La munte prin zapada

Revin cu un weekend petrecut din nou la munte intr-un cadru de iarna deosebit de feeric. Povestea incepe asa: Catalin isi propusese initial sa mearga in Fagaras sa faca impreuna cu Vali un traseu in peretele Caltzunului, ulterior m-am alaturat si eu, apoi Vali a trebuit sa renunte din cauza proaspat-nascutei Ana (sa-i traiasca!) si ca un facut, a trebuit sa renunt si eu la o zi libera pentru probleme de servici.
Cum nu ne venea prea usor sa ramanem in oras am hotarat impreuna sa mergem totusi undeva la munte, desi se anunta un weekend destul de rece si cu ninsori.
Plecam de dimineata doar eu si Cata spre Cheile Bicazului, avand echipament complet si de stanca si de gheata. Ajungem fara probleme in chei pe la ora 9 si constatam la fata locului ca totul e acoperit cu un strat consistent de zapada proaspata. Amandorura ne era dor de catzarare. Dupa o scurta inspectie a zonelor ne decidem rapid sa intram in Fisura Artei si dupa ce ne luam tot echipamentul necesar (inclusiv coltari si 1 piolet) pornim hotarati spre baza traseului. Urcam pantele abrupte ale valcelului prin zapada proaspat asternuta si dupa cca. 3/4h ajungem la stanca. Cat ne echipam il indemn pe Catalin sa mearga primul, care bineinteles se incalta cu espadrilele, desi il avertizez ca va avea probleme pe zapada. La 10 porneste si dupa cativa pasi se vede nevoit sa se retraga si plec eu incaltat cu bocancii de iarna. Trec cu bine de pragurile incarcate cu zapada asigurandu-ma cu 2 friend-uri si curatand continuu zapada. Ulterior ma mai ajut de un friend la traverseul expus spre dreapta pe dupa un bolovan mare de stanca. Pun si un anou pe dupa alt colt de stanca si gata. Urmeaza un diedru destul de dificil si apoi inca cativa metri si ajung in sfarsit in regrupare. Vine si Catalin destul de greu caci ii inghetasera intre timp mainile. Urmeaza o lungime relativ sigura si fara probleme (zic eu) dar la fata locului totul de dovedeste a fi altfel, mai ales ca pe alocuri peretii erau umezi si chiar acoperiti cu un strat de gheata ce facea dificil ramonajul. Noroc ca e o lungime asigurata destul de des. Ne chinuim amandoi dar ajungem si in regruparea a 2-a. De acolo ma si gandesc ca in lungimea urmatoare ma asteapta ceva probleme la iesirea pe "valcelul" inierbat de sub bifurcatia de trasee. In fine pornesc si trec pasajele de horn surplombant unde ca si in lungimea anterioara trebuie sa ne tragem rucsacii dupa noi caci altfel ne incurca foarte tare. Ies pe primele praguri de iarba unde gasesc pitoane nesperate si apoi din nou cu ajutorul unui friend ma aburc peste o mica saritoare inierbata si acoperita cu zapada fara sa folosesc pioletul din rucsac. Regrupez apoi vine si Catalin cand deja incepe sa-mi fie frig. In timp ce-l filam in regrupare analizez situatia si consider ca cea mai buna varianta de continuare ramane prin fisura Artei si nu prin fisura Surducului intrucat aceasta are portiuni "cazute" care sunt acoperite de zapada din abundenta iar in "tub" si diaclaza totul avea sa fie relativ uscat.

Fisura Surducului	Fisura Artei

In schimb el, fiind de felul lui foarte optimist, e decis sa continue prin fisura Surducului dar din nou se inseala cand dupa cativa pasi constata ca nu poate continua fara riscuri mari de cadere direct in regrupare. Ne contram putin asupra continuarii, eu insistand sa mergem mai departe pe Fisura Artei iar el insistand pentru intoarcere, dar in final decidem impreuna ca sa incepem retragerea in rapel, timpul nepermitandu-ne sa continuam pe lumina decat inca cel mult 1h si jumatate. Era deja aproape ora 16. Aveam sa constatam cu ocazia aceasta ca rapelurile din fisura Artei nu sunt chiar asa de simple precum s-ar parea. Coborarile din lungimea a 3-a si a 2-a trebuind dirijate foarte bine altfel se ajunge la o distanta de aprox.10m dreapta fata de urmatoarea regrupare. Bineinteles ca sa fie tacamul complet dupa al 2-lea rapel se blocheaza corzile si dupa eforturi disperate de a le recupera ne vedem in situatia de a fi nevoiti sa urcam pe prusice sa vedem ce s-a intamplat. Nu este pentru prima data cand patesc asa, si culmea tot in peretele acesta. Asa ca ma duc eu si urc cu greu cei peste 30m pana la locul unde s-au blocat corzile si deja pe intuneric incep coborarea in rapel. Ultimul rapel il facem la lumina frontalelor si ajungem fara probleme la baza peretelui. Coborarea este putin mai delicata din cauza riscului de lunecare permanent dar reusim sa scapam fara cazaturi serioase. Jos la masina totul era in bezna desi era doar ora 19. Mergem direct la restaurant Floare de Colt unde mancam o ciorba de fasole cu afumatura si bem cate un ceai. La intoarecere in masina ne instalam ca si mancam bine si facem si un vin fiert. Hotaram sa dormim in masina deoarece temperatura afara era deja spre -6 grade si chiar ne-a fost bine. A doua zi o pornim ca si alta data spre Ceahlau cu gandul sa urcam dinspre Neagra spre Piatra Sura si apoi eventual pana la Dochia daca timpul ne permite. Muntele ne-a oferit un cadru numai bun de relaxare desi cei cativa km pe drumul forestier si pe alocuri prin zapada destul de mare mi-au fortat putin picioarele. Totul a fost minunat, am ajuns pana pe vf. Varatec de unde am admirat Turnul lui Butu si Ana si restul peisajului incantator. Mai departe am fi putut ajunge pana in Poiana Maicilor dar eram multumiti si cu atat. Daca acolo am ajuns in 3 ore, la intoarcere nu am facut nici macar 2 ore. A fost o zona destul de "salbatica" deoarece mai tot timpul am intretaiat urme se iepure, veverita, lup si chiar urs (ziceam eu, iar Catalin zicea ca-s de om). Vremea a fost numai buna cu temperaturi in jur de -2 grade iar cate putin si facut aparitia si soarele.




Este o zona care merita explorata mai mult, dupa cum arata si imaginile, si ne-am promis amandoi ca vom reveni.

40+

Hehehe iata ca deja am pasit cu bine in deceniul al 4-lea, petrecerile s-au terminat si totul este ok. Ma simt bine, sunt sanatos, iubesc, creierul inca functioneaza normal, ma antrenez, imi este draga viata si vreau sa fiu fericit. Multi deja sunt invidiosi pe mine dar sper ca se vor simti si ei la fel de bine cand vor atinge aceasta varsta. Imi vine sa incep sa fac lucruri pe care nu le-am facut pana acum, de genul sa scriu o carte ori poezii sau sa iau lectii de pian. Cred ca voi incepe sa si citesc mai mult si sa ma intalnesc mai des cu prietenii. Simt in mine o energie pe care trebuie s-o valorific cat mai bine ("prietenii stiu de ce..."). ;)
Sunt totusi cateva lucruri care ma intristeaza putin si anume ca oricat de indiferenti am vrea sa fim fata de ce se intampla in jurul nostru si sa traim doar intr-o lume a noastra, efectele crizei care se face tot mai simtita ne determina sa depindem din ce in ce mai mult unii de altii si de lumea care ne inconjoara.
Alt lucru care ma ingrijoreaza este vestea recenta cum ca ar exista un regulament al Parcului National Cheile-Bicazului Hasmas ce reglementeaza cumva si activitatile de alpinism si escalada. Pentru toti cei interesati de practicarea unor astfel de activitati le recomand sa citeasca acest regulament pe site-ul Administratiei Parcului, in special punctul 2.10:

http://cheilebicazului-hasmas.ro/ro/regulament.php
Nu zic ca nu trebuie sa existe reguli dar ar fi pacat ca cei care au intentii bune si in ceea ce fac au grija de natura si de mediu sa fie afectati si sa le fie ingradite ori interzise activitatile. Deci dragi alpinisti si cataratori, haideti sa ne gandim mai bine la acest aspect si sa vedem ce putem face sa ne aparam drepturile si nu in ultimul rand sa constientizam cu ocazia asta mai bine importanta grijii fata de natura si de mediul in care ne desfasuram activitatile.
Avem o asociatie dar nu avem membri, suntem destui dar nu suntem uniti, vrem toti cam acelasi lucru dar o facem fiecare intr-un mod foarte diferit. Poate daca ne-am reuni fortele si mintile am gasi o solutie la astfel de probleme care vor incepe sa ne priveasca din ce in ce mai des.
Kobe spune ca a vorbit deja cu un reprezentant al Administratiei si astfel a aflat de acest regulament, de care nu stiam probabil niciunul dintre noi. A mai aflat de ex. ca este interzisa practicarea dry-tooling si a accesului la cascadele de gheata, stiati asta? Va convine?
Mie unuia nu, dar oricum regulile sunt reguli si trebuie respectate. Asa ca pana una alta aveti grija ce faceti astfel incat sa nu inrautatim situatia.

O saptamana minunata

Cu toate ca nu v-ati astepta sa mai am timp sa ma antrenez, in special datorita varstei (inaintate ar zice unii), iata ca am reusit totusi sa petrec o saptamana uimitoare. Luni m-am antrenat la panoul de escalada din Dancu, unde desi nu mai fusesem de mai bine de 1 an, am reusit sa fac cate putin si sa nu ma simt chiar ultimul catarator. Apoi joi am facut o vizita la panoul de dry amenajat de Kobe la Stefan in pod. Toate bune si frumoase aici caci predominand mai mult forta decat tehnica (a nu se intelege ca nu e importanta) m-am descurcat destul de bine, fata de asteptari.
Saptamana s-a incheiat din punct de vedere sportiv cu un weekend dedicat in exclusivitate ghetzii.
Sambata impreuna cu Catalin, Mihai si Andrei ne-am dus sa cataram cascada din Bicajel, unde Catalin mai fusese cu o saptamana inainte si totul era ok. Am ajuns cu bine si dupa marsul de apropiere de cca. 1/2 h am poposit la baza cascadei din amonte. Mihai si Andrei fiind prima data acolo erau incantati si totodata impresionati de maretia cascadei. Catalin a montat destul de greu o mansa si apoi am inceput sa urcam cate unul filat de perechea lui (eu cu Mihai si Catalin cu Andrei). Gheatza era destul de buna dar desi temperatura era de -5 grade totusi in partea centrala a cascadei curgea cam multa apa. Am abordat primul cascada alegand o ruta putin pe centru-dreapta. Nu avea rost sa ma chinui sa urc cap de coarda, desi aveam pitoane de gheata, intrucat nu ma simteam in forma pentru o astfel de abordare. Am urcat cu pioletii fara dragoane si am simtit oboseala de rigoare in special in portiunea verticala a cascadei. Pe rand ne-am schimbat astfel incat fiecare a incercat macar de 3 ori. Eu am incercat sa leg ulterior si cate 2 respectiv 3 urcari consecutive fapt ce mi-a reusit dar efortul a fost resimtit pe masura. Spre final am testat si alte variante respectiv prin extrema stanga si apoi in extrema dreapta unde exista o portiune asemanatoare unui turture (poate si putin peste 90 grade) si care m-a stors de vlaga. Cred ca in acel pasaj gradul depaseste nivelul 4+ si tinde spre 5, dar poate ma insel. Ce mi-a placut a fost ca la nici o tura nu m-am lasat in coarda si nici nu am cazut deloc deci m-am bazat doar pe fortele proprii.
Catalin fiind obosit de la sedinta de dry de cu 2 zile inainte nu a fortat prea tare.
Andrei a reusit cred spre final o parcurgere fara odihna in coarda iar Mihai a reusit sa ajunga sus dupa o perioada buna de odihna in coarda. Bravo lor si cred ca le-a placut intrucat am simtit ca i-a prins microbul.
Intoarcerea prin peisajul mirific de iarna ne-a readus o usoara stare de relaxare si buna dispozitie ce a continuat si pe drumul spre casa.
Cateva secvente ale evolutiei mele le puteti vedea in pozele urmatoare:










Daca sambata a fost dedicata ghetzii in plan vertical, dumineca am testat gheatza si in plan orizontal, si anume pe patinoar, unde impreuna cu Daria am reusit ca timp de 1 ora sa nu cad deloc si asta fara sa fiu legat in coarda :))
Asadar a fost o saptamana cum rar am mai avut si cum cu greu indraznesc sa ma gandesc ca as mai putea avea. Poate odata cu varsta voi reusi sa fac ce nu am facut in "tinerete" desi pot spune ca acum ma simt din ce in ce mai tanar... Urmeaza totusi saptamana cea mai grea!

Vine, vine, se apropie...

"La Multi Ani" tuturor.
Vine anul nou? Anul nou deja a inceput si sper sa fie cat mai bun si mai plin de realizari pe toate planurile.
Vine criza? Criza cea mare inca nu a sosit, abia prin martie se anunta in toata splendoarea ei. La unii totusi criza/crizele au inceput de mai demult (prietenii stiu de ce... ) si nu e de glumit :)
Vine Muntele la Mahomed? Tare bine ar fi caci de multe ori invers e mult mai greu. Dar ca sa nu stam chiar degeaba pana se va intampla asta unii din noi am inceput sa ne miscam. Miscarea se traduce la fiecare fie prin antrenamente, fie prin catarare la munte pe trasee de dry sau gheata ori clasice, fie prin ture de iarna samd. Prima mea miscare a fost dumineca trecuta la poligoanele de la Bucium, unde nu mai fusesem cred ca de prin octombrie, si unde impreuna cu Catalin, Mihai si Adi ne-am propus sa ne simtim bine dar sa ne si antrenam putin. Eu am sugerat sa ne incercam fortele cu Arcada Mare. Toti eram ca dupa "sarbautori", deci intr-o forma destul de ... Dupa putina incalzire cu Veverita (un mic traseu) dar si cu Vita Romaneasca (o mica sticla) am inceput sa ne grabim caci urma sa-l parcurgem in 2 echipe, ceea ce avea sa dureze. Catalin a batut un piton la capatul din stanga al traseului, unde este de fapt inceputul, deoarece primul piton este oarecum greu de atins si se si misca destul de tare. Eu am mai facut acest traseu de mai multe ori (bineinteles in maniera artificiala caci la liber este cotat doar 9-), in majoritate cap dar si secund si chiar si solo autoasigurat, si deasemenea in ambele sensuri. Astfel, folosindu-mi experienta acumulata, am decis ca pentru o optimizare a miscarilor ar fi mai bine sa-l incep din dreapta. In primul rand pt. ca in sensul acesta (spre stanga) linia pitoanelor urmeaza o usoara linie ascendenta si in al doilea rand ca raman la sfarsit miscarile pe cliff-uri care pot fi destul de obositoare atat psihic cat si fizic. Asadar l-am facut fara sa ma resimt prea tare fata de cum ma asteptam iar dupa mine a venit ca secund Mihai, pentru prima data in acest traseu. A facut fata cu brio iar pentru el a fost o experienta buna mai ales ca a invatat si folosirea prusicelor si a cliff-urilor. A urmat echipa Catalin cu Adi, Catalin pornind aproape imediat in urma lui Mihai, avand deja buclele puse in pitoane. Din pacate Adi a avut un mic esec la pornire din cauza unei miscari destul de intinse si pentru a nu forta a renuntat. L-am inlocuit eu ca secund pentru a termina cat mai repede caci ziua e scurta iarna. In final Catalin si-a recuperat si pitonul batut si totul a fost bine. Din ce am simtit eu pana acum in acest traseu pot afirma ca in ansamblu acesta nu este deloc mai prejos decat inlantuirea celor 2 tavane din traseul Tavanelor din Gatul Iadului, ba chiar consider ca efortul fizic este putin mai intens aici. O cotatie a gradului de artificial ar fi dupa parerea mea A1+. Il recomand ca antrenament pentru stilul artificial mai dur dar atentie caci traseul Arcada Mare este in ultima vreme tot mai mult incercat si parcurs de cataratorii ieseni la liber deci trebuie avut grija ca prin folosirea cliff-urilor sa nu se strice anumite prize esentiale. O alternativa buna ar fi montarea a 2-3 spituri in zonele compacte care nu au protectie si astfel nu se altereaza prize fata de baterea unor pitoane care inevitabil pot afecta prizele existente.
Traseul are aprox. 20m, este destul de solicitant si necesita cam 15 bucle expres si 2 scarite dotate cu carlige cliff (de preferat mai mari). Pentru mine a durat pana acum in medie cam 1/2 ora. Deasemenea se recomanda detinerea a 2 bucle prusik care vor folosi pentru revenirea pe linia traseului in caz de cadere a capului sau secundului, bucle pe care bineinteles e bine sa stiti sa le si folositi. Deasemenea ajuta foarte mult in minimizarea efortului folosirea hamului impreuna cu vesta.
Cum nu a facut nimeni poze data asta imi permit sa atasez cateva imagini primite de la o parcurgere a traseului in toamna anului 2004.

Aha, si ca sa nu uit, vine totusi ceva. Vine Ziua Mea! Si nu e ca oricare alta. E tocmai cea de la 40 ani. Sper sa ne adunam cu ocazia asta cat mai multi la o mica bauta. Asta inainte de a se agrava si la mine "criza"... :))
Deci va invit pe toti caci fac eu cinste!

Din ciclul: Iarna nu-i ca vara

Fiind abia intors dintr-o noua incursiune in Bicaz, unde impreuna cu Catalin (cu cine altcineva dealtfel...) ne-am testat din nou calitatile de catzaratori in conditii de iarna (destul de blanda), nu voi mai lasa ca de obicei sa se raceasca informatiile ci vi le prezint cat mai proaspete.
Desi planul de plecare fusese incropit inca de vineri, totusi "inaintarea cererii si aprobarea finala" s-au obtinut relativ tarziu de la autoritatile locale (n.n. Clau), dar suficient totusi cat sa-l mai pot anunta pe Catalin, sambata pe la ora 23:22 ca putem merge a doua zi in Chei. Bineinteles ca pt. el nu era nimic nou, avand in vedere ca ceva similar s-a mai petrecut prin aprilie 2005, daca nu ma inseala memoria, cand intr-o dumineca pe la ora 1:00 ii trimisesem un SMS cu textul: "Salut, mergem in chei? Plecarea la 4:30" si el, care inca nu dormea, imi raspunse: "OK". Tot OK a fost si acum.
Pe la 5:00 l-am luat din fata blocului iar pe la 8:00 poposim in Gatul Iadului pe o vreme relativ inchisa, cu plafon de nori coborat, -3 grade si zapada nu foarte multa. Traseul ales, avand in vedere ca vroiam amandoi sa ne intoarcem cat mai repede in Iasi, a fost Independentei, care are atat accesul foarte facil si retragerea deasemenea. Linia traseului fiind foarte sinuoasa ofera o bogata paleta de incercari: fisuri cu multi pasi de liber impusi, tavan, traversee expuse atat de liber cat si de artificial, hornuri etc. Vara acest traseu este deosebit de placut si frumos, iar eu l-am mai parcurs pana acum de inca 6 ori. Dar iarna... e cu totul alta poveste. Si cu adevarat e o mare diferenta. Inca de la primele minute petrecute pe langa masina, fie mancand cate ceva fie pregatind bagajul, degetele inghetau numai prin simpla expunere la frigul de afara. Ce sa mai zic de contactul cu stanca rece, cu zapada. Noi doi deja aveam la activ o incercare de acest gen din noiembrie 2005, cand pe o temperatura mult mai blanda dar cu destula zapada depusa pe pragurile de iarba, nu am reusit sa terminam traseul impreuna cu Ionut, si ne-am retras de dupa jumatatea ultimei lungimi de coarda din cauza apropierii noptii.
In fine la ora 9:10 suntem la baza traseului, echipati si gata de pornire. Plec cap pe prima lungime care din start imi arata cat de serioasa este treaba prin alunecarea espadrilei chiar din prima priza de picior. Avand in vedere ca prima asigurare este undeva la vreo 5-6m incep sa ma gandesc ca nu e de glumit si trebuie sa gasesc o solutie sa evit vreo cadere neprevazuta pana acolo. Dupa ridicarea cu mare grija pe niste prize mai sigure socotesc ca un friend ar fi foarte bine venit. Deasemenea la vreun metru si jumatate mai sus, merge si o nuca. Incep sa capat incredere si in sfarsit vine primul spit. Apoi totul revine oarecum la normal. Ajung curand sub tavan. Stanca pana aici a fost destul de uscata dar pe unele portiuni unde fusese umezita se formase o pelicula de gheata. Destul cat sa puna probleme. Ma angajez in trecerea tavanului si din fericire prizele de mana sunt bune la iesire dar, din nou, cand sunt uscate. Pe una din ele simt gheata si din cauza asta stau cam mult acolo, noroc ca stau intr-o pozitie de intepenire, cu spatele si picioarele ramonand in opozitie. Pana la urma imi iau inima in dinti si acrosez pragul cu calcaiul apoi ma trag putin si apuc mai sus prizele salvatoare si ies cu bine. Rasuflu cu adevarat usurat, caci nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca din nefericire imi luneca vreo mana sau piciorul. Mai sus trec fata de deasupra pragului cu ajutorul scaritei. Regrupez langa primul copac mai solid si deja stau in zapada iar espadrilele sunt ude. Urmatoarea lungime ii revine lui Catalin si porneste pe o fisura destul de serioasa cu un mic pas impus dar pe care il trece cu bine. Bineinteles Catalin isi uitase scaritele acasa si a trebuit sa le impartim pe ale mele, deci fiecare descurcandu-se cu cate una. Pana la portiunea orizontala a lungimii totul decurge bine iar de acolo sunt cateva miscari care impun atentie deosebita deoarece pragurile de picior "cazute" sunt cam nesigure in conditiile date. Regrupeaza pe un prag relativ larg cu iarba si zapada. De acolo incepe "distractia" avand in vedere ca urmeaza lungimea cea mai usoara si implicit cea mai putin asigurata. Traverseul spre dreapta necesita la un moment dat folosirea din nou a unor praguri de picior foarte... nesigure. Un cliff isi face si el datoria la un moment dat si ajung sub fisura frumoasa de aprox. 15m ce duce in regrupare. Din pacate e usurica vara si ca atare la fel, e destul de slab asigurata. Neincrederea in prizele de picior, multe din ele fiind de aderenta, si neincrederea in fortele proprii, eu nemaifiind aproape deloc antrenat, ma fac sa pierd destul de mult timp pe portiunea initiala a fisurii unde ma ajut la inaintare si asigurare de 2 frienduri. Ulterior ies cu bine in regrupare si apoi vine si Catalin care nu-si mai simtea degetele de inghetate ce erau. Norocul lui e ca urmatoarea lungime, fiind un traverseu aproape orizontal, se abordeaza in stil artificial folosind scarita si selb-ul. Mie mi s-a parut a fi lungimea cea mai "sigura" din tot traseul, desi vara este cea mai solicitanta si obositoare. Iesirea in regrupare din nou impune atentie deosebita caci pragurile pot fi umede si asigurarile indepartate. Ultima lungime imi revine din nou mie si la un moment dat chiar ma gandeam s-o impart in doua bucati din cauza ca e foarte intinsa iar comunicarea are de suferit si deasemenea probabil imi faceam probleme din cauza iesirii. A ramas ca voi vedea la fata locului si voi decide cum sa procedez. Incep destul de timid pe o fisura clara de aprox. 20m care se abordeaza in stilul bavareza (opozitie) dar din nou din cauza unor prize de picior umede imi fac scenarii negative in minte si pierd destul de mult timp. Pana la urma ajung la inceputul traversarii spre dreapta de unde o portiune de cativa metri se merge relativ sigur din piton in piton chiar daca uneori cu miscari mai intinse. Ajung la pragul larg cu un copac solid pe el, unde urma sa incropesc o regrupare. Ma uit la bucata ce urmeaza si imi zic sa fac totusi o incercare. Traversarea orizontala la drepta nu are nici o asiguare pe cca. 5-6m dar, desi este prezenta ceva zapada, trec cu atentie si ajung cu bine la primul piton. Urmeaza din nou cativa pasi impusi, unde ma ajut de un friend si ajung in sfarit la hornul final unde evident zapada trona prizele de la iesire. Folosesc din plin pioletul lui Catalin, o asigurare firava la o radacina cat degetul meu gros si ma ridic cu bine in saua larga si adapostita. Pentru mine chinul a luat sfarsit. Ma asigur, schimb espadrilele pline de zapada si il asigur si pe Catalin care vine din nou cu mainile bocna dupa ce a inghetat in regrupare filandu-ma pe mine. Dupa mai putin de 6 ore suntem amandoi la finalul traseului, bucurosi dar destul de chinuiti caci de ce sa nu recunoastem, iarna, catzararea nu mai este o placere ci mai mult un chin, atat fizic cat si psihic in primul rand. De ce o facem oare? Din pacate nu cred ca pot sa va dau un raspuns.Nu ne permitem sa zabovim prea mult la filosofat caci urmeaza coborarea si nu e deloc prietenoasa cu cantitatea de zapada asternuta. Urmam poteca clasica dar la un moment dat evitam sa ne angajam pe un valcel abrupt care si vara impune foarte multa atentie si tatonam o fentare prin stanga cu gandul sa ne angajam intr-un rapel chiar deasupra pesterii. Coboram o bucata de vreo 20m si ajungem pe un alt prag mai larg, presupunem noi, deasupra gurii pesterii. Montam un nou rapel la un copac mai solid si trebuie sa curatam inainte putin zona de crengile unui brad cazut dea curmezisul. Pornesc primul in rapel si dupa cativa metri de coborare observ ca suntem mult in laterala pesterii si ajung in final la capatul valcelului pamantos ce coboara de la baza acesteia. Epopeea s-a sfarsit, vine si Catalin iar la ora 16 fix suntem la masina gata de drum. Planul nostru s-a realizat. Suntem obositi dar totusi multumiti. Oricum drumul spre casa ne mai pune ceva probleme intre Roman si Piatra Neamt unde se mergea foarte greu din cauza unui strat mai mult imaginar de polei. Oricum Catalin isi vede visul de a ajunge la timp la concertul cu Andries iar eu sanatos la familia mea acasa. Totusi prin Chei am observat ca e pustiu ca de obicei, doar Kobe isi mai cauta si el de lucru cu Ciprian, la dry-tooling prin Bicajel.
Traseul are 5 lungimi (22, 35, 30, 25 si 50m), este cotat 5A (eu as zice mai degraba 5B) si TD/TD+ cu pasi liber impusi de maxim 6 si A1 de artificial.
Concluzii, doar una: Iarna totusi nu-i ca vara. Aveti mare grija!

Weekend de vis la munte

Dorindu-ne de multa vreme o iesire, am plecat sambata 29.11.08 pe la ora 5:30 impreuna doar cu Catalin spre Cheile Bicazului sa prindem si noi o tura de iarna in Bicaz. Eu eram dupa un drum dus-intors la Botosani si o noapte cam nedormita. Vremea se anunta destul de rece iar in Chei zapada era inca din saptamana anterioara. Pe drum am pierdut ceva timp pentru a reusi sa schimb undeva cauciucurile de iarna la masina. In chei am ajuns dupa ora 11 deci planul nostru de a incerca un traseu mai lung nu putea fi aplicat si ne indreptam spre Creasta Estica din Piatra Altarului sau Turnul Bardosului. Conditiile au fost de iarna, cu zapada destula, in special in portiunea primelor lungimi si in ultima lungime iar temperaturile au fost negative cam -4 grade. Ne echipam si pornim voiosi, cu chef "de lupta". Pe la ora 12:40 suntem in creasta la baza primei lungimi. Trebuie sa ne miscam repede caci ziua e scurta. Bineinteles ca ma arunc eu primul in lupta si... fiind stanca putin umeda pe alocuri iar eu incaltat cu bocancii de iarna sunt nevoit sa fac indelungi manevre cu scarita agatata intr-un cliff pana reusesc sa trec primul pas, dealtfel nu foarte greu in conditii de vara. Problema era ca la o cadere dadeam peste un prag de sub mine si apoi cu siguranta ajungeam inapoi in punctul de plecare, caci singurul piton asigurat era pozitionat destul de jos. In fine urmeaza pasi mai usori la inaintare iar odata cu atingerea crestei dau si de zapada. Regrupez la intinderea corzii intr-o mica sea. Continua Catalin urmatoarea lungime care are si ea ceva pasi mai expusi in conditiile de iarna existente dar ii rezolva cu bine si regrupeaza din nou in creasta la niste frienduri si nuci, desi cand ajung si eu langa el ii indic la 2 metri mai incolo regruparea cu 2 pitoane. Vine iar randul meu si fac ultima lungime de creasta pr.zisa trecand prin punctul de unde vine si varianta de pe fatza din stanga si apoi ajunge langa primul umar al Pietrei Altarului. De aici incepe o lungime scurta (cca.20-25m) verticala cu pitoane multe. Verific cu Catalin daca imi ajunge coarda, numar buclele expres ramase si continui si pe aceasta lungime care impune cu brio folosirea scaritelor. Ies cu bine pe zapada de pe pragul larg de sus si trag puternic de coarda ca sa ajung pana in regrupare, coarda fiind intinsa la maxim. Pana acum nu ne-am auzit din regrupari dar am mers din instinct. Lui Catalin ii vine randul (cum de fapt am si planificat de la pornire) in lungimea cea mai tehnica, el fiind dotat si cu espadrile iar eu nu, si urca dezinvolt spre "biscuite" pe care-l trece usor si apoi pe pragurile expuse si pline de zapada (cu ceva riscuri) pana in regrupare. Cand vine si randul meu ma chinui cu bocancii dar reusesc folosind din nou scaritele si chiar abia reusesc sa recuperez una din cauza corzii care ma tragea puternic si chiar ma gatuia cand ma aplecam dupa scarita. In fine ajung in regrupare si pe urmatoarea lungime nu plec inainte de a lua pioletul de la Catalin si pe care-l folosesc din plin. Iesirea din hornul final pune ceva probleme fiind umed dar totusi ma ajut de piolet si ies cu bine pe pragurile finale unde zapada e din nou abundenta dar reusesc sa ajung in sfarsit pe varf. Vine si Catalin inca pe lumina si ceasul e 16:30 deci in total am facut mai putin de 4 ore. Incepe coborarea din 3 rapeluri prelungite pana in poteca deoarece brana de la coborare nu ofera siguranta in conditiile date. Suntem la masina exact cand intunericul a pus stapanire pe tot.
Plecam multumiti spre Lacu Rosu unde planuim sa innoptam pe prispa cabanei Bradutz de langa complexul Raza Soarelui. Desi avem si un cort in dotare consideram ca e mai comod asa. Ne pregatim mancarea si mancam pe langa masina. O sticlutza de afinata facuta de Clau ne incalzeste spiritele si pofta de mancare. Dupa ce terminam mergem pe jos intr-o plimbare pana la restaurantul Floare de Colt unde mai mancam si cate o ciorba de fasole cu afumatura si ardei iute. Mama ce bine a prins. Urmeaza o noapte lunga in "aer liber" asa ca ne hidratam cat putem de bine si cu o bere dar pe care nu reusim s-o terminam nici macar in doi. Ne retragem in saci pe la ora 21 iar afara nu sunt decat -4 grade. Zapada incepe sa inghetze la suprafata. Stabilim pentru a doua zi ca sa facem traseul Armata din Gatul Iadului dar doar daca ne simtim bine la trezire. Eu cred ca am adormit foarte repede caci eram destul de obosit dupa noaptea anterioara nedormita. Spre dimineata pe la ora 4 incep sa ma foiesc, semn ca sunt satul de somn dar cum trezirea fusese stabilita la ora 6 mai atzipesc cate putin. La ora 6 ne ridicam din saci si ne dezmortzim. Strangem totul si hotaram sa mergem in Ceahlau deoarece ziua fiind foarte scurta nu vrem sa riscam sa ne prinda noaptea in perete, mai ales in conditii de iarna. Ajunsi in Gatul Iadului ne multumim in gand pentru alegerea facuta caci batea un vant taios care ne ingheta si inima. Dupa rasaritul soarelui suntem deja la poalele Olimpului Moldovei, linga cabana Izvorul Muntelui. Ne pregatim echipamentul si mancam din nou cu niste caini pofticiosi aciuati pe langa noi. Pornim la drum pe traseul prin Poiana Maicilor, spre Cabana Dochia. Inca din padure zapada isi face simtita prezenta dar nu in cantitate mare. In poiana ne relaxam si facem cateva poze. Vremea este superba si soarele straluceste fara nici un nor. De acolo traseul este mai spectaculos, cu vedere catre abrupturile Ocolasului Mic si cu marea de nori intinsa peste lacul Bicaz. Inainte de intrarea in platoul Ocolasului Mic trecem pe langa Claile lui Miron foarte impozante si cu potential de catzarare. In platou ne intalnim cu un grup mare de Turistori si apoi continuam spre Dochia. Dupa cca. 3 ore de la plecare poposim in sala de mese a cabanei unde ne intalnim cu Costel si Irina. Comandam cate un ceai si cate o ciorba de legume. Ulterior vine si Forest cu prietena lui si mai stam putin de vorba. In final ne ridicam si plecam spre Vf.Toaca (1900m) unde speram sa prindem un tur fain de orizont. Pe platou ne bate putin vantul dar rezistam cu bine. Pana pe varf mai intalnim lume, semn ca Ceahlaul e vizitat in weekendul acesta. De pe varful Toaca, unde ajungem fara prea mare efort, reusesc sa observ cu foarte mare atentie, folosind si binoclul lui Catalin, creasta zimtata a muntilor Fagaras. Dupa cateva minute de admirat zarile si peisajul superb ne intoarcem caci mai avem de coborat pana la masina. Aleg sa coboram pe traseul Lutul Rosu caci pe Jgheabul cu Hotare am coborat in tura din martie. Pe drum admiram Detunatele, Camera Patrata iar Catalin nu reuseste sa gaseasca intrarea in Avenul din Detunate. Ulterior gasesc un telefon mobil sunand in zapada iar Catalin se capatuieste cu o mica intindere sau ruptura musculara. Din cauza asta coboram mai greoi dar ajungem exact odata cu intunericul la masina. Predam telefonul la Administratia Parcului si dupa ce ne dezechipam si mancam putin plecam linistiti si fericiti (partial cel putin) spre casa. A fost un weekend de vis caci a avut de toate: si catzarare (in conditii destul de dificile) si bivuac in aer liber si plimbare pe munte intr-un cadru atat de feeric si placut cum e Ceahlaul. Sunt foarte multumit caci in ultimii ani nu prea am avut ocazia sa mai merg la munte in plimbare, din cauza aviditatii de catzarare. Dar nu vreau sa uit o vorba si v-o reamintesc si voua: "Sa nu tradatzi muntele pentru o stanca!"