Din ciclul: Iarna nu-i ca vara

Fiind abia intors dintr-o noua incursiune in Bicaz, unde impreuna cu Catalin (cu cine altcineva dealtfel...) ne-am testat din nou calitatile de catzaratori in conditii de iarna (destul de blanda), nu voi mai lasa ca de obicei sa se raceasca informatiile ci vi le prezint cat mai proaspete.
Desi planul de plecare fusese incropit inca de vineri, totusi "inaintarea cererii si aprobarea finala" s-au obtinut relativ tarziu de la autoritatile locale (n.n. Clau), dar suficient totusi cat sa-l mai pot anunta pe Catalin, sambata pe la ora 23:22 ca putem merge a doua zi in Chei. Bineinteles ca pt. el nu era nimic nou, avand in vedere ca ceva similar s-a mai petrecut prin aprilie 2005, daca nu ma inseala memoria, cand intr-o dumineca pe la ora 1:00 ii trimisesem un SMS cu textul: "Salut, mergem in chei? Plecarea la 4:30" si el, care inca nu dormea, imi raspunse: "OK". Tot OK a fost si acum.
Pe la 5:00 l-am luat din fata blocului iar pe la 8:00 poposim in Gatul Iadului pe o vreme relativ inchisa, cu plafon de nori coborat, -3 grade si zapada nu foarte multa. Traseul ales, avand in vedere ca vroiam amandoi sa ne intoarcem cat mai repede in Iasi, a fost Independentei, care are atat accesul foarte facil si retragerea deasemenea. Linia traseului fiind foarte sinuoasa ofera o bogata paleta de incercari: fisuri cu multi pasi de liber impusi, tavan, traversee expuse atat de liber cat si de artificial, hornuri etc. Vara acest traseu este deosebit de placut si frumos, iar eu l-am mai parcurs pana acum de inca 6 ori. Dar iarna... e cu totul alta poveste. Si cu adevarat e o mare diferenta. Inca de la primele minute petrecute pe langa masina, fie mancand cate ceva fie pregatind bagajul, degetele inghetau numai prin simpla expunere la frigul de afara. Ce sa mai zic de contactul cu stanca rece, cu zapada. Noi doi deja aveam la activ o incercare de acest gen din noiembrie 2005, cand pe o temperatura mult mai blanda dar cu destula zapada depusa pe pragurile de iarba, nu am reusit sa terminam traseul impreuna cu Ionut, si ne-am retras de dupa jumatatea ultimei lungimi de coarda din cauza apropierii noptii.
In fine la ora 9:10 suntem la baza traseului, echipati si gata de pornire. Plec cap pe prima lungime care din start imi arata cat de serioasa este treaba prin alunecarea espadrilei chiar din prima priza de picior. Avand in vedere ca prima asigurare este undeva la vreo 5-6m incep sa ma gandesc ca nu e de glumit si trebuie sa gasesc o solutie sa evit vreo cadere neprevazuta pana acolo. Dupa ridicarea cu mare grija pe niste prize mai sigure socotesc ca un friend ar fi foarte bine venit. Deasemenea la vreun metru si jumatate mai sus, merge si o nuca. Incep sa capat incredere si in sfarsit vine primul spit. Apoi totul revine oarecum la normal. Ajung curand sub tavan. Stanca pana aici a fost destul de uscata dar pe unele portiuni unde fusese umezita se formase o pelicula de gheata. Destul cat sa puna probleme. Ma angajez in trecerea tavanului si din fericire prizele de mana sunt bune la iesire dar, din nou, cand sunt uscate. Pe una din ele simt gheata si din cauza asta stau cam mult acolo, noroc ca stau intr-o pozitie de intepenire, cu spatele si picioarele ramonand in opozitie. Pana la urma imi iau inima in dinti si acrosez pragul cu calcaiul apoi ma trag putin si apuc mai sus prizele salvatoare si ies cu bine. Rasuflu cu adevarat usurat, caci nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca din nefericire imi luneca vreo mana sau piciorul. Mai sus trec fata de deasupra pragului cu ajutorul scaritei. Regrupez langa primul copac mai solid si deja stau in zapada iar espadrilele sunt ude. Urmatoarea lungime ii revine lui Catalin si porneste pe o fisura destul de serioasa cu un mic pas impus dar pe care il trece cu bine. Bineinteles Catalin isi uitase scaritele acasa si a trebuit sa le impartim pe ale mele, deci fiecare descurcandu-se cu cate una. Pana la portiunea orizontala a lungimii totul decurge bine iar de acolo sunt cateva miscari care impun atentie deosebita deoarece pragurile de picior "cazute" sunt cam nesigure in conditiile date. Regrupeaza pe un prag relativ larg cu iarba si zapada. De acolo incepe "distractia" avand in vedere ca urmeaza lungimea cea mai usoara si implicit cea mai putin asigurata. Traverseul spre dreapta necesita la un moment dat folosirea din nou a unor praguri de picior foarte... nesigure. Un cliff isi face si el datoria la un moment dat si ajung sub fisura frumoasa de aprox. 15m ce duce in regrupare. Din pacate e usurica vara si ca atare la fel, e destul de slab asigurata. Neincrederea in prizele de picior, multe din ele fiind de aderenta, si neincrederea in fortele proprii, eu nemaifiind aproape deloc antrenat, ma fac sa pierd destul de mult timp pe portiunea initiala a fisurii unde ma ajut la inaintare si asigurare de 2 frienduri. Ulterior ies cu bine in regrupare si apoi vine si Catalin care nu-si mai simtea degetele de inghetate ce erau. Norocul lui e ca urmatoarea lungime, fiind un traverseu aproape orizontal, se abordeaza in stil artificial folosind scarita si selb-ul. Mie mi s-a parut a fi lungimea cea mai "sigura" din tot traseul, desi vara este cea mai solicitanta si obositoare. Iesirea in regrupare din nou impune atentie deosebita caci pragurile pot fi umede si asigurarile indepartate. Ultima lungime imi revine din nou mie si la un moment dat chiar ma gandeam s-o impart in doua bucati din cauza ca e foarte intinsa iar comunicarea are de suferit si deasemenea probabil imi faceam probleme din cauza iesirii. A ramas ca voi vedea la fata locului si voi decide cum sa procedez. Incep destul de timid pe o fisura clara de aprox. 20m care se abordeaza in stilul bavareza (opozitie) dar din nou din cauza unor prize de picior umede imi fac scenarii negative in minte si pierd destul de mult timp. Pana la urma ajung la inceputul traversarii spre dreapta de unde o portiune de cativa metri se merge relativ sigur din piton in piton chiar daca uneori cu miscari mai intinse. Ajung la pragul larg cu un copac solid pe el, unde urma sa incropesc o regrupare. Ma uit la bucata ce urmeaza si imi zic sa fac totusi o incercare. Traversarea orizontala la drepta nu are nici o asiguare pe cca. 5-6m dar, desi este prezenta ceva zapada, trec cu atentie si ajung cu bine la primul piton. Urmeaza din nou cativa pasi impusi, unde ma ajut de un friend si ajung in sfarit la hornul final unde evident zapada trona prizele de la iesire. Folosesc din plin pioletul lui Catalin, o asigurare firava la o radacina cat degetul meu gros si ma ridic cu bine in saua larga si adapostita. Pentru mine chinul a luat sfarsit. Ma asigur, schimb espadrilele pline de zapada si il asigur si pe Catalin care vine din nou cu mainile bocna dupa ce a inghetat in regrupare filandu-ma pe mine. Dupa mai putin de 6 ore suntem amandoi la finalul traseului, bucurosi dar destul de chinuiti caci de ce sa nu recunoastem, iarna, catzararea nu mai este o placere ci mai mult un chin, atat fizic cat si psihic in primul rand. De ce o facem oare? Din pacate nu cred ca pot sa va dau un raspuns.Nu ne permitem sa zabovim prea mult la filosofat caci urmeaza coborarea si nu e deloc prietenoasa cu cantitatea de zapada asternuta. Urmam poteca clasica dar la un moment dat evitam sa ne angajam pe un valcel abrupt care si vara impune foarte multa atentie si tatonam o fentare prin stanga cu gandul sa ne angajam intr-un rapel chiar deasupra pesterii. Coboram o bucata de vreo 20m si ajungem pe un alt prag mai larg, presupunem noi, deasupra gurii pesterii. Montam un nou rapel la un copac mai solid si trebuie sa curatam inainte putin zona de crengile unui brad cazut dea curmezisul. Pornesc primul in rapel si dupa cativa metri de coborare observ ca suntem mult in laterala pesterii si ajung in final la capatul valcelului pamantos ce coboara de la baza acesteia. Epopeea s-a sfarsit, vine si Catalin iar la ora 16 fix suntem la masina gata de drum. Planul nostru s-a realizat. Suntem obositi dar totusi multumiti. Oricum drumul spre casa ne mai pune ceva probleme intre Roman si Piatra Neamt unde se mergea foarte greu din cauza unui strat mai mult imaginar de polei. Oricum Catalin isi vede visul de a ajunge la timp la concertul cu Andries iar eu sanatos la familia mea acasa. Totusi prin Chei am observat ca e pustiu ca de obicei, doar Kobe isi mai cauta si el de lucru cu Ciprian, la dry-tooling prin Bicajel.
Traseul are 5 lungimi (22, 35, 30, 25 si 50m), este cotat 5A (eu as zice mai degraba 5B) si TD/TD+ cu pasi liber impusi de maxim 6 si A1 de artificial.
Concluzii, doar una: Iarna totusi nu-i ca vara. Aveti mare grija!

Weekend de vis la munte

Dorindu-ne de multa vreme o iesire, am plecat sambata 29.11.08 pe la ora 5:30 impreuna doar cu Catalin spre Cheile Bicazului sa prindem si noi o tura de iarna in Bicaz. Eu eram dupa un drum dus-intors la Botosani si o noapte cam nedormita. Vremea se anunta destul de rece iar in Chei zapada era inca din saptamana anterioara. Pe drum am pierdut ceva timp pentru a reusi sa schimb undeva cauciucurile de iarna la masina. In chei am ajuns dupa ora 11 deci planul nostru de a incerca un traseu mai lung nu putea fi aplicat si ne indreptam spre Creasta Estica din Piatra Altarului sau Turnul Bardosului. Conditiile au fost de iarna, cu zapada destula, in special in portiunea primelor lungimi si in ultima lungime iar temperaturile au fost negative cam -4 grade. Ne echipam si pornim voiosi, cu chef "de lupta". Pe la ora 12:40 suntem in creasta la baza primei lungimi. Trebuie sa ne miscam repede caci ziua e scurta. Bineinteles ca ma arunc eu primul in lupta si... fiind stanca putin umeda pe alocuri iar eu incaltat cu bocancii de iarna sunt nevoit sa fac indelungi manevre cu scarita agatata intr-un cliff pana reusesc sa trec primul pas, dealtfel nu foarte greu in conditii de vara. Problema era ca la o cadere dadeam peste un prag de sub mine si apoi cu siguranta ajungeam inapoi in punctul de plecare, caci singurul piton asigurat era pozitionat destul de jos. In fine urmeaza pasi mai usori la inaintare iar odata cu atingerea crestei dau si de zapada. Regrupez la intinderea corzii intr-o mica sea. Continua Catalin urmatoarea lungime care are si ea ceva pasi mai expusi in conditiile de iarna existente dar ii rezolva cu bine si regrupeaza din nou in creasta la niste frienduri si nuci, desi cand ajung si eu langa el ii indic la 2 metri mai incolo regruparea cu 2 pitoane. Vine iar randul meu si fac ultima lungime de creasta pr.zisa trecand prin punctul de unde vine si varianta de pe fatza din stanga si apoi ajunge langa primul umar al Pietrei Altarului. De aici incepe o lungime scurta (cca.20-25m) verticala cu pitoane multe. Verific cu Catalin daca imi ajunge coarda, numar buclele expres ramase si continui si pe aceasta lungime care impune cu brio folosirea scaritelor. Ies cu bine pe zapada de pe pragul larg de sus si trag puternic de coarda ca sa ajung pana in regrupare, coarda fiind intinsa la maxim. Pana acum nu ne-am auzit din regrupari dar am mers din instinct. Lui Catalin ii vine randul (cum de fapt am si planificat de la pornire) in lungimea cea mai tehnica, el fiind dotat si cu espadrile iar eu nu, si urca dezinvolt spre "biscuite" pe care-l trece usor si apoi pe pragurile expuse si pline de zapada (cu ceva riscuri) pana in regrupare. Cand vine si randul meu ma chinui cu bocancii dar reusesc folosind din nou scaritele si chiar abia reusesc sa recuperez una din cauza corzii care ma tragea puternic si chiar ma gatuia cand ma aplecam dupa scarita. In fine ajung in regrupare si pe urmatoarea lungime nu plec inainte de a lua pioletul de la Catalin si pe care-l folosesc din plin. Iesirea din hornul final pune ceva probleme fiind umed dar totusi ma ajut de piolet si ies cu bine pe pragurile finale unde zapada e din nou abundenta dar reusesc sa ajung in sfarsit pe varf. Vine si Catalin inca pe lumina si ceasul e 16:30 deci in total am facut mai putin de 4 ore. Incepe coborarea din 3 rapeluri prelungite pana in poteca deoarece brana de la coborare nu ofera siguranta in conditiile date. Suntem la masina exact cand intunericul a pus stapanire pe tot.
Plecam multumiti spre Lacu Rosu unde planuim sa innoptam pe prispa cabanei Bradutz de langa complexul Raza Soarelui. Desi avem si un cort in dotare consideram ca e mai comod asa. Ne pregatim mancarea si mancam pe langa masina. O sticlutza de afinata facuta de Clau ne incalzeste spiritele si pofta de mancare. Dupa ce terminam mergem pe jos intr-o plimbare pana la restaurantul Floare de Colt unde mai mancam si cate o ciorba de fasole cu afumatura si ardei iute. Mama ce bine a prins. Urmeaza o noapte lunga in "aer liber" asa ca ne hidratam cat putem de bine si cu o bere dar pe care nu reusim s-o terminam nici macar in doi. Ne retragem in saci pe la ora 21 iar afara nu sunt decat -4 grade. Zapada incepe sa inghetze la suprafata. Stabilim pentru a doua zi ca sa facem traseul Armata din Gatul Iadului dar doar daca ne simtim bine la trezire. Eu cred ca am adormit foarte repede caci eram destul de obosit dupa noaptea anterioara nedormita. Spre dimineata pe la ora 4 incep sa ma foiesc, semn ca sunt satul de somn dar cum trezirea fusese stabilita la ora 6 mai atzipesc cate putin. La ora 6 ne ridicam din saci si ne dezmortzim. Strangem totul si hotaram sa mergem in Ceahlau deoarece ziua fiind foarte scurta nu vrem sa riscam sa ne prinda noaptea in perete, mai ales in conditii de iarna. Ajunsi in Gatul Iadului ne multumim in gand pentru alegerea facuta caci batea un vant taios care ne ingheta si inima. Dupa rasaritul soarelui suntem deja la poalele Olimpului Moldovei, linga cabana Izvorul Muntelui. Ne pregatim echipamentul si mancam din nou cu niste caini pofticiosi aciuati pe langa noi. Pornim la drum pe traseul prin Poiana Maicilor, spre Cabana Dochia. Inca din padure zapada isi face simtita prezenta dar nu in cantitate mare. In poiana ne relaxam si facem cateva poze. Vremea este superba si soarele straluceste fara nici un nor. De acolo traseul este mai spectaculos, cu vedere catre abrupturile Ocolasului Mic si cu marea de nori intinsa peste lacul Bicaz. Inainte de intrarea in platoul Ocolasului Mic trecem pe langa Claile lui Miron foarte impozante si cu potential de catzarare. In platou ne intalnim cu un grup mare de Turistori si apoi continuam spre Dochia. Dupa cca. 3 ore de la plecare poposim in sala de mese a cabanei unde ne intalnim cu Costel si Irina. Comandam cate un ceai si cate o ciorba de legume. Ulterior vine si Forest cu prietena lui si mai stam putin de vorba. In final ne ridicam si plecam spre Vf.Toaca (1900m) unde speram sa prindem un tur fain de orizont. Pe platou ne bate putin vantul dar rezistam cu bine. Pana pe varf mai intalnim lume, semn ca Ceahlaul e vizitat in weekendul acesta. De pe varful Toaca, unde ajungem fara prea mare efort, reusesc sa observ cu foarte mare atentie, folosind si binoclul lui Catalin, creasta zimtata a muntilor Fagaras. Dupa cateva minute de admirat zarile si peisajul superb ne intoarcem caci mai avem de coborat pana la masina. Aleg sa coboram pe traseul Lutul Rosu caci pe Jgheabul cu Hotare am coborat in tura din martie. Pe drum admiram Detunatele, Camera Patrata iar Catalin nu reuseste sa gaseasca intrarea in Avenul din Detunate. Ulterior gasesc un telefon mobil sunand in zapada iar Catalin se capatuieste cu o mica intindere sau ruptura musculara. Din cauza asta coboram mai greoi dar ajungem exact odata cu intunericul la masina. Predam telefonul la Administratia Parcului si dupa ce ne dezechipam si mancam putin plecam linistiti si fericiti (partial cel putin) spre casa. A fost un weekend de vis caci a avut de toate: si catzarare (in conditii destul de dificile) si bivuac in aer liber si plimbare pe munte intr-un cadru atat de feeric si placut cum e Ceahlaul. Sunt foarte multumit caci in ultimii ani nu prea am avut ocazia sa mai merg la munte in plimbare, din cauza aviditatii de catzarare. Dar nu vreau sa uit o vorba si v-o reamintesc si voua: "Sa nu tradatzi muntele pentru o stanca!"

Atentie la rapeluri!

Recent am citit pe un forum despre un accident mortal petrecut la o simpla retragere. Dupa toate discutiile purtate acolo am inteles urmatoarele: doi foarte tineri cataratori (aveau doar 18 ani), se pare cu destula experienta, au facut imprudenta de a se retrage din perete folosind ca punct de ancorare doar o bucata veche si uzata de chinga ce consolida asigurarile fixe din perete. Aceasta a cedat (s-a rupt) iar cei doi au cazut de la o inaltime de cca. 20m si au murit, cel mai probabil din cauza impactului. Culmea este faptul ca se pare ca unul din ei era autoasigurat in acea chinga si il asigura la coborare pe celalalt. De ce oare nu s-o fi autoasigurat el direct in piton/spit? Greu de spus.
Asadar luati aminte si fiti cu mare bagare de seama cand sunteti nevoiti sa faceti astfel de retrageri din perete sa NU va bazati complet pe:
a) un singur punct fix de asigurare (fie el si spit) - consolidati-l daca se poate cu macar inca un punct de asigurare fixa sau mobila;
b) bucati de cordelina/chinga lasate in asigurari - taiati-le si folositi propriile bucati de cordelina sau chinga in care sa puteti avea incredere;
Din nou, mare pacat ca "unii trebuie sa cada ca altii sa invete"...

Hornul Mare - reloaded

Deoarece nu se putea sa las si acest traseu neterminat pe anul asta (pe langa cel din Dolomiti si Turnul de Fildes) m-am hotarat sa-mi mai acord o sansa, avandu-l drept coechipier de data asta pe Catalin. Se anunta o zi relativ instabila si friguroasa dar ne-am incercat si noi norocul. Parteneri de drum ne-au fost Mihai si Ionut care urmau sa catere ceva prin Suhard.
Dupa ce i-am lasat pe baieti in Lacul Rosu, ne-am intors cu avant spre Gatul Iadului unde ne echipam rapid, ne descarcam de "greutatile inutile" si stabilim sa urcam cap schimbat. Ca sa parcurg cap si lungimile care in urma cu 5 ani le-a facut Vali, am pornit eu in prima lungime. Dupa nici cateva miscari a iesit soarele iar in prima regrupare deja puteam face plaja. Prima lungime urmeaza o fisura continua orientata usor spre dreapta iar dupa vreo 20m urca pe niste praguri apoi o ia spre dreapta pe o fata cazuta pe sub un perete usor surplombant pana dupa un colt. Regruparea este buna cu 3 pitoane solide iar de acolo se poate cobora dintr-un rapel de 25m in poteca. Lungimea a doua i-a revenit lui Catalin si urca vreo 8m pe iarba pana la un copac apoi coteste spre stanga peste niste praguri si tancuri pana la baza unui diedru. Se urca pe fata stanga a diedrului, pana sub un tavan de unde se traverseaza stanga orizontal vreo 10m. Dupa o muchie, se urca pe prize relativ bune inca vreo 2-3m pana in regrupare. Si aceasta regrupare este buna cu 3 pitoane solide. Pozitia este destul de expusa, aflandu-ne pe un mic prag exact deasupra soselei din dreptul intrarii in traseu. Presupun ca de acolo s-ar putea cobori la nevoie cu un rapel lung, de minim 50m, pana jos, dar nu am testat daca ajung corzile. De acolo urmeaza zona care m-a facut weekend-ul anterior sa ma retrag, si anume 2+ lungimi predominant pe praguri de iarba. Fie vara fie iarna, acolo este prezenta iarba. Urc initial pe niste fisuri direct in sus apoi traversez spre stanga pana la un fel de valcel pe care-l urmez in sus pe pragurile de iarba. Pitoanele sunt destule si in general solide dar uneori ascunse prin iarba. Cam dupa 40m se trece o mica arcada surplombanta si se ajunge pe un prag mai mare de iarba langa un copacel. Acolo sunt si 2 pitoane in perete dar unul se poate extrage cu mana. Am regrupat la piton si la copac. Din acea pozitie se vad lateral stanga la cativa metri, pitoane din traseul "Fatza Mare". Vine si Catalin apoi porneste pe pragurile de iarba deasa si fara pitoane pe vreo 15m. Incepe din nou un fel de valcel, cu fisuri ascunse prin iarba si cativa pasi mai delicati din cauza ierbii. Pitoane sunt dar la un moment dat se termina coarda si sunt nevoit sa urc si eu pana la primul piton ca sa poata Catalin regrupa exact sub intrarea in lungimile de Horn. Mai bate el acolo un piton pe langa cel existent si vine randul meu. Prima asigurare din lungime este un piton batut de data asta de mine in urma cu 5 ani. E ruginit bine dar pare inca solid. Pornesc spre stanga pe niste mici praguri cu rucsacul atarnat si intru intr-o mica bavareza pe prima portiune surplombanta si ingusta din horn. Imi luneca piciorul stang si cu toate resursele ma mobilizez si reusesc sa ma bag si sa ma blochez in interior, evitand astfel caderea. Partea grea a fost cu deblocatul din cauza locului foarte stramt si a pozitiei incomode. Pana la urma reusesc sa ramonez si sa urc pana la o pozitie mai relaxanta. Eram deja stors dar macar am evitat eventualele consecinte ale unei caderi riscante. Urmeaza o lungime tipica de ramonaj prin hornul relativ stramt dar care este impartita in 2 de un prag de iarba cu un copac. Mai sus imi impiedica avansarea si o tufa de maces cu spini foarte ascutiti, dar nu avem ce face trebuie sa inaintam. Ajung in sfarsit in regrupare, destul de obosit dupa atata ramonaj chinuitor. Regruparea este comoda, are 2 pitoane dar eu am adaugat asa de fantezie un friend si un annou dupa un mic tanc. Imi trag sufletul si mananc vreo 2 batoane Snickers care ma mai energizeaza. Catalin vine fara probleme si se avanta rapid in lungimea a 6-a si a 2-a de horn. Hornul este aici mai larg iar in final traseul merge pe fata din stanga, pe pitoane solide si suficiente. Finalul este usor si urca pragurile cu copaci de sub platoul final. In total am parcurs 6 lungimi si ceva (a 4-a cu iarba, mai lunga de 50m) in ceva mai putin de 6 ore. Odata cu finalul incepe sa se lase si un fel de ceata care este luminata straniu de ultimele raze de soare. Coboram spre sosea pe drumul deja cunoscut si dupa ce-i recuperam pe baieti ne intoarcem multumiti spre Iasi.
Traseul nu este unul usor, si poate pune probleme de gasire a pitoanelor in multe zone. Recomand folosirea pitoanelor proprii acolo unde simtiti nevoia, sau chiar asigurarile mobile. Daca gradul de dificultate romanesc al traseului este 5B, prin comparatie cu alte trasee similare pot spune ca gradul in cotatia franceza de ansamblu ar fi TD/TD+.
Pentru noi a fost o zi superba, vremea a fost foarte buna si am plecat acasa cu traseul terminat. Voi anexa cat de curand o schita a traseului.

Hoinareli de toamna prin Bicaz

Pentru ca avem parte de o toamna lunga si relativ calduroasa nu merita sa ratam vreo iesire in natura, la catarat sau chiar la plimbare in mirificul decor tomnatec al muntilor.
Astfel, in urma cu 2 saptamani am fost impreuna cu Mihai, Catalin si Ioana in zona Lacul Rosu pe o vreme superba desi putin cam rece dimineata (aprox. 2 grade). Catalin fiind tocmai venit de pe drum din Cheile Turzii si neapucand sa doarma vroia sa renunte, dar pana la urma a fost convins sa vina. Ioana proaspat admisa la doctorat era in aceeasi situatie de oboseala. Asadar ma puteam baza doar pe Mihai sa pot face un traseu de catarare. El fiind destul de antrenat am decis sa-l duc in traseul Lacrima de Piatra (LP). Catalin cu Ioana au ramas in masina sa mai doarma putin urmand ca apoi sa se plimbe pe coclauri. Zis si facut, dar cum temperatura de afara cerea o incalzire corespunzatoare, am hotarat sa facem drumul spre traseu putin mai ocolit, adica prin traseul Fetelor. L-am pus pe Mihai sa mearga cap si eu m-am incalzit la soare urmarindu-i evolutia si filandu-l.

Mihai in prima lungime din tr.Fetelor

A fost placut, traseul e usor si merge urcat la liber fara probleme. Mihai s-a odihnit putin in vreo 2 locuri dar a mers destul de bine. Dupa a 2-a lungime de coarda se ajunge pe creasta si apoi coboram in rapel in partea opusa si mergem pe la baza peretelui spre traseul nostru. Intru cap in LP incepand chiar cu prima lungime mai inierbata, pe care de obicei o ocoleam prin stanga, deoarece am observat ca are niste spituri pe alocuri. Nu mi-a fost greu sa gasesc linia, si chiar am evitat foarte mult iarba reusind sa urc aproape numai pe stanca. Urmatoarele 2 lungimi nu sunt foarte grele si le-am facut pana in regruparile noi cu spituri. Am reusit sa le scot la liber mai putin un pas de la sfarsitul celei de-a 3-a lungimi unde cred ca trebuia sa sar spre un prag. A urmat lungimea care duce spre tavan si in final ultima lungime cu trecerea tavanului.

Trecerea tavanului din tr.LP

In ambele am incercat sa merg cat am putut la liber dar nu mi-a iesit prea mult. Sus am iesit dupa aprox. 4 1/2 ore, soarele stralucind nemaipomenit. Deja se facuse cald si am coborat rapid spre masina unde Catalin si Ioana se intorsesera dintr-o plimbare de vreo 15km incununata bineinteles de o sedinta foto foarte bogata. Bucuria traita de Mihai in acest traseu o puteti citi aici.
Cum vremea calduroasa s-a mentinut in continuare, am iesit si ieri din nou in Bicaz. De data asta locul lui Mihai (care era in Ceahlau) a fost luat de Andrei, venit si el de pe drumuri, iar Catalin si Ioana vesnic plangand dupa somn. Planul initial era sa fac ceva cu Catalin dar el nu s-a putut desparti de Ioana asa ca am ramas sa fac echipa cu Andrei. Vremea in chei era frumoasa dar racoroasa. Catalin cu Ioana au pornit-o spre Piatra Altarului cu gandul sa faca tr.Creasta Estica. Eu cu Andrei ne-am intors in zona Gatul Iadului si doream sa facem tr.Independentei. Toate bune si frumoase numai ca la fata locului mi-a facut cu ochiul Hornul Mare care era complet batut de soare fata de perete umbrit pe care urma sa urcam noi. Am decis pe loc sa schimbam planul si am intrat in Hornul Mare care oferea conditii mult mai confortabile. Acest traseu l-am mai facut o singura data in 2003 cu Vali Chiriac si nu mi s-a parut foarte dificil, mai degraba cam abandonat. Noi il facusem din 7 lungimi dar am calculat si merge facut din 6. M-am dus cap si nu am avut probleme, decat ca vroiam sa regrupez la un copac dar nu ajungea coarda si am revenit in regrupare la 3 pitoane bine batute.

Prima lungime din tr.Hornul Mare

Se urca pe o fisura in sus si apoi usor oblic dreapta iar in final un traverseu dreapta pe o fata cazuta. A venit si Andrei care a avut ceva probleme la extras un friend deoarece nu vazuse si nu stia cum se folosesc. Eu l-am folosit la asigurare intr-o portiune destul de umeda a fisurii si unde distanta dintre pitoane era destul de mare. Urmatoarea lungime urca spre copacul vizat anterior si apoi incepe oblic stanga peste niste praguri si chiar peste un tanc dupa care urmeaza fata unui diedru ce duce spre un tavan. De sub tavan incepe un traverseu orizontal spre stanga pe pitoane pana dupa o muchie si de unde urca cativa metri spre regrupare. Ajungand dupa muchie (practic chiar deasupra intrarii in traseu) observ ca cerul s-a intunecat intre timp si parca ameninta cu ploaia. Starea destul de precara a pitonelor din traverseu si regrupare si faptul ca urmau 2 lungimi de coarda aproape numai pe brane de iarba, iar Andrei neavand inca foarte multa experienta am decis sa ma retrag din acel punct (probabil ultimul din care o puteam face fara probleme). Daca am fi avut 2 semicorzi poate ar fi fost mai usor, dar cu o singura coarda era mult mai dificil. M-am intors pe traverseu recuperandu-mi buclele si dupa ce am descatarat cativa metri sub tavan mi-am pus coarda printr-o carabiniera, pe care am sacrificat-o pentru a nu avea probleme la recuperare. Am continuat descatararea filat de sus, pana s-a terminat coarda, exact in dreptul copacului. M-am dezlegat si am recuperat-o apoi am revenit usor in regrupare. De acolo, un rapel de 25m ne-a scos exact la baza peretelui dar undeva mai sus de intrarea in traseu, fara sa fi nevoie de manevre complicate. Odata ajunsi inapoi la masina, decid ca ar fi cel mai potrivit sa intram in Fisura Neagra. Andrei glumea probabil spunand ca visa sa intre in acest traseu cand va fi "mai mare". Avand doar 3 lungimi si fiind chiar putin mai usor decat Indepedentei sau Hornul Mare, era numai bun pentru el. Eu doream ca de obicei sa fac cat mai mult la liber. Nici bine nu
incep prima lungime ca am si constatat o oarecare umezeala pe multe prize, fapt care ma face sa renunt la planul de rotpunkt si urc pompiereste. Putin mai greu a fost in hornul surplombant unde a trebuit sa scot rucsacul din spate pentru a putea ramona. Dupa ce ajung cu bine in prima regrupare, folosind si scarita pe alocuri, ma intreb cum se va descurca Andrei care nu mai folosise scarite in nici un traseu. Oricum s-a descurcat si a venit bine. Urmatoarea lungime incepe cu un diedru destul de dificil si este pasul cheie al traseului, dar noi l-am abordat bineinteles tot artificial. Dupa vreo 10m fisura incepe sa devina mai accesibila si din nou un fel de horn mai larg dupa care pe fata pana in regruparea cea mai comoda. Poti sta ca intr-un sezlong. Vine si Andrei putin mai greu si ramane surprins vazandu-ma ca parca dormeam in regrupare.

Andrei incercand relaxarea in "cuibul de vulturi"

Urmeaza lungimea cea mai frumoasa din Fisura Neagra, o bavareza usor spre stanga, refacuta recent cu spituri noi. Spre bucuria mea finala imi iese toata la liber si sus aproape ca il fortez si pe Andrei sa faca ultimul pas, de traversare, tot la liber. Sus, dupa aproape 4 ore, soarele deja e asfintit. Incepem coborarea prin spate si exact dupa rapelul la intrarea in Pestera Neagra se lasa intunericul. Jos ne imbarcam si pornim spre Sugau de unde ii recuperam pe Catalin si Ioana, care s-au simtit din nou bine impreuna. Pe drumul spre casa baietii am tot povestit, in timp ce Ioana a dormit bustean. In schimb "saracul" Catalin urma sa plece la ora 5, dimineata urmatoare, spre Fagaras cu Vali. Drum bun baieti si sa va intoarceti sanatosi.

O fapta "buna"

Ieri seara cand ma intorceam de pe afara intalnesc in bloc o vecina mai in varsta, necajita tare ca i s-a stricat yala si a ramas afara. Incerc s-o ajut sa deshida usa cu cheia dar intradevar yala era blocata. Ar fi vrut sa fortez usa cu ceva dar sa nu se strice ca nu are bani.
Imi spune ca are geamul deschis la bucatarie dar... sta taman la etajul 2. Imi vin rapid in minte scenarii de alpinism utilitar si nu mai stau mult pe ganduri si ii zic ca o rezolv eu imediat. Ma duc in casa si o las pe Daria sa se uite la desene animate si imi iau echipamentul necesar si urc pe bloc. Ati ghicit. Imi instalez un rapel peste marginea blocului cu gandul sa cobor pana la nivelul geamului si sa intru in casa vecinei, astfel incat sa pot deschide usa din interior. Totul urma sa se petreaca chiar deasupra intrarii in scara blocului. Norocul meu a fost ca in fata Palatului Culturii era in toi concertul organizat cu ocazia Sarbatorilor Iasilor si mai toata lumea probabil s-a dus acolo, si deci nu am avut spectatori. Nici macar Clau nu a vrut sa ma admire, refuzand sa se uite din balcon sa vada cum evoluez. Dupa ce mi-am aranjat 3 puncte de amaraj diferite, mi-am dat drumul cu o usoara emotie pe coarda si am coborat in rapel pana la etajul 2. Odata intrat in interior nu a fost prea greu sa deblochez usa. Vecina mi-a multumit si uite-asa am facut si eu o fapta buna. Meritam macar pozat.
Si cand ma gandesc ca asigurare abia urmeaza sa-mi fac :))

Ravnind la ... Costila

Revin cam cu intarziere despre acest subiect dar asta e, trebuie sa recunosc ca sunt cam ocupat.
In perioada 27.09.08 - 29.09.08 am fost impreuna cu Catalin C., Ioana si Mihai la Refugiul Costila, avand si eu si Cata planuri serioase. Vremea se anunta potrivita vineri iar incepand de sambata urma sa se imbunatateasca. Pornim din Iasi vineri noapte si ajungem in Busteni pe la ora 6:30, unde parcam masina chiar in fata Caminului Alpin si mai motaim in ea cca 1 ora. Afara era destul de frig iar un plafon dens de nori staruia peste munte acoperind inaltimile mai mari de 1800m. Printre nori reusim sa zarim un strat de chiciura/zapada ce se depuse peste tot pe unde norii mangaiasera muntele.
Urcam cu rucsacii grei in spate pe poteca Munticelului spre refugiul atat de drag, ce urma sa ne fie casa in urmatoarele 3 zile. In aproximativ 2 ore poposim in fata acestuia care ne astepta cu usa inchisa dar curat. Imediat dupa sosirea noastra au inceput sa vina si alte grupuri de turisti dar care aveau ca destinatie fie Valea Costilei fie Valea Galbinele. La fata locului constatam ca nu este vreme potrivita pentru catarare in peretii mari, deci planul nostru de a urca in prima zi traseul Furcile, ca incalzire dupa o noapte nedormita, va fi imediat abandonat.
Dupa ce ne lasam bagajele si ne organizam putin, ne pregatim si plecam si noi spre Galbinele intr-o scurta plimbare si recunoastere. Nu dupa mult timp Ioana renunta din cauza genunchiului iar Cata o insoteste pana la refugiu. Eu cu Mihai continuam si dupa intrarea in valea Galbinele ajungem din urma doi montaniarzi din Bucuresti. Cum acestia cunosteau locurile ne-am alaturat lor. In firul principal al vaii am gasit urmele unui mic dezastru natural. Intreg versantul vaii dinspre creasta Costila-Galbenele a fost ras pana la stanca de ceva (initial credeam ca vreo ploaie torentiala reusise sa faca asa ceva), luand la vale jnepeni, pamantul si chiar bradutii intalniti in cale. Incepem cu totii sa urcam pe firul secundar si nu dupa multa vreme incepe sa-si faca aparitia gheatza si chiciura la tot pasul, ingreunandu-ne inaintarea. Curand ne ajunge si Catalin din urma. Putin inainte de "Hornul dintre fire" ceilalti doi se hotarasc sa renunte iar noi mai continuam cu gandul sa ajungem macar deasupra hornului, dar suntem nevoiti sa renuntam si noi din cauza ghetii care face inaintarea periculoasa. La intoarcere la refugiu aveam sa constatam ca un bloc imens de stanca lipsea din peretii surplombanti ai crestei Costila-Galbinele si mai mult ca sigur acesta a fost cauza "dezastrului". Dupa ce mancam, intru cu Mihai in Fisura Intrerupta pe care o facem din 4 lungimi pana in varful Tancului Ascutit. Retragerea o facem prin rapel pe linia traseului. Odata cu lasarea intunericului ajungem si noi la baza. Am fost putin stresat din cauza ca pe lungimile superioare asigurarile erau cam rare iar stanca si pragurile de iarba erau ude si nu ofereau siguranta. Seara in refugiu mai avem companie un grup de baieti si mai ales fete cu care impartim "atmosfera". Facem supa la primus, mancam niste slaninutza cu usturoi dar cel mai bine merge la suflet sticla de vin Muscatel demidulce. Ne bagam in sacii de dormit si nu dureaza mult pana adormim. Noaptea suntem vizitati de un mic soricel care cotrobaie prin niste pungi. Dimineata ma dau jos primul si dupa inviorarea obisnuita cobor la izvor dupa apa. Ziua se anunta destul de buna, cu cer mult mai rarit de nori. Dupa cum aratau vaile si peretii, pudrati in continuare de stratul de gheata, ne luam adio de la gandul ca am putea macar ajunge in valea Alba, daramite sa mai catzaram vreun traseu (Sperantelor sau Fisura Albastra fiind primele pe lista noastra de asteptare). Nici macar Peretele Policandrului nu oferea conditii mai bune de escalada asa ca purcedem spre Tancul Mic. Alegem pe loc sa facem eu cu Mihai traseul Herman Buhl iar Catalin cu Ioana - Fisura Rasucita. Ajungem rapid la baza si ne echipam iar in jurul orei 11 incep sa urc cap prima lungime. Cu timpul incepe sa iasa soarele iar vremea devenea din ce in ce mai buna. Traseul urmeaza o linie evidenta de fisuri orientata oblic spre stanga, cu exceptia celei de-a 2-a lungimi care incepe putin spre dreapta si apoi direct in sus pana deasupra unui mic tanc. Traseul are in total 5 lungimi pana in strunga de sub varful Tancului Mic iar de acolo mai urmeaza o lunga traversare destul de expusa si fara prea multe asigurari pana la bradul de unde se face un rapel de cca. 25m pana in poteca de coborare din peretele Policandrului. Regruparile sunt comode iar traseul este bine asigurat atat cu pitoane bune cat si cu spituri. Stilul este predominant artificial dar multi pasi pot fi escaladati la liber. O mica traversare usor descendenta la plecarea in lungimea a 3-a creeaza ceva emotii dar in rest totul decurge bine. Traseul are prevazut in ultima regrupare chiar si un loc de.... fumat. Dupa cca. 5 ore revenim la baza odata cu inserarea iar la refugiu ne asteapta Catalin si cu Ioana, de data asta singuri. Din nou mancam pe saturate, pe masura efortului depus, si dupa cateva schimburi de impresii ne retragem la culcare multumiti. Ziua urmatoare, luni, desi se anunta de dimineata a fi o zi superba, ne vedem nevoiti sa ne facem bagajele urmand sa plecam pana seara spre Iasi. Dupa micul dejun luat la soare in fata refugiului, hotaram ca nu putem face altceva decat sa mai catzaram ceva prin Tancul Ascutit si aleg traseul ATP pe care nu-l mai facusem niciodata. Pentru Mihai avea sa fie "o prima lectie" de catarare artificiala la scarite. Incep cap traseul iar dupa mine aveau sa vina aproape concomitent Mihai si Catalin. Dupa 2 lungimi ajungem intr-o strunga a tancului de unde practic continua traseul facut in prima zi. Ne retragem din 2 rapeluri si lasam o mansa pentru Ioana in traseul Cataratorului. In viteza, fac si eu mansa respectiva care e de gradul 6 dar ofera cativa pasi frumosi de catarare placuta. Ne stringem in graba rucsacii, facem curat in refugiu si dupa ce mancam putinul care ne-a mai ramas incepem coborarea cu un usor regret spre Busteni. Vremea abia de atunci urma sa fie perfecta pentru planurile noastre initiale dar din pacate doar Catalin era fara obligatii de serviciu.
Prin padure mai povestim una alta si ne bucuram atat de soare cat si de coloristica toamnei ce incepea sa-si puna amprenta pe natura. Pe la ora 17 suntem la masina si pornim spre Iasi cu un scurt popas in Brasov. Inainte de miezul noptii suntem acasa, obositi dar destul de fericiti. N-am reusit sa ne indeplinim planurile dar oricum a fost o iesire placuta si care m-a lasat cel putin pe mine, ravnind in continuare la niste trasee care par ca nu vor sa se lase a fi facute niciodata de noi.
Mai bagam noi si altadata niste fise. Va veni ea si vremea lor.
Versiunea Ioanei despre aceasta tura impreuna cu alte poze faine o puteti citi aici iar impresiile lui Mihai le gasiti aici.

Leapsa de la Ioana

Leapsa! Ce e leapsa? M-am uitat in Dex si nu m-am lamurit. Probabil e vreun joc dar sincer nici cand eram mai mic nu am jucat asa ceva asa ca nu stiu cum se joaca. Mai zice ca e o palma data cuiva... Ioana sper ca nu ti-am facut nimic asa de rau incat sa merit o palma de la tine :)
Dar daca ideea e sa ne provocam unii pe altii si sa spunem ce ne place si ce nu ne place iata si versiunea mea:

1. Imi place natura si miscarea. Bineinteles si catzararea. Imi place sa dorm sub cerul liber, cum am facut-o nu demult... Imi place si seara la cort sau la un foc cu prietenii. Imi place in familie cand e veselie si voie buna. Imi place sa iubesc si sa fiu iubit. Imi place sa fiu bun si sa fac lucrurile perfect. Imi place cand sunt apreciat pentru ceea ce pot face. Imi place muntele in orice anotimp. Imi place muzica cam de toate genurile. Chiar si dansul imi place. Trebuie sa recunosc ca in multe cazuri imi plac si momentele de singuratate. Imi plac florile de tot felul.

2. Urasc violenta si nu imi place fumatul. Nu imi place sa fiu dependent de ceva sau de cineva. Nu imi place gandul ca voi imbatrini. Nu imi place lenea si dezordinea. Deasemenea urasc nesimtirea si risipa. Nu imi place sa ma imbat si nici simptomele raului de altitudine. Nu imi place sa fiu bolnav si sa nu pot face ce-mi doresc. Nu imi plac excesele de orice natura.

In ansamblu imi place sa nu-mi placa prea multe si nu imi place sa imi placa prea putine. Cu asta m-am dat gata.

Acum, cui dau eu "palma" mai departe? Alo, m-aude cineva?
Catalin M. ce zici te prinzi in joc?

22 septembrie 2008 - Ziua Europeana fara masini

Luni 22 septembrie cei care aveti masini incercati pe cat puteti sa le lasati acasa (sa se mai odihneasca si ele) si sa mergeti cu alte mijloace mai putin poluante si sa respiram astfel macar pt. o zi un aer mai curat.
Mai multe detalii puteti gasi la urmatorul link: http://www.ecomagazin.ro/ziua-fara-masini.
Mie chiar de mult mi-era dor sa mai merg pe jos la servici. Hai sa facem cu totii un mic efort si o sa vedeti ca va veti simti mult mai bine...

Inca o veste trista

S-a stins unul din membrii fondatori ai renumitei trupe Pink Floyd: Richard Wright. Mare pacat.

Detalii aici.
Desi am aflat relativ tarziu de muzica si formatia Pink Floyd, adica in primul an de facultate (1988), pot spune ca cel putin pentru mine este cea mai tare trupa cu cea mai elaborata si profunda muzica.
Melodiile mele preferate: Echoes (Meddle), Shine on you crazy diamond (Wish You Were Here), High hopes (The Division Bell) si multe multe altele.

Turnul de Fildes - 7 sep. 2008

Iata ca nici nu trecuse prea mult de la venirea din Dolomiti si deja mi se facuse dor de stanca noastra romaneasca din Cheile Bicazului. Incepand de vineri 5 sept. Catalin Cretu era deja prezent acolo si impreuna cu Ioana nu se puteau aventura decat in Creasta Estica. Avand in vedere ca Daria era in ultimele ei zile de vacanta la bunici iar Claudia era pe teren, mi-am permis sa o sterg si eu in Chei de sambata dupa-amiaza, impreuna cu Mihai Diac si Lucian, ca sa ma alatur lui Catalin, bineinteles cu planuri mari. Urma sa facem un traseu pe care-l vizam de foarte multa vreme.
Ajungand sambata seara in Sugau, ne incalzim sau racorim putin pe cateva din traseele mai usoare de pe acolo (pana la gradul 7) apoi, odata cu intunericul, ne retragem in curte la nea Dorel sa ne intindem cortul. Dupa o scurta inspectie la fata locului decidem sa dormim sub cerul liber. Mancam ceva si mai sorbim dintr-o sticla de vin rosu apoi ne intindem la ce avea sa fie cea mai faina noapte de munte (cel putin pentru mine). Am stabilit cu Cata trezirea la ora 6. Desi am dormit cam iepureste, admirand la rastimpuri cerul complet instelat, nu m-am simtit deloc obosit. Chiar m-am trezit inainte de ivitul zorilor si am inceput ritualul meu de incalzire privind cu admiratie cum lumina cucereste treptat bolta cereasca facand loc spectacolului rasaritului.
Desi am gandit ca vom intra in traseu la ora 7, abia dupa 8 ne-am pornit cu totii de la cort. Ii lasam pe baieti la fosta cabana Cheile Bicazului sa-si faca traseul dorit iar pe Ioana la Raza Soarelui. Catalin era, ca de fiecare data, foarte increzator ca nu vom zabovi prea mult in traseu, si vai ce mare dreptate avea... Dealtfel, desi nu aveam nici unul din noi schita, eu stiam ca traseul poate pune probleme lejer, chiar si unora ca noi. :) Desi a fost cotat ca 5B se zicea ca ar fi mai corect un 6A. Intreg peretele Pintenilor este de fapt un mare teren de aventura. Macar am avut inspiratia sa vin cu un arsenal destul de bogat pentru aceasta aventura: ciocan si vreo 5 pitoane, set de 5 frienduri inclusiv mari, set de nuci suficiente.
In fine, ajungem la baza traseului ne echipam si incepe Catalin in forta, sau mai bine zis in carca, adica in spate la mine. Din cauza ca primul piton este foarte sus iar peretele nu ofera prize si mai e si surplombant e nevoie sa folosim metoda piramidei.

Catalin fortand cu succes prima lungime

Primul obstacol mai serios il constituie cablul de internet sau de ce-o mai fi, pe sub care trebuie sa treaca, lucru destul de greu cu rucsacul in spate.
Dupa vreo 30-35m ajunge in regrupare si il aud destul de greu. Dupa ce trec si eu de fisura surplombanta care se parcurge artificial si apoi un fel de fisura tot mai larga, ajung la prima brana cu foarte multa vegetatie, unde practic nu ai de ce te apuca ca sa inaintezi, daramite sa te asiguri. Regula lui Costica Costea: "apuca minim 40 de fire (de iarba evident)" se pare ca se potriveste cel mai bine. In sfarsit prima regrupare e destul de buna si comoda - 4 pitoane. Pornesc eu in urmatoarea lungime, mult mai curata dar si mai solicitanta, tot predominant artificial.

Eu la inceputul lc.2

Dupa o fisura/diedru cam de 30m urmeaza iesirea spre stanga printr-un hornuletz pe un prag larg de iarba. Acolo am incercat din greu sa aflu de la Catalin cata coarda mai am in eventualitatea ca ma duc sa regrupez mai sus. Bucle nu prea mai aveam iar cei doar vreo 10m nu cred ca mi-ar fi ajuns asa ca am amenajat regruparea. Din nou pozitia e foarte comoda dar cele 3 pitoane fiind cam indepartate trebuie consolidate cu annouri lungi. Din nou randul lui Catalin in lungimea a 3-a care urca oblic spre stanga pe praguri pana sub un fel de horn cam plin de pamant si iarba, iar apoi in sus "pe teren miscator" se intra in brana Lumea Pierduta, unde intradevar te pierzi printre crengi uscate si vegetatie, bleah... Ar fi fost buna o drujba. :)

Catalin pe lc. 3

Ajung si eu la baza peretelui si ma pregatesc de lungimea a 4-a. Incep artificial pe o fisura dar continui si cu pasi de liber intrucat pitoanele sunt cam distantate.

Vrand-nevrand incep lungimea care avea sa fie cea mai dificila

Dupa vreo 10m ajung intr-o mica scobitura si privesc la placa mare desprinsa de perete in partea dreapta, care pare singura cale de inaintare. La inceput merge usor apoi se atinge varful placii si ai in dreapta jos un piton batut intr-o pana de lemn putreda. Ma uit la el ca se misca usor cu mana si nimic in continuare. Deduc ca aici trebuie sa fie renumita traversare Dulfer si nu ma vad facand-o din acel piton. Pun cel mai mare friend pe care-l am in fisura facuta in capatul de sus al placii cu peretele, intr-o pozitie beton dealtfel, si incep traversarea descendenta spre dreapta, pana la un prag pe care mai gasesc vreo 2 pitoane. Il anunt pe Cata ca tocmai am trecut pasul Dulfer. Incepe o fisura verticala unde exista o pana de lemn foarte putreda si pe care nici nu am avut curajul s-o folosesc si o chinga intepenita mai sus la fel de putreda. Cu o scarita agatata in chinga am batut un piton cat mai sus in fisura si apoi cu ajutorul inca unei nuci am trecut fisura. A urmat o traversare oblica spre dreapta care m-a scos in sfarsit in regrupare. Cu greu m-am miscat in primul rand din cauza asigurarilor foarte precare apoi din cauza ca lungimea fiind asa de sinuoasa, desi am avut semicorzi, am ajuns sa trag foarte foarte greu un fir dupa mine. In regrupare, dupa ce am inspectat rapid posibilitatile de inaintare, am mai batut iute un piton, luand deja in calcul eventualitatea retragerii. Dupa ce si Catalin a pierdut foarte mult timp la pasajul Dulfer din cauza ca ii era foarte greu sa recupereze friendul care parca se intepenise a venit in regrupare convingandu-ne reciproc fara prea mult efort ca cel mai bun lucru e sa ne retragem din cauza timpului insuficient.

Catalin dupa faimosul traverseu Dulfer

Ne-am promis ca o sa revenim cat de curand, bineinteles cu temele mult mai bine facute.

Turnul de Fildes cu pasul de temut al traseului

A urmat un sir de 4 rapeluri nu foarte dificile dar destul de sinuoase, din care cel mai "spectaculos" urma sa fie cel prin care coboram direct in sosea.

Primul si cel mai simplu rapel

Noroc ca exact in momentul cand ma pregatesc sa incep ultimul rapel, Catalin ii zareste trecand pe Mihai si Lucian si astfel primesc un binevenit suport din sosea. Nu de alta dar nu era prea fain sa cobori direct pe vreo masina venind in viteza...

Coborare a la paianjen

In fine ajungem cu bine si strangem totul iar in drum spre Sugau povestim si baietilor din aventura noastra. Ne spalam si mai mancam ceva in Sugau dupa care pornim grabiti spre casa, nu de alta Cata urma sa prinda trenul de Constanta iar Mihai avea de ajuns la o petrecere la ora 22. Oricum noi am ajuns in Iasi cam pe la 21:30, deci la fix. Nu vreau sa ma gandesc la cat am fi ajuns daca continuam traseul. Ma tot intreb daca macar ieseam sus pe lumina si nu pot spune cum ar fi fost. Cine oare poate sti raspunsul?