Independentei x 10

Daca primul traseu in care am intrat pentru a 10-a oara este tr.Independentei (TD/TD+) din cheile Bicazului asta nu poate fi decat o coincidenta fericita si in acelasi timp sa ma bucure deopotriva caci este unul dintre traseele mele de suflet.
Impreuna cu neobositul Catalin, Mihai si Andrei hotaram sa dam o fuga intr-o dumineca frumoasa de mai pana in Bicaz. Catalin dorea sa faca de data asta echipa cu Andrei in Pintenul lui ... Catalin iar eu aleg sa fac impreuna cu Mihai Independentei. Si asta nu pentru ca ar fi fost un record pentru mine ci pentru ca doream sa-l "guste" si Mihai. In chei vremea se anunta a fi frumoasa cu soare puternic si din punctul asta de vedere traseul ne avantaja, fiind in mare parte la umbra. Pornesc cap in prima lungime si trec la liber, cu foarte putine emotii la tavan. Urmeaza un mic pas deasupra care deasemenea imi iese la liber si gata. Regrupez la primul copac si il asigur pe Mihai care vine fara graba dar sigur. Trecerea tavanului o face dezinvolt si apoi rupe o priza inainte de iesirea pe brana larga unde am regrupat. Urmatoarea lungime este o fisura arcuita spre dreapta putin mai grea, incepand chiar cu primii metri, unde o bavareza cu prize bune la maini dar cu prize scurse la picioare te stoarce daca nu mergi decis si sigur pe tine. Bineinteles ca si pe mine m-a facut (avand in vedere cat ma antrenasem in ultimul timp) si a trebuit sa renunt la stilul liber si am trecut artificial. Pe masura ce urc incep sa-mi revin, urmand portiunea descendenta dar bine asigurata si in final regrupez pe pragul larg inierbat. Mihai abordeaza tot in stil artificial si reuseste fara probleme sa vina in regrupare. Dupa transferul de echipament pornesc in lungimea a 3-a, cea mai usoara in conditii de stanca uscata, si in special fisura urcata la liber in bavareza imi reda increderea in fortele proprii. Desi aveam asigurari mobile nu pun nici o asigurare suplimentara ca sa vada si Mihai cam cum este. Lungimea a 4-a, cu faimosul traverseu artificial, inclusiv cu motul de stanca de care se agata pentru trecere o mica bucla de cordelina, ne readuce aminte ca totusi suntem intr-un traseu TD (in traducere din franceza = foarte greu). Pentru ca Mihai nu are scarite ii dau eu una facand fiecare miscarile ajutati doar de cate o singura scarita dar ne descurcam fara probleme. Ultima lungime si practic cea mai lunga si mai complexa incepe cu o fisura abordata tot in bavareza (imi iese din nou la liber) dar nu fara efort ceea ce ma costa in partea a doua a lungimii spre dreapta cand cedez fizic si ma vad nevoit sa trag de pitoane. La un moment dat am simtit chiar un blocaj al bicepsului. Pana la urma trec si hornul final tot artificial desi alte dati imi iesise toata lungimea la liber. Pacat dar nu ma consum prea mult caci stiu care este cauza si anume lipsa antrenamentului. Vine si Mihai care reuseste sa treaca hornul fara tragere de piton.
In total traseul ne consuma aprox. 4 ore si jumatate. Strangem echipamentul si coboram spre gura pesterii Negre. Din cauza secetei si lipsa umezelii, altadata din abundenta, reusim sa descataram portiunea finala fara sa facem rapel. Il duc pe Mihai sa vada pestera si apoi revenim la masina. Ne oprim putin la Izbucul Mariei unde improspatam rezerva de apa si ne racorim in apa Bicazului. Deoarece Catalin si Andrei inca mai au de parcurs 2 lungimi ne grabim sa mergem in Sugau sa ne mai dam pe cateva trasee usoare de escalada. Dupa ce urcam fiecare cate 2 trasee de maxim gradul 6, imi incerc fortele (care oare?) pe o fisura surplombanta de 8-. Bineinteles ca nu eram pregatit si cu chiu cu vai reusesc sa ajung in top dar tot in stil artificial nu foarte usor dealtfel. Mai grea mi se pare recuperarea buclelor dar reusesc s-o fac pana la urma. Aflam ca baietii nostri au iesit din traseu si incep coborarea asa ca strangem si pornim in intampinarea lor. La locul stiut de trecere (in dreptul primului rand de tarabe de la intrarea in Chei) ii asteptam mancand niste mici si bere/suc. Dupa o perioada cam lunga aflam ca au trecut apa undeva mai jos de locul unde ne aflam noi. Reusim sa ne intalnim si ne imbarcam spre casa. Pe drum povestim fiecare despre cum s-a simtit si alte chestii. Lui Mihai cred ca i-a placut mult traseul si a fost o ridicare a nivelului, capatand astfel o incredere mai mare in fortele proprii, urmand evident sa treaca in viitor la ceva si mai tare. Ajungem in Iasi putin dupa apusul soarelui, obositi dar cu acea multumire in suflet pe care ti-o da orice iesire la munte. Din pacate nu am avut nici eu nici Mihai aparat foto asa ca nu am fotografii din aceasta tura.
O relatare vizuala a traseului facut de Catalin cu Andrei poate fi urmarita aici.