Aventuri in Turnul de Fildes si lupta cu zmei

Odata cu urcarea Coltului Singuratic, am fost incitati din nou de aura Turnului de Fildes care ne strajuia din coasta. Pe de alta parte traseul asta ne era si restanta din 2008 cand am incercat sa-l urcam si ne-am retras dupa 4 lungimi parcurse.
Dumineca 22 mai am pornit hotarati spre Cheile Bicazului impreuna cu Catalin, celalalt "nebun de legat" in coarda. Ni s-a alaturat si echipa de maratonisti Vlad, Ionut si Emil. Ei doreau sa alerge ca antrenament cca 30km pe un traseu spre Piatra Singuratica.
Am plecat devreme si am ajuns la 7 si jumatate la intrarea in chei unde ne-am pregatit echipamentul. Cu ocazia unor vizite prin boscheti am constatat ca totul era ud semn ca plouase sanatos in cursul noptii. Stiind ca nu avea cum sa ne cada prea bine lucrul asta, l-am atentionat pe Catalin care mi-a dat replica lui clasica: "Nu conteaza, mergem. In cateva ore suntem sus". Fain optimismul sau.
Traseul a fost subcotat la 5B dar real ar fi un 6A (~ED-) avand cam 10 lungimi de coarda.

Ne-am dus la baza traseului si acolo am inceput echiparea dar si dardaitul de frig caci batea un curent foarte rece. Ne-am decis sa pastram ordinea in care am urcat lungimile in 2008 adica prima lungime i-a revenit lui Catalin sa urce cap.
Aceasta lungime fiind la inceput surplombanta si artificiala necesita un efort mai deosebit care ne incalzea oricum dar pana imi venea si mie randul...
Am inceput cu o piramida fara de care Catalin nu ar fi putut ajunge la primul piton mai ales ca peretele era tare ud.


Mai sus, la iesire din fisura pe pragurile de iarba, a fost nevoit sa-si bata un piton.
Dupa cativa metri prin ierbotenii a regrupat comod la un mic perete de stanca. La venire eu am recuperat pitonul batut nu de alta dar ne putea trebui mai sus.

A urmat lungimea a 2-a pe care o stiam si nu era deloc simpla. Dupa o mica traversare oblica spre stanga pe o placa inclinata am urmat o fisura verticala lunga de vreo 30m intrerupta pe alocuri de praguri bune. Fiind si aceasta uda, in mare parte am urcat-o in stil artificial.

La finalul ei am urcat spre stanga pe un prag cu ajutorul unui piton dar m-am ajutat si de un friend pentru ca totul era fleasca. Pe pragul larg am regrupat comod la 3 pitoane.
Lungimea a 3-a nu a fost nici lunga nici grea. Incepe oblic spre stanga cativa metri apoi se intra pe un diedru dupa care se iese pe brana Lumea Pierduta. Totusi, diedrul fiind ud si cu putine asigurari nu a fost prea placut.

Deja la iesirea pe brana eram ud si murdar de pamant si am fost foarte aproape de a lua decizia sa ne retragem in rapel.
Catalin a insistat ca de acum incolo totul avea sa fie uscat. Asadar primul zmeu fusese invins. Oare mai urmau si altii?
Lungimea a 4-a (defapt 2 lungimi clasice legate dupa cum am facut si in 2008) continua direct in sus pe o fisura combinata cu un diedru si intrerupta de praguri cam 20m, pana la un fel de nisa unde se regrupa inainte.

De acolo se urca oblic dreapta pe o felie de stanca desprinsa de perete pana la un piton batut intr-o pana de lemn. De acolo incepe traversarea Dulfer spre dreapta pe care de data asta am facut-o cu mainile pe pragul unde era batut pitonul si la picioare am gasit mici prize numai bune. In final am trecut fara sa vreau la liber si am rasuflat usurat.

Dupa traversare incepe iarasi o fisura scurta direct in sus cu o pana de lemn putreda si o chinga verde tot putreda. Mai sus ma astepta pitonul batut de mine la ascensiunea anterioara cu o cordelina rosie inca in stare buna. Muchia continua spre dreapta si apoi am ajuns la un alt piton care se misca. La picioare nu sunt prize deloc, peretele fiind neted si plin de licheni. Am traversat spre dreapta unde muchia orizontala mai are un piton. O noua fisura pornea in sus si dupa inca cativa metri spre dreapta am ajuns in sfarsit in regrupare, in locul de unde ne-am retras in urma cu 3 ani. Am reconfirmat faptul ca nu a fost deloc o lungime usoara. Dupa ce a venit si Catalin a consimtit efortul si am inceput sa ne imaginam ceea ce avea sa urmeze.

Lungimea a 5-a incepea cu o traversare foarte ciudata folosind pragul de sub regrupare si care avea un singur piton batut undeva in iarba. Cu greu a reusit Catalin sa ajunga cu picioarele pe niste prize mult in dreapta si sa urce astfel spre o fisura clara.

Mai sus fisura se pierdea intr-o mica burta si apoi pe o fata usor inclinata spre un tavan impunator. Stiam din ghid ca tavanul desi parea fioros de fapt avea prize suficiente. Catalin a urcat si a trecut cu bine tavanul regrupand la cativa metri deasupra pe un prag cu iarba.

Aici au fost iarasi legate 2 lungimi clasice. Cand a venit randul meu, dupa ce m-am chinuit sa recuperez asigurarea de la inceputul traversarii am iesit apoi in soare si in curand am ajuns sub tavan propunandu-mi sa-l incerc la liber.

Fisura a fost foarte buna si miscarile mi-au facut o adevarata placere.

Iesirea spre dreapta de sub tavan a fost putin mai delicata dar am reusit sa ies la limita fara sa trag de vreun piton. Trecerea tavanului cred ca a fost cel mai aerian si spectaculos punct al traseului.

Obosit si satisfacut mi-am permis un scurt moment de respiro timp in care am analizat impreuna cu Catalin continuarea traseului. Niciunul din noi nu mai vedeam vreo asigurare si tot ce stiam din ghid era ca lungimea urmatoare urca pe "muchia dintre 2 scocuri".
Mi-am luat inima in dinti si am pornit in lungimea a 6-a pe niste praguri si fisuri oblic spre stanga pana intr-un punct unde deja fiind destul de departe de regrupare am batut un prim piton.

In continuare am urcat vertical cativa metri si am mai pus un friend. Dupa aceea am traversat la stanga intr-un scoc inierbat asigurand la doi braduti. Dupa inca vreo 10m am iesit spre stanga pe o mica brana cu brazi unde am regrupat foarte comod la umbra.

Cand venise si Catalin ne-am intrebat amandoi pe unde ar fi putut continua lungimea a 7-a a traseului, desi Turnul se vedea impozant undeva deasupra noastra spre stanga. Ii propusesem ca varianta sa urce pe niste praguri spre stanga pana sub o fisura clara. De acolo putea sa incerce fie sa traverseze spre stanga fie sa urce fisura pana la alte praguri ce l-ar fi condus spre stanga pana la baza Turnului.
Ajuns la fisura nu gaseste nici o posibila continuare spre stanga deci a trecut la atac.

Incepea practic prima lungime de premiera pentru Catalin fiind nevoit sa bata 2 pitoane si sa fixeze cateva frienduri pentru asigurare si inaintare. Dupa o lupta eroica si o lungime de vreo 35m cu portiuni expuse ajunge la regruparea din stanga Turnului de Fildes. Bravo Catalin ai reusit sa faci si tu o premiera si ai invins inca un zmeu.
Intre timp eu stateam foarte comod si aproape ca ma lua somnul. Practic ma odihneam pentru ce avea sa urmeze, dar nici macar nu stiam ce ma astepta.

Am trecut si eu cu bine lungimea dar m-am chinuit la un punct unde trebuia sa recuperez un friend montat sub un mic tavanel iar deasupra aveam ca priza o felie mica instabila. M-am ajutat cu o nuca suplimentara. Caldura soarelui era puternica si ma gandeam cum ar fi fost daca urcam un traseu complet expus la soare, de ex. Santinela.

Ajuns sub fisura din stanga a faimosului Turn ma pregatesc sufleteste pentru lungimea a 8-a si mai trag din cand in cand ocheade la peisaj.

Fisura nu era chiar de speriat si zaream deja primele 2 pitoane. Am urcat pana la ele si apoi mai sus pe un prag de unde nu mai vedeam nimic.

Pun un friend in dreapta mea si apoi am mai urcat putin dupa care am dat peste un piton ruginit sub un smoc de iarba in stanga. M-am gandit ca poate va tine. Am pus scarita in el si dupa ce am urcat in ea am auzit un zgomot si m-am trezit deodata peste Catalin. Cand am apucat sa-mi dau seama ce s-a intamplat eram deja amandoi accidentati. Sarise pitonul si friendul si am zburat aproximativ 10m. Eu imi luxasem piciorul stang cu care am venit peste mana stanga a lui Catalin. A crezut initial ca are antebratul fracturat si era plin de julituri. Practic eram amandoi ologi.
Dupa ce ne-am mai revenit cat de cat din soc ne gandeam serios la o retragere dar nu prea era cum caci deja facuseram acel traverseu orizontal ciudat. Timp mai aveam totusi destul si doar 3 lungimi ne mai desparteau de iesire si de terminarea acestui traseu blestemat. Dar urma tocmai partea cea mai de temut si cu faima nu prea buna. Cum Catalin parea mai accidentat decat mine mi-am luat inima in dinti si am inceput din nou sa urc prudent. Am trecut de pasajul cu pricina, am ajuns la alte pitoane, mai sus mai sare un friend dar tocmai cand apucasem alt piton.

Am mai depasit cativa pasi de liber si cu greu si durere am ajuns in regruparea de la jumatatea turnului dupa cam 30m. Am regrupat si l-am asigurat si pe Catalin care era pregatit sufleteste ca in caz de nevoie sa urce pe prusice daca altfel nu ar fi putut.

Lungimea a 9-a a trebuit s-o infrunt tot eu desi era in mod normal randul lui Catalin desi sincer nu-mi venea sa ma duc nici in ruptul capului. Pana la urma am lasat rucsacul in regrupare si am plecat usor-usor urcand cate putin, mai pe pitoane mai la liber, in sprait sau chiar ramonaj, pana la niste pene mari de lemn.
M-am ajutat de cordelina veche din ele si am trecut apoi mai sus unde am dat iarasi de doua pitoane. Incet am ajuns aproape de final dar iarasi am dat peste niste pene de lemn, de data asta foarte putrede. Am pus un friend urias, cel mai mare pe care il aveam, chiar sub ultima pana si am observat ca nu statea bine. Am urcat cumva mai sus si dintr-o pozitie foarte precara am repozitionat friendul undeva mai deasupra. M-am urcat in scarita si cu ceva efort am ajuns la ultimul piton undeva in dreapta. Deja vedeam strunga finala la cativa metri. I-am strigat lui Catalin de bucurie si am iesit sus cu ultimele forte. Zmeul cel mare fusese si el rapus.
O poza facuta din peretele de vis-a-vis prezinta in detaliu lungimile de Turn.

Practic nimic nu ne mai statea in cale sa terminam traseul. Eram pe varful turnului dar si durerea din picior era tot mai mare si glezna se hipertrofiase.
In strunga era tare comod de stat si pana a venit Catalin m-am mai relaxat. Apa mai aveam doar cateva guri dar tot ce conta era ca in maxim o ora urma sa fim sus in padure si traseul in sfarsit terminat.

Aici e un punct de belvedere minunat al traseului unde iti doresti sa ajungi chiar si accidentat. :))

Catalin s-a oferit sa mearga el cap pe ultima lungime, desi durerea de la mana nu i s-a atenuat, pentru ca piciorul meu era umflat.
Lungimea a 10-a urca pe un perete de vreo 40m brazdat de fisuri si praguri, pitonat suficient de bine, cu o bucata de artificial A1 pe la mijloc.

Cand imi venise randul sa urc a trebuit sa fac eforturi mari sa calc pe piciorul stang dar am suportat si am rezistat eroic. M-am descurcat si pana la urma am iesit cu bine dupa o lupta continua de peste 12 ore. In final Turnul de Fildes fusese "cucerit" iar zmeii invinsi.
Ne-am dezechipat in graba si am sperat sa mai apucam lumina la coborarea prin padure. Eu ma gandeam serios la cum ma voi descurca cu piciorul dar pana la urma am gasit cu bine poteca de retragere.
Ajunsi la apa cand deja se lasase bezna, ne-am descaltat si am trecut prin apa pana peste genunchi printr-un curent destul de puternic. Dincolo ne asteptau maratonistii ingrijorati fiind de accidentul noastru. Ne-am racorit bine in apa si dupa ce ne-am schimbat am mancat ce mai era de dimineata si apoi la drum. Am avut noroc de celalalt Vlad care a condus pana in Iasi caci altfel mi-ar fi fost cam dificil.
Am ajuns acasa dupa ora 1 dar ce mai conta, eram niste viteji. Cam asta a fost aventura noastra in renumitul Turn de Fildes.
Oricum printesa nu era acasa :( dar macar am ramas cu pitonul buclucas drept amintire :))

Un Colt Singuratic si o Raza de Soare

Dupa o distractie pe cinste si oboseala cuvenita, acumulate cu ocazia participarii la casatoria prietenilor nostri Mihai si Ana, impreuna cu Catalin ne-am pornit in mult asteptata iesire la catarat.
Din pacate nu a fost sa fie in Piatra Craiului ori in Postavaru cum am fi vrut initial ci doar in Cheile Bicazului. Si daca tot va trebui sa cataram in Bicaz atunci macar sa fie niste trasee pe care nu le mai urcaseram niciodata.
Sambata am ajuns dupa ora 10 si dupa ce am parcat masina la intrarea in Bicajel ne-am echipat frumos si am coborat la pas spre capatul din aval al zonei numita sugestiv Gatul Iadului, unde aveam in plan sa incercam un traseu uitat de lume numit "Coltul Singuratic".
Cum intrarea clasica se facea din apa, Catalin a propus varianta ocolitoare ce ajunge pe niste brane expuse la inceputul lungimii a 3-a. Oricum nu am nimerit exact brana care trebuia si ne-am vazut nevoiti a face un rapel de 40m care ne-a condus exact unde doream sa incepem traseul.


Examinand putin lungimea in coborare mi-a parut interesanta si i-am zis lui Catalin ca vreau s-o urc eu cap si sa asigur cu mobile. Parea numai buna dar, dupa cativa metri cand am reusit sa fixez totusi un friend, fisura devenea larga si posibilitatile de asigurare cam inexistente deci am continuat mai departe pe pitoanele gasite. Nici rotpunkt nu mi-a iesit mai sus cand am dat de un pasaj complicat care mi-a stors puterile. M-am odihnit putin in selb dar ulterior am urcat ajutandu-ma de pitoane gandind ca poate ar fi mai bine sa ma pastrez si pentru lungimile urmatoare.


Dupa iesirea din diedru am ajuns pe brana larga de iarba de unde am initiat rapelul si a trebuit sa traversez mult spre stanga pentru a prinde urmatorul diedrul, considerat in fapt lungimea cheie a traseului.
Traversarea nu a fost grea dar nu reuseam sa gasesc pitoanele in continuare, acestea fiind foarte bine ascunse prin iarba. Pana la urma am regrupat la inceputul diedrului de 40m dar fara nici o asigurare fixa. Am folosit un arbust si 2 nuci montate ad-hoc.
A urmat lungimea lui Catalin, care nu putea fi invidiat avand in vedere ca regruparea era cum era, ca nu se mai observa nici un piton si nici macar nu eram siguri ca pe acolo continua traseul. Oricum a trebuit sa-si ia inima in dinti si dupa ce a urcat putin a descoperit totusi un piton ascuns prin iarba. Ce usurare...
Mai departe diedrul a continuat in acelasi stil, asigurari putine si proaste si deasemenea multa iarba sau pamant drept pentru care mi-a venit in gand sa-l denumesc "diedrul de kkt" (scuzati-mi vulgaritatea), atunci cand l-am urcat la randul meu.


Am urmat eu cap in noua lungime dar am observat ca intre timp se adunasera si norii deci nu a fost chip de odihna.

Inceputul a fost usor artificial iar ulterior am urcat pe praguri alternative cu iarba iar in final am ocolit o mica fata fisurata ce deja incepuse sa fie udata de picaturile de ploaie. Am regrupat pe un mic tanc la baza unui copacel.
Catalin a avut parte la randul lui de o lungime artificiala destul de grea avand in vedere ca peretele devenise ud, dar noroc de pitoanele suficiente gasite.
Ultima lungime desi nu foarte dificila, in conditiile date mi-a luat destul de mult timp, mai ales cand am fentat o fata cazuta unde stanca era plina de licheni uzi si pe care nu zaream nici un piton, intrand intr-un mic valcel dar plin cu iarba si pamant umed. Am asigurat cu cateva nuci si un friend.
Dupa ce am reusit sa revin pe linia pitoanelor m-am simtit usurat. Chiar la iesire mi-au mai dat emotii niste bolovani foarte mari instabili care abia asteptau sa cada in sosea. Brrr.
Lungimea a fost intinsa si am iesit sus in Polita de mijloc a Bardosului in timp ce soarele dupa-amiezii batea bland peste peretele urias al Pintenilor de vis-a-vis. Turnul de Fildes parca stralucea in fata noastra.


Dupa aproximativ 4 ore si jumatate am parcurs cele 5 lungimi si in ciuda vremii care a vrut sa ne puna bete in roate am fost sus pe Coltul Singuratic care, pentru catva timp nu a mai fost singuratic.
Poate ca ne-a multumit in gand ca am trecut si noi pe acolo. :)

Retragererea am facut-o urmand o poteca destul de clara pana in dreptul varfului Santinelei de unde am urmat marcajul de retragere clasic pana in dreptul serpentinelor soselei.
Dupa trecerea apei reci care ne-a inviorat binisor am plecat la Lacul Rosu unde am parcat la cabana Raza Soarelui aflata inca in paragina dar pazita de nea Andrei, un barbat hatru si inca plin de energie. Initial am adormit sub cerul liber dar spre dimineata eu m-am retras in masina din cauza frigului indurat cu sacul de dormit invechit si cu fermoarul stricat.
Dimineata zilei de 1 mai ne-a trezit cu mangaierea calda a razelor soarelui, probabil de aici tragandu-se si numele zonei.
Ne-am intins, am mancat si ne-am pregatit alene pentru un traseu pe masura: Raza Soarelui.
Nu stiam mai nimic despre acest traseu decat ca totusi a mai fost parcurs in ultimul timp.
Nu ne-am chinuim foarte tare si am gasit pana la urma intrarea in traseu, care incepea cu o fata cazuta ce era cam uda si cu o pata alba si vreo cateva randuri de spituri vechi si niste pitoane ruginite. Mai sus am regasit si spituri noi de inox. Inseamna ca cineva a reamenajat de curand traseul.
Asta ne-a dat si mai mult curaj caci probabil unul din motivele pentru care am evitat pana acum acest traseu a fost renumele prost pe care il avea.
Pe prima lungime s-a dus Catalin care a urcat prin dreapta incercand sa evite stanca uda, si dupa cativa metri a intrat sub o fisura verticala cu o felie de stanca pe care o apucase sanatos cu ambele maini si apoi pe un prag, a traversat ulterior spre stanga la o noua fisura pitonata si dupa inca cativa metri a mai traversst iarasi stanga spre o regrupare buna cu spituri.
A venit apoi si randul meu, inaintand precaut pe fata cazuta si incercand sa nu ating zonele de stanca uda. Am ajuns la fisura verticala si am trecut-o ca si Catalin la liber. Incepea sa-mi placa si am continuat in acelasi stil rotpunkt si dupa inca putina sfortare in a doua fisura am reusit sa trec un pas mai dificil si am ajuns multumit in regrupare.



Incalzirea fiind facuta am continuat cu urmatoarea lungime cap si dupa o fisurica oblica spre stanga am traversat o fata cu niste prize mici la picioare pana sub o noua fisura verticala pe care am abordat-o in stil bavareza. Incepand cu fisura aceasta nu am mai atins asigurarile fixe decat ca sa asigur coarda si desi nu a fost usor efortul mi-a dat satisfactie deplina. Dupa un nou traverseu spre stanga am urcat pe praguri si mai sus am revenit din nou spre dreapta ajungand la un moment dat pe un mic prag innierbat cu cateva pitoane dar coarda se cam terminase si nici bucle nu mai aveam, asa ca am fost nevoit sa regrupez.

Oricum am fost foarte bucuros ca mi-a iesit majoritatea lungimii la liber si l-am incurajat si pe Catalin. Dupa ce a venit am observat amandoi ca la aproximativ 15m se afla o regrupare cu spituri.
Lungimea a 3-a a continuat cu o fisura oblica spre stanga dupa care un mic traverseu stanga si o noua fisura. La un moment dat Catalin a trecut un pas de liber cu o mica surplomba si dupa aceea au urmat inca cativa metri pana in regrupare. A fost o lungime scurta dar nestiind niciunul din noi ce urmeaza nu am vrut sa ne complicam inutil.



De aici aparatul lui Catalin a refuzat sa mai faca poze alimentatorul fiind descarcat.
Lungimea a 4-a mi-a revenit iarasi mie si parea destul de clara. Dupa o portiune ce continua fisura ascendenta oblic stanga am traversat stanga pe pitoane bune si apoi direct in sus cativa metri in stil artificial pana la fisura mare si umeda care brazdeaza oblic tot peretele si care credeam noi initial ca ar fi de fapt linia traseului. De acolo o linie de pitoane foarte vechi si ruginite continua fisura spre stanga iar alta linie de pitoane pe care am si urmat-o, urca pe un mic diedru direct in sus. Dupa alti cativa pasi artificiali am iesit pe niste praguri si am traversat oblic stanga pana la o fata spalata de unde abia am reusit sa prind urmatorul piton ridicandu-ma cu piciorul din scarita pe piton si cu mainile in niste alveole foarte mici. Dupa inca o mica traversare oblica spre drepta pe un prag mai larg am ajuns in regrupare.
Deja se vedeau copacii din varf si probabil ca lungimea care urma nu era lunga.
Dupa ce a venit si Catalin am mai rontait niste dulciuri si am baut apa insetati. De aici mi-a venit ideea sa fac niste poze cu telefonul meu.


Ultima lungime, a 5-a a fost asadar scurta si fara probleme. Dupa o mica traversare spre dreapta pe un prag a urcat apoi fara probleme urmand linia pitoanelor care in cativa metri conduceau la un mic platou cu un copac unde se termina practic traseul.
Am avut noroc de o vreme numai buna, nici prea cald nici prea frig, dar in general a fost o zi insorita potrivita pentru un traseu precum Raza Soarelui.


Negasind nicaieri schitat traseul am incercat sa fac eu o schita pe o poza mai veche a peretelui.

Dupa o traversare prin padure pe curba de nivel ajungem in poteca de retragere arhicunoscuta care ne scoate langa gardul schitului. In scurt timp am ajuns la masina unde ne-am schimbat, am strans bagajele si ne-am spalat cu apa rece inainte de a pleca multumiti spre Iasi.
Au fost doua zile minunate cu doua trasee faine si noi pentru amandoi.
Povestea lui Catalin o puteti vizualiza in albumul Picasa, el luandu-mi-o inainte ca de obicei. Nu-i bai, el sa fie primul la scris iar eu la catarat. :))