Din ciclul: Iarna nu-i ca vara

Fiind abia intors dintr-o noua incursiune in Bicaz, unde impreuna cu Catalin (cu cine altcineva dealtfel...) ne-am testat din nou calitatile de catzaratori in conditii de iarna (destul de blanda), nu voi mai lasa ca de obicei sa se raceasca informatiile ci vi le prezint cat mai proaspete.
Desi planul de plecare fusese incropit inca de vineri, totusi "inaintarea cererii si aprobarea finala" s-au obtinut relativ tarziu de la autoritatile locale (n.n. Clau), dar suficient totusi cat sa-l mai pot anunta pe Catalin, sambata pe la ora 23:22 ca putem merge a doua zi in Chei. Bineinteles ca pt. el nu era nimic nou, avand in vedere ca ceva similar s-a mai petrecut prin aprilie 2005, daca nu ma inseala memoria, cand intr-o dumineca pe la ora 1:00 ii trimisesem un SMS cu textul: "Salut, mergem in chei? Plecarea la 4:30" si el, care inca nu dormea, imi raspunse: "OK". Tot OK a fost si acum.
Pe la 5:00 l-am luat din fata blocului iar pe la 8:00 poposim in Gatul Iadului pe o vreme relativ inchisa, cu plafon de nori coborat, -3 grade si zapada nu foarte multa. Traseul ales, avand in vedere ca vroiam amandoi sa ne intoarcem cat mai repede in Iasi, a fost Independentei, care are atat accesul foarte facil si retragerea deasemenea. Linia traseului fiind foarte sinuoasa ofera o bogata paleta de incercari: fisuri cu multi pasi de liber impusi, tavan, traversee expuse atat de liber cat si de artificial, hornuri etc. Vara acest traseu este deosebit de placut si frumos, iar eu l-am mai parcurs pana acum de inca 6 ori. Dar iarna... e cu totul alta poveste. Si cu adevarat e o mare diferenta. Inca de la primele minute petrecute pe langa masina, fie mancand cate ceva fie pregatind bagajul, degetele inghetau numai prin simpla expunere la frigul de afara. Ce sa mai zic de contactul cu stanca rece, cu zapada. Noi doi deja aveam la activ o incercare de acest gen din noiembrie 2005, cand pe o temperatura mult mai blanda dar cu destula zapada depusa pe pragurile de iarba, nu am reusit sa terminam traseul impreuna cu Ionut, si ne-am retras de dupa jumatatea ultimei lungimi de coarda din cauza apropierii noptii.
In fine la ora 9:10 suntem la baza traseului, echipati si gata de pornire. Plec cap pe prima lungime care din start imi arata cat de serioasa este treaba prin alunecarea espadrilei chiar din prima priza de picior. Avand in vedere ca prima asigurare este undeva la vreo 5-6m incep sa ma gandesc ca nu e de glumit si trebuie sa gasesc o solutie sa evit vreo cadere neprevazuta pana acolo. Dupa ridicarea cu mare grija pe niste prize mai sigure socotesc ca un friend ar fi foarte bine venit. Deasemenea la vreun metru si jumatate mai sus, merge si o nuca. Incep sa capat incredere si in sfarsit vine primul spit. Apoi totul revine oarecum la normal. Ajung curand sub tavan. Stanca pana aici a fost destul de uscata dar pe unele portiuni unde fusese umezita se formase o pelicula de gheata. Destul cat sa puna probleme. Ma angajez in trecerea tavanului si din fericire prizele de mana sunt bune la iesire dar, din nou, cand sunt uscate. Pe una din ele simt gheata si din cauza asta stau cam mult acolo, noroc ca stau intr-o pozitie de intepenire, cu spatele si picioarele ramonand in opozitie. Pana la urma imi iau inima in dinti si acrosez pragul cu calcaiul apoi ma trag putin si apuc mai sus prizele salvatoare si ies cu bine. Rasuflu cu adevarat usurat, caci nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca din nefericire imi luneca vreo mana sau piciorul. Mai sus trec fata de deasupra pragului cu ajutorul scaritei. Regrupez langa primul copac mai solid si deja stau in zapada iar espadrilele sunt ude. Urmatoarea lungime ii revine lui Catalin si porneste pe o fisura destul de serioasa cu un mic pas impus dar pe care il trece cu bine. Bineinteles Catalin isi uitase scaritele acasa si a trebuit sa le impartim pe ale mele, deci fiecare descurcandu-se cu cate una. Pana la portiunea orizontala a lungimii totul decurge bine iar de acolo sunt cateva miscari care impun atentie deosebita deoarece pragurile de picior "cazute" sunt cam nesigure in conditiile date. Regrupeaza pe un prag relativ larg cu iarba si zapada. De acolo incepe "distractia" avand in vedere ca urmeaza lungimea cea mai usoara si implicit cea mai putin asigurata. Traverseul spre dreapta necesita la un moment dat folosirea din nou a unor praguri de picior foarte... nesigure. Un cliff isi face si el datoria la un moment dat si ajung sub fisura frumoasa de aprox. 15m ce duce in regrupare. Din pacate e usurica vara si ca atare la fel, e destul de slab asigurata. Neincrederea in prizele de picior, multe din ele fiind de aderenta, si neincrederea in fortele proprii, eu nemaifiind aproape deloc antrenat, ma fac sa pierd destul de mult timp pe portiunea initiala a fisurii unde ma ajut la inaintare si asigurare de 2 frienduri. Ulterior ies cu bine in regrupare si apoi vine si Catalin care nu-si mai simtea degetele de inghetate ce erau. Norocul lui e ca urmatoarea lungime, fiind un traverseu aproape orizontal, se abordeaza in stil artificial folosind scarita si selb-ul. Mie mi s-a parut a fi lungimea cea mai "sigura" din tot traseul, desi vara este cea mai solicitanta si obositoare. Iesirea in regrupare din nou impune atentie deosebita caci pragurile pot fi umede si asigurarile indepartate. Ultima lungime imi revine din nou mie si la un moment dat chiar ma gandeam s-o impart in doua bucati din cauza ca e foarte intinsa iar comunicarea are de suferit si deasemenea probabil imi faceam probleme din cauza iesirii. A ramas ca voi vedea la fata locului si voi decide cum sa procedez. Incep destul de timid pe o fisura clara de aprox. 20m care se abordeaza in stilul bavareza (opozitie) dar din nou din cauza unor prize de picior umede imi fac scenarii negative in minte si pierd destul de mult timp. Pana la urma ajung la inceputul traversarii spre dreapta de unde o portiune de cativa metri se merge relativ sigur din piton in piton chiar daca uneori cu miscari mai intinse. Ajung la pragul larg cu un copac solid pe el, unde urma sa incropesc o regrupare. Ma uit la bucata ce urmeaza si imi zic sa fac totusi o incercare. Traversarea orizontala la drepta nu are nici o asiguare pe cca. 5-6m dar, desi este prezenta ceva zapada, trec cu atentie si ajung cu bine la primul piton. Urmeaza din nou cativa pasi impusi, unde ma ajut de un friend si ajung in sfarit la hornul final unde evident zapada trona prizele de la iesire. Folosesc din plin pioletul lui Catalin, o asigurare firava la o radacina cat degetul meu gros si ma ridic cu bine in saua larga si adapostita. Pentru mine chinul a luat sfarsit. Ma asigur, schimb espadrilele pline de zapada si il asigur si pe Catalin care vine din nou cu mainile bocna dupa ce a inghetat in regrupare filandu-ma pe mine. Dupa mai putin de 6 ore suntem amandoi la finalul traseului, bucurosi dar destul de chinuiti caci de ce sa nu recunoastem, iarna, catzararea nu mai este o placere ci mai mult un chin, atat fizic cat si psihic in primul rand. De ce o facem oare? Din pacate nu cred ca pot sa va dau un raspuns.Nu ne permitem sa zabovim prea mult la filosofat caci urmeaza coborarea si nu e deloc prietenoasa cu cantitatea de zapada asternuta. Urmam poteca clasica dar la un moment dat evitam sa ne angajam pe un valcel abrupt care si vara impune foarte multa atentie si tatonam o fentare prin stanga cu gandul sa ne angajam intr-un rapel chiar deasupra pesterii. Coboram o bucata de vreo 20m si ajungem pe un alt prag mai larg, presupunem noi, deasupra gurii pesterii. Montam un nou rapel la un copac mai solid si trebuie sa curatam inainte putin zona de crengile unui brad cazut dea curmezisul. Pornesc primul in rapel si dupa cativa metri de coborare observ ca suntem mult in laterala pesterii si ajung in final la capatul valcelului pamantos ce coboara de la baza acesteia. Epopeea s-a sfarsit, vine si Catalin iar la ora 16 fix suntem la masina gata de drum. Planul nostru s-a realizat. Suntem obositi dar totusi multumiti. Oricum drumul spre casa ne mai pune ceva probleme intre Roman si Piatra Neamt unde se mergea foarte greu din cauza unui strat mai mult imaginar de polei. Oricum Catalin isi vede visul de a ajunge la timp la concertul cu Andries iar eu sanatos la familia mea acasa. Totusi prin Chei am observat ca e pustiu ca de obicei, doar Kobe isi mai cauta si el de lucru cu Ciprian, la dry-tooling prin Bicajel.
Traseul are 5 lungimi (22, 35, 30, 25 si 50m), este cotat 5A (eu as zice mai degraba 5B) si TD/TD+ cu pasi liber impusi de maxim 6 si A1 de artificial.
Concluzii, doar una: Iarna totusi nu-i ca vara. Aveti mare grija!

Weekend de vis la munte

Dorindu-ne de multa vreme o iesire, am plecat sambata 29.11.08 pe la ora 5:30 impreuna doar cu Catalin spre Cheile Bicazului sa prindem si noi o tura de iarna in Bicaz. Eu eram dupa un drum dus-intors la Botosani si o noapte cam nedormita. Vremea se anunta destul de rece iar in Chei zapada era inca din saptamana anterioara. Pe drum am pierdut ceva timp pentru a reusi sa schimb undeva cauciucurile de iarna la masina. In chei am ajuns dupa ora 11 deci planul nostru de a incerca un traseu mai lung nu putea fi aplicat si ne indreptam spre Creasta Estica din Piatra Altarului sau Turnul Bardosului. Conditiile au fost de iarna, cu zapada destula, in special in portiunea primelor lungimi si in ultima lungime iar temperaturile au fost negative cam -4 grade. Ne echipam si pornim voiosi, cu chef "de lupta". Pe la ora 12:40 suntem in creasta la baza primei lungimi. Trebuie sa ne miscam repede caci ziua e scurta. Bineinteles ca ma arunc eu primul in lupta si... fiind stanca putin umeda pe alocuri iar eu incaltat cu bocancii de iarna sunt nevoit sa fac indelungi manevre cu scarita agatata intr-un cliff pana reusesc sa trec primul pas, dealtfel nu foarte greu in conditii de vara. Problema era ca la o cadere dadeam peste un prag de sub mine si apoi cu siguranta ajungeam inapoi in punctul de plecare, caci singurul piton asigurat era pozitionat destul de jos. In fine urmeaza pasi mai usori la inaintare iar odata cu atingerea crestei dau si de zapada. Regrupez la intinderea corzii intr-o mica sea. Continua Catalin urmatoarea lungime care are si ea ceva pasi mai expusi in conditiile de iarna existente dar ii rezolva cu bine si regrupeaza din nou in creasta la niste frienduri si nuci, desi cand ajung si eu langa el ii indic la 2 metri mai incolo regruparea cu 2 pitoane. Vine iar randul meu si fac ultima lungime de creasta pr.zisa trecand prin punctul de unde vine si varianta de pe fatza din stanga si apoi ajunge langa primul umar al Pietrei Altarului. De aici incepe o lungime scurta (cca.20-25m) verticala cu pitoane multe. Verific cu Catalin daca imi ajunge coarda, numar buclele expres ramase si continui si pe aceasta lungime care impune cu brio folosirea scaritelor. Ies cu bine pe zapada de pe pragul larg de sus si trag puternic de coarda ca sa ajung pana in regrupare, coarda fiind intinsa la maxim. Pana acum nu ne-am auzit din regrupari dar am mers din instinct. Lui Catalin ii vine randul (cum de fapt am si planificat de la pornire) in lungimea cea mai tehnica, el fiind dotat si cu espadrile iar eu nu, si urca dezinvolt spre "biscuite" pe care-l trece usor si apoi pe pragurile expuse si pline de zapada (cu ceva riscuri) pana in regrupare. Cand vine si randul meu ma chinui cu bocancii dar reusesc folosind din nou scaritele si chiar abia reusesc sa recuperez una din cauza corzii care ma tragea puternic si chiar ma gatuia cand ma aplecam dupa scarita. In fine ajung in regrupare si pe urmatoarea lungime nu plec inainte de a lua pioletul de la Catalin si pe care-l folosesc din plin. Iesirea din hornul final pune ceva probleme fiind umed dar totusi ma ajut de piolet si ies cu bine pe pragurile finale unde zapada e din nou abundenta dar reusesc sa ajung in sfarsit pe varf. Vine si Catalin inca pe lumina si ceasul e 16:30 deci in total am facut mai putin de 4 ore. Incepe coborarea din 3 rapeluri prelungite pana in poteca deoarece brana de la coborare nu ofera siguranta in conditiile date. Suntem la masina exact cand intunericul a pus stapanire pe tot.
Plecam multumiti spre Lacu Rosu unde planuim sa innoptam pe prispa cabanei Bradutz de langa complexul Raza Soarelui. Desi avem si un cort in dotare consideram ca e mai comod asa. Ne pregatim mancarea si mancam pe langa masina. O sticlutza de afinata facuta de Clau ne incalzeste spiritele si pofta de mancare. Dupa ce terminam mergem pe jos intr-o plimbare pana la restaurantul Floare de Colt unde mai mancam si cate o ciorba de fasole cu afumatura si ardei iute. Mama ce bine a prins. Urmeaza o noapte lunga in "aer liber" asa ca ne hidratam cat putem de bine si cu o bere dar pe care nu reusim s-o terminam nici macar in doi. Ne retragem in saci pe la ora 21 iar afara nu sunt decat -4 grade. Zapada incepe sa inghetze la suprafata. Stabilim pentru a doua zi ca sa facem traseul Armata din Gatul Iadului dar doar daca ne simtim bine la trezire. Eu cred ca am adormit foarte repede caci eram destul de obosit dupa noaptea anterioara nedormita. Spre dimineata pe la ora 4 incep sa ma foiesc, semn ca sunt satul de somn dar cum trezirea fusese stabilita la ora 6 mai atzipesc cate putin. La ora 6 ne ridicam din saci si ne dezmortzim. Strangem totul si hotaram sa mergem in Ceahlau deoarece ziua fiind foarte scurta nu vrem sa riscam sa ne prinda noaptea in perete, mai ales in conditii de iarna. Ajunsi in Gatul Iadului ne multumim in gand pentru alegerea facuta caci batea un vant taios care ne ingheta si inima. Dupa rasaritul soarelui suntem deja la poalele Olimpului Moldovei, linga cabana Izvorul Muntelui. Ne pregatim echipamentul si mancam din nou cu niste caini pofticiosi aciuati pe langa noi. Pornim la drum pe traseul prin Poiana Maicilor, spre Cabana Dochia. Inca din padure zapada isi face simtita prezenta dar nu in cantitate mare. In poiana ne relaxam si facem cateva poze. Vremea este superba si soarele straluceste fara nici un nor. De acolo traseul este mai spectaculos, cu vedere catre abrupturile Ocolasului Mic si cu marea de nori intinsa peste lacul Bicaz. Inainte de intrarea in platoul Ocolasului Mic trecem pe langa Claile lui Miron foarte impozante si cu potential de catzarare. In platou ne intalnim cu un grup mare de Turistori si apoi continuam spre Dochia. Dupa cca. 3 ore de la plecare poposim in sala de mese a cabanei unde ne intalnim cu Costel si Irina. Comandam cate un ceai si cate o ciorba de legume. Ulterior vine si Forest cu prietena lui si mai stam putin de vorba. In final ne ridicam si plecam spre Vf.Toaca (1900m) unde speram sa prindem un tur fain de orizont. Pe platou ne bate putin vantul dar rezistam cu bine. Pana pe varf mai intalnim lume, semn ca Ceahlaul e vizitat in weekendul acesta. De pe varful Toaca, unde ajungem fara prea mare efort, reusesc sa observ cu foarte mare atentie, folosind si binoclul lui Catalin, creasta zimtata a muntilor Fagaras. Dupa cateva minute de admirat zarile si peisajul superb ne intoarcem caci mai avem de coborat pana la masina. Aleg sa coboram pe traseul Lutul Rosu caci pe Jgheabul cu Hotare am coborat in tura din martie. Pe drum admiram Detunatele, Camera Patrata iar Catalin nu reuseste sa gaseasca intrarea in Avenul din Detunate. Ulterior gasesc un telefon mobil sunand in zapada iar Catalin se capatuieste cu o mica intindere sau ruptura musculara. Din cauza asta coboram mai greoi dar ajungem exact odata cu intunericul la masina. Predam telefonul la Administratia Parcului si dupa ce ne dezechipam si mancam putin plecam linistiti si fericiti (partial cel putin) spre casa. A fost un weekend de vis caci a avut de toate: si catzarare (in conditii destul de dificile) si bivuac in aer liber si plimbare pe munte intr-un cadru atat de feeric si placut cum e Ceahlaul. Sunt foarte multumit caci in ultimii ani nu prea am avut ocazia sa mai merg la munte in plimbare, din cauza aviditatii de catzarare. Dar nu vreau sa uit o vorba si v-o reamintesc si voua: "Sa nu tradatzi muntele pentru o stanca!"