Titlul reprezinta numele unui traseu clasic de catarare, considerat de referinta in zona Cheile Bicazului.
Scurt istoric:
A fost deschis in 1961 de catre echipa de alpinisti constituita din Gheorghe Enache, Tudor Hurbean si Constantin Ursulescu. Iata ce se spune despre traseu in ghidul de alpinism al Cheilor Bicazului al lui Wild Ferenc (Dimap):
"Este unul din traseele cele mai frumoase din Cheile Bicazului. Partea inferioara ofera, in parti egale, catarare naturala exigenta si catarare artificiala. Pe partea superioara domina catararea artificiala, aici frumusetea traseului este data de surplombarea puternica si foarte expusa a peretelui...
Deschiderea acestui traseu a constituit unul din marile evenimente ale istoriei alpinismului romanesc, iar pitonarea Petei Galbene constituie o curiozitate demna de istoria alpina. Posibilitatile de escaladare a Petei Galbene, de la bun inceput, au fost puse sub semnul intrebarii de somitatile alpinismului acelor vremuri. Cei doi cataratori cu calitati stralucite, Enache si Hurbean, s-au si impotmolit in roca friabila, putreda. Novicele Constantin Ursulescu, a carui nume nu l-am intalnit nici inainte, nici dupa acest eveniment in cronica alpina a tarii, a realizat o performanta uluitoare: a pitonat pasajul cheie intr-o singura zi."
Traseul fost omologat ca fiind de grad 6A, ceea ce inseamna un traseu extrem de dificil (scara romaneasca de cotatie a dificultatii traseelor alpine incepea de la 1A si se termina la 6B). In cotatie actuala folosind scara franceza de ansamblu ar putea fi considerat ED- (ED = extrêmement dificile). Traseul are 8 lungimi de coarda din care ultima este de fapt o creasta foarte usoara spre varf. Lungimea cumulata a traseului este de peste 321 m si incepe in imediata apropiere a soselei ce strabate Cheile Bicazului, dupa coltul unde aceasta face o puternica curba la dreapta, in locul de confluenta al Bicazului cu Bicajelul. Aici peretele Bardosului atinge inaltimea maxima de 280 m. La inceput se urca usor ascendent pe niste brane cu iarba pana la baza peretelui. De aici exista 2 variante de incepere a traseului: varianta clasica ce urmareste niste pitoane in sus si varianta lui Kobe spre dreapta (STR8 Line 6+) ce urmareste o fisura continua asigurata cu spituri si mult mai sigura decat varianta clasica.
In acest traseu s-a intamplat la un moment dat prin anii '80 si un eveniment incarcat de dramatism, si despre care s-a scris si prin revistele vremii. Despre acest eveniment si altele puteti citi detaliat pe site-ul domnului Dinu Mititeanu dand click
aici.
Asadar in dumineca de 18 Mai, impreuna cu Catalin Cretu, am decis sa facem acest traseu, ca prima "piesa de incercare" din acest an. Eu am reusit astfel sa-l parcurg pentru a 6-a oara din care de 3 ori numai cu Catalin. Timpul in care l-am facut a fost de 6 ore; oricum nu ne-am grabit sa doboram recordul de 4 ore scos de mine anul trecut impreuna cu Vali Chiriac dar nici recordul de peste 10 ore scos in 2004 impreuna cu Doru Platon (Doruletz, bine macar ca nu am dormit prin traseu...).
L-am facut in maniera cap-schimbat adica fiecare din noi este cap de coarda alternativ pe cate o lungime, iar lungimile le-am stabilit astfel incat Catalin sa faca cap si celelalte lungimi pe care pana acum le-a facut doar secund. Deci a inceput el cu prima lungime, o bavareza frumoasa pe o fisura foarte bine definita, de aproximativ 30m, pana pe pragul mare din regrupare.
Catalin negociind prima lungime
Catalin a zis ca a facut-o rotpunkt, la fel si eu. In urmatoarea lungime am urmat eu cap, intai se trece un mic tavanel prin stanga, apoi pe fisura larga in sus si dupa vreo 10m se face o mica traversare spre dreapta cam 2m si din nou in sus tinand fisura buna pana sub regrupare unde se face stanga pe pragul mare cu iarba.
Eu ma pregateam sa trec tavanelul din lc. 2
Eu am incercat tot rotpunkt dar am fost nevoit sa ma odihnesc in 2 locuri caci se pare ca nu mai am anduranta. Aceste prime 2 lungimi le-am mai facut rotpunkt si anul trecut. In lungimea a 3-a pornind pe un mic horn spre dreapta apoi pe praguri se ajunge dupa vreo 10 m la un loc de deschis cu multa iarba si din nou se traverseaza stanga peste o mica creasta si apoi pe praguri usor ascendent spre dreapta iar in final un mic traverseu de vreo 5-6m spre dreapta pana intr-o regrupare destul de buna.
Catalin la inceputul lc. 3
Si aici am reusit, secund fiind, sa trec un pas in plus fara sa ma folosesc de pitoane. Incepand cu lungimea a 4-a urmeaza practic predominant catararea artificiala, cu scarite, intai direct in sus vreo 10m apoi usor oblic spre stanga si apoi din nou in sus peste cateva burti pana pe un pragulet nu foarte mare dar destul de comod, exact in dreapta primului tavan si deja pana aici s-a parcurs o buna bucata din Pata Galbena. Lungimea a 5-a, incepe printr-o traversare la stanga 2 m apoi oblic stanga in sus si ulterior dupa cativa metri revine in traversare usor ascendenta spre dreapta pana sub un fel de horn usor inchis in partea superioara unde se trece spre dreapta peste niste praguri si se ajunge intr-o regrupare buna.
Catalin la sfarsitul Petei Galbene
Lungimea a 6-a incepe direct in sus cativa metri apoi oblic spre stanga pana sub ultimul tavan care se ocoleste pe dedesubt si se traverseaza practic pe buza celui de-al 3-lea tavan unde este punctul cel mai aerian din tot traseul.
Aerian inseamna aerian...
Dupa ce se trece pe langa o mica grota se urca usor ascendent stanga si dupa cativa metri unde peretele pierde din inclinatie se ajunge in partea stanga a ultimului tavan, intr-un punct unde vine si traseul a XX-a Aniversare.
Eu pe parcursul faimosului traverseu
Din aceasta regrupare se coboara putin si apoi se urmareste linia pitoanelor in sus si apoi spre dreapta pana pe creasta care in scurt timp isi pierde inclinatia si devine din ce in ce mai usoara, dar atentie este si putin friabila pe alocuri.
Catalin intr-o ultima sfortare...
Ultima regrupare se face pe o placa inclinata sub un colt de stanca care parca bareaza calea spre varf. De aici se poate merge si fara coarda, pe o creasta cvasi-orizontala care duce pana in varful Santinelei, caci oricum nu mai exista decat maxim 2 pitoane pe toata lungimea ei de peste 50m. In varf (1011 m), pe un mic platou, ca de fiecare data, ne astepta o mica surpriza: un loc plin de flori de iris pitice (in alte dati am prins chiar si branduse de toamna) care ne-a incantat privirile si ne-a facut sa uitam de oboseala.
Iris Verna - Iris pitic
Vremea a fost foarte buna, nu foarte cald decat putin pe la jumatatea traseului, iar norii au fost bineveniti si ca un obicei deja, in ultima lungime am primit binecuvantarea cerului cu cativa stropi blanzi de ploaie. A fost super.
Concluzii si observatii:
Traseul este bine pitonat, pe alocuri chiar cu spituri, cu regrupari in general comode, este expus vara la soare in cea mai mare parte a sa, ceea ce poate constitui un dezavantaj din cauza posibilitatii de deshidratare, mai ales daca nu are fiecare o rezerva suficienta de apa. Este un traseu frumos si solicitant iar in unele locuri chiar expus.
Un lucru important este ca cel putin in primele 3 lungimi si in ultimele 2 abia daca ne vom auzi cu coechipierul chiar in eventualitatea folosirii unui fluier, deci atentie la modul de comunicare.
Retragerea se face urmand o poteca marcata prin padure pana la un grohotis pe care-l urmam in coborare pana la serpentinele soselei. Acolo, din pacate sau din fericire, dupa o zi calduroasa, trebuie trecuta apa Bicazului. Succes!
