Anotimpurile muntelui

Pentru cei interesati va recomand calduros o proiectie de fotografii intitulata "Anotimpurile Muntelui" sustinuta de dl.Dinu Mititeanu din Cluj si organizata de Ioana Ursache intr-un amfiteatru de la UMF Iasi.
Pentru mai multe detalii vizitati:
http://muntesifotografie.blogspot.com/2008/03/dl-dinu-mititeanu-vine-la-iasi.html

Poveste din Crai ... reloaded

De multa vreme ne propusesem (eu cu Catalin) sa facem o tura de iarna mai serioasa. La ultimele discutii am stabilit sa incercam creasta Arpaselului, situata in Fagaras. Eu am mai parcurs-o impreuna cu Octavian in vara lui 2000, de la vest la est, condusi de Tudor, un salvamontist din Pitesti. Pentru tura in Fagaras ni s-au alaturat si Sorin cu dl.Miki Bucholtzer ce aveau in plan sa faca o portiune a crestei.
Cu cateva zile inainte de data de plecare stabilita, joi 20.03.2008, vremea s-a cam stricat si am hotarat de comun acord sa ne incercam norocul pe creasta Pietrei Craiului, care este mult mai accesibila. Cu o saptamana inainte dl.Dinu Mititeanu si alti cativa membri ai CAR au parcurs creasta nordica in conditii acceptabile.
Zis si facut, plecam joi pe la 19:30 dupa ce ne adunam cu greu, ca dupa o zi incarcata. Inainte de Brasov a inceput sa viscoleasca, iar in Zarnesti era deja zapada de 2 degete asternuta pe sosea. Asta este... Cam pe la 02:00 suntem langa cabana Gura Raului. Motaim in masina pana pe la 05:30. Rasaritul ne anunta ca va fi totusi vreme buna. Ne aranjam si filtram echipamentul dupa care pornim spre Prapastiile Zarnestilor. La fantana lui Botorog parasim drumul si o luam pe marcaj BG spre cabana Curmatura. Dupa un parcurs in urcus constant prin padure, trecem la un moment dat prin poiana Zanoaga unde incepe sa se vada creasta in intregime si deasemenea Bucegii. Peisajul e superb, totul straluceste in soare si ne-au mai incantat si niste branduse firave acoperite pe jumatate cu zapada proaspat cazuta.In 2 ore ajungem la Curmatura unde ne intampina un "catelus" Saint-Bernard foarte blind. Servim cate 2 randuri de ceai si gustam cate ceva. Pe la 10:00 pornim spre creasta, care ne promitea momente de neuitat. Dupa un usor urcus prin padure spre Saua Crapaturii ajungem in scurt timp la baza peretilor varfului Turnul unde ne intampina cateva pasaje mai delicate cu cabluri. Pana aici dl.Miki se resimte putin dar avand in vedere ca nu a mai iesit de mult la munte si ca are peste 60 ani lucrul e de inteles. Rucsacul lui cu cadru e la fel de greu ca ale noastre. Oricum un lucru e clar: ce a facut el in materie de alpinism nu vom mai apuca noi sa facem niciodata. Ne echipam cu coltari, hamuri etc. Zona e foarte abrupta si inaintam cu atentie. Cand ajungem pe varful Turnul putem vedea totul in jur, pana in cele mai indepartate zari.
De acolo incepe creasta nordica propriu-zisa. Zapada este din belsug dar totusi este suficient de asezata in cele mai multe zone, astfel incat sa inaintam fara greutate prea mare. Succesiunea de varfuri de distinge clar pana dupa zona Grind. Estimam ca vom ajunge la refugiul Ascutit pe la ora 15:00 si speram sa putem merge mai departe avand in plan sa facem bivuac in cort. Inca de la cabana suntem acompaniati de 2 baieti din Cluj si Tg.Mures care vor sa innopteze tot la ref.Ascutit. Pe alocuri creasta devine foarte ingusta si mergem la echilibru ca pe o barna.Nu sunt cornise mari ceea ce este in avantajul nostru. Ajungem la un moment dat si la cateva pasaje unde ne legam in coarda. Trecem cu bine si incet incet ne apropiem, odata cu asfintitul soarelui, de varful Ascutit unde ne asteapta refugiul. Ne aducem aminte de momentele petrecute in toamna. Nu mai avem timp sa mergem mai departe si oricum ziua a fost destul de obositoare asa ca ramanem acolo. Ne pregatim de bivuac si incepem sa pregatim mancarea. Ne hidratam bine cu supe si ceaiuri si mancam pe saturate. La putin timp se starneste un vant destul de puternic care ne pune pe ganduri. Daca ne prindea in creasta inaintarea ar fi fost problematica. Vantul se inteteste peste noapte si desi cerul e senin si luna plina lumineaza feeric toata creasta, in refugiu viscoleste zapada. Spre dimineata traim impresia ca putem fi luati de vant cu tot cu refugiu. Speram sa se linisteasca urgia dupa rasaritul soarelui dar degeaba. Hotaram sa coboram din creasta spre Curmatura. La plecare din refugiu ne vedem nevoiti sa ne legam in coarda caci altfel riscam sa fim luati pe sus. Coborarea nu este dificila dar la un moment dat trecem niste pante cam periculoase. Experimentez si o mica avalansa in placi. Ajungem la nivelul padurii si de acolo totul este mult mai simplu. Pe la amiaza suntem la cabana unde ne relaxam cu bere si vin fiert si mai mancam cate ceva. La plecare trecem din nou prin poiana cu branduse, care de data asta nu mai sunt in zapada. La masina ne bucuram de momentele placute si in drum spre casa ne gandim deja la ture viitoare. Cel mai probabil in Bicaz la catarare...
Mai multe poze din aceasta tura puteti vedea aici.
P.S. Eu sunt la a 2-a renuntare in Piatra Craiului din cauza vantului. In decembrie 2002, dupa ce incepusem creasta sudica si mai aveam cam 100m pana in Coama Lunga, au inceput ca din senin rafale de vant puternic care ne amenintau siguranta asa ca am decis sa ne intoarcem si sa coboram spre Grind. Nu-i bai, muntele ne asteapta totul e sa avem rabdare. Oricum data viitoare vom incepe cu creasta sudica, sic!

"Olimpul Moldovei" iarna

Salutare,
Iata ca a venit vremea sa ne mai si miscam putin. Dumineca 16.03.2008. Nu s-a legat o iesire in Chei la catarare de mai bine de 1 luna (din cauza vremii in principal - ud sau nins din abundenta) asa ca am hotarat ca sa facem si ceva mai de placere. O scurta tura in Ceahlau - botezat de Cantemir drept "Olimpul Moldovei" - nu ne-ar strica, ba chiar ne-ar prinde bine ca antrenament pt. planurile viitoare de iarna, caci la munte iarna inca e acasa. Pornim de dimineata impreuna cu Catalin si Ionut spre Izvorul Muntelui unde ajungem pe la 8 si parcam masina. Ne facem rucsacii si incepem urcusul. Luam cu noi si echipament de catarare ca deh, ne mamanca totusi palmele. Ne indreptam spre Fundul Ghedeonului, nefiind inca hotarati ce vom face: ori Jgheabul Arcadei daca zapada e intarita ori urcam pe Jghebul cu Zaruri. Pe poteca de apropiere nu este zapada de loc.Abia prin zona Zarurilor se iteste ceva zapada. La un moment dat observam urme de laba. De urs evident, dar nu era chiar proaspata. Si nici foarte mare. Mai incolo observam ca pe jgheaburi in general nu prea este zapada buna si alegem varianta de urcat pe la Zaruri cu trecerea in Jgheabul Ursilor. Trecem la un moment dat pe la baza unor pereti mai inalti unde zarim niste pitoane si parca am sta sa urcam acel traseu. Totusi lasam incercarea pt. cand o fi mai cald. Urcam spre dreapta intr-o strunga ingusta unde gasim ceva pasaje mai delicate (mai ales si din cauza zapezii de pe stanca) dar apoi coboram relativ bine spre Jgheabul Ursilor. Putina gheata pe portiuni ne face sa fim prudenti.
Odata iesiti in cealalta vale incepem un urcus relativ lejer, chiar pe firul vaii, printre bolovani, copaci cazuti si zapada destul de mare pe alocuri. In curand suntem in poteca care vine de la Poiana Maicilor spre cabana Dochia. Urmam poteca fara probleme si ajungem in platou de unde cabana Dochia e "la cativa pasi". Vremea este superba, insorita si fara sa fie prea frig. Acolo ne lafaim cu cate o ciorba calda si cate 2 ceaiuri si ceva mancare din rucsaci. In scurt timp plecam spre Toaca si Panaghia cu gandul sa incercam acolo un traseu pana pe varf daca se poate. Aveam un plan vechi de a ajunge sus pe Panaghia impreuna cu Kobe si Wky, in iarna anului 1999 dar care nu s-a mai materializat. Vremea ne permite sa facem poze dar parca se aduna norii dinspre sud-vest dand un aer sumbru Ocolasului Mare. Incepe si putin vant. La baza Panaghiei incercam sa urcam o panta foarte incarcata de zapada, unde ne scufundam pe alocuri si pana la brau. Gasim o cale de acces mai buna si ne echipam. Traseul e vizibil, pare bine pitonat si nu prea greu. Incep sa ma duc spre primul piton, bocancii nu imi ofera incredere prea mare dar ma descurc. Trec si de urmatoarele 2 pitoane si deja parca ma simt incordat. Iarna nu-i vara si nici antrenamentul nu mai este ca altadata. Urmeaza un piton mai indepartat, spre care ma duc folosind pana la urma scarita, dar cand colo, nu intra nici macar o carabiniera ruseasca de titan. Nasol... Hotaram sa renuntam, mai ales ca este deja aproape ora 4 si urmeaza si coborarea. "Cu siguranta ne vom mai intalni noi" imi zic in gand. Ne intoarcem pe poteca spre baza varfului Toaca si de acolo pana la stalpul de marcaj unde incepe traseul de coborare pe Jgheabul cu Hotare. Pana in padure totul este bine dar de acolo incep portiuni cu gheata. Ne incetinim ritmul ramanand sa ajutam o pereche sa treaca de portiunile dificile. In scurt timp ajungem la masina unde ne dezechipam si apoi pornim spre casa, exact cand se lasa intunericul. A fost o tura frumoasa, cu putin efort si placeri diverse. Pacat ca nu putem sa ne permitem mai des asa ceva.