Catarare in masivul Postavaru - Peretele Animalelor

Dupa destul de multa vreme fara nici o activitate montana, eu si Catalin ne-am indemnat reciproc sa iesim la o catarare cu ocazia primului weekend al lunii decembrie. Eu eram nerabdator sa catar din nou in Bicaz dar Catalin venise cu o propunere mult mai interesanta si anume: Postavaru/Cheile Rasnoavei. Dupa cum anuntau prognozele, vremea parea sa fie buna asa ca am pornit la drum in noaptea de joi. Eu, Catalin, Ioana si Mihai H.
Dupa un drum destul de obositor in care Catalin a rezistat cu brio ca sofer, am ajuns dimineata in Cheile Rasnoavei pe o vreme frumoasa dar destul de friguroasa. Afara erau aproximativ -5 grade. Dupa cateva minute de dezmorteala si de admirat peretii cheilor eu deja dardaiam de frig. Imi pusesem intrebarea cum vom reusi sa cataram daca afara era asa de rece. Pana la urma am pornit pe drumul forestier spre Poiana Inului unde urma sa campam. In scurt timp au sosit si Octavian cu Viorica din Calarasi.



Imprumutand mai nou stilul lui Catalin si al altora, voi renunta la prea mult bla-bla si o sa va las in continuare sa va delectati cu pozele din albumul propriu creat pe Picasa: Postavaru - Decembrie 2011.

A fost un weekend in care m-am bucurat de o vremea excelenta si de o companie foarte placuta. Am catarat doua trasee extraordinare cu stanca curata si pasaje de catarare naturala deosebit de frumoase. Eu am intalnit mai rar asa trasee, probabil sunt comparabile cu cele din Piatra Craiului.
Cu siguranta vom reveni sa cataram in Postavaru caci ne-a placut foarte mult si mie si sunt sigur ca si lui Catalin.
Asa ca abia astept urmatoarea iesire la stanca. Asteptam totusi si iarna sa vina...

100 - Love is in the air

In sfarsit am ajuns si la postul cu numarul 100. Cam putin ar zice unii. In fine se pare ca nu sunt prea bun la vorba dar totusi unii asteapta sa mai scriu cate ceva. Asadar voi scrie despre ceva mai special.
Asta seara in timp ce am iesit sa alerg, caci de curand m-am apucat de alergare, am vazut o multime de perechi de tineri sarutandu-se si imbratisandu-se cu pasiune. Pe oriunde. Bravo lor, ma bucur pentru ei si ii admir pe cei care indraznesc sa faca asta. Sa se iubeasca.
Ma intreb asa retoric ce le lipseste oare unora ca sa iubeasca si sa fie iubiti?

Bicaz, Peretele Pietrei Mariei

A venit toamna. Diminetile nu mai sunt la fel... A fost o vara lunga si calduroasa dar in care nu am reusit sa fac nimic spectaculos in planul pasiunii pentru munte.
Cu toate astea am incercat totusi si am reusit sa urc cateva trasee noi.

In ultima saptamana a lunii august, am plecat cu Mihai Diac, revenit dupa o perioada mai lunga de recuperare, in Cheile Bicazului unde am dorit sa facem traseul Fecioarei din Peretele Pietrei Mariei (5A).

Desi in ghidul Cheilor Bicazului era scris clar ca traseul fusese distrus in partea superioara in urma desprinderii unui bloc imens de stanca, totusi am mizat pe faptul ca poate cineva a indraznit sa-l refaca. Am plecat destul de tarziu din Iasi si pe la ora 12 eram la baza peretelui.

Accesul se face usor pe o poteca marcata cu triunghi galben care incepe din dreptul Portii de Piatra si continua prin padure cateva minute dupa care se ajunge la un grohotis imens. Dupa ce ne-am invartit in zona cautand intrarea in traseu, pana la urma am gasit o posibila varianta care incepea cu un horn mic si nu foarte dificil dar neasigurat.

Dupa ce am trecut asigurand cu un friend acest pasaj, am regasit practic intrarea normala pe o mica brana cu copaci in partea dreapta a peretelui. De acolo am continuat pe o alta fisura inierbata ce urca oblic stanga cativa metri. Ajungand la inceputul unei fisuri verticale am gasit si primele pitoane.

Am urcat fisura la liber si am fost surprins de faptul ca nu am avut tendinta sa trag de ele. Oricum pasajul a fost frumos si dupa inca vreo 10m am ajuns pe un prag larg cu iarba unde am regrupat la 2 pitoane. Dupa ce a venit si Mihai a urmat o a doua lungime mai serioasa cu o fisura surplombanta si cu pitoane cam vechi si care nu imi inspirau prea multa incredere.



Am urcat cu prudenta si dupa cativa metri am iesit peste pasajul surplombant de unde fisura continua dar fara dificultati, terminandu-se pe un alt prag dupa vreo 25m. Pe aceasta lungime Mihai a venit putin mai greu avand in vedere ca isi cam pierduse antrenamentul iar stilul artificial folosit implica miscari destul de fortate pe spate. Urmatoarea lungime, a 3-a urmeaza o brana ce traverseaza peretele spre stanga si dupa cca 25m ajunge la Brana de Mijloc a Pietrei Mariei care este accesibila si fara coarda, constituind o posibilitate de retragere la nevoie.



Eu am continuat pe lungimea a 4-a urmand o fisura oblica spre dreapta pitonata initial destul de bine dar la un moment dat ajung dupa vreo 10m intr-un pas de unde peretele era cam spalat si pana la urmatoarele pitoane nu gaseam o posibila continuare. Nici macar cu putinele asigurari mobile pe care le aveam in dotare, restul fiind imprumutate pe la prieteni, nu am reusit nimic. Poate doar cu niste pitoane si ciocan as fi putut continua. Dupa cateva minute de incercari fara rost m-am hotarat sa renunt si am inceput sa descatar si sa recuperez asigurarile folosite.
Din pacate am putut constata ca intradevar traseul nu fusese refacut si nu se putea continua pana sus. Ne-am montat pentru retragere un rapel lung de la un copac solid si am ajuns aproape la baza peretelui pe politele care il brazdeaza in mod neregulat.
Am avut neplacerea sa antrenez in coborare o piatra nu foarte mare care mi-a cazut peste umar dar pe care am resimtit-o si zilele urmatoare. Pana la urma planul de a mai incerca inca un traseu s-a dovedit nerealist avand in vedere ca ora era deja 17 si urmau si aproximativ 3 ore de intoarcere iar Mihai mai avea programata o intalnire cu niste prieteni. Oricum am reusit sa facem ceva miscare si ziua a fost frumoasa.

Traseul chiar si pana in acel punct ofera cateva pasaje de catarare placuta si eventual poate fi folosit ca traseu de rodaj pentru incepatori.
Mai multe poze din traseu, facute cu aparatul lui Mihai, se regasesc pe albumul publicat de el la adresa: https://picasaweb.google.com/110140695886923766518/20110822TentativaPereteleMarieiTraseulFecioarei#

Dupa exact o saptamana a urmat o vizita la Durau cu ocazia unei nunti care s-a dovedit a fi una aproape ca in povesti, durand 3 zile. Cu aceasta ocazie am profitat si am facut singur un scurt maraton al Ceahlaului. Pornind dis de dimineata pe ceata am urmat initial poteca spre cascada Duruitoarea. De acolo spre cabana Dochia nu mai fusesem niciodata iar timpul recomandat (5 ore din Durau) parandu-mi-se cam mare nu eram sigur ca voi ajunge pana sus, fiind pregatit sa renunt la nevoie. Telefonul mi se descarcase si nici ora nu o puteam stabili. Usor usor continui poteca si in scurt timp ajung in soare pe platou. Cand am poposit la Cabana era ora 10. Vremea era superba si soarele ardea puternic. Dupa un mic dejun si 2 cani cu ceai am reusit sa mai fac putina plaja. A urmat urcarea pe varful Toaca de unde privelistea ca de obicei te lasa fara suflare si apoi am revenit in poteca spre cabana Fantanele care trece pe sub impunatoarea stanca Panaghia si pe langa Caciula Dorobantului. Pe poteca am intalnit foarte multi turisti care urcau spre platou lucru normal intr-o zi de weekend asa de frumoasa. In final am revenit in Durau la ora 12 dupa aproape 5 ore de trekking placut. Cam asta a fost maratonul Ceahlaului parcurs de unul singur si fara aparat foto. :(

A urmat apoi mai recent, in luna septembrie chiar dupa Sfanta Maria, o noua iesire in Cheile Bicazului cu Catalin Cretu care fusese plecat toata vara prin tara dar avea un dor nespus de catarare. Ne hotaram sa incercam un traseu mai lung si care ne tot tenta de ceva vreme si anume 16 Iunie din Peretele Pintenilor (5B).

Acest traseu incepe chiar de langa podul de dupa zona Gatul Iadului, cea mai ingusta si impresionanta zona a Cheilor Bicazului. Din pacate este un traseu expus si ma refer aici la privirile trecatorilor. Am inceput eu prima lungime cap, si dupa o surplomba trecuta cu ajutorul pitoanelor, in stil artificial, am iesit pe o brana lunga inierbata spre dreapta.



Nimic dificil dar expus si slab asigurat in unele zone. Am fost nevoit sa mai bat un piton intr-un pas. Dupa cam 15m am ajuns intr-un punct de unde nu intrezaream continuarea si pana la urma mi-am luat inima in dinti si am urcat direct in sus pe niste praguri inierbate. Dupa cativa metri am regasit pitoane si am continuat inca vreo 20m pana la o brana larga cu iarba si copaci. Acolo am regrupat la un palc de arbusti desi erau 2 pitoane, ambele fiind nesigure. Dupa ce a venit si Catalin in regrupare ne gandim daca are vreun rost sa continuam traseul avand in vedere ca practic nici nu se mai urca pe stanca ci mai mult pe iarba iar stilul asta urma sa fie pe inca destule lungimi de acolo in sus. Pana la urma renuntam si ne retragem cu un rapel lung pana in apa Bicazului. Ne strangem corzile putin udate in apa si ne gandim ca poate ar fi bine sa mergem sa cataram ceva stanca. Ii propun traseul Finala 67 din Peretele Pietrei Mariei (4B) pe care il observasem din iesirea anterioara si stiam chiar ca era reamenajat deci nu ne asteptau surprize ca in traseul Fecioarei. Conform ghidului "este unul din traseele cele mai populare si cel mai des frecventat din Chei".

Am ajuns usor la baza si a pornit de data asta Catalin cap pe prima lungime.

Dupa o mica surplomba si o fata scurta a urmat un diedru dupa care praguri si fisuri au condus spre regrupare.


A urmat o a doua lungime mai scurta, cca 25m cu o fisura verticala destul de sustinuta dupa care un traverseu spre dreapta m-a scos in regrupare pe un prag larg cu iarba.




De aici a urmat ultima lungime pe care Catalin a urcat-o fara probleme desi pasii au fost cam dificili si stilul rotpunkt nu ni s-a potrivit niciunuia dintre noi, nefiind intr-o forma tocmai buna.



Sus am admirat exceptionala priveliste oferita de Piatra Mariei, amandoi ajungand acolo pentru prima data.



Coborarea am facut-o prin padure si apoi pe o poteca firava si destul de abrupta pana la o pajiste incarcata cu superbe branduse de toamna.

De acolo am revenit pe marcajul cu triunghi galben. A fost un traseu placut si satisfacator pentru nevoile noastre. Vremea a fost superba si calduroasa ca de vara. Ca de obicei pozele din aceasta iesire le puteti vizualiza si comenta in albumul lui Catalin:
https://picasaweb.google.com/116734182185530304205/20110911CheileBicazuluiFinala6716Iunie2LcCuVladCondratov#

Traseul Intersectat - Peretele Pintenilor

La nici o luna de zile de la parcurgerea impreuna cu Catalin Cretu a traseului Turnul de Fildes, petrecuta cu cateva peripetii, cred ca amandoi ne doream totodata sa facem jocurile si sa ne incercam norocul si cu vestitul traseu Intersectat.
Stiam de la mai batranii alpinisti ieseni, Miki Bucholtzer sau Costica Costea ca nu e deloc un traseu usor ba chiar poate pune probleme in anumite portiuni din cauza asigurarilor slabe in special cu pene de lemn foarte vechi.
In fine ceva ne rodea in interior si numai bine ce ni s-au vindecat "ranile" ca deja ne vedem reveniti in acelasi perete. Aventura reincepe.

Intram putin dupa 7:30 in prima lungime, care desi avea cateva portiuni umede chiar la inceput, era intr-o stare mult mai buna decat intrarea din Turnul de Fildes. Cineva a batut chiar la inceputul lungimii 2 spituri. In prima faza se urca cativa metri artificial (atentie la 2 pitoane cam ruginite).

Apoi usor spre stanga pe un fel de horn putin inierbat si mai sus se regrupeaza dupa cam 35m pe un mic prag la 3 pitoane.


In urmatoarea lungime se ocoleste prin stanga o mica surplomba cu multa iarba. Acolo exista 2 pitoane dar sunt cam ascunse. Catalin nu le-a observat si a urcat mai multi metri fara asigurare. Urmeaza un mic diedru si apoi se iese iar printre ierbotenii la niste copaci unde se regrupeaza.

Urmeaza o lunga traversare de 60m pe la baza peretilor de stanca pe brana de iarba numita Lumea Pierduta. Nu e greu dar exista doar un singur piton undeva dupa primii 15m dupa care se mai poate asigura la niste arbusti.

Undeva dupa colt iese la iveala peretele in care continua celelalte lungimi ale traseului cu o fisura oblica caracteristica. Se vede mai sus si Turnul de Fildes.

Catalin gaseste undeva prin iarba o pana de lemn probabil cazuta sau aruncata de prin traseu. Cam astea sunt asigurarile caracteristice fisurilor largi din traseele clasice, pe atunci neexistand alte posibilitati. Acum exista frienduri mari sau chiar big-bro.

Lungimea a patra incepe artificial cativa metri apoi prin traversari succesive spre stanga pe praguri si fisuri apoi iar in sus pana ce se regrupeaza pe un prag larg cu iarba chiar la inceputul fisurii oblice ce care spuneam.

Chiar inainte de a iesi pe primul prag de iarba exista un pas mai ciudat dar Catalin a gasit exact la timp un piton ascuns bine in iarba.

Urmatoarea lungime, a 5-a, este destul de frumoasa si expusa care urmareste o fisura ce urca ascendent spre dreapta cu asigurari suficiente si cu pasi de liber nu foarte dificili. Fiind napadita cu vegetatie, am fost nevoit sa gradinaresc.


Se regrupeaza dupa 35m pe un mic prag framantat la 3 pitoane. Lungimea necesita conform descrierii din ghid aproape tot arsenalul catararii naturale.

Fisura continua inca cativa metri si in urmatoare lungime dupa care se urca direct in sus pe o fatza cam spalata unde se regasesc in exces pitoane si expansoare vechi legate cu sarma si cordelina veche.



Lungimea a 7-a incepe direct in sus pe un diedru dar desi pitoanele continua in sus, dupa cativa metri se traverseaza cu un pas intins spre dreapta pana pe un prag de iarba. Acolo m-am cam chinuit sa ies pe pragul de iarba negasind prize si am batut pana la urma un piton P pe care l-a recuperat ulterior Catalin.

Lungimea a 8-a este mai scurta si dupa cativa metri in sus pe un fel de diedru cam inierbat apoi o noua traversare de cativa metri spre dreapta duce chiar la baza Turnului de Fildes.
Se face apoi "intersectarea" adica o noua traversare de cativa metri spre dreapta pentru a se ajunge la inceputul fisurii din drepta turnului.

Iata-ne acum ajunsi din nou unde am mai fost cu mai putin de o luna in urma. Urmau doua lungimi considerate cheia intregului traseu. Mai ales prima din ele avea sa fie destul de dificila si deja incepuse sa ne bata si soarele destul de puternic in cap.
Mi-am luat pe mine tot echipamentul pregatit special pentru aceasta lungime inclusiv 2 frienduri mari si cu inima in dinti am pornit in sus.

Fisura e in general larga si nu inghite pitoane deci se vor regasi multe pene de lemn aflate intr-o stare destul de degradata. In doua locuri m-am ajutat de nuci medii-mari iar la un moment dat m-am tinut si de cordelina uzata dintr-o pana de lemn. A tinut. Dupa vreo 20m se intra intr-un fel de horn unde se poate ramona dar cum rucsacul ma incurca l-am lasat legat intr-un piton.

Dupa inca cativa metri se ajunge intr-un loc unde am regrupat la 3 pitoane. Catalin vine si el destul de obosit, trebuind sa recupereze si nucile. Totusi un piton P auriu batut de mine pe fata din stanga a hornului cam spalat i-am zis sa-l lase acolo caci ar fi putut disloca o felie cam mare de stanca.

Urmatoarea lungime, a 10-a, dupa vreo 3 metri prin horn forteaza o iesire intinsa spre dreapta peste o surplomba asigurata cu pene de lemn dar si cu doua expansoare vechi. Se parea ca aici era ultimul pas care ne mai putea pune probleme dar Catalin l-a rezolvat fara prea mare dificultate.


Dupa ce a trecut peste surplomba respectiva, fisura turnului isi schimba inflexiunea si hornul redevenea catarabil prin ramonaj, cu asigurari mai rare dar suficiente.

Dupa inca cativa metri se iese din horn spre stanga pe niste fisuri apoi praguri pana pe un mic tanc de stanca lipit de turn.

De aici in cativa metri eram in strunga turnului si practic traseul era ca si terminat deoarece ultima lungime deja o mai parcursesem si nu mai punea probleme.

Privelistea de aici iti taie rasuflarea in orice directie te-ai uita.



Ultima lungime, a 11-a, este comuna cu traseul Turnul de Fildes si nu e deloc dificila, are la inceput cateva fisuri apoi pe praguri succesive iar pe la mijloc un pas de artificial urmand ulterior sa iasa in platoul impadurit.


Obositi, insetati, dupa mai bine de 11 ore de catarat ajungem sus fericiti ca l-am terminat cu bine si pe asta desi nu ne-a placut prea mult. A fost mai mult curiozitatea si nevoia de a repune oarecum in circulatie si acest traseu, evitat in general din lipsa de informatie actualizata.
Retragerea caracteristica prin fanetzele pline de flori ne-a relaxat nemaipomenit.

Turnul de Fildes vazut din sosea de sub Santinela de la Gatu Iadului.

Per ansamblu este un traseu dificil 6A (ED-/ED) preponderent artificial A1 si cu liber impus probabil in jur de gradul 7. Fiind un traseu parcurs foarte rar este imperios necesar sa existe in echipament ciocan si cateva pitoane.
Concluzia: Este un traseu mai putin frumos decat Turnul de Fildes dar relativ sigur.
https://picasaweb.google.com/calpatin/2011061819CheileBicazuluiIntersectat6A10LcCuVladCondratovBicajelCuMihaiAnaDanL#