Din pacate nu a fost sa fie in Piatra Craiului ori in Postavaru cum am fi vrut initial ci doar in Cheile Bicazului. Si daca tot va trebui sa cataram in Bicaz atunci macar sa fie niste trasee pe care nu le mai urcaseram niciodata.
Sambata am ajuns dupa ora 10 si dupa ce am parcat masina la intrarea in Bicajel ne-am echipat frumos si am coborat la pas spre capatul din aval al zonei numita sugestiv Gatul Iadului, unde aveam in plan sa incercam un traseu uitat de lume numit "Coltul Singuratic".
Cum intrarea clasica se facea din apa, Catalin a propus varianta ocolitoare ce ajunge pe niste brane expuse la inceputul lungimii a 3-a. Oricum nu am nimerit exact brana care trebuia si ne-am vazut nevoiti a face un rapel de 40m care ne-a condus exact unde doream sa incepem traseul.
Examinand putin lungimea in coborare mi-a parut interesanta si i-am zis lui Catalin ca vreau s-o urc eu cap si sa asigur cu mobile. Parea numai buna dar, dupa cativa metri cand am reusit sa fixez totusi un friend, fisura devenea larga si posibilitatile de asigurare cam inexistente deci am continuat mai departe pe pitoanele gasite. Nici rotpunkt nu mi-a iesit mai sus cand am dat de un pasaj complicat care mi-a stors puterile. M-am odihnit putin in selb dar ulterior am urcat ajutandu-ma de pitoane gandind ca poate ar fi mai bine sa ma pastrez si pentru lungimile urmatoare.
Dupa iesirea din diedru am ajuns pe brana larga de iarba de unde am initiat rapelul si a trebuit sa traversez mult spre stanga pentru a prinde urmatorul diedrul, considerat in fapt lungimea cheie a traseului.
Traversarea nu a fost grea dar nu reuseam sa gasesc pitoanele in continuare, acestea fiind foarte bine ascunse prin iarba. Pana la urma am regrupat la inceputul diedrului de 40m dar fara nici o asigurare fixa. Am folosit un arbust si 2 nuci montate ad-hoc.
A urmat lungimea lui Catalin, care nu putea fi invidiat avand in vedere ca regruparea era cum era, ca nu se mai observa nici un piton si nici macar nu eram siguri ca pe acolo continua traseul. Oricum a trebuit sa-si ia inima in dinti si dupa ce a urcat putin a descoperit totusi un piton ascuns prin iarba. Ce usurare...
Mai departe diedrul a continuat in acelasi stil, asigurari putine si proaste si deasemenea multa iarba sau pamant drept pentru care mi-a venit in gand sa-l denumesc "diedrul de kkt" (scuzati-mi vulgaritatea), atunci cand l-am urcat la randul meu.
Am urmat eu cap in noua lungime dar am observat ca intre timp se adunasera si norii deci nu a fost chip de odihna.
Inceputul a fost usor artificial iar ulterior am urcat pe praguri alternative cu iarba iar in final am ocolit o mica fata fisurata ce deja incepuse sa fie udata de picaturile de ploaie. Am regrupat pe un mic tanc la baza unui copacel.
Catalin a avut parte la randul lui de o lungime artificiala destul de grea avand in vedere ca peretele devenise ud, dar noroc de pitoanele suficiente gasite.
Ultima lungime desi nu foarte dificila, in conditiile date mi-a luat destul de mult timp, mai ales cand am fentat o fata cazuta unde stanca era plina de licheni uzi si pe care nu zaream nici un piton, intrand intr-un mic valcel dar plin cu iarba si pamant umed. Am asigurat cu cateva nuci si un friend.
Dupa ce am reusit sa revin pe linia pitoanelor m-am simtit usurat. Chiar la iesire mi-au mai dat emotii niste bolovani foarte mari instabili care abia asteptau sa cada in sosea. Brrr.
Lungimea a fost intinsa si am iesit sus in Polita de mijloc a Bardosului in timp ce soarele dupa-amiezii batea bland peste peretele urias al Pintenilor de vis-a-vis. Turnul de Fildes parca stralucea in fata noastra.
Dupa aproximativ 4 ore si jumatate am parcurs cele 5 lungimi si in ciuda vremii care a vrut sa ne puna bete in roate am fost sus pe Coltul Singuratic care, pentru catva timp nu a mai fost singuratic.
Poate ca ne-a multumit in gand ca am trecut si noi pe acolo. :)
Retragererea am facut-o urmand o poteca destul de clara pana in dreptul varfului Santinelei de unde am urmat marcajul de retragere clasic pana in dreptul serpentinelor soselei.
Dupa trecerea apei reci care ne-a inviorat binisor am plecat la Lacul Rosu unde am parcat la cabana Raza Soarelui aflata inca in paragina dar pazita de nea Andrei, un barbat hatru si inca plin de energie. Initial am adormit sub cerul liber dar spre dimineata eu m-am retras in masina din cauza frigului indurat cu sacul de dormit invechit si cu fermoarul stricat.
Dimineata zilei de 1 mai ne-a trezit cu mangaierea calda a razelor soarelui, probabil de aici tragandu-se si numele zonei.
Ne-am intins, am mancat si ne-am pregatit alene pentru un traseu pe masura: Raza Soarelui.
Nu stiam mai nimic despre acest traseu decat ca totusi a mai fost parcurs in ultimul timp.
Nu ne-am chinuim foarte tare si am gasit pana la urma intrarea in traseu, care incepea cu o fata cazuta ce era cam uda si cu o pata alba si vreo cateva randuri de spituri vechi si niste pitoane ruginite. Mai sus am regasit si spituri noi de inox. Inseamna ca cineva a reamenajat de curand traseul.
Asta ne-a dat si mai mult curaj caci probabil unul din motivele pentru care am evitat pana acum acest traseu a fost renumele prost pe care il avea.
Pe prima lungime s-a dus Catalin care a urcat prin dreapta incercand sa evite stanca uda, si dupa cativa metri a intrat sub o fisura verticala cu o felie de stanca pe care o apucase sanatos cu ambele maini si apoi pe un prag, a traversat ulterior spre stanga la o noua fisura pitonata si dupa inca cativa metri a mai traversst iarasi stanga spre o regrupare buna cu spituri.
A venit apoi si randul meu, inaintand precaut pe fata cazuta si incercand sa nu ating zonele de stanca uda. Am ajuns la fisura verticala si am trecut-o ca si Catalin la liber. Incepea sa-mi placa si am continuat in acelasi stil rotpunkt si dupa inca putina sfortare in a doua fisura am reusit sa trec un pas mai dificil si am ajuns multumit in regrupare.
Incalzirea fiind facuta am continuat cu urmatoarea lungime cap si dupa o fisurica oblica spre stanga am traversat o fata cu niste prize mici la picioare pana sub o noua fisura verticala pe care am abordat-o in stil bavareza. Incepand cu fisura aceasta nu am mai atins asigurarile fixe decat ca sa asigur coarda si desi nu a fost usor efortul mi-a dat satisfactie deplina. Dupa un nou traverseu spre stanga am urcat pe praguri si mai sus am revenit din nou spre dreapta ajungand la un moment dat pe un mic prag innierbat cu cateva pitoane dar coarda se cam terminase si nici bucle nu mai aveam, asa ca am fost nevoit sa regrupez.
Oricum am fost foarte bucuros ca mi-a iesit majoritatea lungimii la liber si l-am incurajat si pe Catalin. Dupa ce a venit am observat amandoi ca la aproximativ 15m se afla o regrupare cu spituri.
Lungimea a 3-a a continuat cu o fisura oblica spre stanga dupa care un mic traverseu stanga si o noua fisura. La un moment dat Catalin a trecut un pas de liber cu o mica surplomba si dupa aceea au urmat inca cativa metri pana in regrupare. A fost o lungime scurta dar nestiind niciunul din noi ce urmeaza nu am vrut sa ne complicam inutil.
De aici aparatul lui Catalin a refuzat sa mai faca poze alimentatorul fiind descarcat.
Lungimea a 4-a mi-a revenit iarasi mie si parea destul de clara. Dupa o portiune ce continua fisura ascendenta oblic stanga am traversat stanga pe pitoane bune si apoi direct in sus cativa metri in stil artificial pana la fisura mare si umeda care brazdeaza oblic tot peretele si care credeam noi initial ca ar fi de fapt linia traseului. De acolo o linie de pitoane foarte vechi si ruginite continua fisura spre stanga iar alta linie de pitoane pe care am si urmat-o, urca pe un mic diedru direct in sus. Dupa alti cativa pasi artificiali am iesit pe niste praguri si am traversat oblic stanga pana la o fata spalata de unde abia am reusit sa prind urmatorul piton ridicandu-ma cu piciorul din scarita pe piton si cu mainile in niste alveole foarte mici. Dupa inca o mica traversare oblica spre drepta pe un prag mai larg am ajuns in regrupare.
Deja se vedeau copacii din varf si probabil ca lungimea care urma nu era lunga.
Dupa ce a venit si Catalin am mai rontait niste dulciuri si am baut apa insetati. De aici mi-a venit ideea sa fac niste poze cu telefonul meu.
Ultima lungime, a 5-a a fost asadar scurta si fara probleme. Dupa o mica traversare spre dreapta pe un prag a urcat apoi fara probleme urmand linia pitoanelor care in cativa metri conduceau la un mic platou cu un copac unde se termina practic traseul.
Am avut noroc de o vreme numai buna, nici prea cald nici prea frig, dar in general a fost o zi insorita potrivita pentru un traseu precum Raza Soarelui.
Negasind nicaieri schitat traseul am incercat sa fac eu o schita pe o poza mai veche a peretelui.
Dupa o traversare prin padure pe curba de nivel ajungem in poteca de retragere arhicunoscuta care ne scoate langa gardul schitului. In scurt timp am ajuns la masina unde ne-am schimbat, am strans bagajele si ne-am spalat cu apa rece inainte de a pleca multumiti spre Iasi.
Au fost doua zile minunate cu doua trasee faine si noi pentru amandoi.
Povestea lui Catalin o puteti vizualiza in albumul Picasa, el luandu-mi-o inainte ca de obicei. Nu-i bai, el sa fie primul la scris iar eu la catarat. :))
1 comment:
Bravo! Felicitari!
Si abia astept povestea Turnului de Fildes... sper ca sunteti amandoi bine, am inteles ca a fost cu peripetii :)
Post a Comment