Vlad Condratov: Caldura mare mon cher!

In sambata de 12 iunie a.c. impreuna cu Ionut si echipa Alin + Isa ne-am dus pana in Cheile Bicazului la catarat. Eu cu Ionut aveam de terminat traseul Umbra Muchiei din Piatra Altarului inceput cu 2 saptamani in urma si neterminat din cauza ploii, iar Alin cu Isa urmau sa se duca la faleza de escalada de la Raza Soarelui. In acelasi timp mai veneau in Chei si alti cataratori ieseni. Vremea se anunta foarte buna si la ora 9 si ceva eram in parcarea de la fosta cabana. Acolo ne echipam si ii lasam pe ceilalti doi sa fie preluati pana la Raza Soarelui de duba lui Sorin. Ne grabim ca sa ajungem cat mai repede la baza traseului caci in principiu ne doream sa facem 2 trasee. Soarele ne intampina generos dar totusi primele lungimi au zone cu putina umbra fiind situate dupa muchia stanga a Pietrei Altarului. Ma misc repede pe prima lungime care nu are probleme si este usoara, doar trecerea unui mic hornulet implica ceva mai multa atentie. Asigurarile sunt rare. Urmatoarea lungime incepe de pe un prag larg cu iarba si implica initial o traversare spre stanga pe sub o surplomba pe care mi-am impus s-o trec la liber si am reusit avand in vedere ca stanca era uscat de data asta. Cred ca nu depaseste gradul 7. Asigurarea se face atat in pitoane mai vechi cat si vreo 2 spituri noi. Apoi urca oblic dreapta pe o fisura pana la niste praguri mai inierbate. Dupa cca 24m se regrupeaza comod in 2 spituri cu lant. Ionut vine si el fara probleme si pornesc in urmatoarea lungime. Initial se urca usor pe praguri spre stanga vizand o fata spalata si surplombata cu niste spituri mai vechi pe ea. Incerc s-o fortez la liber dar intr-un final cedez in partea finala datorita lipsei prizelor. Dupa trecerea primei surplombe se urca pe un prag dupa care mai urmeaza inca o mica surplomba dar cu prize relativ bune. In final se ajunge intr-o mica creasta care duce pe un umar al Pietrei Altarului. Regruparea este amenajata in stanga unui copac uscat aflat chiar in marginea crestei. In aceasta lungime Ionut a avut ceva probleme in tentativa anterioara dar acum s-a descurcat mult mai bine. Urmatoarea lungime urca cca. 25m pe pragulete si nu comporta dificultati. Regruparea este amenajata pe un prag cu iarba cam ingust la baza unui mic horn. De aici am inceput data trecuta retragerea in momentul cand o furtuna cu ploaie torentiala si trasnete s-a abatut asupra noastra venind rapid dinspre Lacul Rosu. Vantul era atat de puternic incat nu ne auzeam de la 20m si in momentul rapelului capetele corzilor au fost aruncate dupa creasta reusind cu dificultate sa le recuperez intr-un final.
Lungimea a 5-a (cred ca e cea mai dificila) incepe oblic stanga pe niste fisuri apoi se ajunge pe un mic tanc de unde se trece o fisura surplombata spre stanga pe care am reusit s-o trec cu greu la liber dar mai departe urmeaza un fel de fisura-diedru oblic spre stanga unde fiind oarecum epuizat am continuat artificial. La un moment dat se trece in sus o fata spalata cu ajutorul pitoanelor si dupa urcarea pe niste praguri inierbate se iese imediat intr-o regrupare comoda langa un fel de nisa. Pe aceasta lungime Ionut s-a descurcat binisor. Ultima lungime porneste in sus pe o fisura-diedru iar dupa cativa metri traverseaza dreapta si apoi din nou in sus. Ulterior se ajunge la un alt horn dupa care incep pantele finale mai usoare si se ajunge langa un brad cazut foarte aproape de iesirea din traseul Vanatorii de munte. Deja soarele stralucea puternic si atmosfera se incalzise bine. In timpul urcarii ultimelor 3 lungimi am avut ocazia sa vedem o echipa de 3 cataratori in traseul Eva din Cusma Laposului. Urcarea traseului a durat in total aprox.4 ore. Ne bucuram caci ne-am simtit bine iar traseul a fost destul de fain. Notez pe scurt in jurnalul de pe varf si fara sa mai zabovim incepem retragerea cu planul de a mai face inca un traseu. Ne doream Vanatorii de munte deoarece eu nu-l mai facusem decat o singura data prin 2002 iar Ionut a avut si el aventuri interesante in acest traseu (prietenii stiu de ce...). Inspiratia ne-a facut ca sa lasam la baza traseului intr-o tufa de alun 2 bidoane cu apa pregatite special de la plecare. Ne aprovizionam cu apa si restul il bem deoarece setea era mare. In miezul zilei caldura era torida si nu mai aveam practic unde sa ne ferim de soare. Urcam rapid primele 2 lungimi de coarda pe pragurile de stanca incarcate cu iarba si jnepenis si simteam cum stanca era deja fierbinte. Regrupez la inceputul traverseului orizontal de unde se bifurca spre dreapta traseele Creasta estica (varianta de ocolire a crestei) si Requiem. Incep traversarea care nu e dificila dar din pacate nu este asigurata deloc. Dupa cca 10m se urca direct in sus o fisura-diedru cu asigurari cam proaste la inceput (pitoane ruginite si ascunse prin iarba). Dupa vreo 15-20m se ajunge la o cordelina putreda trecuta printr-o clepsidra dupa care se urca pe un mic prag inierbat. Dupa acel prag, desi pitoanele continua in sus se traverseaza spre stanga pe un fel de brana si dupa vreo 3m se ajunge intr-o regrupare la 2 pitoane. De aici l-am putut urmari destul de bine pe Ionut si l-am pus sa inlocuiasca cordelina veche cu una noua. Caldura ne toropea si beam apa cu moderatie, stiind ca trebuie sa ne ajunga pana sus. Din acea regrupare urmeaza o traversare spre stanga pe praguri cu multa iarba si dupa vreo cativa metri se ajunge la baza unei fisuri-diedru ce urca direct in sus. Fisura este pitonata destul de bine si nu este dificila putandu-se urca la liber. Dupa vreo 15m se ajunge intr-o regrupare comoda la 2 pitoane. De aici urmeaza lungimea a 4-a considerata cea mai dificila si preponderent artificiala. Efortul depus la urcarea acestei lungimi si caldura de afara ne-a neshidratat si ne-a facut sa consumam destul de multa apa din putinul pe care-l mai aveam. Regruparea este pe un fel de tanc langa o mica grota ingusta si e comoda doar pt. un singura persoana. De acolo l-am putut urmari pe Ionut care s-a miscat destul de anevoios. In fine a ajuns in regrupare, am mai sorbit putina apa si m-am angajat in ultima lungime care in prima parte continua cativa metri mai artificial apoi scade putin in inclinatie si devine mai usoara dar si asigurarile se raresc pana intr-un final cand iese pe o mica creasta unde se regrupeaza la un singur piton (Atentie!). Eram foarte aproape de locul unde am iesit si din traseul Umbra Muchiei dar din motive de imposibilitate de comunicare cu partenerul am preferat sa nu merg pana in acea regrupare solida.
In momentul venirii lui Ionut deja eram deshidratati in masura foarte mare, apa terminata, gura si buzele uscate. In total inca 4 ore de data asta nu prea placute mai ales ca ne stabilisem sa plecam spre casa la ora 6 si deja era aproape 7. Mai urma inca o retragere in rapel si poteca pana la masina dar macar eram la adapost de soarele torid. Cand am ajuns la trecerea peste raul Lapos nu am rezistat si am baut apa in prostie si m-am racorit bine. Deja era alta viata si parca am revenit pe pamant. Intre timp ce noi coboram i-am rugat pe Alin si Isa sa vina la masina ca sa castigam timp si in jurul orei 8 eram gata de plecare dezechipati si schimbati. Mancam niste sandvisuri pe drum si pana acasa povestim fiecare ce a facut si cum s-a simtit. Odata cu lasarea intunericului suntem in Iasi si ne simtim destul de obositi dar ne-am catarat din nou pe stanca.