Din ciclul: Iarna nu-i ca vara

Fiind abia intors dintr-o noua incursiune in Bicaz, unde impreuna cu Catalin (cu cine altcineva dealtfel...) ne-am testat din nou calitatile de catzaratori in conditii de iarna (destul de blanda), nu voi mai lasa ca de obicei sa se raceasca informatiile ci vi le prezint cat mai proaspete.
Desi planul de plecare fusese incropit inca de vineri, totusi "inaintarea cererii si aprobarea finala" s-au obtinut relativ tarziu de la autoritatile locale (n.n. Clau), dar suficient totusi cat sa-l mai pot anunta pe Catalin, sambata pe la ora 23:22 ca putem merge a doua zi in Chei. Bineinteles ca pt. el nu era nimic nou, avand in vedere ca ceva similar s-a mai petrecut prin aprilie 2005, daca nu ma inseala memoria, cand intr-o dumineca pe la ora 1:00 ii trimisesem un SMS cu textul: "Salut, mergem in chei? Plecarea la 4:30" si el, care inca nu dormea, imi raspunse: "OK". Tot OK a fost si acum.
Pe la 5:00 l-am luat din fata blocului iar pe la 8:00 poposim in Gatul Iadului pe o vreme relativ inchisa, cu plafon de nori coborat, -3 grade si zapada nu foarte multa. Traseul ales, avand in vedere ca vroiam amandoi sa ne intoarcem cat mai repede in Iasi, a fost Independentei, care are atat accesul foarte facil si retragerea deasemenea. Linia traseului fiind foarte sinuoasa ofera o bogata paleta de incercari: fisuri cu multi pasi de liber impusi, tavan, traversee expuse atat de liber cat si de artificial, hornuri etc. Vara acest traseu este deosebit de placut si frumos, iar eu l-am mai parcurs pana acum de inca 6 ori. Dar iarna... e cu totul alta poveste. Si cu adevarat e o mare diferenta. Inca de la primele minute petrecute pe langa masina, fie mancand cate ceva fie pregatind bagajul, degetele inghetau numai prin simpla expunere la frigul de afara. Ce sa mai zic de contactul cu stanca rece, cu zapada. Noi doi deja aveam la activ o incercare de acest gen din noiembrie 2005, cand pe o temperatura mult mai blanda dar cu destula zapada depusa pe pragurile de iarba, nu am reusit sa terminam traseul impreuna cu Ionut, si ne-am retras de dupa jumatatea ultimei lungimi de coarda din cauza apropierii noptii.
In fine la ora 9:10 suntem la baza traseului, echipati si gata de pornire. Plec cap pe prima lungime care din start imi arata cat de serioasa este treaba prin alunecarea espadrilei chiar din prima priza de picior. Avand in vedere ca prima asigurare este undeva la vreo 5-6m incep sa ma gandesc ca nu e de glumit si trebuie sa gasesc o solutie sa evit vreo cadere neprevazuta pana acolo. Dupa ridicarea cu mare grija pe niste prize mai sigure socotesc ca un friend ar fi foarte bine venit. Deasemenea la vreun metru si jumatate mai sus, merge si o nuca. Incep sa capat incredere si in sfarsit vine primul spit. Apoi totul revine oarecum la normal. Ajung curand sub tavan. Stanca pana aici a fost destul de uscata dar pe unele portiuni unde fusese umezita se formase o pelicula de gheata. Destul cat sa puna probleme. Ma angajez in trecerea tavanului si din fericire prizele de mana sunt bune la iesire dar, din nou, cand sunt uscate. Pe una din ele simt gheata si din cauza asta stau cam mult acolo, noroc ca stau intr-o pozitie de intepenire, cu spatele si picioarele ramonand in opozitie. Pana la urma imi iau inima in dinti si acrosez pragul cu calcaiul apoi ma trag putin si apuc mai sus prizele salvatoare si ies cu bine. Rasuflu cu adevarat usurat, caci nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca din nefericire imi luneca vreo mana sau piciorul. Mai sus trec fata de deasupra pragului cu ajutorul scaritei. Regrupez langa primul copac mai solid si deja stau in zapada iar espadrilele sunt ude. Urmatoarea lungime ii revine lui Catalin si porneste pe o fisura destul de serioasa cu un mic pas impus dar pe care il trece cu bine. Bineinteles Catalin isi uitase scaritele acasa si a trebuit sa le impartim pe ale mele, deci fiecare descurcandu-se cu cate una. Pana la portiunea orizontala a lungimii totul decurge bine iar de acolo sunt cateva miscari care impun atentie deosebita deoarece pragurile de picior "cazute" sunt cam nesigure in conditiile date. Regrupeaza pe un prag relativ larg cu iarba si zapada. De acolo incepe "distractia" avand in vedere ca urmeaza lungimea cea mai usoara si implicit cea mai putin asigurata. Traverseul spre dreapta necesita la un moment dat folosirea din nou a unor praguri de picior foarte... nesigure. Un cliff isi face si el datoria la un moment dat si ajung sub fisura frumoasa de aprox. 15m ce duce in regrupare. Din pacate e usurica vara si ca atare la fel, e destul de slab asigurata. Neincrederea in prizele de picior, multe din ele fiind de aderenta, si neincrederea in fortele proprii, eu nemaifiind aproape deloc antrenat, ma fac sa pierd destul de mult timp pe portiunea initiala a fisurii unde ma ajut la inaintare si asigurare de 2 frienduri. Ulterior ies cu bine in regrupare si apoi vine si Catalin care nu-si mai simtea degetele de inghetate ce erau. Norocul lui e ca urmatoarea lungime, fiind un traverseu aproape orizontal, se abordeaza in stil artificial folosind scarita si selb-ul. Mie mi s-a parut a fi lungimea cea mai "sigura" din tot traseul, desi vara este cea mai solicitanta si obositoare. Iesirea in regrupare din nou impune atentie deosebita caci pragurile pot fi umede si asigurarile indepartate. Ultima lungime imi revine din nou mie si la un moment dat chiar ma gandeam s-o impart in doua bucati din cauza ca e foarte intinsa iar comunicarea are de suferit si deasemenea probabil imi faceam probleme din cauza iesirii. A ramas ca voi vedea la fata locului si voi decide cum sa procedez. Incep destul de timid pe o fisura clara de aprox. 20m care se abordeaza in stilul bavareza (opozitie) dar din nou din cauza unor prize de picior umede imi fac scenarii negative in minte si pierd destul de mult timp. Pana la urma ajung la inceputul traversarii spre dreapta de unde o portiune de cativa metri se merge relativ sigur din piton in piton chiar daca uneori cu miscari mai intinse. Ajung la pragul larg cu un copac solid pe el, unde urma sa incropesc o regrupare. Ma uit la bucata ce urmeaza si imi zic sa fac totusi o incercare. Traversarea orizontala la drepta nu are nici o asiguare pe cca. 5-6m dar, desi este prezenta ceva zapada, trec cu atentie si ajung cu bine la primul piton. Urmeaza din nou cativa pasi impusi, unde ma ajut de un friend si ajung in sfarit la hornul final unde evident zapada trona prizele de la iesire. Folosesc din plin pioletul lui Catalin, o asigurare firava la o radacina cat degetul meu gros si ma ridic cu bine in saua larga si adapostita. Pentru mine chinul a luat sfarsit. Ma asigur, schimb espadrilele pline de zapada si il asigur si pe Catalin care vine din nou cu mainile bocna dupa ce a inghetat in regrupare filandu-ma pe mine. Dupa mai putin de 6 ore suntem amandoi la finalul traseului, bucurosi dar destul de chinuiti caci de ce sa nu recunoastem, iarna, catzararea nu mai este o placere ci mai mult un chin, atat fizic cat si psihic in primul rand. De ce o facem oare? Din pacate nu cred ca pot sa va dau un raspuns.Nu ne permitem sa zabovim prea mult la filosofat caci urmeaza coborarea si nu e deloc prietenoasa cu cantitatea de zapada asternuta. Urmam poteca clasica dar la un moment dat evitam sa ne angajam pe un valcel abrupt care si vara impune foarte multa atentie si tatonam o fentare prin stanga cu gandul sa ne angajam intr-un rapel chiar deasupra pesterii. Coboram o bucata de vreo 20m si ajungem pe un alt prag mai larg, presupunem noi, deasupra gurii pesterii. Montam un nou rapel la un copac mai solid si trebuie sa curatam inainte putin zona de crengile unui brad cazut dea curmezisul. Pornesc primul in rapel si dupa cativa metri de coborare observ ca suntem mult in laterala pesterii si ajung in final la capatul valcelului pamantos ce coboara de la baza acesteia. Epopeea s-a sfarsit, vine si Catalin iar la ora 16 fix suntem la masina gata de drum. Planul nostru s-a realizat. Suntem obositi dar totusi multumiti. Oricum drumul spre casa ne mai pune ceva probleme intre Roman si Piatra Neamt unde se mergea foarte greu din cauza unui strat mai mult imaginar de polei. Oricum Catalin isi vede visul de a ajunge la timp la concertul cu Andries iar eu sanatos la familia mea acasa. Totusi prin Chei am observat ca e pustiu ca de obicei, doar Kobe isi mai cauta si el de lucru cu Ciprian, la dry-tooling prin Bicajel.
Traseul are 5 lungimi (22, 35, 30, 25 si 50m), este cotat 5A (eu as zice mai degraba 5B) si TD/TD+ cu pasi liber impusi de maxim 6 si A1 de artificial.
Concluzii, doar una: Iarna totusi nu-i ca vara. Aveti mare grija!