Vlad Condratov: La munte prin zapada

Revin cu un weekend petrecut din nou la munte intr-un cadru de iarna deosebit de feeric. Povestea incepe asa: Catalin isi propusese initial sa mearga in Fagaras sa faca impreuna cu Vali un traseu in peretele Caltzunului, ulterior m-am alaturat si eu, apoi Vali a trebuit sa renunte din cauza proaspat-nascutei Ana (sa-i traiasca!) si ca un facut, a trebuit sa renunt si eu la o zi libera pentru probleme de servici.
Cum nu ne venea prea usor sa ramanem in oras am hotarat impreuna sa mergem totusi undeva la munte, desi se anunta un weekend destul de rece si cu ninsori.
Plecam de dimineata doar eu si Cata spre Cheile Bicazului, avand echipament complet si de stanca si de gheata. Ajungem fara probleme in chei pe la ora 9 si constatam la fata locului ca totul e acoperit cu un strat consistent de zapada proaspata. Amandorura ne era dor de catzarare. Dupa o scurta inspectie a zonelor ne decidem rapid sa intram in Fisura Artei si dupa ce ne luam tot echipamentul necesar (inclusiv coltari si 1 piolet) pornim hotarati spre baza traseului.

Urcam pantele abrupte ale valcelului prin zapada proaspat asternuta si dupa cca. 3/4h ajungem la stanca. Cat ne echipam il indemn pe Catalin sa mearga primul, care bineinteles se incalta cu espadrilele, desi il avertizez ca va avea probleme pe zapada. La 10 porneste si dupa cativa pasi se vede nevoit sa se retraga si plec eu incaltat cu bocancii de iarna.

Trec cu bine de pragurile incarcate cu zapada asigurandu-ma cu 2 friend-uri si curatand continuu zapada. Ulterior ma mai ajut de un friend la traverseul expus spre dreapta pe dupa un bolovan mare de stanca. Pun si un anou pe dupa alt colt de stanca si gata. Urmeaza un diedru destul de dificil si apoi inca cativa metri si ajung in sfarsit in regrupare. Vine si Catalin destul de greu caci ii inghetasera intre timp mainile.

Urmeaza o lungime relativ sigura si fara probleme (zic eu) dar la fata locului totul de dovedeste a fi altfel, mai ales ca pe alocuri peretii erau umezi si chiar acoperiti cu un strat de gheata ce facea dificil ramonajul.

Noroc ca e o lungime asigurata destul de des. Ne chinuim amandoi dar ajungem si in regruparea a 2-a. De acolo ma si gandesc ca in lungimea urmatoare ma asteapta ceva probleme la iesirea pe "valcelul" inierbat de sub bifurcatia de trasee.

In fine pornesc si trec pasajele de horn surplombant unde ca si in lungimea anterioara trebuie sa ne tragem rucsacii dupa noi caci altfel ne incurca foarte tare. Ies pe primele praguri de iarba unde gasesc pitoane nesperate si apoi din nou cu ajutorul unui friend ma aburc peste o mica saritoare inierbata si acoperita cu zapada fara sa folosesc pioletul din rucsac. Regrupez apoi vine si Catalin cand deja incepe sa-mi fie frig.

In timp ce-l filam in regrupare analizez situatia si consider ca cea mai buna varianta de continuare ramane prin fisura Artei si nu prin fisura Surducului intrucat aceasta are portiuni "cazute" care sunt acoperite de zapada din abundenta iar in "tub" si diaclaza totul avea sa fie relativ uscat.


Fisura Surducului	Fisura Artei

In schimb el, fiind de felul lui foarte optimist, e decis sa continue prin fisura Surducului dar din nou se inseala cand dupa cativa pasi constata ca nu poate continua fara riscuri mari de cadere direct in regrupare. Ne contram putin asupra continuarii, eu insistand sa mergem mai departe pe Fisura Artei iar el insistand pentru intoarcere, dar in final decidem impreuna ca sa incepem retragerea in rapel, timpul nepermitandu-ne sa continuam pe lumina decat inca cel mult 1h si jumatate. Era deja aproape ora 16. Aveam sa constatam cu ocazia aceasta ca rapelurile din fisura Artei nu sunt chiar asa de simple precum s-ar parea.

Coborarile din lungimea a 3-a si a 2-a trebuind dirijate foarte bine altfel se ajunge la o distanta de aprox.10m dreapta fata de urmatoarea regrupare. Bineinteles ca sa fie tacamul complet dupa al 2-lea rapel se blocheaza corzile si dupa eforturi disperate de a le recupera ne vedem in situatia de a fi nevoiti sa urcam pe prusice sa vedem ce s-a intamplat. Nu este pentru prima data cand patesc asa, si culmea tot in peretele acesta. Asa ca ma duc eu si urc cu greu cei peste 30m pana la locul unde s-au blocat corzile si deja pe intuneric incep coborarea in rapel. Ultimul rapel il facem la lumina frontalelor si ajungem fara probleme la baza peretelui. Coborarea este putin mai delicata din cauza riscului de lunecare permanent dar reusim sa scapam fara cazaturi serioase. Jos la masina totul era in bezna desi era doar ora 19. Mergem direct la restaurant Floare de Colt unde mancam o ciorba de fasole cu afumatura si bem cate un ceai. La intoarecere in masina ne instalam ca si mancam bine si facem si un vin fiert. Hotaram sa dormim in masina deoarece temperatura afara era deja spre -6 grade si chiar ne-a fost bine. A doua zi o pornim ca si alta data spre Ceahlau cu gandul sa urcam dinspre Neagra spre Piatra Sura si apoi eventual pana la Dochia daca timpul ne permite. Muntele ne-a oferit un cadru numai bun de relaxare desi cei cativa km pe drumul forestier si pe alocuri prin zapada destul de mare mi-au fortat putin picioarele. Totul a fost minunat, am ajuns pana pe vf. Varatec de unde am admirat Turnul lui Butu si Ana si restul peisajului incantator. Mai departe am fi putut ajunge pana in Poiana Maicilor dar eram multumiti si cu atat. Daca acolo am ajuns in 3 ore, la intoarcere nu am facut nici macar 2 ore. A fost o zona destul de "salbatica" deoarece mai tot timpul am intretaiat urme se iepure, veverita, lup si chiar urs (ziceam eu, iar Catalin zicea ca-s de om). Vremea a fost numai buna cu temperaturi in jur de -2 grade iar cate putin si facut aparitia si soarele.