Incepand din anul 1999 cand am urcat pentru prima data pe varf cu Wky condusi de Kobe, am parcurs de foarte multe ori traseele renumite precum: Creasta Estica, Vanatorii de Munte, Umbra Muchiei, Requiem. Chiar am avut si o tentativa de premiera impreuna cu Kobe in vara anului 2004, finalizata in vreo 3 ore doar cu o singura lungime de coarda. Toate aceste trasee insa incep din fata sudica, indreptata spre sosea. Am mai avut la un moment dat curiozitatea sa incerc sa parcurg creasta care duce spre nord. Nu mai stiu exact cat am reusit atunci sa merg dar probabil ca pana intr-un punct de unde nu am mai putut avansa. Insa niciodata nu se ivise ocazia sa urc pe vreuna din fetele nevazute.
Intr-o duminica de octombrie, impreuna cu Catalin ne hotaram sa iesim la catarat si sa profitam de vremea buna ce se anunta. Totusi in chei vremea era destul de rece in jur de 1-2 grade iar pe laga soseaua spre lacul Rosu se vedeau perdele de turturi de gheata. Desi Catalin insista sa facem un traseu lung si greu l-am linistit intrucat nu aveam nici prea mult timp la dispozitie, ziua fiind scurta, nici probabil conditia fizica necesara.
Ne indreptam apoi spre Raza Soarelui cu intentia de a incerca traseul cu acelasi nume, nou pentru amandoi, dar care parea sa fie ud si inghetat. Ne intoarcem spre Piatra Altarului care stralucea in soare. Exact asta imi si doream: ceva placut si in care sa nu sufar si sa inghet de frig. Catalin vine cu ideea de a incerca Pilierul Nord-vestic si propunerea imi pare interesanta.
Ne echipam si pornim spre Lapos iar dupa ce il traversam incepem sa cautam locul unde ar putea incepe traseul. Gasim o urma stearsa de vopsea si pare ca acolo este prima lungime. Ma inham si pornesc pe un prim prag stancos nu foarte greu insa complet neasigurat iar dupa aproximativ 10m ies pe niste pante innierbate care conduc spre baza unui alt perete de unde incepe lungimea a 2-a. Gasesc un piton si regrupez filandu-l pe Catalin. In timp ce el se apropie gasesc exact sub nasul meu si al 2-lea piton ascuns in iarba.
Urmatoarea lungime incepe mai serios si prinde niste fisuri innierbate si cu pitoane distantate. Catalin se descurca si ajunge in final pe o un fel de creasta de unde apoi ajunge la un fel de brana larga cu iarba. Regrupeaza la un brad. In incercarea mea de a urca rotpunkt constat ca imi ingheata mainile dupa cativa metri si ma las pagubas. Trag de vreo 2-3 pitoane si ma incalzesc iar si continui rotpunkt. E o lungime asa si asa.
De la bradul unde a regrupat Catalin mai urc un prag stancos de cativa metri si iar traversez o brana innierbata. De acolo continui spre un diedru mare ce se arcuieste mai sus spre dreapta. Initial se urca pe praguri apoi se prinde o fisura din care scot fara sa vreau un piton.
Ma opresc in selb ca sa-l bat la loc si apoi incerc un prim pas de liber mai sustinut si care imi iese printr-un fel de blocaj cu soldul stang. Trec si pe masura ce urc imi face placere sa catar la liber, lungimea imi aduce aminte de multi pasi similari din alt traseu. Ajung la arcada si acolo dau iarasi de un piton foarte fragil dar fiind intr-o postura nesigura nu raman sa-l bat ci asigur cu un friend si continui rasufland usurat. Traversez spre dreapta si din nou intr-un intr-un diedru larg pe care il catar fara probleme.
Spre finalul lungimii cand imi dau seama ca dificultatile sau sfarsit imi vine sa chiui de bucurie si nu ma abtin sa-i strig lui Catalin ca lungimea e grozava si seamana izbitor cu ultima lungime din Lira lui Floricioiu. Ies pe un prag la un brad si acolo regrupez comod. Vine si Catalin, constata ca am avut dreptate si ne bucuram de toate. Intre timp soarele incepe sa ne mangaie si pe noi.
Lungimea a 4-a urca usor in principal pe praguri cu iarba, destul de expuse si cu asigurari rare, pana la un traverseu care in ghid e marcat cu numele Dulfer. Eu il filez lejer si imi rotesc adesea capul spre peisajele din jur. La un moment dat simt o usoara smucitura si crezand ca are nevoie de coarda ii mai dau dar smucitura se transforma rapid in curgerea corzii prin Reverso.
Pana imi dau seama ce se intampla si blochez, Catalin cade prin ierbotenii si tufisuri mai bine de 10m si se mira ca nu l-am oprit mai rapid. Ce vrei, ii zic, elasticitatea corzii. De fapt, din cauza ca terenul pe care urca era usor a intervenit si "elasticitatea" mea in modul de filare. Bine ca nu s-a intamplat nimic, altadata voi fi mai atent. Revine la traversarea cu pricina si reuseste sa ajunga la regrupare.
Vin si eu fara mare greutate dar incercand sa trec traverseul la liber nu reusesc si trag de piton. Nu stau si pornesc pe ultima lungime care din nou am norocul sa fie una la fel de frumoasa. Initial continua traversarea pe cativa metri spre dreapta apoi urca pe niste praguri si trece direct un fel de surplomba (bolovanul rotund). Revine pe fisuri si un mic diedru usor drepta si apoi direct in sus pana sub creasta. Imi iese si aceasta la liber si concluzionez ca merita traseul chiar si numai pentru aceste 2 lungimi superbe.
Pe varful nordic regrupez la o clepsidra cu niste bucati de corzi putrede dar folosind propriul anou. Acolo sentimentul e maret, nimic nu-ti sta in cale de jur imprejur, varful sudic fiind mai mic. Am un sentiment de deja-vu si tind sa cred ca am mai ajuns pe acel varf nordic. Vine si Catalin si dupa cateva momente de respiro strangem echipamentul si cautam pitoanele de rapel. Le gasesc undeva sub creasta si incepem cele 3 rapeluri pe fata opusa plina de vegetatie.
Dupa ce ajungem la baza, foarte aproape de saua nordica. La intoarcere il tentez pe Catalin sa facem si rapid un traseu si in Cusma Laposului unde eu nu mai fusesem niciodata. Alegem Fisura Cusmei intrucat Eva mai fusese urcat candva de el. Pornesc fara zabava cu un stil artificial cam heirupist dar dupa cativa metri ma potolesc si imi revin.
Traseul are si spituri asa ca trec de o regrupare veche cu pitoane pana sub un tavan impresionant arcuit spre stanga. De acolo Catalin traverseaza pe sub tavan cativa metri si apoi iese pe praguri oblic spre stanga pana aproape se termina coarda. Fiind pe fata cealalta nu-l aud si pornesc mai mult instinctiv. Incerc trecerea la liber dar un pasaj cam ud ma face sa renunt si apoi ajung rapid la el.
Ultima lungime de vede clar si dupa o mica traversare dreapta revine spre stanga si vizeaza o fisura finala care despica clar Cusma in doua. Sub fisura desi este un piton in sus se continua cu o traversare aeriana la dreapta si apoi direct in sus pe un fel de horn pana la niste jnepeni unde practic se iese pe varf. Negasind nici un punct de asigurare ma proptesc dupa un pinten si il filez pe Catalin.
In lumina apusului ne revedem pe varf si ne felicitam pentru realizare. Doua trasee frumoase si noi. Coboram prin spatele Cusmei si revenim la masina inca pe lumina. Ne schimbam si pornim spre casa. Din pacate nu am avut cu cine sa mai impartasim bucuria unei zile frumoase de toamna la catarat. Ioana si Cristina B. au renuntat in ultimul moment la tura.
Se implinise aproximativ un an de cand am urcat in Piatra Craiului traseul Lespezile Lirei si de cand Catalin si Ioana faceau deja 1 an de casnicie. Fatza "nevazuta" a acesteia o stiu doar ei. Oricum le urez: La multi ani si fericiti!
Pentru a vedea poze din aceasta tura va recomand deja clasicul album al lui Catalin aici
No comments:
Post a Comment