Speranta nu moare...

Ehei, de cand tot asteptam momentul asta dar rabdarea intotdeauna este rasplatita asa cum se cuvine. Ani de-a randul ne tot faceam planuri sa urcam acest traseu (Sperantei) din Peretele Vaii Albe dar se pare ca nororul nu a vrut sa ne surada pana acum dar daca totusi speri sa faci ceva cu suficienta tarie pana la urma visul ti se va indeplini.
Asa a fost si in frumoasele zile de septembrie 18-19 cand, dupa o noapte petrecuta pe drumul de la Iasi spre Busteni, impreuna cu Ioana, ne intalnim cu Catalin la Caminul Alpin si pe o vreme superba urcam usurel catre refugiul Costila. Cu exact doua luni in urma fuseseram amandoi tot acolo cu acelasi plan dar fara succes. Noi speram in continuare in realizarea visului nostru.
Pe la pranz ajungem la refugiu si fara sa facem popas prea lung mancam cate ceva si pornim cu planul de a face un traseu mai usor, asa de incalzire, in peretele Vulturilor. Alegem Fisura Suspendata astfel incat sa poata catara si Ioana fara probleme. Urcam spre baza traseului si propun sa urc eu cap iar Catalin cu Ioana sa poata fi alaturi cat mai aproape. Traseul are 5 lungimi si nu e foarte greu dar lungimile mai frumoase sunt cele finale. Ioana s-a catarat minunat si toti am iesit bucurosi dupa un traseu nou, destul de interesant si nu foarte greu. Revenind seara la refugiu mancam, mai povestim si ne pregatim repede de culcare deoarece a doua zi urma sa ne trezim devreme. Plecam cu noaptea in cap spre Circuri si cam pe la rasaritul soarelui suntem la baza peretelui. Ne echipam si incepem sa urcam traseul Sperantei pe care ni-l doream atat de mult si eu si Catalin. Socotesc ca ar fi mai potrivit pentru Catalin sa urce cap de coarda in prima lungime, avand in vedere ca mai fusese prin zona cu ocazia tentativei din Memorial. Soarele incepe sa-l mangaie odata cu ajungerea in regrupare. In continuare vom aborda amandoi tacticos lungime cu lungime si pe masura ce capatam inaltime castigam si incredere in faptul ca vom duce la bun sfarsit acest traseu. Majoritatea lungimilor sunt frumoase, cu multi pasi de liber impusi in care te poti simti la limita dar si fericit ca ai trecut cu bine si ai rezolvat pasajul. Intamplarea a facut ca sa-mi revina mie lungimile cele mai solictante, si datorita faptului ca nu eram in forma prea buna, m-am resimtit de cateva ori in special din cauza unor carcei care ma chinuiau din cand in cand. Nici Catalin nu a fost scutit de efectele efortului destul de intens dar totusi intr-un final ajungem cu bine sus, aproape uitand cu totul oboseala acumulata. Suntem in creasta Vaii Albe, fericiti, dupa traseul mult visat si mult dorit. Bucuria o savuram din mers, in coborare spre refugiu, unde o reintalnim pe Ioana care s-a odihnit si ne-a fost alaturi cu gandul.
Ca de obicei Catalin are darul de a exprima mai bine ceea ce am vazut si am facut asa ca las imaginile si descrierile lui sa va conduca spre ceea ce ne-a fost speranta si in care am crezut destul de mult incat sa o traim cu adevarat.
http://picasaweb.google.com/calpatin/2010091719BucegiSperanteleFisuraSuspendataCuVladCondratovSiCuIoana#