O veste foarte trista ne anunta ca alpinistul Tomaz Humar a murit incercand sa urce solo, in premiera, fata sudica a vf. Langtang Lirung (7227m) din Himalaya.
Detalii despre cele intamplate puteti citi aici sau aici.
Cand ma gandesc ca era de varsta mea...
Tuesday, November 17, 2009
Monday, October 26, 2009
2 zile de vis in Piatra Craiului - Lespezile Lirei, Braul de Mijloc, Anghelide
Revenit acasa dupa un weekend minunat petrecut in Piatra Craiului, sunt inca sub influenta starii de beatitudine oferita de tot ce s-a petrecut in aceste 2 zile.
Parca nu reusesc sa-mi dau seama exact ce a fost mai placut?
- ca am fost din nou in Piatra Craiului la refugiul Sperantelor, unde in urma cu 2 ani am avut o parte din noi (eu, Catalin si Ioana) o aventura de pomina
- ca am reusit sa fac impreuna cu Catalin traseul nostru mult dorit - Lespezile Lirei - unul dintre cele mai frumoase trasee de liber dintre cele pe care le-am parcurs pana acum
- ca am petrecut 2 zile impreuna cu prieteni simtindu-ne ca intr-o familie (2 baieti si 4 fete, sau "1 fata si 5 baieti" dupa altii...)
Oricum ar fi lucrurile s-au petrecut cam in felul urmator.
Dupa proaspata lor nunta, Catalin si Ioana s-au decis sa-si petreaca luna de miere la munte (cum altfel) si bineinteles ca nu puteau rata si muntele poate cel mai drag pentru foarte multi, Piatra Craiului. Desi s-ar fi cuvenit sa se bucure singuri de perioada asta ne-au invitat si pe noi sa venim in weekend la Plaiul Foii si sa urcam impreuna la Refugiul Sperantelor din Cioranga. S-au mai inscris la tura Andrei, Cristina, Irina si Ana dar Andrei a renuntat ulterior.
Pornim vineri noapte pe la 12 si ajungem la Plaiul Foii pe la 8 dimineata. Acolo ne intalnim cu Catalin si Ioana si dupa ce facem bagajele si mancam pornim pe poteca spre Izvorul Orlovschi.
Pe drum povestim, radem si totul decurge mai usor chiar daca poteca devine abrupta si putin expusa la un moment dat. Pe la 12 suntem cu bine la refugiu. Eu si Catalin ne facem rapid rucsacii cu echipament si ciugulim niste dulciuri apoi pornim spre Canionul Cioranga de unde incepe traseul Lespezile Lirei (5B, 5-6lc) un traseu renumit si pe care ni-l dorim de foarta multa vreme.
Pornim cap schimbat, Catalin primul, incepand cu un horn de vreo 10m ce se trece la liber apoi pe niste praguri ocolind niste tufe de jnepeni toata lungimea avand putin peste 50m si doar un singur piton. Regruparea se face chiar la baza unei mari fisuri/diedru de vreo 30m care reprezinta lungimea a 2-a si se urca foarte frumos la liber.
Deoarece pitoanele erau rare am pus la cativa metri un friend pentru asigurare ulterior m-am descurcat cu ce am gasit, dealtfel singura asigurare suplimentara folosita in tot traseul. In mod normal, daca traseul este perfect uscat nu cred ca este necesara nici o asigurare suplimentara dar in cazul nostru fisura era destul de umeda si nu aveam siguranta prea mare in catarare. Lungimea a 3-a incepe cu un traverseu oblic dreapta de vreo 10m cu pitoane din care doua undeva mai sus pentru o eventuala dirijare Dulfer dar pe care Catalin nu le-a folosit. Apoi urca pe niste praguri si fisuri si in final se regrupeaza pe un tanc. Fiind secund m-am concentrat pe trecerea la liber a pasajelor si mi-a iesit chiar si pasul intins de traversare.
Urmatoarea lungime am parcurs-o fara probleme fiind usoara cu urcarea pe o fata cu prize suficiente apoi niste praguri pana la o brana innierbata ce duce in stanga la baza ramurii stangi a Lirei. Regruparea este la aproape 50m.
Ultima lungime cu Lira ii revine lui Catalin pe care il filez, urmaresc si fotografiez intens. Dupa cativa metri ajunge la un mic diedru/fisura fara pitoane pe care o ocoleste pe niste praguri din dreapta. Din nou fisura si cateva surplombe dar cu prize bune si cu pozitii bune de odihna. In final ajunge la o ultima surplomba unde pitoanele parasesc linia fisurii si trece artificial in sus regrupand in creasta la jnepeni.
Vin si eu cu planul sa urc la liber si aceasta lungime. Imi iese cu bine pana la surplomba finala unde cu efort aproape de limita reusesc sa gasesc prizele necesare la maini si apoi sa ma echilibrez pe picioare si... URA trec pasul. Am facut tot traseul rotpunkt si sunt fericit. Catalin m-a felicita. Ne-a luat in total 3 ore. Oricum am luat o decizie foarte buna cand mi-am luat espadrilele noi LaSportiva Mythos, caci m-am simtit excelent cu ele si nu mi-a alunecat piciorul nici macar o data. Din creasta mai urmeaza o portiune initial cu stanca dar pasaje usoare si in final cu multi jnepeni prin care practic inotam pana ajunngem in Braul de Sus foarte aproape de Acul de la Amvon.
Acolo ne permitem cateva minute de plaja, vremea fiind foarte frumoasa, cald si cer senin.
Admiram peisajele superbe din jur si apoi pornim la vale pe Valcelul cu Smardar si ulterior traversam in Valcelul cu Fereastra unde descataram la liber toate cele 5 saritori, pe care in conditii de vreme rea trebuie sa le cobori in rapel.
Ajungem dupa circa 1 ora in Braul Cioranga foarte aproape de refugiu, unde ne asteapta fetele care s-au relaxat si au dormit la soare. Am povestit, am mancat si spre seara am adunat lemne din care am facut un foculet dragutz si care ne-a incalzit atmosfera. Parca lipsea un Lush cu chitara si muzicuta lui. Noaptea ne-am retras in refugiu unde am planuit cum anume sa dormim astfel incat sa incapem cu totii si sa ne fie bine. Dupa ce aranjam saltelele si sacii ne bagam la culcare dar mai sporovaim putin si adormim unul cate unul. La o bucata de noapte auzim batai in usa refugiului si mai vin 2 baieti din Brasov. Le facem loc si lor dar unul din ei alege sa doarma pe jos si cred ca s-a simtit cel mai bine caci noi ceilalti 7 care ne-am inghesuit pe priciul de tabla nu prea am dormit comod. A doua zi dimineata ne trezeste o alarma vesela de la telefonul Irinei si iesim afara pe o vreme la fel de frumoasa ca in ziua anterioara. Mancam si ne pregatim bagajele caci hotaram sa parcurgem Braul de Mijloc si sa coboram pe traseul Anghelide la cabana Plaiul Foii. Baietii din Brasov se duc sa faca tot Lespezile Lirei si le mai dam cateva detalii. Pornim apoi usurel si noi caci rucsacii sunt destul de grei iar la Scara de Fier le coboram fetelor rucsacii cu o coarda. Din Padina lui Calinet urmam spre dreapta poteca destul de clara marcata cu momai si un marcaj mai nou cu cruce verde.
Eu am mai parcurs acest traseu cu multi ani in urma cu Andrei Anghelescu si Octavian Tanase dar in sens invers. Oricum imi placuse atat de mult traseul incat am retinut foarte multe detalii dar totusi am avut si unele surprize. Am trecut prin diverse puncte de belvedere si am admirat cu totii locurile pline de farmec.
Vremea a fost minunata, nici prea frig nici prea cald. Dupa ce depasim trecatoarea Termopile facem un scurt popas de odihna si mancare in zona amfiteatrului Coltilor Gemeni. Observam pe harta ca am parcurs cam jumatate din portiunea de brau pana la Anghelide. Dupa urcusuri si coborari succesive ajungem si sub panta finala a traseului nostru care ne conduce pe un grohotis destul de instabil la Grota La Ulcior. Acolo ne potolim putin setea cu cateva sorbituri de apa rece adunata prin picurare. Sus in sea facem un nou popas si cateva poze de grup dupa care vizitam locul La Elis. In sfarsit incepem coborarea spre traseul Anghelide care incepe cu renumitul Canion.
Imi fac probleme ca nu vom putea trece cu rucsacii voluminosi dar la fata locului lucrurile nu sunt chiar asa de complicate. Coboram cu atentie saritorile din canion si in final iesim sub "falnica mandrete" a intregului traseu. Ii asteptam si pe Catalin si Ioana care coboara mai greu deoarece Ioana are probleme cu genunchii. Dupa cateva traversari mai expuse incepe o coborare mai abrupta pe sub pereti pana la renumita Poarta. Dupa ce depasim si acest ultim punct intram in curand in padure si urmam poteca in coborare. Constatam cu stupoare ca cineva a facut foarte multe sageti mari cu vopsea rosie pe marginea potecii, lucru dealtfel inoportun avand in vedere ca poteca este foarte clara. Ajungem la drum exact odata cu lasarea intunericului cand si luna in patrar isi arunca bland razele peste padure. La Plaiul Foii rasuflam usurati. Nu a fost un drum usor si toti resimtim oboseala dar suntem fericiti pentru tura frumoasa facuta. ne schimbam si aranjam rucsacii apoi mancam cate o ciorba de fasole cu afumatura si ceapa rosie, yami-yam. Cristina se multumeste doar cu un pahar de vin. Intr-un final dupa ce Catalin pleaca cu o masina spre Brasov si o luam pe Ioana cu noi, pornim in lungul drum spre Iasi. Desi am calatorit atat la dus cat si la intors doar cu fete pot sa spun cu mana pe inima ca a fost o calatorie foarte placuta, la fel de placuta ca atunci cand am mers doar cu baieti.
Si astfel s-a incheiat un vis de 2 zile din care mi-e greu sa revin la realitate.
Cristina povesteste acelasi lucru dar dintr-o alta perspectiva aici.
Deasemenea Catalin ne incanta si el ca de obicei cu albumul fotografic adnotat si comentat.
Parca nu reusesc sa-mi dau seama exact ce a fost mai placut?
- ca am fost din nou in Piatra Craiului la refugiul Sperantelor, unde in urma cu 2 ani am avut o parte din noi (eu, Catalin si Ioana) o aventura de pomina
- ca am reusit sa fac impreuna cu Catalin traseul nostru mult dorit - Lespezile Lirei - unul dintre cele mai frumoase trasee de liber dintre cele pe care le-am parcurs pana acum
- ca am petrecut 2 zile impreuna cu prieteni simtindu-ne ca intr-o familie (2 baieti si 4 fete, sau "1 fata si 5 baieti" dupa altii...)
Oricum ar fi lucrurile s-au petrecut cam in felul urmator.
Dupa proaspata lor nunta, Catalin si Ioana s-au decis sa-si petreaca luna de miere la munte (cum altfel) si bineinteles ca nu puteau rata si muntele poate cel mai drag pentru foarte multi, Piatra Craiului. Desi s-ar fi cuvenit sa se bucure singuri de perioada asta ne-au invitat si pe noi sa venim in weekend la Plaiul Foii si sa urcam impreuna la Refugiul Sperantelor din Cioranga. S-au mai inscris la tura Andrei, Cristina, Irina si Ana dar Andrei a renuntat ulterior.
Pornim vineri noapte pe la 12 si ajungem la Plaiul Foii pe la 8 dimineata. Acolo ne intalnim cu Catalin si Ioana si dupa ce facem bagajele si mancam pornim pe poteca spre Izvorul Orlovschi.
Pe drum povestim, radem si totul decurge mai usor chiar daca poteca devine abrupta si putin expusa la un moment dat. Pe la 12 suntem cu bine la refugiu. Eu si Catalin ne facem rapid rucsacii cu echipament si ciugulim niste dulciuri apoi pornim spre Canionul Cioranga de unde incepe traseul Lespezile Lirei (5B, 5-6lc) un traseu renumit si pe care ni-l dorim de foarta multa vreme.
Pornim cap schimbat, Catalin primul, incepand cu un horn de vreo 10m ce se trece la liber apoi pe niste praguri ocolind niste tufe de jnepeni toata lungimea avand putin peste 50m si doar un singur piton. Regruparea se face chiar la baza unei mari fisuri/diedru de vreo 30m care reprezinta lungimea a 2-a si se urca foarte frumos la liber.
Deoarece pitoanele erau rare am pus la cativa metri un friend pentru asigurare ulterior m-am descurcat cu ce am gasit, dealtfel singura asigurare suplimentara folosita in tot traseul. In mod normal, daca traseul este perfect uscat nu cred ca este necesara nici o asigurare suplimentara dar in cazul nostru fisura era destul de umeda si nu aveam siguranta prea mare in catarare. Lungimea a 3-a incepe cu un traverseu oblic dreapta de vreo 10m cu pitoane din care doua undeva mai sus pentru o eventuala dirijare Dulfer dar pe care Catalin nu le-a folosit. Apoi urca pe niste praguri si fisuri si in final se regrupeaza pe un tanc. Fiind secund m-am concentrat pe trecerea la liber a pasajelor si mi-a iesit chiar si pasul intins de traversare.
Urmatoarea lungime am parcurs-o fara probleme fiind usoara cu urcarea pe o fata cu prize suficiente apoi niste praguri pana la o brana innierbata ce duce in stanga la baza ramurii stangi a Lirei. Regruparea este la aproape 50m.
Ultima lungime cu Lira ii revine lui Catalin pe care il filez, urmaresc si fotografiez intens. Dupa cativa metri ajunge la un mic diedru/fisura fara pitoane pe care o ocoleste pe niste praguri din dreapta. Din nou fisura si cateva surplombe dar cu prize bune si cu pozitii bune de odihna. In final ajunge la o ultima surplomba unde pitoanele parasesc linia fisurii si trece artificial in sus regrupand in creasta la jnepeni.
Vin si eu cu planul sa urc la liber si aceasta lungime. Imi iese cu bine pana la surplomba finala unde cu efort aproape de limita reusesc sa gasesc prizele necesare la maini si apoi sa ma echilibrez pe picioare si... URA trec pasul. Am facut tot traseul rotpunkt si sunt fericit. Catalin m-a felicita. Ne-a luat in total 3 ore. Oricum am luat o decizie foarte buna cand mi-am luat espadrilele noi LaSportiva Mythos, caci m-am simtit excelent cu ele si nu mi-a alunecat piciorul nici macar o data. Din creasta mai urmeaza o portiune initial cu stanca dar pasaje usoare si in final cu multi jnepeni prin care practic inotam pana ajunngem in Braul de Sus foarte aproape de Acul de la Amvon.
Acolo ne permitem cateva minute de plaja, vremea fiind foarte frumoasa, cald si cer senin.
Admiram peisajele superbe din jur si apoi pornim la vale pe Valcelul cu Smardar si ulterior traversam in Valcelul cu Fereastra unde descataram la liber toate cele 5 saritori, pe care in conditii de vreme rea trebuie sa le cobori in rapel.
Ajungem dupa circa 1 ora in Braul Cioranga foarte aproape de refugiu, unde ne asteapta fetele care s-au relaxat si au dormit la soare. Am povestit, am mancat si spre seara am adunat lemne din care am facut un foculet dragutz si care ne-a incalzit atmosfera. Parca lipsea un Lush cu chitara si muzicuta lui. Noaptea ne-am retras in refugiu unde am planuit cum anume sa dormim astfel incat sa incapem cu totii si sa ne fie bine. Dupa ce aranjam saltelele si sacii ne bagam la culcare dar mai sporovaim putin si adormim unul cate unul. La o bucata de noapte auzim batai in usa refugiului si mai vin 2 baieti din Brasov. Le facem loc si lor dar unul din ei alege sa doarma pe jos si cred ca s-a simtit cel mai bine caci noi ceilalti 7 care ne-am inghesuit pe priciul de tabla nu prea am dormit comod. A doua zi dimineata ne trezeste o alarma vesela de la telefonul Irinei si iesim afara pe o vreme la fel de frumoasa ca in ziua anterioara. Mancam si ne pregatim bagajele caci hotaram sa parcurgem Braul de Mijloc si sa coboram pe traseul Anghelide la cabana Plaiul Foii. Baietii din Brasov se duc sa faca tot Lespezile Lirei si le mai dam cateva detalii. Pornim apoi usurel si noi caci rucsacii sunt destul de grei iar la Scara de Fier le coboram fetelor rucsacii cu o coarda. Din Padina lui Calinet urmam spre dreapta poteca destul de clara marcata cu momai si un marcaj mai nou cu cruce verde.
Eu am mai parcurs acest traseu cu multi ani in urma cu Andrei Anghelescu si Octavian Tanase dar in sens invers. Oricum imi placuse atat de mult traseul incat am retinut foarte multe detalii dar totusi am avut si unele surprize. Am trecut prin diverse puncte de belvedere si am admirat cu totii locurile pline de farmec.
Vremea a fost minunata, nici prea frig nici prea cald. Dupa ce depasim trecatoarea Termopile facem un scurt popas de odihna si mancare in zona amfiteatrului Coltilor Gemeni. Observam pe harta ca am parcurs cam jumatate din portiunea de brau pana la Anghelide. Dupa urcusuri si coborari succesive ajungem si sub panta finala a traseului nostru care ne conduce pe un grohotis destul de instabil la Grota La Ulcior. Acolo ne potolim putin setea cu cateva sorbituri de apa rece adunata prin picurare. Sus in sea facem un nou popas si cateva poze de grup dupa care vizitam locul La Elis. In sfarsit incepem coborarea spre traseul Anghelide care incepe cu renumitul Canion.
Imi fac probleme ca nu vom putea trece cu rucsacii voluminosi dar la fata locului lucrurile nu sunt chiar asa de complicate. Coboram cu atentie saritorile din canion si in final iesim sub "falnica mandrete" a intregului traseu. Ii asteptam si pe Catalin si Ioana care coboara mai greu deoarece Ioana are probleme cu genunchii. Dupa cateva traversari mai expuse incepe o coborare mai abrupta pe sub pereti pana la renumita Poarta. Dupa ce depasim si acest ultim punct intram in curand in padure si urmam poteca in coborare. Constatam cu stupoare ca cineva a facut foarte multe sageti mari cu vopsea rosie pe marginea potecii, lucru dealtfel inoportun avand in vedere ca poteca este foarte clara. Ajungem la drum exact odata cu lasarea intunericului cand si luna in patrar isi arunca bland razele peste padure. La Plaiul Foii rasuflam usurati. Nu a fost un drum usor si toti resimtim oboseala dar suntem fericiti pentru tura frumoasa facuta. ne schimbam si aranjam rucsacii apoi mancam cate o ciorba de fasole cu afumatura si ceapa rosie, yami-yam. Cristina se multumeste doar cu un pahar de vin. Intr-un final dupa ce Catalin pleaca cu o masina spre Brasov si o luam pe Ioana cu noi, pornim in lungul drum spre Iasi. Desi am calatorit atat la dus cat si la intors doar cu fete pot sa spun cu mana pe inima ca a fost o calatorie foarte placuta, la fel de placuta ca atunci cand am mers doar cu baieti.
Si astfel s-a incheiat un vis de 2 zile din care mi-e greu sa revin la realitate.
Cristina povesteste acelasi lucru dar dintr-o alta perspectiva aici.
Deasemenea Catalin ne incanta si el ca de obicei cu albumul fotografic adnotat si comentat.
Friday, October 23, 2009
Wedding Photography - Fotografie de nunta
Pentru ca tot am participat recent la 2 nunti (vezi post-ul anterior) vin cu o informatie in completare. Exista profesionism in fotografia de nunta. Si ca sa ma laud si eu putin, profesionistul pe care vi-l recomand in continuare imi este nepot. :)
Site: Constantin Antochi - Fotograf profesionist
Blog: http://blog.antochi.ro/
Mie mi-au placut foarte mult fotografiile lui. Mai ca as mai face o nunta numai sa prind si eu niste poze asa faine. Sic!
Site: Constantin Antochi - Fotograf profesionist
Blog: http://blog.antochi.ro/
Mie mi-au placut foarte mult fotografiile lui. Mai ca as mai face o nunta numai sa prind si eu niste poze asa faine. Sic!
Tuesday, October 20, 2009
Ultimele noutati si evenimente
Pentru ca a trecut cam mult timp de cand nu am mai scris ceva si pt. ca s-au intamplat mai multe, voi face o scurta trecere in revista a evenimentelor la care am fost partas, in ordine invers cronologica:
20.10.2009 - Daria face progrese in catarare
Daria a reusit sa urce la panoul pt. copii pana sus si apoi sa si descatere singura fara ajutor. Bravo ei si sunt mandru de ea! Deasemenea am reluat si eu usor antrenamentele la panou dupa mai bine de o saptamana de absenta. 17.10.2009 - Nunta lui Catalin cu Ioana
A fost o nunta ca'n povesti iar cine a pierdut-o are de ce sa-i para rau. Ne-am simtit extraordinar intr-o atmosfera deosebita. Pacat ca nu am putut-o aduce si pe Daria. Le doresc casa de piatra si copii frumosi!
Cateva poze si filmari puteti vedea aici. 11.10.2009 - Santinela "insangerata"
Impreuna cu Mihai am parcurs pt. a 7-a oara superbul traseu Santinela de la Gatul Iadului (6A, 6+, A1, ED-, 7lc). In lungimea a 2-a am varsat ceva sange in lupta cu fisura dar pana la urma am dovedit-o. Desi Mihai mi-a fost secund cred ca s-ar fi descurcat si cap schimbat. Mihai la mai mare!
Detalii despre traseu puteti citi intr-un mesaj mai vechi de-al meu. Albumul cu poze din traseu poate fi vizualizat aici. 04.10.2009 - Nunta lui Kojak cu Irina
O nunta frumoasa unde am reusit in sfarsit sa cunosc si latura de petrecere a majoritatii cataratorilor ieseni atat baieti cat si fete dar in special a lui Kojak. Aceleasi urari ca si familiei Cretu: Casa de piatra si copii frumosi. Deasemenea insanatosire grabnica! 03.10.2009 - Deschiderea noii sali de catarare la Iasi
Dupa foarte multa munca, efort si sacrificii ale catorva inimosi, evenimentul de deschidere a fost probabil peste asteptarile tuturor. Impresii sau imagini din acea seara le puteti citi pe blogul Ioanei sau la Mihai. Chiar si Daria s-a ales cu o prima febra musculara. Felicitari tuturor celor implicati! 20.09.2009 - Prima noapte la cort pt. Daria
Impreuna cu intreaga familie Chiriac ne-am petrecut o noapte la cort in locul nostru drag. Desi nu a fost o noapte calduroasa Daria s-a simtit foarte bine si a dormit dusa in cort. Toata stima pentru Vali si Cristina care le-au avut in cort pe Zada si Ana. 19.09.2009 - Primul meu 7a
Desi in ultimii ani nu am fost un fan al escaladei, cred ca fisura aceea surplombanta din Sugau m-a atras si m-a vrajit de la bun inceput. Oricum desi initial imi impunea respect iar ulterior m-am dus foarte motivat nu m-a lasat s-o parcurg desi am fost aproape. De data aceasta insa fara sa am prea mari sperante, pe ultimele minute de lumina si oarecum pripit... am facut-o. Daca nu am mai incercat pana acum trasee de nivelul asta a fost pentru ca nu am gasit motivatia necesara, fiind mult mai atras de parcurgerea traseelor clasice de alpinism. De antrenament nici nu mai vorbesc. Nu stiu cum va fi de acum incolo dar sper sa-mi ridic singur stacheta.
Daria a reusit sa urce la panoul pt. copii pana sus si apoi sa si descatere singura fara ajutor. Bravo ei si sunt mandru de ea! Deasemenea am reluat si eu usor antrenamentele la panou dupa mai bine de o saptamana de absenta.
A fost o nunta ca'n povesti iar cine a pierdut-o are de ce sa-i para rau. Ne-am simtit extraordinar intr-o atmosfera deosebita. Pacat ca nu am putut-o aduce si pe Daria. Le doresc casa de piatra si copii frumosi!
Cateva poze si filmari puteti vedea aici.
Impreuna cu Mihai am parcurs pt. a 7-a oara superbul traseu Santinela de la Gatul Iadului (6A, 6+, A1, ED-, 7lc). In lungimea a 2-a am varsat ceva sange in lupta cu fisura dar pana la urma am dovedit-o. Desi Mihai mi-a fost secund cred ca s-ar fi descurcat si cap schimbat. Mihai la mai mare!
Detalii despre traseu puteti citi intr-un mesaj mai vechi de-al meu. Albumul cu poze din traseu poate fi vizualizat aici.
O nunta frumoasa unde am reusit in sfarsit sa cunosc si latura de petrecere a majoritatii cataratorilor ieseni atat baieti cat si fete dar in special a lui Kojak. Aceleasi urari ca si familiei Cretu: Casa de piatra si copii frumosi. Deasemenea insanatosire grabnica!
Dupa foarte multa munca, efort si sacrificii ale catorva inimosi, evenimentul de deschidere a fost probabil peste asteptarile tuturor. Impresii sau imagini din acea seara le puteti citi pe blogul Ioanei sau la Mihai. Chiar si Daria s-a ales cu o prima febra musculara. Felicitari tuturor celor implicati!
Impreuna cu intreaga familie Chiriac ne-am petrecut o noapte la cort in locul nostru drag. Desi nu a fost o noapte calduroasa Daria s-a simtit foarte bine si a dormit dusa in cort. Toata stima pentru Vali si Cristina care le-au avut in cort pe Zada si Ana.
Desi in ultimii ani nu am fost un fan al escaladei, cred ca fisura aceea surplombanta din Sugau m-a atras si m-a vrajit de la bun inceput. Oricum desi initial imi impunea respect iar ulterior m-am dus foarte motivat nu m-a lasat s-o parcurg desi am fost aproape. De data aceasta insa fara sa am prea mari sperante, pe ultimele minute de lumina si oarecum pripit... am facut-o. Daca nu am mai incercat pana acum trasee de nivelul asta a fost pentru ca nu am gasit motivatia necesara, fiind mult mai atras de parcurgerea traseelor clasice de alpinism. De antrenament nici nu mai vorbesc. Nu stiu cum va fi de acum incolo dar sper sa-mi ridic singur stacheta.
Din pacate am pierdut "petrecerea burlacilor" la Catalin. :(
Wednesday, September 30, 2009
O noua sala de catarare in Iasi
Sambata 3 octombrie o.r.l. 18:00 va avea loc deschiderea oficiala a unei noi sali de catarare la Iasi. Intrarea evident este gratuita. Evenimentul a fost facut posibil cu meritul extraordinar al catorva pasionati pe care ii veti cunoaste daca veti participa la deschidere. Sunteti asteptati cu drag.
Detalii puteti afla de pe site-ul www.blocker.ro.
Detalii puteti afla de pe site-ul www.blocker.ro.
2009 - an multianiversar
Anul acesta este un an deosebit pentru mine. Se implinesc niste ani buni legati de mai multe evenimente din viata mea. Pe langa faptul ca am implinit 40 de ani si de care am pomenit intr-un post anterior se mai reunesc urmatoarele aniversari:
- 15 ani de cand m-am infratit cu muntele si am inceput sa escaladez verticala stancilor de la Bucium - mii de multumiri Domnului Miki Bucholtzer care mi-a indus pasiunea pentru catarare
- 10 ani de cand am inceput sa practic alpinismul, sub indrumarea initiala a lui Florian Mastacan (Kobe) - ii raman vesnic indatorat
- 5 ani de cand am inceput sa catar in echipa cu Catalin Cretu, cu care dealtfel am acumulat si cele mai mari realizari - dar pt. asta astept eu multumiri :))
Pe langa ei, ceea ce am simtit si trait in toti acesti ani de activitate alpinistica se datoreaza si multor altor oameni, prieteni si amici cu care m-am legat la un moment dat in coarda sau ne-am filat si nu numai, si cu care am schimbat cate ceva, fie ele si vorbe bune si pe care ii voi mentiona in continuare in amintirea vremurilor bune, in ordinea cronologica a evenimentelor:
Baietii si fetele din Studmont (sunt foarte multi si nu-i mai enumar), David Neacsu, Octavian Tanase (Wky), Ben Strachinaru, Andrei Anghelescu, Marian Tudor, Ciprian Andrecut, Bogdan Cretu (Jax), Razvan Cardoneanu, Vali Catargiu, Doru Platon, Coco Galescu, Ovidiu Avornicesei (Forest), Costica Costea, Mircea Dudu, Alex Szekely, Leslie Fucsko, Radu Tudorachi (Mishu), Vali Chiriac (Mashina), Ticu Lacatusu si Viorel Amzaroiu (Himalaya 2003), Ionut Sidor, Roland Negoita, Andreea Copaescu, Ioana Ionita, Vlad Vinatoru, Lucian Bursuc (Lush), Sorin Oprisan, Ioana Ursache, Mihai Diac, Andrei Patriciu. Le multumesc tuturor.
De la toti acestia am primit cate ceva si sper ca le-am dat si eu cate ceva la randu-mi iar daca am uitat pe careva il rog din suflet sa ma ierte. Oricum mai exista si alte persoane cu care mi-ar face placere sa ma leg in coarda macar o data si sa impartim bucuria catararii. Ocazional am mai practicat si catararea solitara.
Cateva date statistice (valabile la 30/09/2009) vor arata in continuare cam ce am reusit sa fac si in principal cu cine in toti acesti ani frumosi.
Mai mentionez ca am reusit sa parcurg pana acum cu aproximatie 493 lungimi cap de coarda (124 trasee - cap si 69 trasee cap schimbat).
Imi doresc in continuare sa pot reusi sa urc cat mai multe trasee pe care sa le finalizez sau nu, cap de coarda sau secund, in viteza sau nu, rotpunkt sau artificial, dificile sau usoare, cu pitoane, spituri sau mobile, cu cat mai multi coechipieri buni sau mai putin buni dar totul astfel incat sa ma simt bine in timpul traseului sau dupa.
Nu trebuie sa uit sa multumesc cu ocazia asta si familiei mele care m-a inteles si asteptat de fiecare data.
La mai multe si Doamne Ajuta tuturor!
- 15 ani de cand m-am infratit cu muntele si am inceput sa escaladez verticala stancilor de la Bucium - mii de multumiri Domnului Miki Bucholtzer care mi-a indus pasiunea pentru catarare
- 10 ani de cand am inceput sa practic alpinismul, sub indrumarea initiala a lui Florian Mastacan (Kobe) - ii raman vesnic indatorat
- 5 ani de cand am inceput sa catar in echipa cu Catalin Cretu, cu care dealtfel am acumulat si cele mai mari realizari - dar pt. asta astept eu multumiri :))
Pe langa ei, ceea ce am simtit si trait in toti acesti ani de activitate alpinistica se datoreaza si multor altor oameni, prieteni si amici cu care m-am legat la un moment dat in coarda sau ne-am filat si nu numai, si cu care am schimbat cate ceva, fie ele si vorbe bune si pe care ii voi mentiona in continuare in amintirea vremurilor bune, in ordinea cronologica a evenimentelor:
Baietii si fetele din Studmont (sunt foarte multi si nu-i mai enumar), David Neacsu, Octavian Tanase (Wky), Ben Strachinaru, Andrei Anghelescu, Marian Tudor, Ciprian Andrecut, Bogdan Cretu (Jax), Razvan Cardoneanu, Vali Catargiu, Doru Platon, Coco Galescu, Ovidiu Avornicesei (Forest), Costica Costea, Mircea Dudu, Alex Szekely, Leslie Fucsko, Radu Tudorachi (Mishu), Vali Chiriac (Mashina), Ticu Lacatusu si Viorel Amzaroiu (Himalaya 2003), Ionut Sidor, Roland Negoita, Andreea Copaescu, Ioana Ionita, Vlad Vinatoru, Lucian Bursuc (Lush), Sorin Oprisan, Ioana Ursache, Mihai Diac, Andrei Patriciu. Le multumesc tuturor.
De la toti acestia am primit cate ceva si sper ca le-am dat si eu cate ceva la randu-mi iar daca am uitat pe careva il rog din suflet sa ma ierte. Oricum mai exista si alte persoane cu care mi-ar face placere sa ma leg in coarda macar o data si sa impartim bucuria catararii. Ocazional am mai practicat si catararea solitara.
Cateva date statistice (valabile la 30/09/2009) vor arata in continuare cam ce am reusit sa fac si in principal cu cine in toti acesti ani frumosi.
| Tip traseu | Nr.trasee | Nr.lungimi | Nr.trasee finalizate |
| Clasice | 153 | 651 | 134 |
| Escalada | 65 | 70 | 56 |
| Gheata-mixt | 23 | 72 | 22 |
| Total | 241 | 793 | 212 |
| Nume coechipier (primii 6) | Nr.lungimi | Nr.trasee |
| Catalin Cretu | 292 | 58 |
| Florian Mastacan | 143 | 48 |
| Ben Strachinaru | 88 | 27 |
| Ionut Sidor | 55 | 18 |
| Octavian Tanase | 51 | 26 |
| Mihai Diac | 51 | 15 |
Mai mentionez ca am reusit sa parcurg pana acum cu aproximatie 493 lungimi cap de coarda (124 trasee - cap si 69 trasee cap schimbat).
Imi doresc in continuare sa pot reusi sa urc cat mai multe trasee pe care sa le finalizez sau nu, cap de coarda sau secund, in viteza sau nu, rotpunkt sau artificial, dificile sau usoare, cu pitoane, spituri sau mobile, cu cat mai multi coechipieri buni sau mai putin buni dar totul astfel incat sa ma simt bine in timpul traseului sau dupa.
Nu trebuie sa uit sa multumesc cu ocazia asta si familiei mele care m-a inteles si asteptat de fiecare data.
La mai multe si Doamne Ajuta tuturor!
Tuesday, September 29, 2009
Memorial Misi Szalma XXXIII - Cheile Turzii
Dupa 4 ani iata ca revin cu drag in cheile Turzii cu ocazia Memorialului Misi Szalma.
Desi initial trebuia sa merg la un botez, am aflat cu doua zile inainte ca nu voi mai merge si am fost bucuros sa pot iesi la munte cu baietii. Gasca vesela: Catalin, Mihai, Andrei si cu mine am purces de vineri noapte spre Cheile Turzii cu gandul sa mai cataram ceva in zona aceea superba si sa ne simtim bine. Am ajuns dimineata in jurul orei 7 cand ceata inca nu se ridicase si majoritatea dormeau in corturi bine mersi. Am mers sa vedem care e programul si am aflat ca la ora 9 va fi sedinta tehnica iar la 10 se va da startul. Catalin avand planuri mari, desi cu spatele busit, imi propune sa facem echipa impreuna, urmand ca Mihai cu Andrei sa concureze de placere. Ne informam asupra traseelor incluse in concurs si in prima faza ne propunem sa facem trasee din Peretele Urias care au puncte multe gen Quo-Vadis sau Madona Neagra ori Vigh Tibi dar pe de alta parte am sesizat faptul ca vor fi foarte multe echipe care sa abordeze aceste trasee si atunci am incercat o schimbare de plan. Un prieten al lui Catalin ne-a sugerat o combinatie de trasee cu potential mare si care ar putea sa nu fie la fel de aglomerate: Sansil, Chipches si Suurime. Avand in vedere ca niciunul din nou nu a mai parcurs Suurime am cerut ceva detalii despre traseu de la Alin si am acceptat ideea. Am pregatit echipamentul si in momentul startului ne-am trezit alergand de-a lungul potecii care strabate cheile pana la baza Coltului Sansil unde a intrat Catalin primul cap de coarda si apoi eu l-am urmat cat am putut de repede caci deja alte 2 echipe se pregateau sa intre in urma mea. Din pacate pentru ei nu m-au ajuns si din fericire pentru noi am reusit in lungimea urmatoare sa capatam avans si astfel am iesit in creasta rapid mergand apoi concomitent. In scurt timp am ajuns la baza Chipchesului unde Catalin a intrat din nou primul si s-a miscat destul de repede in schimb cand a venit randul meu in lungimea urmatoare, nu am economisit bine numarul de asigurari si m-am trezit la un moment dat ca mai am mult pana in regrupare si nu prea mai am bucle. Deasemenea am fost surprins sa ma vad tragand intens de toate pitoanele pentru a nu pierde timp, lucru ce nu mi-a lasat un gust prea bun. Am regrupat fortat si datorita faptului ca deja o echipa intrase in perete si se apropia rapid de noi. Pana sa ajunga Catalin la mine am fost depasit de capul lor de coarda care a regrupat undeva mai sus. Ulterior ne-am tot depasit reciproc si am ajuns sus in varf putin in urma lor la doar 2 ore de la start. Ei urmau sa faca in continuare Metalul si Suurime si astfel ne-am putut duce linistiti in Suurime fara sa fim presati din spate. Am gasit intrarea in traseu si l-am parcurs in aceeasi ordine. Primele 2 lungimi sunt frumoase si destul de dificile in acelasi timp. Lungimea a 3-a are multe zone innierbate iar ultima iese relativ repede in varf. Per ansamblu traseul poate fi facut la liber dar in conditiile de concurs trebuie sa-l stii bine. Ajungem din nou la poteca si consideram ca cel mai bine ar fi sa facem unul din traseele obligatorii si apoi in masura timpului sa mai facem si alt traseu. Alegem Creasta Frumoasa pe care o gasim ocupata dar ne vine repede randul si din 2 lungimi suntem sus (ultima usoara am parcurs-o in stil concomitent). Acum urcat rapid la baza Peretelui Aerian si facem Zburatorul (6+, 2lc) pe care reusesc sa-l scot la liber reconciliindu-ma astfel putin cu mine insumi. Revenim la baza din 2 rapeluri si avand inca ceva timp la dispozitie mai facem si LM (7-, 2lc) dar in care mai trag de vreo 2 asigurari ca sa reusim sa ne incadram in timp. Ultimele 20 minute ne prind alergand din nou pe poteca spre linia de sosire ajungand din urma pe Mihai si Andrei care se intorceau lejer din traseul Quo-Vadis si ce mai facusera ei.
Ne incadram in timp la ora 18 si suntem multumiti. Mancam ceva si montam corturile iar seara participam la proiectiile video si la o bere dar nu rezistam foarte mult caci oboseala ne face sa mergem la culcare. A doua zi se da startul tot la ora 10 dar nu avem la dispozitie decat 4 ore. Hotaram sa facem Vigh Tibi pe care eu nu l-am mai parcurs decat in jumatatea superioara prin Quo-Vadis si fiind un traseu cu asigurari destul de dese. In 2 ore suntem sus si dupa cateva rapeluri prin grota lui Hilli revenim la poteca. Cum Turnul Ascutit era aglomerat traversam paraul si mergem la Grota Sansil pentru a face un traseu nou si destul de interesant. Gasim intrarea si dintr-o lungime destul de frumoasa dar intinsa si in care suntem nevoiti sa mergem putin concomitent ajungem la o grota intunecoasa. Stiam de o trecere pe versantul celalalt dar din pacate grota unde eram noi se inchide si pierdem ceva timp sa descoperim lucrul asta. Pana la urma incepem sa coboram in rapel pe linia traseului si observam la un moment dat varianta cu tunel dar era deja prea tarziu. Ajungem in poteca si alergam grabiti spre punctul de sosire. Intarziem doar 2 minute si obtinem in final un punctaj de 418 puncte. Ne situam pe locul 6 si asistam la festivitatea de premiere unde dupa cum era de asteptat castigatori sunt Joe Indianul si coechipierul sau. Bravo lor mai ales ca au parcurs toate traseele la liber. Ne grabim apoi sa strangem bagajele si sa plecam spre Iasi unde ajungem pe la ora 1. E luni deja si incepe o noua saptamana dar in suflet ne raman amintiri placute chiar daca unele lucruri nu ne-am fi dorit sa le facem. Atmosfera a fost frumoasa ca in toti ceilalti ani cand am mai participat iar vremea a fost perfecta. Ne-am intalnit cu cunostinte vechi si am vazut multa lume buna.
Felicitari organizatorilor!
Poze nu prea am avut timp sa facem dar totusi cateva imagini puteti vedea in albumul lui Catalin.
Deasemenea si Mihai a descris aceasta iesire aici.
Desi initial trebuia sa merg la un botez, am aflat cu doua zile inainte ca nu voi mai merge si am fost bucuros sa pot iesi la munte cu baietii. Gasca vesela: Catalin, Mihai, Andrei si cu mine am purces de vineri noapte spre Cheile Turzii cu gandul sa mai cataram ceva in zona aceea superba si sa ne simtim bine. Am ajuns dimineata in jurul orei 7 cand ceata inca nu se ridicase si majoritatea dormeau in corturi bine mersi. Am mers sa vedem care e programul si am aflat ca la ora 9 va fi sedinta tehnica iar la 10 se va da startul. Catalin avand planuri mari, desi cu spatele busit, imi propune sa facem echipa impreuna, urmand ca Mihai cu Andrei sa concureze de placere. Ne informam asupra traseelor incluse in concurs si in prima faza ne propunem sa facem trasee din Peretele Urias care au puncte multe gen Quo-Vadis sau Madona Neagra ori Vigh Tibi dar pe de alta parte am sesizat faptul ca vor fi foarte multe echipe care sa abordeze aceste trasee si atunci am incercat o schimbare de plan. Un prieten al lui Catalin ne-a sugerat o combinatie de trasee cu potential mare si care ar putea sa nu fie la fel de aglomerate: Sansil, Chipches si Suurime. Avand in vedere ca niciunul din nou nu a mai parcurs Suurime am cerut ceva detalii despre traseu de la Alin si am acceptat ideea. Am pregatit echipamentul si in momentul startului ne-am trezit alergand de-a lungul potecii care strabate cheile pana la baza Coltului Sansil unde a intrat Catalin primul cap de coarda si apoi eu l-am urmat cat am putut de repede caci deja alte 2 echipe se pregateau sa intre in urma mea. Din pacate pentru ei nu m-au ajuns si din fericire pentru noi am reusit in lungimea urmatoare sa capatam avans si astfel am iesit in creasta rapid mergand apoi concomitent. In scurt timp am ajuns la baza Chipchesului unde Catalin a intrat din nou primul si s-a miscat destul de repede in schimb cand a venit randul meu in lungimea urmatoare, nu am economisit bine numarul de asigurari si m-am trezit la un moment dat ca mai am mult pana in regrupare si nu prea mai am bucle. Deasemenea am fost surprins sa ma vad tragand intens de toate pitoanele pentru a nu pierde timp, lucru ce nu mi-a lasat un gust prea bun. Am regrupat fortat si datorita faptului ca deja o echipa intrase in perete si se apropia rapid de noi. Pana sa ajunga Catalin la mine am fost depasit de capul lor de coarda care a regrupat undeva mai sus. Ulterior ne-am tot depasit reciproc si am ajuns sus in varf putin in urma lor la doar 2 ore de la start. Ei urmau sa faca in continuare Metalul si Suurime si astfel ne-am putut duce linistiti in Suurime fara sa fim presati din spate. Am gasit intrarea in traseu si l-am parcurs in aceeasi ordine. Primele 2 lungimi sunt frumoase si destul de dificile in acelasi timp. Lungimea a 3-a are multe zone innierbate iar ultima iese relativ repede in varf. Per ansamblu traseul poate fi facut la liber dar in conditiile de concurs trebuie sa-l stii bine. Ajungem din nou la poteca si consideram ca cel mai bine ar fi sa facem unul din traseele obligatorii si apoi in masura timpului sa mai facem si alt traseu. Alegem Creasta Frumoasa pe care o gasim ocupata dar ne vine repede randul si din 2 lungimi suntem sus (ultima usoara am parcurs-o in stil concomitent). Acum urcat rapid la baza Peretelui Aerian si facem Zburatorul (6+, 2lc) pe care reusesc sa-l scot la liber reconciliindu-ma astfel putin cu mine insumi. Revenim la baza din 2 rapeluri si avand inca ceva timp la dispozitie mai facem si LM (7-, 2lc) dar in care mai trag de vreo 2 asigurari ca sa reusim sa ne incadram in timp. Ultimele 20 minute ne prind alergand din nou pe poteca spre linia de sosire ajungand din urma pe Mihai si Andrei care se intorceau lejer din traseul Quo-Vadis si ce mai facusera ei.
Ne incadram in timp la ora 18 si suntem multumiti. Mancam ceva si montam corturile iar seara participam la proiectiile video si la o bere dar nu rezistam foarte mult caci oboseala ne face sa mergem la culcare. A doua zi se da startul tot la ora 10 dar nu avem la dispozitie decat 4 ore. Hotaram sa facem Vigh Tibi pe care eu nu l-am mai parcurs decat in jumatatea superioara prin Quo-Vadis si fiind un traseu cu asigurari destul de dese. In 2 ore suntem sus si dupa cateva rapeluri prin grota lui Hilli revenim la poteca. Cum Turnul Ascutit era aglomerat traversam paraul si mergem la Grota Sansil pentru a face un traseu nou si destul de interesant. Gasim intrarea si dintr-o lungime destul de frumoasa dar intinsa si in care suntem nevoiti sa mergem putin concomitent ajungem la o grota intunecoasa. Stiam de o trecere pe versantul celalalt dar din pacate grota unde eram noi se inchide si pierdem ceva timp sa descoperim lucrul asta. Pana la urma incepem sa coboram in rapel pe linia traseului si observam la un moment dat varianta cu tunel dar era deja prea tarziu. Ajungem in poteca si alergam grabiti spre punctul de sosire. Intarziem doar 2 minute si obtinem in final un punctaj de 418 puncte. Ne situam pe locul 6 si asistam la festivitatea de premiere unde dupa cum era de asteptat castigatori sunt Joe Indianul si coechipierul sau. Bravo lor mai ales ca au parcurs toate traseele la liber. Ne grabim apoi sa strangem bagajele si sa plecam spre Iasi unde ajungem pe la ora 1. E luni deja si incepe o noua saptamana dar in suflet ne raman amintiri placute chiar daca unele lucruri nu ne-am fi dorit sa le facem. Atmosfera a fost frumoasa ca in toti ceilalti ani cand am mai participat iar vremea a fost perfecta. Ne-am intalnit cu cunostinte vechi si am vazut multa lume buna.
Felicitari organizatorilor!
Poze nu prea am avut timp sa facem dar totusi cateva imagini puteti vedea in albumul lui Catalin.
Deasemenea si Mihai a descris aceasta iesire aici.
Monday, September 28, 2009
"Arheologie alpina" si alte chestii prin cheile Bicazului
Cu prima ocazie cand am revenit in Cheile Bicazului (un weekend cu cod galben anuntat in 40 de judete) impreuna cu Catalin, Andrei si Mihai, i-am propus lui Mihai cu care urma sa fac echipa sa mergem intr-un traseu cam uitat de lume si anume Dinamo XXX (6B) si pe care de mult imi doream sa-l parcurg. Mihai fiind pe val si in plina ascensiune de forma ca sa zic asa, a acceptat fara comentarii. Catalin si cu Andrei se hotarasera sa faca traseul Independentei. Zis si facut. Noi ne pregatim echipamentul necesar, asta insemnand o groaza de frienduri si nuci, ciocane si cateva pitoane din cele mai diverse. Acest traseu nu este documentat in nici un ghid de trasee si doar aveam o idee pe unde este, adica in dreapta de Fisura Artei, iar linia traseului apare doar orientativ in cartea despre Cheile Bicazului de Wild Ferencz. Stiam totusi ca este un traseu dificil si cu asigurari mai rare. Deasemenea eram convins ca nu a mai fost parcurs de foarte multa vreme iar starea lui este in degradare. Acestea fiind zise sa pornim la drum.
Ajungand la baza peretelui observ o fisura destul de murdara si care avea niste pitoane pe ea undeva mai sus si consider ca acolo trebuie sa inceapa traseul. Hotaram sa mergem in maniera cap-schimbat la insistentele lui Mihai si pornesc eu cap pe prima lungime. Desi fisura nu era foarte dificila, in schimb destul de friabila si plina de licheni si praf, am abordat-o cu multa atentie si precaut reusind sa ies cu bine dupa vreo 15-20m pe o brana larga cu iarba, unde am traversat spre dreapta fara nici o asigurare cam 10m si apoi putin descendent am gasit o regrupare destul de comoda cu 2 pitoane solide. Cred ca ar fi putut exista o linie care sa ajunga direct in acea regrupare desi nu am zarit nici un piton iar stanca acolo prezenta foarte multa iarba si muschi. Cand a venit si Mihai in regrupare i-am aratat continuarea traseului pe o fisura verticala lunga si destul de larga cu asigurari rare si i-am propus sa merg tot eu cap dar el a insistat ca se descurca. I-am transferat echipamentul si i-am mai dat unele indicatii in privinta folosirii mobilelor desi experimentase cu succes folosirea lor in Dolomiti. Abia a inceput lungimea si dupa cativa metri deja se impotmoleste la un pasaj mai dificil fara asigurare si il indemn sa faca uz de mijloacele artificiale. Foloseste intensiv friendurile marimi mari chiar foarte mari, fisura fiind prea larga si inainteaza incet dar sigur. Cu ocazia asta isi testeaza increderea in plasamentul friendurilor. La un moment dat ii zboara un bolovan de sub picior dar eu sunt ferit dupa o mica surplomba. Revine cu putin efort in fisura si isi trage sufletul. La un moment dat, dupa o buna bucata de timp, cand consider ca e destul de obosit ii recomand sa incerce sa regrupeze ca sa pot continua eu. Vin pe linia fisurii folosind deopotriva asigurarile cu tevi vechi si ruginite si friendurile puse de Mihai de multe ori chiar ca dublura la asigurarile existente. In unele locuri unde fisura nu primea asigurari fiind prea larga se trece la liber fara a fi totusi exagerat de dificil. Cand ajung langa el constat ca regruparea este destul de precara, o teava care se misca si un bolovan incastrat. Mihai isi resimte umflata glezna de la un picior, probabil in urma fortarii piciorului la caderea bolovanului. Avand in vedere toti factorii cumulati hotaram ca ar fi mai bine sa ne retragem in rapel, cel putin atata vreme cat linia traseului urma sa devieze de la verticala si tinand cont ca noi aveam doar o coarda de 50m. Rapelul il facem cu atentie si ajungem cu coarda exact in brana cu iarba de unde am pornit. Traversez spre stanga pana deasupra primei lungimi unde gasesc un spit de rapel cu inel probabil din Fisura Artei. Vine si Mihai si cu inca un rapel de 25m ajungem la baza traseului dupa aproximativ 4 ore, putin nemultumiti dar teferi si cu o prima experienta de "arheologie alpina". Desi nu este un traseu foarte vechi, cu certitudine a fost ingropat in uitare. Noi cu siguranta ne vom intoarce dar cu un plan si o strategie mult mai bine puse la punct. Coboram pantele abrupte pana la izbucul Mariei si apoi ne intoarcem in zona Gatul Iadului unde ne asteptam sa ne reintalnim cu Catalin si Andrei. Acestia deja nu mai sunt in traseu si ne gandim ca sunt pe poteca de retragere.
Tot gandindu-ne ce sa mai facem, si eliminand varianta vreunui traseu in Piatra Altarului datorita timpilor mai lungi de acces si retragere, aflu intamplator ca Mihai nu facuse Fisura Neagra si imediat ne echipam ca sa-l parcurgem. Intru cap in prima lungime si o parcurg usor cu gandul sa merg la liber dar ma poticnesc in hornul surplombant unde ma vad nevoit sa trag de 2 bucle. Ma departe ies in regrupare si il chem pe Mihai. El vine fara graba si imi spune ca ii place lungimea. E randul lui si ii arat cum sa porneasca in lungimea a 2-a care devine putin mai dificila. Constatam ca intre spiturile vechi au aparut si altele noi si nu-mi explic rostul acestora atata vreme cat se putea trece fara probleme pe acolo si fara ele. In fine, cand ajunge in regrupare si vine randul meu imi impun sa incerc si lungimea asta la liber desi nu mi-a iesit niciodata. Fac primii pasi si ma pozitionez bine cu picioarele in sprait larg, apuc o priza cheie la mana dreapta si trec pasajul surplombant dupa care vin miscarile de bavareza. Ma angajez decis dar dupa cativa metri ma resimt si ma vad nevoit din nou sa ma odihnesc in al 3-lea spit. Oricum sunt bucuros ca am reusit sa trec la liber chiar si pana acolo. Dupa putina odihna continui lungimea la liber pana la iesirea din hornul final unde iar ma simt obosit si mai trag de inca o bucla. E bine. In regrupare Mihai se simte ca intr-un "cuib de vulturi", astfel fiind botezat locul larg si comod de regrupare. Dupa ce mananc un baton cu cereale si imi trag sufletul pornesc in ultima lungime, cea cu o bavareza nu foarte usoara dar frumoasa, de peste 20m. Altadata o facusem la liber deci speram sa-mi iasa si acum dar la un moment dat imi scapa piciorul stang si in disperare ma apuc de bucla. Asta este, trec mai departe si pana sus nu mai am probleme. Traverseul final spre stanga imi iese fara efort prea mare cunoscand deja prizele cheie. Regrupez in varful Turnului Negru destul de multumit. Vine si Mihai are la randul sau merge la liber aproape toata lungimea. Ne felicitam si schimbam impresii despre traseu. Concluzia este ca e un traseu frumos care te poate motiva sa-l faci la liber in proportie foarte mare. Retragerea obisnuita prin spate pe sub gura Pesterii Negre ne scoate rapid in spatele tarabelor de unde ajungem imediat la masina.
Parerea lui Mihai despre aceasta experienta o puteti citi pe blogul sau la http://iasioutdoors.wordpress.com
Ajungand la baza peretelui observ o fisura destul de murdara si care avea niste pitoane pe ea undeva mai sus si consider ca acolo trebuie sa inceapa traseul. Hotaram sa mergem in maniera cap-schimbat la insistentele lui Mihai si pornesc eu cap pe prima lungime. Desi fisura nu era foarte dificila, in schimb destul de friabila si plina de licheni si praf, am abordat-o cu multa atentie si precaut reusind sa ies cu bine dupa vreo 15-20m pe o brana larga cu iarba, unde am traversat spre dreapta fara nici o asigurare cam 10m si apoi putin descendent am gasit o regrupare destul de comoda cu 2 pitoane solide. Cred ca ar fi putut exista o linie care sa ajunga direct in acea regrupare desi nu am zarit nici un piton iar stanca acolo prezenta foarte multa iarba si muschi. Cand a venit si Mihai in regrupare i-am aratat continuarea traseului pe o fisura verticala lunga si destul de larga cu asigurari rare si i-am propus sa merg tot eu cap dar el a insistat ca se descurca. I-am transferat echipamentul si i-am mai dat unele indicatii in privinta folosirii mobilelor desi experimentase cu succes folosirea lor in Dolomiti. Abia a inceput lungimea si dupa cativa metri deja se impotmoleste la un pasaj mai dificil fara asigurare si il indemn sa faca uz de mijloacele artificiale. Foloseste intensiv friendurile marimi mari chiar foarte mari, fisura fiind prea larga si inainteaza incet dar sigur. Cu ocazia asta isi testeaza increderea in plasamentul friendurilor. La un moment dat ii zboara un bolovan de sub picior dar eu sunt ferit dupa o mica surplomba. Revine cu putin efort in fisura si isi trage sufletul. La un moment dat, dupa o buna bucata de timp, cand consider ca e destul de obosit ii recomand sa incerce sa regrupeze ca sa pot continua eu. Vin pe linia fisurii folosind deopotriva asigurarile cu tevi vechi si ruginite si friendurile puse de Mihai de multe ori chiar ca dublura la asigurarile existente. In unele locuri unde fisura nu primea asigurari fiind prea larga se trece la liber fara a fi totusi exagerat de dificil. Cand ajung langa el constat ca regruparea este destul de precara, o teava care se misca si un bolovan incastrat. Mihai isi resimte umflata glezna de la un picior, probabil in urma fortarii piciorului la caderea bolovanului. Avand in vedere toti factorii cumulati hotaram ca ar fi mai bine sa ne retragem in rapel, cel putin atata vreme cat linia traseului urma sa devieze de la verticala si tinand cont ca noi aveam doar o coarda de 50m. Rapelul il facem cu atentie si ajungem cu coarda exact in brana cu iarba de unde am pornit. Traversez spre stanga pana deasupra primei lungimi unde gasesc un spit de rapel cu inel probabil din Fisura Artei. Vine si Mihai si cu inca un rapel de 25m ajungem la baza traseului dupa aproximativ 4 ore, putin nemultumiti dar teferi si cu o prima experienta de "arheologie alpina". Desi nu este un traseu foarte vechi, cu certitudine a fost ingropat in uitare. Noi cu siguranta ne vom intoarce dar cu un plan si o strategie mult mai bine puse la punct. Coboram pantele abrupte pana la izbucul Mariei si apoi ne intoarcem in zona Gatul Iadului unde ne asteptam sa ne reintalnim cu Catalin si Andrei. Acestia deja nu mai sunt in traseu si ne gandim ca sunt pe poteca de retragere.
Tot gandindu-ne ce sa mai facem, si eliminand varianta vreunui traseu in Piatra Altarului datorita timpilor mai lungi de acces si retragere, aflu intamplator ca Mihai nu facuse Fisura Neagra si imediat ne echipam ca sa-l parcurgem. Intru cap in prima lungime si o parcurg usor cu gandul sa merg la liber dar ma poticnesc in hornul surplombant unde ma vad nevoit sa trag de 2 bucle. Ma departe ies in regrupare si il chem pe Mihai. El vine fara graba si imi spune ca ii place lungimea. E randul lui si ii arat cum sa porneasca in lungimea a 2-a care devine putin mai dificila. Constatam ca intre spiturile vechi au aparut si altele noi si nu-mi explic rostul acestora atata vreme cat se putea trece fara probleme pe acolo si fara ele. In fine, cand ajunge in regrupare si vine randul meu imi impun sa incerc si lungimea asta la liber desi nu mi-a iesit niciodata. Fac primii pasi si ma pozitionez bine cu picioarele in sprait larg, apuc o priza cheie la mana dreapta si trec pasajul surplombant dupa care vin miscarile de bavareza. Ma angajez decis dar dupa cativa metri ma resimt si ma vad nevoit din nou sa ma odihnesc in al 3-lea spit. Oricum sunt bucuros ca am reusit sa trec la liber chiar si pana acolo. Dupa putina odihna continui lungimea la liber pana la iesirea din hornul final unde iar ma simt obosit si mai trag de inca o bucla. E bine. In regrupare Mihai se simte ca intr-un "cuib de vulturi", astfel fiind botezat locul larg si comod de regrupare. Dupa ce mananc un baton cu cereale si imi trag sufletul pornesc in ultima lungime, cea cu o bavareza nu foarte usoara dar frumoasa, de peste 20m. Altadata o facusem la liber deci speram sa-mi iasa si acum dar la un moment dat imi scapa piciorul stang si in disperare ma apuc de bucla. Asta este, trec mai departe si pana sus nu mai am probleme. Traverseul final spre stanga imi iese fara efort prea mare cunoscand deja prizele cheie. Regrupez in varful Turnului Negru destul de multumit. Vine si Mihai are la randul sau merge la liber aproape toata lungimea. Ne felicitam si schimbam impresii despre traseu. Concluzia este ca e un traseu frumos care te poate motiva sa-l faci la liber in proportie foarte mare. Retragerea obisnuita prin spate pe sub gura Pesterii Negre ne scoate rapid in spatele tarabelor de unde ajungem imediat la masina.
Parerea lui Mihai despre aceasta experienta o puteti citi pe blogul sau la http://iasioutdoors.wordpress.com
La mare in Antalya
Scriu cu intarziere cateva impresii din concediul petrecut asta vara la mare in Antalya, Turcia. In primul rand decizia de a merge acolo a fost luata destul de tarziu, cu doar 2 zile inainte. Factorul decisiv a fost accesibilitatea avand in vedere ca pachetul turistic ultimate all-inclusive presupunea si plecarea cu avionul din Iasi pana in Antalya iar apoi asigurarea tuturor facilitatilor necesare. Hotelul de 5 stele la care am stat din statiunea Belek ne-a asigurat tot comfortul necesar pe parcursul celor 8 zile de sejur. Acolo practic erai ca intr-o oaza unde nu duceai lipsa de nimic si totul era frumos si foarte bine aranjat la nivel de detaliu insa cum ieseai in exteriorul perimetrului hotelului parca era o alta lume, nu foarte grozava. In schimb muntii Taurus pe care ii vedeam in departare, cu inaltimi de peste 3000m si cu versanti abrupti si creste ascutite, imi induceau o oarecare neliniste si ma faceau sa ii admir indelung.
Marea Mediterana era mai sarata si foarte calda in schimb plaja nu avea prea mult nisip ci mai degraba pietricele marunte rotunjite. Scoici si alge nu am vazut deloc.
Caldura mare pe care am simtit-o imediat ce am coborat din avion este atentuata destul de bine de catre prezenta marii. Doar intr-o singura zi cerul a fost putin acoperit de ceva nori in rest soarele ardea cu putere si te facea sa-ti petreci toata ziua in apa fie in mare fie in piscinele alaturate. Seara erau diverse spectacole si discoteci chiar si pentru copii. Pentru doritori se organizau excursii platite catre diverse destinatii si cu diverse obiective.
In concluzie, pentru mine a fost un concediu relaxant si linistit, fara probleme sau batai de cap.
Marea Mediterana era mai sarata si foarte calda in schimb plaja nu avea prea mult nisip ci mai degraba pietricele marunte rotunjite. Scoici si alge nu am vazut deloc.
Caldura mare pe care am simtit-o imediat ce am coborat din avion este atentuata destul de bine de catre prezenta marii. Doar intr-o singura zi cerul a fost putin acoperit de ceva nori in rest soarele ardea cu putere si te facea sa-ti petreci toata ziua in apa fie in mare fie in piscinele alaturate. Seara erau diverse spectacole si discoteci chiar si pentru copii. Pentru doritori se organizau excursii platite catre diverse destinatii si cu diverse obiective.
In concluzie, pentru mine a fost un concediu relaxant si linistit, fara probleme sau batai de cap.
Monday, August 3, 2009
Cum sa faci Arpaselul in vreo 40 de ore
S-ar putea spune ca este un record nu? Dar totusi nu va grabiti sa trageti concluzii pana nu aflati detaliile. Ei bine timpul de aprox. 40 de ore a fost calculat de la plecarea si pana la revenirea inapoi in Iasi.
Daca planul initial era sa merg cu Sorin din Canada in Fagaras si sa facem o tura scurta de 2 zile, din cauza serviciului si apoi a unor probleme personale nu am mai putut pleca dupa cum stabilisem. Sambata dimineata i-am propus lui Catalin, care urma sa vina si el cu noi impreuna cu Ioana, sa mergem totusi macar in Cheile Bicazului ca sa uitam de problemele zilnice. El a insistat totusi ca sa mergem in Fagaras chiar daca doar pentru o zi. Pana la urma am acceptat, desi incercasem sa-i propun si Piatra Craiului, in ciuda efortului de a conduce pe o distanta asa de mare.
Pornim din Iasi la 11:30 si ajungem dupa vreo 7 ore in bazarul de la Balea Lac unde parcam masina si ne luam rucsacii in spinare apoi incepem sa urcam spre saua Caprei pe o vreme destul de cetoasa. In timpul urcusului se ridica ceata si apare din nou soarele care ne da sperante ca vom avea o vizibilitate buna. Din saua Caprei decidem sa urcam direct spre Vf.Vanatoarea lui Buteanu (2507m), unde ne doream sa prindem apusul. Ajungem fara prea mare efort in varf si ne minunam de frumusetea peisajului si de ceea ce vedem. Facem poze si admiram in departare Moldoveanu si Negoiu. Eu nu mai fusesem in Fararas din vara anului 2000. Pe inserate coboram pe piciorul Caprei spre lacul Capra unde montam corturile aproape pe intuneric si dupa ce mancam cate ceva mai stam putin la povesti sub lumina lunii si cu o sticla de vin rosu, impreuna cu niste prieteni de-ai lui Catalin.
A doua zi ne trezim devreme iar vremea se anunta superba. Dupa pregatirile de rigoare pornim spre caldarea Fundul Caprei de unde urcam direct spre Portita Marelui V, cu intentia de a parcurge creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est. Eu am mai parcurs acest traseu in 2000 impreuna cu Octavian avand drept ghid pe Marian, un salvamontist de nota 10 din Pitesti.
Chiar la coborarea in caldare observam sub un bolovan mare un "barlog" cu o familie de marmote care nu se prea sperie de noi decat atunci cand ne apropiem.
Din strunga incepem sa ne legam in coarda eu cu Mihai si ulterior vin si Catalin cu Ioana. Pornesc cap pe prima lungime si urc pe niste praguri incercand sa urmez o directie posibila spre un piton zarit undeva la cativa metri mai sus. Ulterior constat ca am gresit intrarea si revin in strunga pentru a relua lungimea printr-o traversare initiala spre dreapta. Mai sus o iau iar spre stanga si ajung intr-un fel de regrupare cu cateva pitoane consolidate cu o bucata de coarda, dar fiind prea aproape continui spre stanga, la indicatiile lui Catalin, cand defapt trebuia s-o iau spre dreapta si ma trezesc din nou in afara traseului dar reusesc intr-un sfarsit sa urc, asigurandu-ma cu 2 frienduri, in regruparea de la finalul primei lungimi. Linia a fost destul de sinuoasa si am tras destul de tare de coarda. Urmeaza lungimea lui Mihai care trece pasul cheie, fisura surplombanta oblic spre dreapta, fara probleme si iese apoi prin dreapta pe praguri pana in varful Portitei unde regruparea este amenajata mai nou cu spituri consolidate cu lant. Acolo ne dezlegam din coarda urmand sa parcurgem in continuare linia ingusta si ascutita a crestei pana la Urechile de iepure. Ii asteptam si pe Catalin cu Ioana care vin repede si sunt incantati de tot ce este in jur. Creasta se parcurge in general pe partea dreapta iar in unele locuri chiar pe muchie la echilibru. Privelistea este spectaculoasa dar atentia trebuie sa fie cat mai mare caci in ambele parti abruptul este imens.
Pana la Urechea Vestica nu avem dificultati si asteptam cu nerabdare sa vedem ce probleme ne va pune catararea in continuare. Urc cap pe un diedru pe care din amintire mi-l imaginam a fi pe cealalta Ureche si regrupez pe un mic tanc de unde il pot vedea pe Mihai si impart astfel Urechea V. in 2 lungimi ca sa ii dau si lui Mihai satisfactia de a urca cap si de a ajunge primul pe varf. Lungimea urmatoare nu pune probleme, urmand niste praguri cu doar vreo 2-3 pitoane pana pe varf. Privelitea este din nou coplesitoare. Coborarea spre strunga ingusta dintre cele doua Urechi se face folosindu-ne de un cablu de sarma si coborand pe praguri cazute de piatra. Urmeaza o ultima lungime de coarda pe Urechea Estica ce incepe printr-o usoara traversare spre dreapta apoi in sus pe praguri si pe un fel de diedru cu asigurare la vreo 2 spituri si 2 pitoane. In varf se gaseste un alt cablu care consolideaza cateva pitoane mai indepartate. Vine si Mihai si apoi decidem ca cel mai bine ar fi sa coboram in rapel deoarece versantul estic este destul de abrupt. Gasim statia de rapel si fara greutate coboram cei aprox. 15-20m pana intr-o noua sea a crestei. De acolo practic dificultatile tehnice s-au sfarsit si se zareste foarte aproape varful Fantanii si varful Vartopel unde se incheie creasta Arpaselului si incepe creasta mai putin dificila a Vartopelului. Dupa ce vin si Catalin cu Ioana ne regrupam si ocolim prin dreapta varful lui Adam iar din strunga larga si innierbata ne lasam rucsacii si ne abatem putin spre nord-vest pentru a privi din profil creasta pe care tocmai am parcurs-o. Un ultim prim-plan cu Urechile de Iepure vazute dinspre nord si pornim din nou la drum. De pe varful Fantanii ne atrage din nou atentia un pasaj destul de expus dar pe care il trecem cu totii cu bine si incepem coborarea crestei Vartopelului. Aceasta, in ciuda asteptarilor, mai are cateva portiuni mai expuse si care trebuie parcurse cu atentie deosebita dar totul este ok. Revenirea in poteca turistica care parcurge caldarea Fundul Caprei spre Fereastra Zmeilor o facem dupa aproximativ 5 ore de la plecarea din Portita Marelui V, dar nu ne-am grabit caci ceea ce am vazut ne va ramane multa vreme in amintire. S-au facut permanent poze in toate directiile. Vremea s-a mentinut numai buna, ba cate un norisor, ba soare astfel incat a fost perfecta pentru tura noastra. Cum Ioana isi resimte genunchii hotaram sa pornim eu cu Mihai inainte ca sa putem strange mai repede corturile. Cand ajungem din nou la Lacul Capra ne invaluie putin ceata dar strangem repede bagajele si ne pregatim de drum. Cand vine si Catalin cu Ioana mancam putin si cand suntem aproape gata sa pornim spre Balea Lac se porneste o mica ploaie. Totul a fost sincronizat perfect. In saua Caprei ploaia se domoleste si la coborare incepe iar sa iasa soarele astfel incat in scurt timp suntem deja iar uscati. Ajungem din nou la masina dupa exact 24 ore si fara prea multa pierdere de timp incepem coborarea pe Transfarasan, in lungul drum spre casa. Drumul a fost presarat ca de obicei cu impartasirea gandurilor si impresiilor, planuri noi si multa muzica. Intram in Iasi pe la ora 2:00 dupa mai bine de 40 ore de la plecare timp in care am trait la maxim experienta parcurgerii crestei Arpaselului, iar eu chiar daca am fost pentru a doua oara m-am simtit incantat ca la inceput. Asadar efortul s-a meritat din plin iar oboseala aproape ca a fost stearsa de amintirile fantastice ale Fagarasului.
Povestea merge mai departe... aici.
Daca planul initial era sa merg cu Sorin din Canada in Fagaras si sa facem o tura scurta de 2 zile, din cauza serviciului si apoi a unor probleme personale nu am mai putut pleca dupa cum stabilisem. Sambata dimineata i-am propus lui Catalin, care urma sa vina si el cu noi impreuna cu Ioana, sa mergem totusi macar in Cheile Bicazului ca sa uitam de problemele zilnice. El a insistat totusi ca sa mergem in Fagaras chiar daca doar pentru o zi. Pana la urma am acceptat, desi incercasem sa-i propun si Piatra Craiului, in ciuda efortului de a conduce pe o distanta asa de mare.
Pornim din Iasi la 11:30 si ajungem dupa vreo 7 ore in bazarul de la Balea Lac unde parcam masina si ne luam rucsacii in spinare apoi incepem sa urcam spre saua Caprei pe o vreme destul de cetoasa. In timpul urcusului se ridica ceata si apare din nou soarele care ne da sperante ca vom avea o vizibilitate buna. Din saua Caprei decidem sa urcam direct spre Vf.Vanatoarea lui Buteanu (2507m), unde ne doream sa prindem apusul. Ajungem fara prea mare efort in varf si ne minunam de frumusetea peisajului si de ceea ce vedem. Facem poze si admiram in departare Moldoveanu si Negoiu. Eu nu mai fusesem in Fararas din vara anului 2000. Pe inserate coboram pe piciorul Caprei spre lacul Capra unde montam corturile aproape pe intuneric si dupa ce mancam cate ceva mai stam putin la povesti sub lumina lunii si cu o sticla de vin rosu, impreuna cu niste prieteni de-ai lui Catalin.
A doua zi ne trezim devreme iar vremea se anunta superba. Dupa pregatirile de rigoare pornim spre caldarea Fundul Caprei de unde urcam direct spre Portita Marelui V, cu intentia de a parcurge creasta Arpasel-Vartopel de la vest la est. Eu am mai parcurs acest traseu in 2000 impreuna cu Octavian avand drept ghid pe Marian, un salvamontist de nota 10 din Pitesti.
Chiar la coborarea in caldare observam sub un bolovan mare un "barlog" cu o familie de marmote care nu se prea sperie de noi decat atunci cand ne apropiem.
Din strunga incepem sa ne legam in coarda eu cu Mihai si ulterior vin si Catalin cu Ioana. Pornesc cap pe prima lungime si urc pe niste praguri incercand sa urmez o directie posibila spre un piton zarit undeva la cativa metri mai sus. Ulterior constat ca am gresit intrarea si revin in strunga pentru a relua lungimea printr-o traversare initiala spre dreapta. Mai sus o iau iar spre stanga si ajung intr-un fel de regrupare cu cateva pitoane consolidate cu o bucata de coarda, dar fiind prea aproape continui spre stanga, la indicatiile lui Catalin, cand defapt trebuia s-o iau spre dreapta si ma trezesc din nou in afara traseului dar reusesc intr-un sfarsit sa urc, asigurandu-ma cu 2 frienduri, in regruparea de la finalul primei lungimi. Linia a fost destul de sinuoasa si am tras destul de tare de coarda. Urmeaza lungimea lui Mihai care trece pasul cheie, fisura surplombanta oblic spre dreapta, fara probleme si iese apoi prin dreapta pe praguri pana in varful Portitei unde regruparea este amenajata mai nou cu spituri consolidate cu lant. Acolo ne dezlegam din coarda urmand sa parcurgem in continuare linia ingusta si ascutita a crestei pana la Urechile de iepure. Ii asteptam si pe Catalin cu Ioana care vin repede si sunt incantati de tot ce este in jur. Creasta se parcurge in general pe partea dreapta iar in unele locuri chiar pe muchie la echilibru. Privelistea este spectaculoasa dar atentia trebuie sa fie cat mai mare caci in ambele parti abruptul este imens.
Pana la Urechea Vestica nu avem dificultati si asteptam cu nerabdare sa vedem ce probleme ne va pune catararea in continuare. Urc cap pe un diedru pe care din amintire mi-l imaginam a fi pe cealalta Ureche si regrupez pe un mic tanc de unde il pot vedea pe Mihai si impart astfel Urechea V. in 2 lungimi ca sa ii dau si lui Mihai satisfactia de a urca cap si de a ajunge primul pe varf. Lungimea urmatoare nu pune probleme, urmand niste praguri cu doar vreo 2-3 pitoane pana pe varf. Privelitea este din nou coplesitoare. Coborarea spre strunga ingusta dintre cele doua Urechi se face folosindu-ne de un cablu de sarma si coborand pe praguri cazute de piatra. Urmeaza o ultima lungime de coarda pe Urechea Estica ce incepe printr-o usoara traversare spre dreapta apoi in sus pe praguri si pe un fel de diedru cu asigurare la vreo 2 spituri si 2 pitoane. In varf se gaseste un alt cablu care consolideaza cateva pitoane mai indepartate. Vine si Mihai si apoi decidem ca cel mai bine ar fi sa coboram in rapel deoarece versantul estic este destul de abrupt. Gasim statia de rapel si fara greutate coboram cei aprox. 15-20m pana intr-o noua sea a crestei. De acolo practic dificultatile tehnice s-au sfarsit si se zareste foarte aproape varful Fantanii si varful Vartopel unde se incheie creasta Arpaselului si incepe creasta mai putin dificila a Vartopelului. Dupa ce vin si Catalin cu Ioana ne regrupam si ocolim prin dreapta varful lui Adam iar din strunga larga si innierbata ne lasam rucsacii si ne abatem putin spre nord-vest pentru a privi din profil creasta pe care tocmai am parcurs-o. Un ultim prim-plan cu Urechile de Iepure vazute dinspre nord si pornim din nou la drum. De pe varful Fantanii ne atrage din nou atentia un pasaj destul de expus dar pe care il trecem cu totii cu bine si incepem coborarea crestei Vartopelului. Aceasta, in ciuda asteptarilor, mai are cateva portiuni mai expuse si care trebuie parcurse cu atentie deosebita dar totul este ok. Revenirea in poteca turistica care parcurge caldarea Fundul Caprei spre Fereastra Zmeilor o facem dupa aproximativ 5 ore de la plecarea din Portita Marelui V, dar nu ne-am grabit caci ceea ce am vazut ne va ramane multa vreme in amintire. S-au facut permanent poze in toate directiile. Vremea s-a mentinut numai buna, ba cate un norisor, ba soare astfel incat a fost perfecta pentru tura noastra. Cum Ioana isi resimte genunchii hotaram sa pornim eu cu Mihai inainte ca sa putem strange mai repede corturile. Cand ajungem din nou la Lacul Capra ne invaluie putin ceata dar strangem repede bagajele si ne pregatim de drum. Cand vine si Catalin cu Ioana mancam putin si cand suntem aproape gata sa pornim spre Balea Lac se porneste o mica ploaie. Totul a fost sincronizat perfect. In saua Caprei ploaia se domoleste si la coborare incepe iar sa iasa soarele astfel incat in scurt timp suntem deja iar uscati. Ajungem din nou la masina dupa exact 24 ore si fara prea multa pierdere de timp incepem coborarea pe Transfarasan, in lungul drum spre casa. Drumul a fost presarat ca de obicei cu impartasirea gandurilor si impresiilor, planuri noi si multa muzica. Intram in Iasi pe la ora 2:00 dupa mai bine de 40 ore de la plecare timp in care am trait la maxim experienta parcurgerii crestei Arpaselului, iar eu chiar daca am fost pentru a doua oara m-am simtit incantat ca la inceput. Asadar efortul s-a meritat din plin iar oboseala aproape ca a fost stearsa de amintirile fantastice ale Fagarasului.
Povestea merge mai departe... aici.
Subscribe to:
Posts (Atom)
