Turnul de Fildes - 7 sep. 2008

Iata ca nici nu trecuse prea mult de la venirea din Dolomiti si deja mi se facuse dor de stanca noastra romaneasca din Cheile Bicazului. Incepand de vineri 5 sept. Catalin Cretu era deja prezent acolo si impreuna cu Ioana nu se puteau aventura decat in Creasta Estica. Avand in vedere ca Daria era in ultimele ei zile de vacanta la bunici iar Claudia era pe teren, mi-am permis sa o sterg si eu in Chei de sambata dupa-amiaza, impreuna cu Mihai Diac si Lucian, ca sa ma alatur lui Catalin, bineinteles cu planuri mari. Urma sa facem un traseu pe care-l vizam de foarte multa vreme.
Ajungand sambata seara in Sugau, ne incalzim sau racorim putin pe cateva din traseele mai usoare de pe acolo (pana la gradul 7) apoi, odata cu intunericul, ne retragem in curte la nea Dorel sa ne intindem cortul. Dupa o scurta inspectie la fata locului decidem sa dormim sub cerul liber. Mancam ceva si mai sorbim dintr-o sticla de vin rosu apoi ne intindem la ce avea sa fie cea mai faina noapte de munte (cel putin pentru mine). Am stabilit cu Cata trezirea la ora 6. Desi am dormit cam iepureste, admirand la rastimpuri cerul complet instelat, nu m-am simtit deloc obosit. Chiar m-am trezit inainte de ivitul zorilor si am inceput ritualul meu de incalzire privind cu admiratie cum lumina cucereste treptat bolta cereasca facand loc spectacolului rasaritului.
Desi am gandit ca vom intra in traseu la ora 7, abia dupa 8 ne-am pornit cu totii de la cort. Ii lasam pe baieti la fosta cabana Cheile Bicazului sa-si faca traseul dorit iar pe Ioana la Raza Soarelui. Catalin era, ca de fiecare data, foarte increzator ca nu vom zabovi prea mult in traseu, si vai ce mare dreptate avea... Dealtfel, desi nu aveam nici unul din noi schita, eu stiam ca traseul poate pune probleme lejer, chiar si unora ca noi. :) Desi a fost cotat ca 5B se zicea ca ar fi mai corect un 6A. Intreg peretele Pintenilor este de fapt un mare teren de aventura. Macar am avut inspiratia sa vin cu un arsenal destul de bogat pentru aceasta aventura: ciocan si vreo 5 pitoane, set de 5 frienduri inclusiv mari, set de nuci suficiente.
In fine, ajungem la baza traseului ne echipam si incepe Catalin in forta, sau mai bine zis in carca, adica in spate la mine. Din cauza ca primul piton este foarte sus iar peretele nu ofera prize si mai e si surplombant e nevoie sa folosim metoda piramidei.

Catalin fortand cu succes prima lungime

Primul obstacol mai serios il constituie cablul de internet sau de ce-o mai fi, pe sub care trebuie sa treaca, lucru destul de greu cu rucsacul in spate.
Dupa vreo 30-35m ajunge in regrupare si il aud destul de greu. Dupa ce trec si eu de fisura surplombanta care se parcurge artificial si apoi un fel de fisura tot mai larga, ajung la prima brana cu foarte multa vegetatie, unde practic nu ai de ce te apuca ca sa inaintezi, daramite sa te asiguri. Regula lui Costica Costea: "apuca minim 40 de fire (de iarba evident)" se pare ca se potriveste cel mai bine. In sfarsit prima regrupare e destul de buna si comoda - 4 pitoane. Pornesc eu in urmatoarea lungime, mult mai curata dar si mai solicitanta, tot predominant artificial.

Eu la inceputul lc.2

Dupa o fisura/diedru cam de 30m urmeaza iesirea spre stanga printr-un hornuletz pe un prag larg de iarba. Acolo am incercat din greu sa aflu de la Catalin cata coarda mai am in eventualitatea ca ma duc sa regrupez mai sus. Bucle nu prea mai aveam iar cei doar vreo 10m nu cred ca mi-ar fi ajuns asa ca am amenajat regruparea. Din nou pozitia e foarte comoda dar cele 3 pitoane fiind cam indepartate trebuie consolidate cu annouri lungi. Din nou randul lui Catalin in lungimea a 3-a care urca oblic spre stanga pe praguri pana sub un fel de horn cam plin de pamant si iarba, iar apoi in sus "pe teren miscator" se intra in brana Lumea Pierduta, unde intradevar te pierzi printre crengi uscate si vegetatie, bleah... Ar fi fost buna o drujba. :)

Catalin pe lc. 3

Ajung si eu la baza peretelui si ma pregatesc de lungimea a 4-a. Incep artificial pe o fisura dar continui si cu pasi de liber intrucat pitoanele sunt cam distantate.

Vrand-nevrand incep lungimea care avea sa fie cea mai dificila

Dupa vreo 10m ajung intr-o mica scobitura si privesc la placa mare desprinsa de perete in partea dreapta, care pare singura cale de inaintare. La inceput merge usor apoi se atinge varful placii si ai in dreapta jos un piton batut intr-o pana de lemn putreda. Ma uit la el ca se misca usor cu mana si nimic in continuare. Deduc ca aici trebuie sa fie renumita traversare Dulfer si nu ma vad facand-o din acel piton. Pun cel mai mare friend pe care-l am in fisura facuta in capatul de sus al placii cu peretele, intr-o pozitie beton dealtfel, si incep traversarea descendenta spre dreapta, pana la un prag pe care mai gasesc vreo 2 pitoane. Il anunt pe Cata ca tocmai am trecut pasul Dulfer. Incepe o fisura verticala unde exista o pana de lemn foarte putreda si pe care nici nu am avut curajul s-o folosesc si o chinga intepenita mai sus la fel de putreda. Cu o scarita agatata in chinga am batut un piton cat mai sus in fisura si apoi cu ajutorul inca unei nuci am trecut fisura. A urmat o traversare oblica spre dreapta care m-a scos in sfarsit in regrupare. Cu greu m-am miscat in primul rand din cauza asigurarilor foarte precare apoi din cauza ca lungimea fiind asa de sinuoasa, desi am avut semicorzi, am ajuns sa trag foarte foarte greu un fir dupa mine. In regrupare, dupa ce am inspectat rapid posibilitatile de inaintare, am mai batut iute un piton, luand deja in calcul eventualitatea retragerii. Dupa ce si Catalin a pierdut foarte mult timp la pasajul Dulfer din cauza ca ii era foarte greu sa recupereze friendul care parca se intepenise a venit in regrupare convingandu-ne reciproc fara prea mult efort ca cel mai bun lucru e sa ne retragem din cauza timpului insuficient.

Catalin dupa faimosul traverseu Dulfer

Ne-am promis ca o sa revenim cat de curand, bineinteles cu temele mult mai bine facute.

Turnul de Fildes cu pasul de temut al traseului

A urmat un sir de 4 rapeluri nu foarte dificile dar destul de sinuoase, din care cel mai "spectaculos" urma sa fie cel prin care coboram direct in sosea.

Primul si cel mai simplu rapel

Noroc ca exact in momentul cand ma pregatesc sa incep ultimul rapel, Catalin ii zareste trecand pe Mihai si Lucian si astfel primesc un binevenit suport din sosea. Nu de alta dar nu era prea fain sa cobori direct pe vreo masina venind in viteza...

Coborare a la paianjen

In fine ajungem cu bine si strangem totul iar in drum spre Sugau povestim si baietilor din aventura noastra. Ne spalam si mai mancam ceva in Sugau dupa care pornim grabiti spre casa, nu de alta Cata urma sa prinda trenul de Constanta iar Mihai avea de ajuns la o petrecere la ora 22. Oricum noi am ajuns in Iasi cam pe la 21:30, deci la fix. Nu vreau sa ma gandesc la cat am fi ajuns daca continuam traseul. Ma tot intreb daca macar ieseam sus pe lumina si nu pot spune cum ar fi fost. Cine oare poate sti raspunsul?