Odata ajunsi pe drumul forestier trecem pe langa un Aro cu 2 padurari care ne intreaba ce vrem sa facem si ne incurajeaza sa mergem pe traseul marcat caci spun ei: "se innadesc ursi in toata zona asta". Buna incurajare. Asadar la drum!
Lasam masina langa un fel de cladire a ocolului silvic sau ceva de genul asta si dupa ce ne echipam pornim pe jos pe drumul forestier inca vreo cativa km.
Vremea e destul de inchisa si pe jos noroi dar prin padure mai staruie zapada.
Dupa ce intram in padure, de unde practic incepe traseul marcat cu cruce albastra, incepem sa simtim salbaticia locurilor si linistea naturii. Tot mai mult se face simtita si zapada. In scurt timp ajungem intr-o mica sea langa vf. Neagra. Incepe sa ninga usor si noi continuam incet urcusul, glumind adesea pe seama ursilor innaditi ("saracii de ei" zicem noi).
Nu dupa mult timp ajungem la luminis si dupa inca putin iesim pe pantele finale ale poienii Varatec. Acolo vantul se inteteste si viscolul ne limiteaza din ce in ce mai tare vizibilitatea. Falnicele stanci ale abruptului abia daca se zaresc.
Pana aici mai urcasem iarna anterioara impreuna cu Catalin. Mergem mai departe spre Poiana Maicilor partial prin padure si pe alocuri incepe sa rasara soarele.
Acolo deja intram pe un traseu pe care l-am mai parcurs de multe ori. Ma surprinde faptul ca au fost montate placute indicatoare si stalpi noi in punctele cheie pe parcursul traseelor.
De asemenea intalnim avertizari asupra animalelor salbatice. Totusi, ca un facut, nu trece mult si intradevar intalnim fiara de care ne temeam de la bun inceput. Reusim sa o fotografiem cu atentie sporita si prudenta.
Pana la urma scapam teferi doar datorita faptului ca era... Vedeti cum anume dand click chiar pe poza.
Incepem urcusul prin padure spre platoul Ocolasului Mic avand din cand in cand perspectiva buna asupra abrupturilor Ghedeonului cu politele sale aninate. Zarim chiar si lacul Bicaz.
Trecem pa langa cateva grupuri de turisti ce coboara spre Izvorul Muntelui. Unii ne avertizeaza asupra ghetii pe care o vom intalni in poteca mai sus, inainte de Claile lui Miron. Trecem cu atentie si incercam sa ocolim portiunile lunecoase iar pana ce iesim in platou incepe din nou sa ninga.
Din Platoul Ocolasului Mic abia daca vedem abruptul Ocolasului Mare. Continuam pe poteca inzapezita (aici zapada avea mai mult de 30cm) si pe curba de nivel spre cabana Dochia. Intram in curand in padure si intersectam niste urme de lup. Dupa o perioada trecem peste jgheabul Ursariei.
De aici in aproximativ 15-20 min. ajungem la cabana Dochia, dupa ce soarele ne mai surade de cateva ori.
Pana aici drumul ne-a luat aproximativ 5 ore. Suntem destul de obositi asa ca ne comandam cate ceva de mancare, ciorba si ceaiuri. Ne uscam putin hainele si mancam repejor fara sa ne permitem sa zabovim prea mult caci deja e ora 16 si mai avem drum lung inapoi pana la masina.
La iesire din cabana constatam ca viscoleste din nou de nu mai vedem nici macar cusca cainilor. Tragem glugile pe cap si lungim pasul. Pe alocuri urmele de la venire ne erau deja acoperite.
Pe poteca de intoarcere, la un moment dat, auzim prin padure niste urlete-latraturi si ne gandim aproape instinctiv ca ar putea fi lup. Ne grabim si tinem mai aproape unul de celalalt incercand in acelasi timp sa facem din cand in cand zgomote pentru a evita intalnirile neplacute.
In momentul cand ajungem iar la Claile lui Miron desi poteca era deja acoperita cu vreo 20cm de zapada proaspata, gheata de dedesubt ne face iarasi probleme la coborare. Mihaela fiind putin mai neincrezatoare in pasii pe care trebuie sa-i faca se mai lasa pe unele portiuni in alunecare pe fund.
Ajungem cu bine la poiana Varatec si nu facem nici o pauza desi suntem obositi. Admiram din mers Turnurile lui Butu si Ana.
Noaptea se apropie si locurile sunt pustii. Continuam grabiti. Dupa ce coboram prin padure si facem zgomote la tot pasul, momentul iesirii la drumul forestier il consideram ca pe o usurare. De acolo nu ne mai ia mult si ajungem din nou la masina.
In total cam 4 ore am facut pe drumul de intoarcere deci aproape 10 ore de la plecare. A fost un traseu lung, poate cel mai lung traseu de acces la cabana Dochia.
Pornim spre casa multumiti ca am facut miscare, ca am prins ultimele lupte dintre cele 2 anotimpuri si ca nu am fost deranjati de vreo vietuitoare salbatica.
A fost o tura in Ceahlau, putin mai altfel decat de obicei, cand mergeam cam ca prin gradina noastra botanica. Apropos, am aflat ulterior ca in acea zi a nins cel mai tare in Ceahlau din toata iarna care tocmai trecuse.
Mie mi-a placut oricum foarte mult.
No comments:
Post a Comment