Hoinareli de toamna prin Bicaz

Pentru ca avem parte de o toamna lunga si relativ calduroasa nu merita sa ratam vreo iesire in natura, la catarat sau chiar la plimbare in mirificul decor tomnatec al muntilor.
Astfel, in urma cu 2 saptamani am fost impreuna cu Mihai, Catalin si Ioana in zona Lacul Rosu pe o vreme superba desi putin cam rece dimineata (aprox. 2 grade). Catalin fiind tocmai venit de pe drum din Cheile Turzii si neapucand sa doarma vroia sa renunte, dar pana la urma a fost convins sa vina. Ioana proaspat admisa la doctorat era in aceeasi situatie de oboseala. Asadar ma puteam baza doar pe Mihai sa pot face un traseu de catarare. El fiind destul de antrenat am decis sa-l duc in traseul Lacrima de Piatra (LP). Catalin cu Ioana au ramas in masina sa mai doarma putin urmand ca apoi sa se plimbe pe coclauri. Zis si facut, dar cum temperatura de afara cerea o incalzire corespunzatoare, am hotarat sa facem drumul spre traseu putin mai ocolit, adica prin traseul Fetelor. L-am pus pe Mihai sa mearga cap si eu m-am incalzit la soare urmarindu-i evolutia si filandu-l.

Mihai in prima lungime din tr.Fetelor

A fost placut, traseul e usor si merge urcat la liber fara probleme. Mihai s-a odihnit putin in vreo 2 locuri dar a mers destul de bine. Dupa a 2-a lungime de coarda se ajunge pe creasta si apoi coboram in rapel in partea opusa si mergem pe la baza peretelui spre traseul nostru. Intru cap in LP incepand chiar cu prima lungime mai inierbata, pe care de obicei o ocoleam prin stanga, deoarece am observat ca are niste spituri pe alocuri. Nu mi-a fost greu sa gasesc linia, si chiar am evitat foarte mult iarba reusind sa urc aproape numai pe stanca. Urmatoarele 2 lungimi nu sunt foarte grele si le-am facut pana in regruparile noi cu spituri. Am reusit sa le scot la liber mai putin un pas de la sfarsitul celei de-a 3-a lungimi unde cred ca trebuia sa sar spre un prag. A urmat lungimea care duce spre tavan si in final ultima lungime cu trecerea tavanului.

Trecerea tavanului din tr.LP

In ambele am incercat sa merg cat am putut la liber dar nu mi-a iesit prea mult. Sus am iesit dupa aprox. 4 1/2 ore, soarele stralucind nemaipomenit. Deja se facuse cald si am coborat rapid spre masina unde Catalin si Ioana se intorsesera dintr-o plimbare de vreo 15km incununata bineinteles de o sedinta foto foarte bogata. Bucuria traita de Mihai in acest traseu o puteti citi aici.
Cum vremea calduroasa s-a mentinut in continuare, am iesit si ieri din nou in Bicaz. De data asta locul lui Mihai (care era in Ceahlau) a fost luat de Andrei, venit si el de pe drumuri, iar Catalin si Ioana vesnic plangand dupa somn. Planul initial era sa fac ceva cu Catalin dar el nu s-a putut desparti de Ioana asa ca am ramas sa fac echipa cu Andrei. Vremea in chei era frumoasa dar racoroasa. Catalin cu Ioana au pornit-o spre Piatra Altarului cu gandul sa faca tr.Creasta Estica. Eu cu Andrei ne-am intors in zona Gatul Iadului si doream sa facem tr.Independentei. Toate bune si frumoase numai ca la fata locului mi-a facut cu ochiul Hornul Mare care era complet batut de soare fata de perete umbrit pe care urma sa urcam noi. Am decis pe loc sa schimbam planul si am intrat in Hornul Mare care oferea conditii mult mai confortabile. Acest traseu l-am mai facut o singura data in 2003 cu Vali Chiriac si nu mi s-a parut foarte dificil, mai degraba cam abandonat. Noi il facusem din 7 lungimi dar am calculat si merge facut din 6. M-am dus cap si nu am avut probleme, decat ca vroiam sa regrupez la un copac dar nu ajungea coarda si am revenit in regrupare la 3 pitoane bine batute.

Prima lungime din tr.Hornul Mare

Se urca pe o fisura in sus si apoi usor oblic dreapta iar in final un traverseu dreapta pe o fata cazuta. A venit si Andrei care a avut ceva probleme la extras un friend deoarece nu vazuse si nu stia cum se folosesc. Eu l-am folosit la asigurare intr-o portiune destul de umeda a fisurii si unde distanta dintre pitoane era destul de mare. Urmatoarea lungime urca spre copacul vizat anterior si apoi incepe oblic stanga peste niste praguri si chiar peste un tanc dupa care urmeaza fata unui diedru ce duce spre un tavan. De sub tavan incepe un traverseu orizontal spre stanga pe pitoane pana dupa o muchie si de unde urca cativa metri spre regrupare. Ajungand dupa muchie (practic chiar deasupra intrarii in traseu) observ ca cerul s-a intunecat intre timp si parca ameninta cu ploaia. Starea destul de precara a pitonelor din traverseu si regrupare si faptul ca urmau 2 lungimi de coarda aproape numai pe brane de iarba, iar Andrei neavand inca foarte multa experienta am decis sa ma retrag din acel punct (probabil ultimul din care o puteam face fara probleme). Daca am fi avut 2 semicorzi poate ar fi fost mai usor, dar cu o singura coarda era mult mai dificil. M-am intors pe traverseu recuperandu-mi buclele si dupa ce am descatarat cativa metri sub tavan mi-am pus coarda printr-o carabiniera, pe care am sacrificat-o pentru a nu avea probleme la recuperare. Am continuat descatararea filat de sus, pana s-a terminat coarda, exact in dreptul copacului. M-am dezlegat si am recuperat-o apoi am revenit usor in regrupare. De acolo, un rapel de 25m ne-a scos exact la baza peretelui dar undeva mai sus de intrarea in traseu, fara sa fi nevoie de manevre complicate. Odata ajunsi inapoi la masina, decid ca ar fi cel mai potrivit sa intram in Fisura Neagra. Andrei glumea probabil spunand ca visa sa intre in acest traseu cand va fi "mai mare". Avand doar 3 lungimi si fiind chiar putin mai usor decat Indepedentei sau Hornul Mare, era numai bun pentru el. Eu doream ca de obicei sa fac cat mai mult la liber. Nici bine nu
incep prima lungime ca am si constatat o oarecare umezeala pe multe prize, fapt care ma face sa renunt la planul de rotpunkt si urc pompiereste. Putin mai greu a fost in hornul surplombant unde a trebuit sa scot rucsacul din spate pentru a putea ramona. Dupa ce ajung cu bine in prima regrupare, folosind si scarita pe alocuri, ma intreb cum se va descurca Andrei care nu mai folosise scarite in nici un traseu. Oricum s-a descurcat si a venit bine. Urmatoarea lungime incepe cu un diedru destul de dificil si este pasul cheie al traseului, dar noi l-am abordat bineinteles tot artificial. Dupa vreo 10m fisura incepe sa devina mai accesibila si din nou un fel de horn mai larg dupa care pe fata pana in regruparea cea mai comoda. Poti sta ca intr-un sezlong. Vine si Andrei putin mai greu si ramane surprins vazandu-ma ca parca dormeam in regrupare.

Andrei incercand relaxarea in "cuibul de vulturi"

Urmeaza lungimea cea mai frumoasa din Fisura Neagra, o bavareza usor spre stanga, refacuta recent cu spituri noi. Spre bucuria mea finala imi iese toata la liber si sus aproape ca il fortez si pe Andrei sa faca ultimul pas, de traversare, tot la liber. Sus, dupa aproape 4 ore, soarele deja e asfintit. Incepem coborarea prin spate si exact dupa rapelul la intrarea in Pestera Neagra se lasa intunericul. Jos ne imbarcam si pornim spre Sugau de unde ii recuperam pe Catalin si Ioana, care s-au simtit din nou bine impreuna. Pe drumul spre casa baietii am tot povestit, in timp ce Ioana a dormit bustean. In schimb "saracul" Catalin urma sa plece la ora 5, dimineata urmatoare, spre Fagaras cu Vali. Drum bun baieti si sa va intoarceti sanatosi.