Preferati "Umbra"?

Preferati o zi mohorata in Iasi la 1-2 grade sau o zi insorita de catarare in Bicaz la peste 10 grade? Bineinteles ca toti ati alege varianta a 2-a. Dar daca nu ati sti ca acolo e soare si cald, iar previziunile meteo ar spune ca va ploua? Oare ati risca? Ei bine, noi am riscat si nu ne pare rau. Ne era prea dor de stanca ca sa mai asteptam.
Asadar, dumineca 25 noiembrie, am plecat dis de dimineata (la 5:30) spre Cheile Bicazului in urmatoarea componenta: Eu cu Catalin si Ioana cu Florin si Mihai. Toti eram cam "nemiscati".
Cum cealalta echipa isi dorea sa faca Creasta Estica am hotarat sa intram si noi intr-un traseu tot in Piatra Altarului ca sa fim impreuna. Catalin a propus Vanatorii de Munte dar eu m-am gandit sa incercam un traseu nou. Mi-am adus aminte ca in oct.1999, la a 2-a mea iesire la munte cu Kobe, el a zis ca facem Vanatorii de Munte si dupa cateva lungimi de coarda ne-a prins un viscol si a trebuit sa ne retragem. Ulterior, ne-am dat seama ca era un alt traseu. Totusi, ziua urmatoare am reusit sa ajungem toti 3 pe varf (pe atunci echipa era completata de Wky), dar pe traseul Creasta Estica.
Nu stiam nici acum mare lucru despre acest traseu, el nefiind documentat in nici un ghid, ci doar ca este mentionat in lista traseelor din Bicaz, intocmita tot de Kobe.

Umbra Muchiei (5B,6 A1) - 7lc

La ajungerea in zona fostei cabane Cheile Bicazului, imediat dupa trecerea podului, ne-a intampinat un strat sanatos de gheata drept pentru care a trebuit sa intorc masina (bineinteles cu ajutorul baietilor care au impins din greu) si s-o las in parcarea de langa drum. Era destul de frig (2-3 grade la umbra) dar macar era soare si senin. Piatra Altarului stralucea in soare si nu se vedea nici un pic de zapada pe ea. Ne-am echipat, am mancat cate ceva si am pornit spre baza ei. La trecerea paraului doar Mihai "a scapat" cu un picior muiat in apa. Mai sus ne-am despartit si am luat-o in cautarea intrarii in traseul nostru. Desi mai facusem prima parte din el, trecand atata timp de atunci, imi aduceam cu greu aminte inceputul. Tot ce aveam intiparit in minte era o poza cu Kobe stand dezinvolt cu mana stanga intr-o inversa. Am gasit pana la urma intrarea pe un mic platou si acolo am constatat ca era deja f.cald (cred ca peste 10 grade) si a trebuit sa ne dezechipam de un rand de haine. Prima lungime s-a dovedit a fi una usoara cu doar vreo 3 pitoane pe ea, mai mult una de apropiere. Din regrupare, am regasit acel pasaj ce-l aveam in memorie a fi in prima lungime.

Kobe in UM (1999)	Eu in UM (2007)

Surpriza a fost sa gasesc si niste spituri noi. Dupa ce a venit si Cata am hotarat sa ma duc tot eu cap in urmatoarea lungime. Aceasta a inceput cu o traversare expusa, pe o fata cam neteda, pe sub o mica surplomba (locul unde pozase Kobe cu 8 ani in urma) si apoi o bavareza oblica spre stanga destul de sustinuta, pana la niste praguri care in final duc in regrupare. Nu am vazut regruparea noua pe spituri decat dupa ce s-a apropiat si Catalin dar oricum era o regrupare comoda la 4 pitoane.

Lc.3 din UM (1999)	Lc.3 din UM (2007)

Urmatoarea lungime i-a revenit lui Cata si are cativa pasi de artificial A1 ce necesita scarita si apoi iese pe o mica creasta pana la un copac mare (vezi pozele de mai sus).

Eu in regruparea a 2-a din UM (1999)

Lungimea a 4-a am inceput-o tot eu, pe marginea dreapta a peretelui vestic (dinspre Lapos) al Pietrei Altarului, zona unde se afla si traseul Petriu, iar apoi continua oblic spre stanga pe fisuri si praguri. La un moment dat se ajunge la un fel de umar care duce spre fata sudica si unde se poate regrupa la 2 pitoane. Eu am continuat, sperand sa gasesc o regrupare tot pe spituri, dar am ajuns ca capatul corzii si loc de regrupare ioc. Am improvizat o regrupare cam incomoda folosind si niste nuci, imediat sub o mica surplomba si stand pe niste tancuri de stanca desprinse din perete si care cam sunau a gol. Catalin a urmat apoi pe linia pitoanelor in stil artificial si cam la o jumatate de coarda a gasit un loc bun de regrupare pe un prag langa o mica grota. Lungimea a 6-a (ultima) am urmat-o direct in sus pe niste fisuri apoi o mica traversare oblic dreapta si din nou in sus pana la o fisura mai larga si nepitonata peste care se urca pe praguri pana pe un umar aproape de varf, in locul unde iese si traseul Vanatorilor de munte. In total ne-a luat 4 ore parcurgerea traseului si eram multumiti si incantati. Pe parcursul penultimei lungimi ne-am dat seama amandoi de ce a fost numit asa traseul (vezi poza).

Umbra "muchiei" si a mea...

Desi nu ma putea vedea, Catalin imi putea urmari miscarea cu ajutorul umbrei lasate pe perete.
Dificultatea impusa nu este mare dar traseul necesita putin efort in special in pasajele artificiale (este cam TD-/TD) in schimb peisajul este deosebit si ofera deschidere catre Cheile Laposului, Cusma Laposului, Peretele Laposului, dar si spre Creasta Estica, fiind situat mai tot timpul pe muchia sud-vestica a Pietrei Altarului.
Sus in varf i-am asteptat pe ceilalti care erau in penultima lungime, timp in care am avut curiozitatea sa urc varful adevarat al Pietrei Altarului si de acolo am avut o priveliste extraordinara.
Rapelul si retragerea le-am facut odata cu apusul soarelui iar la caderea intunericului eram deja la masina. In drumul spre casa am schimbat cu totii impresii si cei care au putut au savurat o bere. A fost o tura placuta iar cand am ajuns in Iasi si am vazut ce vreme urata era, ne-am felicitat reciproc pt.alegerea facuta.
Observatii: traseul are de fapt 6 lungimi iar daca se regrupeaza in a 4-a lungime dupa cam 25-30m nu este nevoie nicaieri de asigurari mobile suplimentare.
Morala: Cand puteti, mergeti la munte indiferent cum pare sa fie vremea. S-ar putea sa fie mult mai bine decat acasa.