"Olimpul Moldovei" iarna

Salutare,
Iata ca a venit vremea sa ne mai si miscam putin. Dumineca 16.03.2008. Nu s-a legat o iesire in Chei la catarare de mai bine de 1 luna (din cauza vremii in principal - ud sau nins din abundenta) asa ca am hotarat ca sa facem si ceva mai de placere. O scurta tura in Ceahlau - botezat de Cantemir drept "Olimpul Moldovei" - nu ne-ar strica, ba chiar ne-ar prinde bine ca antrenament pt. planurile viitoare de iarna, caci la munte iarna inca e acasa. Pornim de dimineata impreuna cu Catalin si Ionut spre Izvorul Muntelui unde ajungem pe la 8 si parcam masina. Ne facem rucsacii si incepem urcusul. Luam cu noi si echipament de catarare ca deh, ne mamanca totusi palmele. Ne indreptam spre Fundul Ghedeonului, nefiind inca hotarati ce vom face: ori Jgheabul Arcadei daca zapada e intarita ori urcam pe Jghebul cu Zaruri. Pe poteca de apropiere nu este zapada de loc.Abia prin zona Zarurilor se iteste ceva zapada. La un moment dat observam urme de laba. De urs evident, dar nu era chiar proaspata. Si nici foarte mare. Mai incolo observam ca pe jgheaburi in general nu prea este zapada buna si alegem varianta de urcat pe la Zaruri cu trecerea in Jgheabul Ursilor. Trecem la un moment dat pe la baza unor pereti mai inalti unde zarim niste pitoane si parca am sta sa urcam acel traseu. Totusi lasam incercarea pt. cand o fi mai cald. Urcam spre dreapta intr-o strunga ingusta unde gasim ceva pasaje mai delicate (mai ales si din cauza zapezii de pe stanca) dar apoi coboram relativ bine spre Jgheabul Ursilor. Putina gheata pe portiuni ne face sa fim prudenti.
Odata iesiti in cealalta vale incepem un urcus relativ lejer, chiar pe firul vaii, printre bolovani, copaci cazuti si zapada destul de mare pe alocuri. In curand suntem in poteca care vine de la Poiana Maicilor spre cabana Dochia. Urmam poteca fara probleme si ajungem in platou de unde cabana Dochia e "la cativa pasi". Vremea este superba, insorita si fara sa fie prea frig. Acolo ne lafaim cu cate o ciorba calda si cate 2 ceaiuri si ceva mancare din rucsaci. In scurt timp plecam spre Toaca si Panaghia cu gandul sa incercam acolo un traseu pana pe varf daca se poate. Aveam un plan vechi de a ajunge sus pe Panaghia impreuna cu Kobe si Wky, in iarna anului 1999 dar care nu s-a mai materializat. Vremea ne permite sa facem poze dar parca se aduna norii dinspre sud-vest dand un aer sumbru Ocolasului Mare. Incepe si putin vant. La baza Panaghiei incercam sa urcam o panta foarte incarcata de zapada, unde ne scufundam pe alocuri si pana la brau. Gasim o cale de acces mai buna si ne echipam. Traseul e vizibil, pare bine pitonat si nu prea greu. Incep sa ma duc spre primul piton, bocancii nu imi ofera incredere prea mare dar ma descurc. Trec si de urmatoarele 2 pitoane si deja parca ma simt incordat. Iarna nu-i vara si nici antrenamentul nu mai este ca altadata. Urmeaza un piton mai indepartat, spre care ma duc folosind pana la urma scarita, dar cand colo, nu intra nici macar o carabiniera ruseasca de titan. Nasol... Hotaram sa renuntam, mai ales ca este deja aproape ora 4 si urmeaza si coborarea. "Cu siguranta ne vom mai intalni noi" imi zic in gand. Ne intoarcem pe poteca spre baza varfului Toaca si de acolo pana la stalpul de marcaj unde incepe traseul de coborare pe Jgheabul cu Hotare. Pana in padure totul este bine dar de acolo incep portiuni cu gheata. Ne incetinim ritmul ramanand sa ajutam o pereche sa treaca de portiunile dificile. In scurt timp ajungem la masina unde ne dezechipam si apoi pornim spre casa, exact cand se lasa intunericul. A fost o tura frumoasa, cu putin efort si placeri diverse. Pacat ca nu putem sa ne permitem mai des asa ceva.