Bucium, my love

Astazi stand in casa si neputand sa ies la Bucium m-am tot gandit ce a insemnat pentru mine de-a lungul timpului si cum a inceput totul.
In 1994, la o lectie teoretica de alpinism sustinuta de dl.Miki Bucholtzer, din cadrul unui stagiu de ghizi montani de la Casa Studentilor din Iasi, printre altele ni s-a prezentat si o caseta video cu renumitul Patrick Edlinger, unul dintre cei mai buni cataratori francezi ai anilor '80. Dupa ce am vazut acea caseta, pot spune ca am ramas asa ... ca atunci cand te indragostesti la prima vedere (de alpinism si nu de Patrick). La sfarsit l-am rugat pe dl.Miki sa-mi faca si mie o copie a casetei iar dupa cateva zile am iesit cu cineva sa cautam poligoanele. Nu a durat mult pana am gasit poligonul 1. In acele zile de inceput imprumutasem o bucata de coarda statica, un ham facut din centura de siguranta de la masina, si vreo 2-3 carabiniere pompieresti. Nu stiam ce e ala un "8" dar foloseam pt. filat nodul semicabestan. Pentru incaltat, gumarii cumparati din bazar, erau tot ce-ti puteai dori. La poligonul 1 faceam de regula vreo 3 trasee. Intre timp am reusit sa fac rost de cartea lui Cuxi - Singuratatea Verticalelor - care mi-a deschis o pofta si mai mare.

Polig.1 in iunie 1994	Polig. 3 in iunie 1994

Primii pasi in "Veverita"	Bavareza din "Veverita"

Veverita era, bineinteles cu alta intrare, singurul traseu pe care-l stiam si faceam din poligonul 3, poligon pe care l-am descoperit ceva mai tarziu, nu-mi mai amintesc exact cand, dar oricum inainte de accident. Cum care accident? Pai stati asa sa va spun, ca dupa doar 4 luni de catarat deja nu mai aveam nevoie de coarda si ... inevitabil am cazut (parca in 5 sep.'94). Oricum totul e bine cand se termina cu bine. Am scapat doar cu ambele picioare fracturate si 3 luni de stat in pat iar in tot acest timp tot la munte ma gandeam. O perioada de cativa ani buni, m-am tot perindat pe la Bucium cu diversi amici, de la Studmont, de la Facultate, ori colegi de servici. Eram ca acasa la mine, dar nu eram decat un pasionat si atat. Chiar si pe Clau am dus-o o data dar nu a fost deloc incantata, precum eram eu.

Traverseu la polig.3 prin apr.'95

Polig.3 prin oct.'95	Veverita la final

In pozele de mai sus se poate observa configuratia diferita a intrarii in "Veverita" iar sub "Y" un bolovan care ulterior a cazut.

Rapel la polig.1, noe.'96	Mansa pe Central

In tot acest timp, singurul echipament "adunat" a fost un ham facut mai de soi si un 8 manufacturat din otel. Mansele le faceam de obicei cu bucati de coarda imprumutate de pe la altii. Prima catarare in stil cap de coarda am vazut-o in vara lui '99 cand un tip (pe atunci cu parul buclat si cam smecheras) se dadea cu buclele pe el, la poligonul 1 pe Central. L-am urmarit cu interes si ulterior m-a luat sub aripa lui. Daca pana atunci eu eram in ochii celor pe care-i aduceam pe acolo un fel de "maestru" (haha), din acel moment Kobe (caci el era individul), avea sa devina mentorul meu pentru anii ce au urmat. De la el am invatat cum se face un antrenament serios si tot el m-a scos la munte in trasee adevarate.
Ce faceam eu pana atunci la Bucium era doar un fel de plimbare. Practic din acel an pot spune ca am inceput alpinismul. Poligoanele au inceput sa joace un rol din ce in ce mai important in viata mea, caci la aspiratiile tot mai mari era nevoie de un antrenament cat mai riguros. Frecventa iesirilor era oricum in medie cam de 2 ori pe saptamana.

Secund in "Paianjen" cu Kobe, sep.'99

Incet, incet am inceput sa fac rost si de echipament iar in Cheile Bicazului faceam impreuna cu Kobe si Wky iar ulterior Ben trasee tot mai multe. In timp s-au mai schimbat partenerii de catarat dar, pana la urma, cel mai stabil a devenit Catalin. Totusi de foarte multe ori am fost si singur la antrenamente si nu m-am plictisit.
Daca astazi, dupa atatia ani, ajung mai rar la Bucium, este din cauza faptului ca nu mai am timp, dar de fiecare data cand imi fac planul de a merge si apoi ma vad nevoit sa renunt, simt un fel de sentiment ciudat, o neliniste interioara. Asta de obicei se intampla cand iubesti cu adevarat si pot spune cu mana pe inima ca eu iubesc cu adevarat!