Aventuri in Turnul de Fildes si lupta cu zmei

Odata cu urcarea Coltului Singuratic, am fost incitati din nou de aura Turnului de Fildes care ne strajuia din coasta. Pe de alta parte traseul asta ne era si restanta din 2008 cand am incercat sa-l urcam si ne-am retras dupa 4 lungimi parcurse.
Dumineca 22 mai am pornit hotarati spre Cheile Bicazului impreuna cu Catalin, celalalt "nebun de legat" in coarda. Ni s-a alaturat si echipa de maratonisti Vlad, Ionut si Emil. Ei doreau sa alerge ca antrenament cca 30km pe un traseu spre Piatra Singuratica.
Am plecat devreme si am ajuns la 7 si jumatate la intrarea in chei unde ne-am pregatit echipamentul. Cu ocazia unor vizite prin boscheti am constatat ca totul era ud semn ca plouase sanatos in cursul noptii. Stiind ca nu avea cum sa ne cada prea bine lucrul asta, l-am atentionat pe Catalin care mi-a dat replica lui clasica: "Nu conteaza, mergem. In cateva ore suntem sus". Fain optimismul sau.
Traseul a fost subcotat la 5B dar real ar fi un 6A (~ED-) avand cam 10 lungimi de coarda.

Ne-am dus la baza traseului si acolo am inceput echiparea dar si dardaitul de frig caci batea un curent foarte rece. Ne-am decis sa pastram ordinea in care am urcat lungimile in 2008 adica prima lungime i-a revenit lui Catalin sa urce cap.
Aceasta lungime fiind la inceput surplombanta si artificiala necesita un efort mai deosebit care ne incalzea oricum dar pana imi venea si mie randul...
Am inceput cu o piramida fara de care Catalin nu ar fi putut ajunge la primul piton mai ales ca peretele era tare ud.


Mai sus, la iesire din fisura pe pragurile de iarba, a fost nevoit sa-si bata un piton.
Dupa cativa metri prin ierbotenii a regrupat comod la un mic perete de stanca. La venire eu am recuperat pitonul batut nu de alta dar ne putea trebui mai sus.

A urmat lungimea a 2-a pe care o stiam si nu era deloc simpla. Dupa o mica traversare oblica spre stanga pe o placa inclinata am urmat o fisura verticala lunga de vreo 30m intrerupta pe alocuri de praguri bune. Fiind si aceasta uda, in mare parte am urcat-o in stil artificial.

La finalul ei am urcat spre stanga pe un prag cu ajutorul unui piton dar m-am ajutat si de un friend pentru ca totul era fleasca. Pe pragul larg am regrupat comod la 3 pitoane.
Lungimea a 3-a nu a fost nici lunga nici grea. Incepe oblic spre stanga cativa metri apoi se intra pe un diedru dupa care se iese pe brana Lumea Pierduta. Totusi, diedrul fiind ud si cu putine asigurari nu a fost prea placut.

Deja la iesirea pe brana eram ud si murdar de pamant si am fost foarte aproape de a lua decizia sa ne retragem in rapel.
Catalin a insistat ca de acum incolo totul avea sa fie uscat. Asadar primul zmeu fusese invins. Oare mai urmau si altii?
Lungimea a 4-a (defapt 2 lungimi clasice legate dupa cum am facut si in 2008) continua direct in sus pe o fisura combinata cu un diedru si intrerupta de praguri cam 20m, pana la un fel de nisa unde se regrupa inainte.

De acolo se urca oblic dreapta pe o felie de stanca desprinsa de perete pana la un piton batut intr-o pana de lemn. De acolo incepe traversarea Dulfer spre dreapta pe care de data asta am facut-o cu mainile pe pragul unde era batut pitonul si la picioare am gasit mici prize numai bune. In final am trecut fara sa vreau la liber si am rasuflat usurat.

Dupa traversare incepe iarasi o fisura scurta direct in sus cu o pana de lemn putreda si o chinga verde tot putreda. Mai sus ma astepta pitonul batut de mine la ascensiunea anterioara cu o cordelina rosie inca in stare buna. Muchia continua spre dreapta si apoi am ajuns la un alt piton care se misca. La picioare nu sunt prize deloc, peretele fiind neted si plin de licheni. Am traversat spre dreapta unde muchia orizontala mai are un piton. O noua fisura pornea in sus si dupa inca cativa metri spre dreapta am ajuns in sfarsit in regrupare, in locul de unde ne-am retras in urma cu 3 ani. Am reconfirmat faptul ca nu a fost deloc o lungime usoara. Dupa ce a venit si Catalin a consimtit efortul si am inceput sa ne imaginam ceea ce avea sa urmeze.

Lungimea a 5-a incepea cu o traversare foarte ciudata folosind pragul de sub regrupare si care avea un singur piton batut undeva in iarba. Cu greu a reusit Catalin sa ajunga cu picioarele pe niste prize mult in dreapta si sa urce astfel spre o fisura clara.

Mai sus fisura se pierdea intr-o mica burta si apoi pe o fata usor inclinata spre un tavan impunator. Stiam din ghid ca tavanul desi parea fioros de fapt avea prize suficiente. Catalin a urcat si a trecut cu bine tavanul regrupand la cativa metri deasupra pe un prag cu iarba.

Aici au fost iarasi legate 2 lungimi clasice. Cand a venit randul meu, dupa ce m-am chinuit sa recuperez asigurarea de la inceputul traversarii am iesit apoi in soare si in curand am ajuns sub tavan propunandu-mi sa-l incerc la liber.

Fisura a fost foarte buna si miscarile mi-au facut o adevarata placere.

Iesirea spre dreapta de sub tavan a fost putin mai delicata dar am reusit sa ies la limita fara sa trag de vreun piton. Trecerea tavanului cred ca a fost cel mai aerian si spectaculos punct al traseului.

Obosit si satisfacut mi-am permis un scurt moment de respiro timp in care am analizat impreuna cu Catalin continuarea traseului. Niciunul din noi nu mai vedeam vreo asigurare si tot ce stiam din ghid era ca lungimea urmatoare urca pe "muchia dintre 2 scocuri".
Mi-am luat inima in dinti si am pornit in lungimea a 6-a pe niste praguri si fisuri oblic spre stanga pana intr-un punct unde deja fiind destul de departe de regrupare am batut un prim piton.

In continuare am urcat vertical cativa metri si am mai pus un friend. Dupa aceea am traversat la stanga intr-un scoc inierbat asigurand la doi braduti. Dupa inca vreo 10m am iesit spre stanga pe o mica brana cu brazi unde am regrupat foarte comod la umbra.

Cand venise si Catalin ne-am intrebat amandoi pe unde ar fi putut continua lungimea a 7-a a traseului, desi Turnul se vedea impozant undeva deasupra noastra spre stanga. Ii propusesem ca varianta sa urce pe niste praguri spre stanga pana sub o fisura clara. De acolo putea sa incerce fie sa traverseze spre stanga fie sa urce fisura pana la alte praguri ce l-ar fi condus spre stanga pana la baza Turnului.
Ajuns la fisura nu gaseste nici o posibila continuare spre stanga deci a trecut la atac.

Incepea practic prima lungime de premiera pentru Catalin fiind nevoit sa bata 2 pitoane si sa fixeze cateva frienduri pentru asigurare si inaintare. Dupa o lupta eroica si o lungime de vreo 35m cu portiuni expuse ajunge la regruparea din stanga Turnului de Fildes. Bravo Catalin ai reusit sa faci si tu o premiera si ai invins inca un zmeu.
Intre timp eu stateam foarte comod si aproape ca ma lua somnul. Practic ma odihneam pentru ce avea sa urmeze, dar nici macar nu stiam ce ma astepta.

Am trecut si eu cu bine lungimea dar m-am chinuit la un punct unde trebuia sa recuperez un friend montat sub un mic tavanel iar deasupra aveam ca priza o felie mica instabila. M-am ajutat cu o nuca suplimentara. Caldura soarelui era puternica si ma gandeam cum ar fi fost daca urcam un traseu complet expus la soare, de ex. Santinela.

Ajuns sub fisura din stanga a faimosului Turn ma pregatesc sufleteste pentru lungimea a 8-a si mai trag din cand in cand ocheade la peisaj.

Fisura nu era chiar de speriat si zaream deja primele 2 pitoane. Am urcat pana la ele si apoi mai sus pe un prag de unde nu mai vedeam nimic.

Pun un friend in dreapta mea si apoi am mai urcat putin dupa care am dat peste un piton ruginit sub un smoc de iarba in stanga. M-am gandit ca poate va tine. Am pus scarita in el si dupa ce am urcat in ea am auzit un zgomot si m-am trezit deodata peste Catalin. Cand am apucat sa-mi dau seama ce s-a intamplat eram deja amandoi accidentati. Sarise pitonul si friendul si am zburat aproximativ 10m. Eu imi luxasem piciorul stang cu care am venit peste mana stanga a lui Catalin. A crezut initial ca are antebratul fracturat si era plin de julituri. Practic eram amandoi ologi.
Dupa ce ne-am mai revenit cat de cat din soc ne gandeam serios la o retragere dar nu prea era cum caci deja facuseram acel traverseu orizontal ciudat. Timp mai aveam totusi destul si doar 3 lungimi ne mai desparteau de iesire si de terminarea acestui traseu blestemat. Dar urma tocmai partea cea mai de temut si cu faima nu prea buna. Cum Catalin parea mai accidentat decat mine mi-am luat inima in dinti si am inceput din nou sa urc prudent. Am trecut de pasajul cu pricina, am ajuns la alte pitoane, mai sus mai sare un friend dar tocmai cand apucasem alt piton.

Am mai depasit cativa pasi de liber si cu greu si durere am ajuns in regruparea de la jumatatea turnului dupa cam 30m. Am regrupat si l-am asigurat si pe Catalin care era pregatit sufleteste ca in caz de nevoie sa urce pe prusice daca altfel nu ar fi putut.

Lungimea a 9-a a trebuit s-o infrunt tot eu desi era in mod normal randul lui Catalin desi sincer nu-mi venea sa ma duc nici in ruptul capului. Pana la urma am lasat rucsacul in regrupare si am plecat usor-usor urcand cate putin, mai pe pitoane mai la liber, in sprait sau chiar ramonaj, pana la niste pene mari de lemn.
M-am ajutat de cordelina veche din ele si am trecut apoi mai sus unde am dat iarasi de doua pitoane. Incet am ajuns aproape de final dar iarasi am dat peste niste pene de lemn, de data asta foarte putrede. Am pus un friend urias, cel mai mare pe care il aveam, chiar sub ultima pana si am observat ca nu statea bine. Am urcat cumva mai sus si dintr-o pozitie foarte precara am repozitionat friendul undeva mai deasupra. M-am urcat in scarita si cu ceva efort am ajuns la ultimul piton undeva in dreapta. Deja vedeam strunga finala la cativa metri. I-am strigat lui Catalin de bucurie si am iesit sus cu ultimele forte. Zmeul cel mare fusese si el rapus.
O poza facuta din peretele de vis-a-vis prezinta in detaliu lungimile de Turn.

Practic nimic nu ne mai statea in cale sa terminam traseul. Eram pe varful turnului dar si durerea din picior era tot mai mare si glezna se hipertrofiase.
In strunga era tare comod de stat si pana a venit Catalin m-am mai relaxat. Apa mai aveam doar cateva guri dar tot ce conta era ca in maxim o ora urma sa fim sus in padure si traseul in sfarsit terminat.

Aici e un punct de belvedere minunat al traseului unde iti doresti sa ajungi chiar si accidentat. :))

Catalin s-a oferit sa mearga el cap pe ultima lungime, desi durerea de la mana nu i s-a atenuat, pentru ca piciorul meu era umflat.
Lungimea a 10-a urca pe un perete de vreo 40m brazdat de fisuri si praguri, pitonat suficient de bine, cu o bucata de artificial A1 pe la mijloc.

Cand imi venise randul sa urc a trebuit sa fac eforturi mari sa calc pe piciorul stang dar am suportat si am rezistat eroic. M-am descurcat si pana la urma am iesit cu bine dupa o lupta continua de peste 12 ore. In final Turnul de Fildes fusese "cucerit" iar zmeii invinsi.
Ne-am dezechipat in graba si am sperat sa mai apucam lumina la coborarea prin padure. Eu ma gandeam serios la cum ma voi descurca cu piciorul dar pana la urma am gasit cu bine poteca de retragere.
Ajunsi la apa cand deja se lasase bezna, ne-am descaltat si am trecut prin apa pana peste genunchi printr-un curent destul de puternic. Dincolo ne asteptau maratonistii ingrijorati fiind de accidentul noastru. Ne-am racorit bine in apa si dupa ce ne-am schimbat am mancat ce mai era de dimineata si apoi la drum. Am avut noroc de celalalt Vlad care a condus pana in Iasi caci altfel mi-ar fi fost cam dificil.
Am ajuns acasa dupa ora 1 dar ce mai conta, eram niste viteji. Cam asta a fost aventura noastra in renumitul Turn de Fildes.
Oricum printesa nu era acasa :( dar macar am ramas cu pitonul buclucas drept amintire :))