Fisura Albastra si "Cuxi"

In weekendul care a trecut am profitat de putina libertate si de vremea buna si am decis sa mergem in Bucegi. In sfarsit a venit din nou randul Fisurii Albastre din peretele vaii Albe. Cred ca este un traseu pe care si-l doreste orice alpinist. Pe langa faptul ca te intampina si te ademeneste de fiecare data cu impozanta sa maretie inca de la poalele muntelui, din Busteni, este si un traseu de referinta in istoria alpinismului romanesc. Fisura Albastra varianta directa este cotat 6B (6+ A1) ED-/ED 14lc, fiind un traseu reamenajat.
Eu am mai incercat acest traseu impreuna cu Kobe in sep.2001 dar din cauza ploii ne-am retras in rapel din Marea Traversare. O noua intentie am avut impreuna cu Catalin in aug.2005 dar fiind foarte ud traseul am schimbat planul si am facut atunci Diedrul Pupezei.
De data asta se parea ca nimic nu mai putea sa ne impiedice sa ne realizam visul. Am pornit cu masina din Iasi vineri la ora 20 si dupa 6 ore parcam in fata Caminului Alpin. Obositi fiind ne intindem putin sa dormim eu cu Andrei in masina iar Catalin si Irina s-au intins in sacii de dormit, afara langa masina. Dupa cca. 2-3 ore bineinteles ca nu prea am reusit sa dormim, nici noi in masina si nici ei afara. Intr-un final ne-am trezit si dupa ce ne-am pregatit rucsacii am pornit cu spor spre Refugiul Costila la ora 6. Soarele deja rasarise si cu razele sale blande reusea sa strapunga desisul padurii si ne mangaia fetele obosite dar pline de entuziasm.
Pe la ora 7 si ceva poposeam in fata refugiului unde ne-am lasat bagajele si am mancat un mic dejun in viteza. La 8 pornim spre circurile vaii Albe. Pe drum ne intalnim si cu alte echipe ce aveau sa catere in acelasi perete. Unii in Lespezi ca si Andrei cu Irina iar alta echipa in Creatia (Mihai Sima si Mugur). Pe la 9 si ceva sunt deja echipat la baza traseului si hotarasc cu Catalin sa mergem o bucata cat mai intins adica concomitent. Astfel regrupez tocmai la mijlocul primei traversari spre locul La Ruine. De acolo urmeaza Catalin si continua pe o zona destul de friabila si chiar cu mult pamant si iarba. Urmatoarea lungime imi revine mie si trec destul de greu de niste praguri pamantoase si neasigurate pana la Fisura Ascunsa pe care o trec fara probleme. Odata regrupat incep sa resimt efectele soarelui torid care ne seaca de vlaga. Continua Catalin cu Marea Traversare, lungime destul de sensibila de unde mai cad ceva pietre. Traversarea spre bivuacul 1 o fac eu, cu putine emotii atunci cand trebuie sa ma bizui la maini doar pe smocurile de iarba. Imediat dupa mine ajunge si Mihai care ne recomanda ca urmatoarele 2 lungimi sa le lege aceeasi persoana deoarece regruparea de sub Tendor te face sa tremuri de frig. Zis si facut si porneste Catalin care este si in tricou cu maneci scurte. Urmeaza hornul umed si rece destul de neprietenos as zice. Regrupeaza destul de bine si din nou porneste dezinvolt spre bivuacul 2. La Tendor sunt cativa pasi de liber nu foarte dificili in special cand zona este uscata (adica foarte rar). Ajungerea pana in bivuacul 2 reprezinta atat un prim moment de usurare cat si un loc deosebit prin natura lui foarte comoda si a privelistii fantastice asupra intregii vaii Albe.
Ma simt destul de obosit si il rog pe Catalin sa continue tot el si urmatoarea lungime. Revenirea pe linia fisurii o face initial pe o varianta care implica o portiune descendenta destul de dificila dar noroc din nou de Mihai care il directioneaza pe varianta mai buna direct in sus si apoi oblic stanga spre urmatoarea regrupare: buturuga lui Enache. Pana acolo imi mai revin si eu putin (desi era chiar sa atipesc in bivuacul 2) si pornesc eu in urmatoarea lungime. In loc sa regrupez pe gresiile din bivuacul 3 continui si cu Fisura cu Lilieci oprindu-ma exact sub faimosul Tavan. Regruparea este sigura dar nu chiar foarte comoda. Vine si Catalin, ii fac cateva poze si ii propun sa merg eu cap in Tavan dar el se ofera fara nici o ezitare si nu vreau sa-i stric placerea. Lungimea cu Tavanul este foarte spectaculoasa si se trece artificial cu scaritele atarnand in gol. Imaginea o stim prea bine din cartea lui Cuxi. Dupa aceasta urmeaza o lungime nu foarte grea dar in schimb cu vreo 2 pasi de liber mai expusi si ma felicit in gand pentru ca reusesc sa-i trec cu bine. Ajung intr-o alta regrupare excelenta: bivuacul 4. De acolo nu mai este decat o singura lungime pana in creasta si ne permitem putina relaxare. Catalin incepe lungimea decis si traverseaza expus cativa metri dupa care mai sus abordeaza hornul orizontal cu "piciorul de lemn" plin de extaz. Iesim in creasta vaii Albe dupa mai bine de 10 ore de escalada si alte multe ore nedormite. Suntem fericiti si ne bucuram intens. Nu uitam ca urmeaza o retragere destul de lunga si chiar dificila pe timp de noapte asa ca nu ne permitem sa zabovim prea mult. Traversam Brana Aeriana si coboram pe portiunile atat cu lanturi cat si fara de pana La Panda. Deja incepe sa se lase intunericul si dupa traversarea valcelului Stancos nu mai dibuim poteca si mergem la nimereala spre baza Tancului Mic. Pe la ora 22 suntem la refugiu, foarte obositi si cu singurul gand ca am reusit in sfarsit sa facem Fisura Albastra. Noi si "Cuxi", caci in tot acest timp parca ar fi fost aievea cu noi si ne-ar fi insotit in tot traseul. Ioana ii dadea lui Catalin sms-uri de incurajare cu citate din cartea Singuratatea Verticalelor. Deasemenea Catalin cu energia lui debordanta, pasiunea si entuziasmul pe care le avea permanent parca ar fi fost intruchiparea acestui personaj celebru. Mancam impreuna cu Andrei si cu Irina care la randul lor sunt foarte obositi dupa ce s-au retras (poate nejustificat) de sub Fisura Ascunsa, fara sa mai continue traseul Lespezi. Eu adorm aproape imediat ce ma intind in sacul de dormit si dupa un somn binemeritat ne trezim la 9. Imi resimt toti muschii si hotarasc sa nu mai fac nimic deosebit ci doar sa ma relaxez. Ulterior reusesc sa-l conving pe Andrei sa urcam macar prima lungime a traseului Fisura Intrerupta din Tancul Ascutit. Pe la amiaza ne strangem bagajele si coboram fara graba spre Busteni unde visam sa mergem direct la o terasa si sa bem o bere/suc.
In drum spre Iasi ne abatem putin si facem o mica vizita prin Cheile Rasnovului unde privim peretii si asistam la un accident destul de grav. Ajungem cu bine acasa dupa ora 22, cu dorinta de a povesti si altora aventurile noastre in Bucegi. Am avut parte de o tura reusita, de mult visata si pe care nu o vom uita asa usor.

Peretele impunator al vaii Albe, cel mai mare din tara

La plecarea in lungimea cu Fisura Ascunsa

Pe Marea Traversare

In regruparea bivuacului 1 (foto Mihai S.)

Putina odihna in bivuacul 2

Regruparea de sub marele Tavan

Catalin se lupta cu scaritele in Tavan

La bivuacul 4

Panorama vaii albe si a peretelui Albisoarelor

Ultima miscare inainte de iesirea in creasta

Finalul traseului in creasta vaii Albe

"...si nu vor uita ca au stat suspendati ... intre Cer si Pamant, iar coarda in care au fost legati in tot acest timp i-a unit definitiv intru prietenie" - Cuxi, Singuratatea verticalelor
Multumim aparatului foto care a reusit sa ne imortalizeze in cateva imagini din aceasta escalada atat de mult dorita de amandoi. Multumim si lui Mihai pt. recomandarile date pe parcursul traseului.