihic cat si fizic. Asadar l-am facut fara sa ma resimt prea tare fata de cum ma asteptam iar dupa mine a venit ca secund Mihai, pentru prima data in acest traseu. A facut fata cu brio iar pentru el a fost o experienta buna mai ales ca a invatat si folosirea prusicelor si a cliff-urilor. A urmat echipa Catalin cu Adi, Catalin pornind aproape imediat in urma lui Mihai, avand deja buclele puse in pitoane. Din pacate Adi a avut un mic esec la pornire din cauza unei miscari destul de intinse si pentru a nu forta a renuntat. L-am inlocuit eu ca secund pentru a termina cat mai repede caci ziua e scurta iarna. In final Catalin si-a recuperat si pitonul batut si totul a fost bine. Din ce am simtit eu pana acum in acest traseu pot afirma ca in ansamblu acesta nu este deloc mai prejos decat inlantuirea celor 2 tavane din traseul Tavanelor din Gatul Iadului, ba chiar consider ca efortul fizic este putin mai intens aici. O cotatie a gradului de artificial ar fi dupa parerea mea A1+. Il recomand ca antrenament pentru stilul artificial mai dur dar atentie caci traseul Arcada Mare este in ultima vreme tot mai mult incercat si parcurs de cataratorii ieseni la liber deci trebuie avut grija ca prin folosirea cliff-urilor sa nu se strice anumite prize esentiale. O alternativa buna ar fi montarea a 2-3 spituri in zonele compacte care nu au protectie si astfel nu se altereaza prize fata de baterea unor pitoane care inevitabil pot afecta prizele existente.
Traseul are aprox. 20m, este destul de solicitant si necesita cam 15 bucle expres si 2 scarite dotate cu carlige cliff (de preferat mai mari). Pentru mine a durat pana acum in medie cam 1/2 ora. Deasemenea se recomanda detinerea a 2 bucle prusik care vor folosi pentru revenirea pe linia traseului in caz de cadere a capului sau secundului, bucle pe care bineinteles e bine sa stiti sa le si folositi. Deasemenea ajuta foarte mult in minimizarea efortului folosirea hamului impreuna cu vesta.
Cum nu a facut nimeni poze data asta imi permit sa atasez cateva imagini primite de la o parcurgere a traseului in toamna anului 2004.

Aha, si ca sa nu uit, vine totusi ceva. Vine Ziua Mea! Si nu e ca oricare alta. E tocmai cea de la 40 ani. Sper sa ne adunam cu ocazia asta cat mai multi la o mica bauta. Asta inainte de a se agrava si la mine "criza"... :))
Deci va invit pe toti caci fac eu cinste!

Din ciclul: Iarna nu-i ca vara

Fiind abia intors dintr-o noua incursiune in Bicaz, unde impreuna cu Catalin (cu cine altcineva dealtfel...) ne-am testat din nou calitatile de catzaratori in conditii de iarna (destul de blanda), nu voi mai lasa ca de obicei sa se raceasca informatiile ci vi le prezint cat mai proaspete.
Desi planul de plecare fusese incropit inca de vineri, totusi "inaintarea cererii si aprobarea finala" s-au obtinut relativ tarziu de la autoritatile locale (n.n. Clau), dar suficient totusi cat sa-l mai pot anunta pe Catalin, sambata pe la ora 23:22 ca putem merge a doua zi in Chei. Bineinteles ca pt. el nu era nimic nou, avand in vedere ca ceva similar s-a mai petrecut prin aprilie 2005, daca nu ma inseala memoria, cand intr-o dumineca pe la ora 1:00 ii trimisesem un SMS cu textul: "Salut, mergem in chei? Plecarea la 4:30" si el, care inca nu dormea, imi raspunse: "OK". Tot OK a fost si acum.
Pe la 5:00 l-am luat din fata blocului iar pe la 8:00 poposim in Gatul Iadului pe o vreme relativ inchisa, cu plafon de nori coborat, -3 grade si zapada nu foarte multa. Traseul ales, avand in vedere ca vroiam amandoi sa ne intoarcem cat mai repede in Iasi, a fost Independentei, care are atat accesul foarte facil si retragerea deasemenea. Linia traseului fiind foarte sinuoasa ofera o bogata paleta de incercari: fisuri cu multi pasi de liber impusi, tavan, traversee expuse atat de liber cat si de artificial, hornuri etc. Vara acest traseu este deosebit de placut si frumos, iar eu l-am mai parcurs pana acum de inca 6 ori. Dar iarna... e cu totul alta poveste. Si cu adevarat e o mare diferenta. Inca de la primele minute petrecute pe langa masina, fie mancand cate ceva fie pregatind bagajul, degetele inghetau numai prin simpla expunere la frigul de afara. Ce sa mai zic de contactul cu stanca rece, cu zapada. Noi doi deja aveam la activ o incercare de acest gen din noiembrie 2005, cand pe o temperatura mult mai blanda dar cu destula zapada depusa pe pragurile de iarba, nu am reusit sa terminam traseul impreuna cu Ionut, si ne-am retras de dupa jumatatea ultimei lungimi de coarda din cauza apropierii noptii.
In fine la ora 9:10 suntem la baza traseului, echipati si gata de pornire. Plec cap pe prima lungime care din start imi arata cat de serioasa este treaba prin alunecarea espadrilei chiar din prima priza de picior. Avand in vedere ca prima asigurare este undeva la vreo 5-6m incep sa ma gandesc ca nu e de glumit si trebuie sa gasesc o solutie sa evit vreo cadere neprevazuta pana acolo. Dupa ridicarea cu mare grija pe niste prize mai sigure socotesc ca un friend ar fi foarte bine venit. Deasemenea la vreun metru si jumatate mai sus, merge si o nuca. Incep sa capat incredere si in sfarsit vine primul spit. Apoi totul revine oarecum la normal. Ajung curand sub tavan. Stanca pana aici a fost destul de uscata dar pe unele portiuni unde fusese umezita se formase o pelicula de gheata. Destul cat sa puna probleme. Ma angajez in trecerea tavanului si din fericire prizele de mana sunt bune la iesire dar, din nou, cand sunt uscate. Pe una din ele simt gheata si din cauza asta stau cam mult acolo, noroc ca stau intr-o pozitie de intepenire, cu spatele si picioarele ramonand in opozitie. Pana la urma imi iau inima in dinti si acrosez pragul cu calcaiul apoi ma trag putin si apuc mai sus prizele salvatoare si ies cu bine. Rasuflu cu adevarat usurat, caci nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca din nefericire imi luneca vreo mana sau piciorul. Mai sus trec fata de deasupra pragului cu ajutorul scaritei. Regrupez langa primul copac mai solid si deja stau in zapada iar espadrilele sunt ude. Urmatoarea lungime ii revine lui Catalin si porneste pe o fisura destul de serioasa cu un mic pas impus dar pe care il trece cu bine. Bineinteles Catalin isi uitase scaritele acasa si a trebuit sa le impartim pe ale mele, deci fiecare descurcandu-se cu cate una. Pana la portiunea orizontala a lungimii totul decurge bine iar de acolo sunt cateva miscari care impun atentie deosebita deoarece pragurile de picior "cazute" sunt cam nesigure in conditiile date. Regrupeaza pe un prag relativ larg cu iarba si zapada. De acolo incepe "distractia" avand in vedere ca urmeaza lungimea cea mai usoara si implicit cea mai putin asigurata. Traverseul spre dreapta necesita la un moment dat folosirea din nou a unor praguri de picior foarte... nesigure. Un cliff isi face si el datoria la un moment dat si ajung sub fisura frumoasa de aprox. 15m ce duce in regrupare. Din pacate e usurica vara si ca atare la fel, e destul de slab asigurata. Neincrederea in prizele de picior, multe din ele fiind de aderenta, si neincrederea in fortele proprii, eu nemaifiind aproape deloc antrenat, ma fac sa pierd destul de mult timp pe portiunea initiala a fisurii unde ma ajut la inaintare si asigurare de 2 frienduri. Ulterior ies cu bine in regrupare si apoi vine si Catalin care nu-si mai simtea degetele de inghetate ce erau. Norocul lui e ca urmatoarea lungime, fiind un traverseu aproape orizontal, se abordeaza in stil artificial folosind scarita si selb-ul. Mie mi s-a parut a fi lungimea cea mai "sigura" din tot traseul, desi vara este cea mai solicitanta si obositoare. Iesirea in regrupare din nou impune atentie deosebita caci pragurile pot fi umede si asigurarile indepartate. Ultima lungime imi revine din nou mie si la un moment dat chiar ma gandeam s-o impart in doua bucati din cauza ca e foarte intinsa iar comunicarea are de suferit si deasemenea probabil imi faceam probleme din cauza iesirii. A ramas ca voi vedea la fata locului si voi decide cum sa procedez. Incep destul de timid pe o fisura clara de aprox. 20m care se abordeaza in stilul bavareza (opozitie) dar din nou din cauza unor prize de picior umede imi fac scenarii negative in minte si pierd destul de mult timp. Pana la urma ajung la inceputul traversarii spre dreapta de unde o portiune de cativa metri se merge relativ sigur din piton in piton chiar daca uneori cu miscari mai intinse. Ajung la pragul larg cu un copac solid pe el, unde urma sa incropesc o regrupare. Ma uit la bucata ce urmeaza si imi zic sa fac totusi o incercare. Traversarea orizontala la drepta nu are nici o asiguare pe cca. 5-6m dar, desi este prezenta ceva zapada, trec cu atentie si ajung cu bine la primul piton. Urmeaza din nou cativa pasi impusi, unde ma ajut de un friend si ajung in sfarit la hornul final unde evident zapada trona prizele de la iesire. Folosesc din plin pioletul lui Catalin, o asigurare firava la o radacina cat degetul meu gros si ma ridic cu bine in saua larga si adapostita. Pentru mine chinul a luat sfarsit. Ma asigur, schimb espadrilele pline de zapada si il asigur si pe Catalin care vine din nou cu mainile bocna dupa ce a inghetat in regrupare filandu-ma pe mine. Dupa mai putin de 6 ore suntem amandoi la finalul traseului, bucurosi dar destul de chinuiti caci de ce sa nu recunoastem, iarna, catzararea nu mai este o placere ci mai mult un chin, atat fizic cat si psihic in primul rand. De ce o facem oare? Din pacate nu cred ca pot sa va dau un raspuns.Nu ne permitem sa zabovim prea mult la filosofat caci urmeaza coborarea si nu e deloc prietenoasa cu cantitatea de zapada asternuta. Urmam poteca clasica dar la un moment dat evitam sa ne angajam pe un valcel abrupt care si vara impune foarte multa atentie si tatonam o fentare prin stanga cu gandul sa ne angajam intr-un rapel chiar deasupra pesterii. Coboram o bucata de vreo 20m si ajungem pe un alt prag mai larg, presupunem noi, deasupra gurii pesterii. Montam un nou rapel la un copac mai solid si trebuie sa curatam inainte putin zona de crengile unui brad cazut dea curmezisul. Pornesc primul in rapel si dupa cativa metri de coborare observ ca suntem mult in laterala pesterii si ajung in final la capatul valcelului pamantos ce coboara de la baza acesteia. Epopeea s-a sfarsit, vine si Catalin iar la ora 16 fix suntem la masina gata de drum. Planul nostru s-a realizat. Suntem obositi dar totusi multumiti. Oricum drumul spre casa ne mai pune ceva probleme intre Roman si Piatra Neamt unde se mergea foarte greu din cauza unui strat mai mult imaginar de polei. Oricum Catalin isi vede visul de a ajunge la timp la concertul cu Andries iar eu sanatos la familia mea acasa. Totusi prin Chei am observat ca e pustiu ca de obicei, doar Kobe isi mai cauta si el de lucru cu Ciprian, la dry-tooling prin Bicajel.
Traseul are 5 lungimi (22, 35, 30, 25 si 50m), este cotat 5A (eu as zice mai degraba 5B) si TD/TD+ cu pasi liber impusi de maxim 6 si A1 de artificial.
Concluzii, doar una: Iarna totusi nu-i ca vara. Aveti mare grija!

Weekend de vis la munte

Dorindu-ne de multa vreme o iesire, am plecat sambata 29.11.08 pe la ora 5:30 impreuna doar cu Catalin spre Cheile Bicazului sa prindem si noi o tura de iarna in Bicaz. Eu eram dupa un drum dus-intors la Botosani si o noapte cam nedormita. Vremea se anunta destul de rece iar in Chei zapada era inca din saptamana anterioara. Pe drum am pierdut ceva timp pentru a reusi sa schimb undeva cauciucurile de iarna la masina. In chei am ajuns dupa ora 11 deci planul nostru de a incerca un traseu mai lung nu putea fi aplicat si ne indreptam spre Creasta Estica din Piatra Altarului sau Turnul Bardosului. Conditiile au fost de iarna, cu zapada destula, in special in portiunea primelor lungimi si in ultima lungime iar temperaturile au fost negative cam -4 grade. Ne echipam si pornim voiosi, cu chef "de lupta". Pe la ora 12:40 suntem in creasta la baza primei lungimi. Trebuie sa ne miscam repede caci ziua e scurta. Bineinteles ca ma arunc eu primul in lupta si... fiind stanca putin umeda pe alocuri iar eu incaltat cu bocancii de iarna sunt nevoit sa fac indelungi manevre cu scarita agatata intr-un cliff pana reusesc sa trec primul pas, dealtfel nu foarte greu in conditii de vara. Problema era ca la o cadere dadeam peste un prag de sub mine si apoi cu siguranta ajungeam inapoi in punctul de plecare, caci singurul piton asigurat era pozitionat destul de jos. In fine urmeaza pasi mai usori la inaintare iar odata cu atingerea crestei dau si de zapada. Regrupez la intinderea corzii intr-o mica sea. Continua Catalin urmatoarea lungime care are si ea ceva pasi mai expusi in conditiile de iarna existente dar ii rezolva cu bine si regrupeaza din nou in creasta la niste frienduri si nuci, desi cand ajung si eu langa el ii indic la 2 metri mai incolo regruparea cu 2 pitoane. Vine iar randul meu si fac ultima lungime de creasta pr.zisa trecand prin punctul de unde vine si varianta de pe fatza din stanga si apoi ajunge langa primul umar al Pietrei Altarului. De aici incepe o lungime scurta (cca.20-25m) verticala cu pitoane multe. Verific cu Catalin daca imi ajunge coarda, numar buclele expres ramase si continui si pe aceasta lungime care impune cu brio folosirea scaritelor. Ies cu bine pe zapada de pe pragul larg de sus si trag puternic de coarda ca sa ajung pana in regrupare, coarda fiind intinsa la maxim. Pana acum nu ne-am auzit din regrupari dar am mers din instinct. Lui Catalin ii vine randul (cum de fapt am si planificat de la pornire) in lungimea cea mai tehnica, el fiind dotat si cu espadrile iar eu nu, si urca dezinvolt spre "biscuite" pe care-l trece usor si apoi pe pragurile expuse si pline de zapada (cu ceva riscuri) pana in regrupare. Cand vine si randul meu ma chinui cu bocancii dar reusesc folosind din nou scaritele si chiar abia reusesc sa recuperez una din cauza corzii care ma tragea puternic si chiar ma gatuia cand ma aplecam dupa scarita. In fine ajung in regrupare si pe urmatoarea lungime nu plec inainte de a lua pioletul de la Catalin si pe care-l folosesc din plin. Iesirea din hornul final pune ceva probleme fiind umed dar totusi ma ajut de piolet si ies cu bine pe pragurile finale unde zapada e din nou abundenta dar reusesc sa ajung in sfarsit pe varf. Vine si Catalin inca pe lumina si ceasul e 16:30 deci in total am facut mai putin de 4 ore. Incepe coborarea din 3 rapeluri prelungite pana in poteca deoarece brana de la coborare nu ofera siguranta in conditiile date. Suntem la masina exact cand intunericul a pus stapanire pe tot.
Plecam multumiti spre Lacu Rosu unde planuim sa innoptam pe prispa cabanei Bradutz de langa complexul Raza Soarelui. Desi avem si un cort in dotare consideram ca e mai comod asa. Ne pregatim mancarea si mancam pe langa masina. O sticlutza de afinata facuta de Clau ne incalzeste spiritele si pofta de mancare. Dupa ce terminam mergem pe jos intr-o plimbare pana la restaurantul Floare de Colt unde mai mancam si cate o ciorba de fasole cu afumatura si ardei iute. Mama ce bine a prins. Urmeaza o noapte lunga in "aer liber" asa ca ne hidratam cat putem de bine si cu o bere dar pe care nu reusim s-o terminam nici macar in doi. Ne retragem in saci pe la ora 21 iar afara nu sunt decat -4 grade. Zapada incepe sa inghetze la suprafata. Stabilim pentru a doua zi ca sa facem traseul Armata din Gatul Iadului dar doar daca ne simtim bine la trezire. Eu cred ca am adormit foarte repede caci eram destul de obosit dupa noaptea anterioara nedormita. Spre dimineata pe la ora 4 incep sa ma foiesc, semn ca sunt satul de somn dar cum trezirea fusese stabilita la ora 6 mai atzipesc cate putin. La ora 6 ne ridicam din saci si ne dezmortzim. Strangem totul si hotaram sa mergem in Ceahlau deoarece ziua fiind foarte scurta nu vrem sa riscam sa ne prinda noaptea in perete, mai ales in conditii de iarna. Ajunsi in Gatul Iadului ne multumim in gand pentru alegerea facuta caci batea un vant taios care ne ingheta si inima. Dupa rasaritul soarelui suntem deja la poalele Olimpului Moldovei, linga cabana Izvorul Muntelui. Ne pregatim echipamentul si mancam din nou cu niste caini pofticiosi aciuati pe langa noi. Pornim la drum pe traseul prin Poiana Maicilor, spre Cabana Dochia. Inca din padure zapada isi face simtita prezenta dar nu in cantitate mare. In poiana ne relaxam si facem cateva poze. Vremea este superba si soarele straluceste fara nici un nor. De acolo traseul este mai spectaculos, cu vedere catre abrupturile Ocolasului Mic si cu marea de nori intinsa peste lacul Bicaz. Inainte de intrarea in platoul Ocolasului Mic trecem pe langa Claile lui Miron foarte impozante si cu potential de catzarare. In platou ne intalnim cu un grup mare de Turistori si apoi continuam spre Dochia. Dupa cca. 3 ore de la plecare poposim in sala de mese a cabanei unde ne intalnim cu Costel si Irina. Comandam cate un ceai si cate o ciorba de legume. Ulterior vine si Forest cu prietena lui si mai stam putin de vorba. In final ne ridicam si plecam spre Vf.Toaca (1900m) unde speram sa prindem un tur fain de orizont. Pe platou ne bate putin vantul dar rezistam cu bine. Pana pe varf mai intalnim lume, semn ca Ceahlaul e vizitat in weekendul acesta. De pe varful Toaca, unde ajungem fara prea mare efort, reusesc sa observ cu foarte mare atentie, folosind si binoclul lui Catalin, creasta zimtata a muntilor Fagaras. Dupa cateva minute de admirat zarile si peisajul superb ne intoarcem caci mai avem de coborat pana la masina. Aleg sa coboram pe traseul Lutul Rosu caci pe Jgheabul cu Hotare am coborat in tura din martie. Pe drum admiram Detunatele, Camera Patrata iar Catalin nu reuseste sa gaseasca intrarea in Avenul din Detunate. Ulterior gasesc un telefon mobil sunand in zapada iar Catalin se capatuieste cu o mica intindere sau ruptura musculara. Din cauza asta coboram mai greoi dar ajungem exact odata cu intunericul la masina. Predam telefonul la Administratia Parcului si dupa ce ne dezechipam si mancam putin plecam linistiti si fericiti (partial cel putin) spre casa. A fost un weekend de vis caci a avut de toate: si catzarare (in conditii destul de dificile) si bivuac in aer liber si plimbare pe munte intr-un cadru atat de feeric si placut cum e Ceahlaul. Sunt foarte multumit caci in ultimii ani nu prea am avut ocazia sa mai merg la munte in plimbare, din cauza aviditatii de catzarare. Dar nu vreau sa uit o vorba si v-o reamintesc si voua: "Sa nu tradatzi muntele pentru o stanca!"

Atentie la rapeluri!

Recent am citit pe un forum despre un accident mortal petrecut la o simpla retragere. Dupa toate discutiile purtate acolo am inteles urmatoarele: doi foarte tineri cataratori (aveau doar 18 ani), se pare cu destula experienta, au facut imprudenta de a se retrage din perete folosind ca punct de ancorare doar o bucata veche si uzata de chinga ce consolida asigurarile fixe din perete. Aceasta a cedat (s-a rupt) iar cei doi au cazut de la o inaltime de cca. 20m si au murit, cel mai probabil din cauza impactului. Culmea este faptul ca se pare ca unul din ei era autoasigurat in acea chinga si il asigura la coborare pe celalalt. De ce oare nu s-o fi autoasigurat el direct in piton/spit? Greu de spus.
Asadar luati aminte si fiti cu mare bagare de seama cand sunteti nevoiti sa faceti astfel de retrageri din perete sa NU va bazati complet pe:
a) un singur punct fix de asigurare (fie el si spit) - consolidati-l daca se poate cu macar inca un punct de asigurare fixa sau mobila;
b) bucati de cordelina/chinga lasate in asigurari - taiati-le si folositi propriile bucati de cordelina sau chinga in care sa puteti avea incredere;
Din nou, mare pacat ca "unii trebuie sa cada ca altii sa invete"...

Hornul Mare - reloaded

Deoarece nu se putea sa las si acest traseu neterminat pe anul asta (pe langa cel din Dolomiti si Turnul de Fildes) m-am hotarat sa-mi mai acord o sansa, avandu-l drept coechipier de data asta pe Catalin. Se anunta o zi relativ instabila si friguroasa dar ne-am incercat si noi norocul. Parteneri de drum ne-au fost Mihai si Ionut care urmau sa catere ceva prin Suhard.
Dupa ce i-am lasat pe baieti in Lacul Rosu, ne-am intors cu avant spre Gatul Iadului unde ne echipam rapid, ne descarcam de "greutatile inutile" si stabilim sa urcam cap schimbat. Ca sa parcurg cap si lungimile care in urma cu 5 ani le-a facut Vali, am pornit eu in prima lungime. Dupa nici cateva miscari a iesit soarele iar in prima regrupare deja puteam face plaja. Prima lungime urmeaza o fisura continua orientata usor spre dreapta iar dupa vreo 20m urca pe niste praguri apoi o ia spre dreapta pe o fata cazuta pe sub un perete usor surplombant pana dupa un colt. Regruparea este buna cu 3 pitoane solide iar de acolo se poate cobora dintr-un rapel de 25m in poteca. Lungimea a doua i-a revenit lui Catalin si urca vreo 8m pe iarba pana la un copac apoi coteste spre stanga peste niste praguri si tancuri pana la baza unui diedru. Se urca pe fata stanga a diedrului, pana sub un tavan de unde se traverseaza stanga orizontal vreo 10m. Dupa o muchie, se urca pe prize relativ bune inca vreo 2-3m pana in regrupare. Si aceasta regrupare este buna cu 3 pitoane solide. Pozitia este destul de expusa, aflandu-ne pe un mic prag exact deasupra soselei din dreptul intrarii in traseu. Presupun ca de acolo s-ar putea cobori la nevoie cu un rapel lung, de minim 50m, pana jos, dar nu am testat daca ajung corzile. De acolo urmeaza zona care m-a facut weekend-ul anterior sa ma retrag, si anume 2+ lungimi predominant pe praguri de iarba. Fie vara fie iarna, acolo este prezenta iarba. Urc initial pe niste fisuri direct in sus apoi traversez spre stanga pana la un fel de valcel pe care-l urmez in sus pe pragurile de iarba. Pitoanele sunt destule si in general solide dar uneori ascunse prin iarba. Cam dupa 40m se trece o mica arcada surplombanta si se ajunge pe un prag mai mare de iarba langa un copacel. Acolo sunt si 2 pitoane in perete dar unul se poate extrage cu mana. Am regrupat la piton si la copac. Din acea pozitie se vad lateral stanga la cativa metri, pitoane din traseul "Fatza Mare". Vine si Catalin apoi porneste pe pragurile de iarba deasa si fara pitoane pe vreo 15m. Incepe din nou un fel de valcel, cu fisuri ascunse prin iarba si cativa pasi mai delicati din cauza ierbii. Pitoane sunt dar la un moment dat se termina coarda si sunt nevoit sa urc si eu pana la primul piton ca sa poata Catalin regrupa exact sub intrarea in lungimile de Horn. Mai bate el acolo un piton pe langa cel existent si vine randul meu. Prima asigurare din lungime este un piton batut de data asta de mine in urma cu 5 ani. E ruginit bine dar pare inca solid. Pornesc spre stanga pe niste mici praguri cu rucsacul atarnat si intru intr-o mica bavareza pe prima portiune surplombanta si ingusta din horn. Imi luneca piciorul stang si cu toate resursele ma mobilizez si reusesc sa ma bag si sa ma blochez in interior, evitand astfel caderea. Partea grea a fost cu deblocatul din cauza locului foarte stramt si a pozitiei incomode. Pana la urma reusesc sa ramonez si sa urc pana la o pozitie mai relaxanta. Eram deja stors dar macar am evitat eventualele consecinte ale unei caderi riscante. Urmeaza o lungime tipica de ramonaj prin hornul relativ stramt dar care este impartita in 2 de un prag de iarba cu un copac. Mai sus imi impiedica avansarea si o tufa de maces cu spini foarte ascutiti, dar nu avem ce face trebuie sa inaintam. Ajung in sfarsit in regrupare, destul de obosit dupa atata ramonaj chinuitor. Regruparea este comoda, are 2 pitoane dar eu am adaugat asa de fantezie un friend si un annou dupa un mic tanc. Imi trag sufletul si mananc vreo 2 batoane Snickers care ma mai energizeaza. Catalin vine fara probleme si se avanta rapid in lungimea a 6-a si a 2-a de horn. Hornul este aici mai larg iar in final traseul merge pe fata din stanga, pe pitoane solide si suficiente. Finalul este usor si urca pragurile cu copaci de sub platoul final. In total am parcurs 6 lungimi si ceva (a 4-a cu iarba, mai lunga de 50m) in ceva mai putin de 6 ore. Odata cu finalul incepe sa se lase si un fel de ceata care este luminata straniu de ultimele raze de soare. Coboram spre sosea pe drumul deja cunoscut si dupa ce-i recuperam pe baieti ne intoarcem multumiti spre Iasi.
Traseul nu este unul usor, si poate pune probleme de gasire a pitoanelor in multe zone. Recomand folosirea pitoanelor proprii acolo unde simtiti nevoia, sau chiar asigurarile mobile. Daca gradul de dificultate romanesc al traseului este 5B, prin comparatie cu alte trasee similare pot spune ca gradul in cotatia franceza de ansamblu ar fi TD/TD+.
Pentru noi a fost o zi superba, vremea a fost foarte buna si am plecat acasa cu traseul terminat. Voi anexa cat de curand o schita a traseului.

Hoinareli de toamna prin Bicaz

Pentru ca avem parte de o toamna lunga si relativ calduroasa nu merita sa ratam vreo iesire in natura, la catarat sau chiar la plimbare in mirificul decor tomnatec al muntilor.
Astfel, in urma cu 2 saptamani am fost impreuna cu Mihai, Catalin si Ioana in zona Lacul Rosu pe o vreme superba desi putin cam rece dimineata (aprox. 2 grade). Catalin fiind tocmai venit de pe drum din Cheile Turzii si neapucand sa doarma vroia sa renunte, dar pana la urma a fost convins sa vina. Ioana proaspat admisa la doctorat era in aceeasi situatie de oboseala. Asadar ma puteam baza doar pe Mihai sa pot face un traseu de catarare. El fiind destul de antrenat am decis sa-l duc in traseul Lacrima de Piatra (LP). Catalin cu Ioana au ramas in masina sa mai doarma putin urmand ca apoi sa se plimbe pe coclauri. Zis si facut, dar cum temperatura de afara cerea o incalzire corespunzatoare, am hotarat sa facem drumul spre traseu putin mai ocolit, adica prin traseul Fetelor. L-am pus pe Mihai sa mearga cap si eu m-am incalzit la soare urmarindu-i evolutia si filandu-l.

Mihai in prima lungime din tr.Fetelor

A fost placut, traseul e usor si merge urcat la liber fara probleme. Mihai s-a odihnit putin in vreo 2 locuri dar a mers destul de bine. Dupa a 2-a lungime de coarda se ajunge pe creasta si apoi coboram in rapel in partea opusa si mergem pe la baza peretelui spre traseul nostru. Intru cap in LP incepand chiar cu prima lungime mai inierbata, pe care de obicei o ocoleam prin stanga, deoarece am observat ca are niste spituri pe alocuri. Nu mi-a fost greu sa gasesc linia, si chiar am evitat foarte mult iarba reusind sa urc aproape numai pe stanca. Urmatoarele 2 lungimi nu sunt foarte grele si le-am facut pana in regruparile noi cu spituri. Am reusit sa le scot la liber mai putin un pas de la sfarsitul celei de-a 3-a lungimi unde cred ca trebuia sa sar spre un prag. A urmat lungimea care duce spre tavan si in final ultima lungime cu trecerea tavanului.

Trecerea tavanului din tr.LP

In ambele am incercat sa merg cat am putut la liber dar nu mi-a iesit prea mult. Sus am iesit dupa aprox. 4 1/2 ore, soarele stralucind nemaipomenit. Deja se facuse cald si am coborat rapid spre masina unde Catalin si Ioana se intorsesera dintr-o plimbare de vreo 15km incununata bineinteles de o sedinta foto foarte bogata. Bucuria traita de Mihai in acest traseu o puteti citi aici.
Cum vremea calduroasa s-a mentinut in continuare, am iesit si ieri din nou in Bicaz. De data asta locul lui Mihai (care era in Ceahlau) a fost luat de Andrei, venit si el de pe drumuri, iar Catalin si Ioana vesnic plangand dupa somn. Planul initial era sa fac ceva cu Catalin dar el nu s-a putut desparti de Ioana asa ca am ramas sa fac echipa cu Andrei. Vremea in chei era frumoasa dar racoroasa. Catalin cu Ioana au pornit-o spre Piatra Altarului cu gandul sa faca tr.Creasta Estica. Eu cu Andrei ne-am intors in zona Gatul Iadului si doream sa facem tr.Independentei. Toate bune si frumoase numai ca la fata locului mi-a facut cu ochiul Hornul Mare care era complet batut de soare fata de perete umbrit pe care urma sa urcam noi. Am decis pe loc sa schimbam planul si am intrat in Hornul Mare care oferea conditii mult mai confortabile. Acest traseu l-am mai facut o singura data in 2003 cu Vali Chiriac si nu mi s-a parut foarte dificil, mai degraba cam abandonat. Noi il facusem din 7 lungimi dar am calculat si merge facut din 6. M-am dus cap si nu am avut probleme, decat ca vroiam sa regrupez la un copac dar nu ajungea coarda si am revenit in regrupare la 3 pitoane bine batute.

Prima lungime din tr.Hornul Mare

Se urca pe o fisura in sus si apoi usor oblic dreapta iar in final un traverseu dreapta pe o fata cazuta. A venit si Andrei care a avut ceva probleme la extras un friend deoarece nu vazuse si nu stia cum se folosesc. Eu l-am folosit la asigurare intr-o portiune destul de umeda a fisurii si unde distanta dintre pitoane era destul de mare. Urmatoarea lungime urca spre copacul vizat anterior si apoi incepe oblic stanga peste niste praguri si chiar peste un tanc dupa care urmeaza fata unui diedru ce duce spre un tavan. De sub tavan incepe un traverseu orizontal spre stanga pe pitoane pana dupa o muchie si de unde urca cativa metri spre regrupare. Ajungand dupa muchie (practic chiar deasupra intrarii in traseu) observ ca cerul s-a intunecat intre timp si parca ameninta cu ploaia. Starea destul de precara a pitonelor din traverseu si regrupare si faptul ca urmau 2 lungimi de coarda aproape numai pe brane de iarba, iar Andrei neavand inca foarte multa experienta am decis sa ma retrag din acel punct (probabil ultimul din care o puteam face fara probleme). Daca am fi avut 2 semicorzi poate ar fi fost mai usor, dar cu o singura coarda era mult mai dificil. M-am intors pe traverseu recuperandu-mi buclele si dupa ce am descatarat cativa metri sub tavan mi-am pus coarda printr-o carabiniera, pe care am sacrificat-o pentru a nu avea probleme la recuperare. Am continuat descatararea filat de sus, pana s-a terminat coarda, exact in dreptul copacului. M-am dezlegat si am recuperat-o apoi am revenit usor in regrupare. De acolo, un rapel de 25m ne-a scos exact la baza peretelui dar undeva mai sus de intrarea in traseu, fara sa fi nevoie de manevre complicate. Odata ajunsi inapoi la masina, decid ca ar fi cel mai potrivit sa intram in Fisura Neagra. Andrei glumea probabil spunand ca visa sa intre in acest traseu cand va fi "mai mare". Avand doar 3 lungimi si fiind chiar putin mai usor decat Indepedentei sau Hornul Mare, era numai bun pentru el. Eu doream ca de obicei sa fac cat mai mult la liber. Nici bine nu
incep prima lungime ca am si constatat o oarecare umezeala pe multe prize, fapt care ma face sa renunt la planul de rotpunkt si urc pompiereste. Putin mai greu a fost in hornul surplombant unde a trebuit sa scot rucsacul din spate pentru a putea ramona. Dupa ce ajung cu bine in prima regrupare, folosind si scarita pe alocuri, ma intreb cum se va descurca Andrei care nu mai folosise scarite in nici un traseu. Oricum s-a descurcat si a venit bine. Urmatoarea lungime incepe cu un diedru destul de dificil si este pasul cheie al traseului, dar noi l-am abordat bineinteles tot artificial. Dupa vreo 10m fisura incepe sa devina mai accesibila si din nou un fel de horn mai larg dupa care pe fata pana in regruparea cea mai comoda. Poti sta ca intr-un sezlong. Vine si Andrei putin mai greu si ramane surprins vazandu-ma ca parca dormeam in regrupare.

Andrei incercand relaxarea in "cuibul de vulturi"

Urmeaza lungimea cea mai frumoasa din Fisura Neagra, o bavareza usor spre stanga, refacuta recent cu spituri noi. Spre bucuria mea finala imi iese toata la liber si sus aproape ca il fortez si pe Andrei sa faca ultimul pas, de traversare, tot la liber. Sus, dupa aproape 4 ore, soarele deja e asfintit. Incepem coborarea prin spate si exact dupa rapelul la intrarea in Pestera Neagra se lasa intunericul. Jos ne imbarcam si pornim spre Sugau de unde ii recuperam pe Catalin si Ioana, care s-au simtit din nou bine impreuna. Pe drumul spre casa baietii am tot povestit, in timp ce Ioana a dormit bustean. In schimb "saracul" Catalin urma sa plece la ora 5, dimineata urmatoare, spre Fagaras cu Vali. Drum bun baieti si sa va intoarceti sanatosi.

O fapta "buna"

Ieri seara cand ma intorceam de pe afara intalnesc in bloc o vecina mai in varsta, necajita tare ca i s-a stricat yala si a ramas afara. Incerc s-o ajut sa deshida usa cu cheia dar intradevar yala era blocata. Ar fi vrut sa fortez usa cu ceva dar sa nu se strice ca nu are bani.
Imi spune ca are geamul deschis la bucatarie dar... sta taman la etajul 2. Imi vin rapid in minte scenarii de alpinism utilitar si nu mai stau mult pe ganduri si ii zic ca o rezolv eu imediat. Ma duc in casa si o las pe Daria sa se uite la desene animate si imi iau echipamentul necesar si urc pe bloc. Ati ghicit. Imi instalez un rapel peste marginea blocului cu gandul sa cobor pana la nivelul geamului si sa intru in casa vecinei, astfel incat sa pot deschide usa din interior. Totul urma sa se petreaca chiar deasupra intrarii in scara blocului. Norocul meu a fost ca in fata Palatului Culturii era in toi concertul organizat cu ocazia Sarbatorilor Iasilor si mai toata lumea probabil s-a dus acolo, si deci nu am avut spectatori. Nici macar Clau nu a vrut sa ma admire, refuzand sa se uite din balcon sa vada cum evoluez. Dupa ce mi-am aranjat 3 puncte de amaraj diferite, mi-am dat drumul cu o usoara emotie pe coarda si am coborat in rapel pana la etajul 2. Odata intrat in interior nu a fost prea greu sa deblochez usa. Vecina mi-a multumit si uite-asa am facut si eu o fapta buna. Meritam macar pozat.
Si cand ma gandesc ca asigurare abia urmeaza sa-mi fac :))

Ravnind la ... Costila

Revin cam cu intarziere despre acest subiect dar asta e, trebuie sa recunosc ca sunt cam ocupat.
In perioada 27.09.08 - 29.09.08 am fost impreuna cu Catalin C., Ioana si Mihai la Refugiul Costila, avand si eu si Cata planuri serioase. Vremea se anunta potrivita vineri iar incepand de sambata urma sa se imbunatateasca. Pornim din Iasi vineri noapte si ajungem in Busteni pe la ora 6:30, unde parcam masina chiar in fata Caminului Alpin si mai motaim in ea cca 1 ora. Afara era destul de frig iar un plafon dens de nori staruia peste munte acoperind inaltimile mai mari de 1800m. Printre nori reusim sa zarim un strat de chiciura/zapada ce se depuse peste tot pe unde norii mangaiasera muntele.
Urcam cu rucsacii grei in spate pe poteca Munticelului spre refugiul atat de drag, ce urma sa ne fie casa in urmatoarele 3 zile. In aproximativ 2 ore poposim in fata acestuia care ne astepta cu usa inchisa dar curat. Imediat dupa sosirea noastra au inceput sa vina si alte grupuri de turisti dar care aveau ca destinatie fie Valea Costilei fie Valea Galbinele. La fata locului constatam ca nu este vreme potrivita pentru catarare in peretii mari, deci planul nostru de a urca in prima zi traseul Furcile, ca incalzire dupa o noapte nedormita, va fi imediat abandonat.
Dupa ce ne lasam bagajele si ne organizam putin, ne pregatim si plecam si noi spre Galbinele intr-o scurta plimbare si recunoastere. Nu dupa mult timp Ioana renunta din cauza genunchiului iar Cata o insoteste pana la refugiu. Eu cu Mihai continuam si dupa intrarea in valea Galbinele ajungem din urma doi montaniarzi din Bucuresti. Cum acestia cunosteau locurile ne-am alaturat lor. In firul principal al vaii am gasit urmele unui mic dezastru natural. Intreg versantul vaii dinspre creasta Costila-Galbenele a fost ras pana la stanca de ceva (initial credeam ca vreo ploaie torentiala reusise sa faca asa ceva), luand la vale jnepeni, pamantul si chiar bradutii intalniti in cale. Incepem cu totii sa urcam pe firul secundar si nu dupa multa vreme incepe sa-si faca aparitia gheatza si chiciura la tot pasul, ingreunandu-ne inaintarea. Curand ne ajunge si Catalin din urma. Putin inainte de "Hornul dintre fire" ceilalti doi se hotarasc sa renunte iar noi mai continuam cu gandul sa ajungem macar deasupra hornului, dar suntem nevoiti sa renuntam si noi din cauza ghetii care face inaintarea periculoasa. La intoarcere la refugiu aveam sa constatam ca un bloc imens de stanca lipsea din peretii surplombanti ai crestei Costila-Galbinele si mai mult ca sigur acesta a fost cauza "dezastrului". Dupa ce mancam, intru cu Mihai in Fisura Intrerupta pe care o facem din 4 lungimi pana in varful Tancului Ascutit. Retragerea o facem prin rapel pe linia traseului. Odata cu lasarea intunericului ajungem si noi la baza. Am fost putin stresat din cauza ca pe lungimile superioare asigurarile erau cam rare iar stanca si pragurile de iarba erau ude si nu ofereau siguranta. Seara in refugiu mai avem companie un grup de baieti si mai ales fete cu care impartim "atmosfera". Facem supa la primus, mancam niste slaninutza cu usturoi dar cel mai bine merge la suflet sticla de vin Muscatel demidulce. Ne bagam in sacii de dormit si nu dureaza mult pana adormim. Noaptea suntem vizitati de un mic soricel care cotrobaie prin niste pungi. Dimineata ma dau jos primul si dupa inviorarea obisnuita cobor la izvor dupa apa. Ziua se anunta destul de buna, cu cer mult mai rarit de nori. Dupa cum aratau vaile si peretii, pudrati in continuare de stratul de gheata, ne luam adio de la gandul ca am putea macar ajunge in valea Alba, daramite sa mai catzaram vreun traseu (Sperantelor sau Fisura Albastra fiind primele pe lista noastra de asteptare). Nici macar Peretele Policandrului nu oferea conditii mai bune de escalada asa ca purcedem spre Tancul Mic. Alegem pe loc sa facem eu cu Mihai traseul Herman Buhl iar Catalin cu Ioana - Fisura Rasucita. Ajungem rapid la baza si ne echipam iar in jurul orei 11 incep sa urc cap prima lungime. Cu timpul incepe sa iasa soarele iar vremea devenea din ce in ce mai buna. Traseul urmeaza o linie evidenta de fisuri orientata oblic spre stanga, cu exceptia celei de-a 2-a lungimi care incepe putin spre dreapta si apoi direct in sus pana deasupra unui mic tanc. Traseul are in total 5 lungimi pana in strunga de sub varful Tancului Mic iar de acolo mai urmeaza o lunga traversare destul de expusa si fara prea multe asigurari pana la bradul de unde se face un rapel de cca. 25m pana in poteca de coborare din peretele Policandrului. Regruparile sunt comode iar traseul este bine asigurat atat cu pitoane bune cat si cu spituri. Stilul este predominant artificial dar multi pasi pot fi escaladati la liber. O mica traversare usor descendenta la plecarea in lungimea a 3-a creeaza ceva emotii dar in rest totul decurge bine. Traseul are prevazut in ultima regrupare chiar si un loc de.... fumat. Dupa cca. 5 ore revenim la baza odata cu inserarea iar la refugiu ne asteapta Catalin si cu Ioana, de data asta singuri. Din nou mancam pe saturate, pe masura efortului depus, si dupa cateva schimburi de impresii ne retragem la culcare multumiti. Ziua urmatoare, luni, desi se anunta de dimineata a fi o zi superba, ne vedem nevoiti sa ne facem bagajele urmand sa plecam pana seara spre Iasi. Dupa micul dejun luat la soare in fata refugiului, hotaram ca nu putem face altceva decat sa mai catzaram ceva prin Tancul Ascutit si aleg traseul ATP pe care nu-l mai facusem niciodata. Pentru Mihai avea sa fie "o prima lectie" de catarare artificiala la scarite. Incep cap traseul iar dupa mine aveau sa vina aproape concomitent Mihai si Catalin. Dupa 2 lungimi ajungem intr-o strunga a tancului de unde practic continua traseul facut in prima zi. Ne retragem din 2 rapeluri si lasam o mansa pentru Ioana in traseul Cataratorului. In viteza, fac si eu mansa respectiva care e de gradul 6 dar ofera cativa pasi frumosi de catarare placuta. Ne stringem in graba rucsacii, facem curat in refugiu si dupa ce mancam putinul care ne-a mai ramas incepem coborarea cu un usor regret spre Busteni. Vremea abia de atunci urma sa fie perfecta pentru planurile noastre initiale dar din pacate doar Catalin era fara obligatii de serviciu.
Prin padure mai povestim una alta si ne bucuram atat de soare cat si de coloristica toamnei ce incepea sa-si puna amprenta pe natura. Pe la ora 17 suntem la masina si pornim spre Iasi cu un scurt popas in Brasov. Inainte de miezul noptii suntem acasa, obositi dar destul de fericiti. N-am reusit sa ne indeplinim planurile dar oricum a fost o iesire placuta si care m-a lasat cel putin pe mine, ravnind in continuare la niste trasee care par ca nu vor sa se lase a fi facute niciodata de noi.
Mai bagam noi si altadata niste fise. Va veni ea si vremea lor.
Versiunea Ioanei despre aceasta tura impreuna cu alte poze faine o puteti citi aici iar impresiile lui Mihai le gasiti aici.

Leapsa de la Ioana

Leapsa! Ce e leapsa? M-am uitat in Dex si nu m-am lamurit. Probabil e vreun joc dar sincer nici cand eram mai mic nu am jucat asa ceva asa ca nu stiu cum se joaca. Mai zice ca e o palma data cuiva... Ioana sper ca nu ti-am facut nimic asa de rau incat sa merit o palma de la tine :)
Dar daca ideea e sa ne provocam unii pe altii si sa spunem ce ne place si ce nu ne place iata si versiunea mea:

1. Imi place natura si miscarea. Bineinteles si catzararea. Imi place sa dorm sub cerul liber, cum am facut-o nu demult... Imi place si seara la cort sau la un foc cu prietenii. Imi place in familie cand e veselie si voie buna. Imi place sa iubesc si sa fiu iubit. Imi place sa fiu bun si sa fac lucrurile perfect. Imi place cand sunt apreciat pentru ceea ce pot face. Imi place muntele in orice anotimp. Imi place muzica cam de toate genurile. Chiar si dansul imi place. Trebuie sa recunosc ca in multe cazuri imi plac si momentele de singuratate. Imi plac florile de tot felul.

2. Urasc violenta si nu imi place fumatul. Nu imi place sa fiu dependent de ceva sau de cineva. Nu imi place gandul ca voi imbatrini. Nu imi place lenea si dezordinea. Deasemenea urasc nesimtirea si risipa. Nu imi place sa ma imbat si nici simptomele raului de altitudine. Nu imi place sa fiu bolnav si sa nu pot face ce-mi doresc. Nu imi plac excesele de orice natura.

In ansamblu imi place sa nu-mi placa prea multe si nu imi place sa imi placa prea putine. Cu asta m-am dat gata.

Acum, cui dau eu "palma" mai departe? Alo, m-aude cineva?
Catalin M. ce zici te prinzi in joc?