Peretele nordic al vf. Lespezi/Caltun - Fagaras

Ideea parcurgerii unui traseu in peretele nordic al varfului Lespezi (2517m) din Fagaras, sau peretele Caltunului cum ii mai spun unii, ne-a incoltit mintile de mai multa vreme.
Acum 2 ani ne planificaseram sa mergem in 2 echipe: Catalin cu Vali si eu cu Lush dar ne vazuseram nevoiti a renunta in ultimul moment din cauza ca Vali devenise tatic pentru a 2-a oara. Vali oricum mai urcase peretele impreuna cu Mishu cu mai multi ani in urma.
Catalin a insistat si anul urmator, chiar de mai multe ori, dar fara prea mult succes din cauza vremii.
Anul acesta, de ziua mea, m-a sunat Vali sa-mi ureze una alta si printre altele m-a invitat sa mergem cu el si Catalin in Fagaras si bineinteles ca am acceptat.
Dupa doua zile Catalin are ghinionul sa isi accidenteze un genunchi la schi.
Initial am vrut sa renuntam si noi la tura dar ulterior, fiind puternic motivati de vremea foarte buna de acolo am plecat. Impreuna cu Vali si Cristina lui am plecat de cu seara cu gandul sa ajungem cat mai de dimineata la Piscul Negru unde urma sa parcam masina si de unde incepe poteca marcata cu triunghi albastru spre lacul si refugiul Caltun. Vremea era excelenta. Senin, soare si aproximativ -10 grade.


Dupa o noapte nedormita am urcat destul de lent, pe o poteca cu urme deja batute.



Initial zapada era mica dar la golul alpin intalneam deseori portiuni cu zapada adanca asa ca ne-am oprit si ne-am montat rachetele de zapada. In locurile cu zapada inghetata acestea au tinut cu bine si locul coltarilor.


Am ajuns dupa aproximativ 4-5 ore la refugiu a carui usa am gasit-o blocata de troiene de zapada. Vali mi-a multumit pentru ca am insistat sa care si lopata de zapada.


In refugiu era frig dar curat si dupa ce ne-am instalat si despachetat rucsacii, am inceput sa topim zapada la primus ca sa facem supe si ceaiuri. Am mancat bine si ne-am hidratat cat am putut de mult.
Ulterior am iesit sa admiram peretele acoperit cu gheata si zapada si sa ne alegem o ruta pentru a doua zi. Ne-am gandit ca in partea stanga a peretelui traseul ar fi mai lung.
Seara a venit repede si ne-am bagat in sacii de dormit ca sa ne refacem. A doua zi ne-am trezit la 6 si am inceput sa mancam si sa ne echipam. Atat apusul cat si rasaritul au fost extraodinare.



Vali a insistat si pana la urma m-a convins sa mergem fara rucsaci, cu tot echipamentul pe noi. Dar in felul asta am reusit sa uit in rucsac o pereche de manusi subtiri de schimb.
Am hotarat sa luam cu noi urmatoarele: 4 pitoane de stanca, 1 ice-hook, 4 suruburi de gheata, 3 frienduri si 5 nuci. Am mai completat cu 3 bucle expres, aproximativ 10 annouri de diverse lungimi si 8 carabiniere usoare plus cateva carabiniere cu filet.
Am pornit pe lumina si pe o vreme impecabila si am traversat o panta destul de abrupta cu zapada inghetata spre baza traseului. Vali a alunecat cativa metri si mi-a cam dat emotii dar a scapat fara probleme si s-a lovit doar usor la un genunchi. La baza am batut un prim piton in stanca pentru a incropi o regrupare deoarece nu aveam nici o platforma buna iar sub noi panta coboara cateva sute de metri.


Am pornit eu cap pe prima lungime urmand in principal portiuni cu gheata destul de subtire pe alocuri, alternand cu zapada intarita. Am avut ceva emotii pentru ca in ambele cazuri nu prea poti monta asigurari.




Am urcat o perioada direct in sus apoi la un moment dat am traversat spre stanga pana sub un prag de stanca unde am mai batut un piton si am regrupat.
A sosit apoi si Vali cam infrigurat si s-a dus mai departe cap pe urmatoarele doua lungimi ca sa se incalzeasca.



Traseul alterneaza in continuare pe succesiuni de cascade de gheata si portiuni usor mai cazute cu zapada sau deseori stanca acoperita cu pojghita de gheata.





Lungimea a patra mi-a revenit iar mie si am avut parte de cateva cascade aproape verticale iar spre finalul lungimii o panta cu zapada pana sub o stanca unde din nou pitonul a salvat regruparea.




A urmat o a cincea lungime mai sinuoasa si pe care Vali a prelungit-o cu a sasea pana la iesirea in creasta, fortand mersul concomitent vreo 20-25m.




In total ne-a luat aproape 5 ore fara sa ne grabim. Pitoanele de stanca au fost cele mai sigure apoi uneori suruburile de gheata si destul de rar friendurile sau nucile.
Media asigurarilor puse a fost de 3-4 pe lungime dar nici posibilitatile nu au fost prea multe. Am mai asigurat amandoi si dupa cate o coloana de gheata. Traseul nu a fost foarte dificil din punct de vedere tehnic dar de angajament. O alta problema a fost gasirea rutei adecvate astfel incat sa nu pierdem nici timp prea mult si nici sa nu riscam foarte mult avand in vedere posibilitatile de asigurare.


Dupa iesirea in creasta ne-a intampinat un soare puternic si deja incepea supraincalzirea.


Am ocolit prin sud un perete mare stancos si apoi am inceput sa urcam pante abrupte cu zapada uneori intarita alterori moale.


Drumul spre varful propriu-zis a fost destul de lung si parca mai obositor decat traseul in sine. Din varf ne-am facut pozele de rigoare si ne-am gandit la retragere.


Am coborat pana in saua dintre cele doua varfuri gemene Lespezi si Caltun. Vali nu-si mai amintea pe unde coborase cu ani in urma si noroc ca am observat o cordelina intr-un piton undeva in stanca.


Am inceput coborarea in primul rapel din acel piton si ulterior am mai batut inca 3 pitoane pentru tot atatea rapeluri, caci zapada era destul de mare si nu oferea siguranta si stabilitate. In portiunea finala a hornului ne-am vazut nevoiti sa descataram un mic prag de gheata mai abrupta si apoi panta incepuse sa scada si zapada mare nu ne-a mai pus probleme.


Am ajuns destul de obositi la refugiu si am baut multe cani cu ceai facut de Cristina care ne astepta nerabdatoare. Am mai aruncat o privire asupra traseului pe care tocmai il parcursesem.


Seara am mai primit un musafir nou in refugiu. Bogdan, student in Iasi, care incepuse creasta in doi si a continuat-o singur de la Suru, cu destule peripetii, intentionand sa ajunga la Balea. Noi l-am convins sa nu mai riste si sa coboare cu noi ziua urmatoare.
Seara am mancat bine si am mai povestit fiecare, ascultand printre cuvinte vajaiturile vantului puternic pornit intre timp.
Am adormit repede si ne-am trezit destul de devreme. Planuisem sa facem o tura pana pe varful Negoiu dar ulterior eu si Cristina am renuntat in portita Caltunului din cauza zapezii mari, dar de unde il l-am urmarit pe Vali care continuase pana pe la jumatate urcarea spre Strunga Dracului si apoi se intoarse.
La refugiu ne-am facut rucsacii si am pornit coborarea spre Piscu Negru. Am ajuns in vreo 2 ore si acolo ne-am echipat de drum dar inainte de plecare am intrat sa mancam cate o ciorba la cabana unde ne-am parcat masina.
Pe la ora 16 am pornit spre casa si dupa 11 ore ajungem in Iasi obositi dar impliniti. Pentru mine a fost un vis implinit. Sunt sigur ca visul acesta i se va implini si lui Catalin cat de curand.

Prima "inghetata" a anului

Dupa sarbatori petrecute de fiecare in fel si chip, cum incepe anul, de obicei, vine vremea sa ne gandim si la o "inghetata" adica la o cascada de gheata. Nici anul acesta nu a facut exceptie.
Impreuna cu Catalin, Ioana, Cristina si Mihai am hotarat sa ne ducem in primul weekend al anului la cascadele din Bicajel unde stiam deja ca este gheata formata.
Plecam dis de dimineata pe o vreme cam aiurea, ploua marunt si temperatura de -2 grade.
Cum era de asteptat dupa Targu-Frumos ne intampina poleiul de drumul european si asta imi da emotii mari ca sofer. Desi mergeam foarte incet senzatia de incontrol al masinii era asa de mare incat imi doream sa ma intorc acasa.
Catalin insista sa continuam si la Roman luam o pauza la un Petrom unde era cat pe ce sa cadem din picioare din cauza ghetii. In fine pana la urma continuam si culmea dupa iesirea de pe european nu mai avem parte de polei.
Recuperam din timpul pierdut si pe la 10 parcam masina in chei unde temperatura era de 5 grade. Ne echipam si pornim spre cascade. Dupa putina aventura la trecerea podului ne punem coltarii si continuam pe poteca inca inghetata.
Ajungem la cascada din amonte si instalez rapid o mansa pentru a putea profita cu totii de miscare. Dupa ce dam startul eu si apoi Catalin ne rulam continuu pentru a nu ingheta prea mult.
Surpriza avem din partea Ioanei care in ciuda asteptarilor se misca incet dar sigur si termina de urcat cascada. Cristina pune pentru prima data mana pe pioleti dar reuseste sa urce destul de mult iar Mihai da dovada ca nu a uitat miscarile invatate anul trecut. Dupa cate o prima urcare de incalzire, incercam cu totii diverse variante mai grele sau mai usoare in functie de posibilitati.
Ne prinde repede inserarea si trebuie sa strangem si sa plecam spre casa. Ne propunem sa revenim dar nu stim cat de repede. La intoarcere nu mai avem probleme nici la pod si nici pe drumul spre casa desi am continuat sa merg prudent.
Cateva poze surprinse de aparatele foto neinghetate ale Cristinei si Ioanei sau al lui Catalin, dar ce mai conteaza:

Catalin isi povesteste experienta aici.