Monday, September 17, 2007

Mitul legat de "Fisura Artei"

Dupa 2 incercari succesive nereusite (din cauza ploilor) de a iesi la munte, la catarat, ne-am hotarat sa plecam oricum ar fi dumineca 16 sept.in Cheile Bicazului, eu, Catalin Cretu si... atat. Planul nostru initial era sa facem traseul Turnul de Fildes, dar cum de obicei nu se potriveste cu ce e la fata locului, am modificat schimbarea si am intrat in Fisura Artei, un traseu impunator care fura privirile trecatorilor, imediat de la intrarea in Cheile Bicazului.

Prim-plan matinal cu Fisura Artei
Intentia clara era de a dezlega vechea dilema legata de acest traseu: "prin interior" sau "prin exterior".
Prima data cand am facut acest traseu, in vara lui 2003, cu Vali Chiriac, am reusit sa ne infundam atat de bine in interiorul diaclazei incat la un moment dat parca te intepeneai complet si nu mai puteai face nici o miscare.

Eu secund prin interior, in 2003
Ulterior cu Catalin, in 2005, tot prin interior am parcurs traseul. Dilema se mentinea de fiecare data aceeasi. Prin exterior parea imposibil. Se ajungea intr-un pas de unde practic nu se intrevedea o continuare prin exterior. De fapt continuare exista, dar nu existau sau nu mai existau asigurarile fixe. Nici nu prea era loc de asigurari fixe caci fisura este suficient de larga. De aceea probabil (din limitari de ordin psihic) se alegea parcurgerea prin interior. Prin interior se ramona fara nici o asigurare intre regrupari dar parea mult mai sigur. Vali a fost cel care a injghebat un proiect sponsorizat de Proclimbing si a reamenajat traseul prin exterior, fixand in primul rand o regrupare sigura la pornire si apoi cca. 10 spituri. De la acea reamenajare, nu stim daca a mai incercat cineva traseul in aceasta forma.
Noi am pornit cu spor si voie buna, vremea fiind numai buna, desi putin cam rece de dimineata (cam 5 grade) dar senin si fara nici un nor. Se anunta o zi superba.
Daca era bal atunci bal sa fie, si mi-am propus sa incerc cat mai mult din traseu la liber (adica rotpunkt). Am pornit cap schimbat, eu primul, facindu-mi calculul ca sa fiu eu cap in a 5-a lungime cea cu varianta prin exterior.
Prima lungime mi-a iesit la liber, cu ceva efort (cam 7/7+), pasul cheie fiind de pozitionare cu picioarele intr-un sprait larg.

Sprait-ul incercat prima data, in 2005
Apoi pe rand, si celelalte 2 lungimi au "cazut", una cate una, parca putin mai usor, ceea ce m-a facut sa cred ca sunt mai putin dificile decat prima. Oricum in toate aceste lungimi predomina ramonajul, si pe alocuri spraitul, in cel mai pur stil cu putinta, deci practic nu te mai obosesti la "bulan".

Pornind in lungimea a 3-a
Lungimea a 4-a contine o trecere printr-un "tub", care nefiind dificila, poate totusi pune probleme celor mai voluminosi.
In schimb ultima este cu adevarat "o opera de arta". Din cauza ca alpinistii generatiilor anterioare stapaneau mai mult ca sigur ramonajul mai bine decat noi, ei nu aveau probabil probleme in a aborda catararea prin exterior desi era foarte slab asigurata. Nivelul de dificultate nu este mare (max. 6+) dar iti trebuie o foarte buna tehnica si incredere in tine. Acum, cu asigurarile fixate de Vali, aveam o temere sa nu se fi transformat lungimea intr-o "scara de spituri". Dar Vali desi a facut amenajarea din rapel, a facut o treaba f.buna. A existat totusi o mica problema chiar dupa al 2-lea spit cand desi m-am chinuit in fel si chip nu reuseam sa gasesc o trecere logica spre al 3-lea spit care era f.sus. Intr-un final am apelat la scarita dar chiar si din ultima treapta abia am ajuns sa pun bucla. Dupa putina odihna am intrezarit o posibila miscare de sprait care ar fi putut fi folosita in locul scaritei. Oricum, rotpunkt-ul era compromis, dar m-am decis totusi sa incerc mai departe cat pot de mult sa continui la liber. Chestia a fost ca mi-a iesit si nu a fost deloc usor. Din nou ramonajul a fost pana la final la el acasa. Primul piton vechi (si singurul de altfel pana la clasica iesire din diaclaza) l-am gasit cam dupa vreo 12-15m. Deci cine facea in aceste conditii prin exterior nu am decat sa-i spun: Jos palaria! Dupa iesirea din diaclaza, pe un prag larg cu iarba, este amenajata o regrupare destul de comoda dar pe care eu unul nu am folosit-o caci mai aveam ceva coarda si bucle cat sa pot ajunge pana la final, la copaci. Restul e poezie. Chiar si numai trecerea prin acea faneata unde pacea domneste incremenita parca de veacuri, iar brandusele de toamna erau puritatea intruchipata, merita un asemenea efort.

Fantastica poiana cu branduse
Eu cel putin aveam febra si ceva dureri la umeri din cauza incordarii, chiar de la iesirea din traseu. Dar macar am dezlegat dilema. Se poate face si prin exterior, dar desi e amenajata cu spituri, varianta aceasta ramane in continuare o provocare serioasa. Noi am facut-o pe exterior iar eu am parcurs traseul in maniera rotpunkt in proportie de aprox. 99%, adica asa cum mi-am propus initial.
Concluzii: Traseul isi merita numele, este la fel de spectaculos si prin interior si prin exterior, si se poate parcurge integral in catarare libera.

3 comments:

Florian Mastacan said...

Cand am facut eu acest traseu, in 2001 sau 2002 cred, m-au surprins complet pasajele de liber care existau in ultima lungime complet neprotejate. Tin minte perfect ca am incercat prin interior dar la un moment dat am realizat ca e imposibil, te intepenesti. Din regrupare, am mers in interior maxim 10 metri dupa care am mers inca vreo 10 cred prin exterior pana la primul piton care era batut in stanga undeva, vertical (un P). Ciprian Andrecut a venit secund pe fisura prin exterior caci prin interior nu incapea cu rucsacul, deci se poate sigur, e doar o problema psihica, iar acum cu ancorele adaugate de Vali nu ar trebui sa mai fie probleme mari.

catalin said...

cred ca, pentru siguranta, ar mai fi bune vreo doua spituri in penultima lungime,dupa tubul despre care povesteai, ptr ca, pe 35-40 de m nu sint decit 2 pitoane (pe al doilea nici nu la-m observat cind am trecut prin dreptul lui), la distanta de 15 m intre ele. prin interior imi amintesc ca este o cale destul de comoda, nu mai grea decit lungimea precedenta; totul e sa o nimeresti, ca daca ai luat-o mai in stinga sau mai in dreapta te cam intepenesti. oricum, varianta pe exterior este, incomparabil, mai frumoasa si mai solicitanta si trebuie incercata de echipele care intra in traseu, mai ales acum, ca e bine asigurata. si inca ceva: daca ne uitam in listele cu trasee din chei sau in topo-uri vedem ca gradul de clasic, 6B, este comun fisurei artei si fisurii surducului, care, dupa primele 3 lungimi identice, o ia in dreapata la bifurcatia. gradul de rotpunkt este dat de una din aceste 3 lungimi, dar, chiar daca are aceleasi cotatii de liber si de clasic, Fisura Surducului este cu mult sub ceea ce ofera fisura artei in partea de sus. in fine, mi-ar placea sa vad echipe mai des in traseul asta, ptr ca e bine asigurat integral, e frumos, e un pic altfel decit celelalte clasice din chei, e accesibil, nu te obliga sa tragi de cuie sau sa pui scarite la tot pasul. si tu, la cit de hodorog esti, te-ai miscat foarte bine. bravo, ce ti-e si cu tineretea asta!

Eugen said...

Salut, poti sa imi spui si mie ce trasee au fost reamenajate/reparate in chei? As vrea sa ajung w/e asta pe acolo pentru putina miscare insa e prima oara pt mine in Cheile Bicazului.

Mci,