O fapta "buna"

Ieri seara cand ma intorceam de pe afara intalnesc in bloc o vecina mai in varsta, necajita tare ca i s-a stricat yala si a ramas afara. Incerc s-o ajut sa deshida usa cu cheia dar intradevar yala era blocata. Ar fi vrut sa fortez usa cu ceva dar sa nu se strice ca nu are bani.
Imi spune ca are geamul deschis la bucatarie dar... sta taman la etajul 2. Imi vin rapid in minte scenarii de alpinism utilitar si nu mai stau mult pe ganduri si ii zic ca o rezolv eu imediat. Ma duc in casa si o las pe Daria sa se uite la desene animate si imi iau echipamentul necesar si urc pe bloc. Ati ghicit. Imi instalez un rapel peste marginea blocului cu gandul sa cobor pana la nivelul geamului si sa intru in casa vecinei, astfel incat sa pot deschide usa din interior. Totul urma sa se petreaca chiar deasupra intrarii in scara blocului. Norocul meu a fost ca in fata Palatului Culturii era in toi concertul organizat cu ocazia Sarbatorilor Iasilor si mai toata lumea probabil s-a dus acolo, si deci nu am avut spectatori. Nici macar Clau nu a vrut sa ma admire, refuzand sa se uite din balcon sa vada cum evoluez. Dupa ce mi-am aranjat 3 puncte de amaraj diferite, mi-am dat drumul cu o usoara emotie pe coarda si am coborat in rapel pana la etajul 2. Odata intrat in interior nu a fost prea greu sa deblochez usa. Vecina mi-a multumit si uite-asa am facut si eu o fapta buna. Meritam macar pozat.
Si cand ma gandesc ca asigurare abia urmeaza sa-mi fac :))

Ravnind la ... Costila

Revin cam cu intarziere despre acest subiect dar asta e, trebuie sa recunosc ca sunt cam ocupat.
In perioada 27.09.08 - 29.09.08 am fost impreuna cu Catalin C., Ioana si Mihai la Refugiul Costila, avand si eu si Cata planuri serioase. Vremea se anunta potrivita vineri iar incepand de sambata urma sa se imbunatateasca. Pornim din Iasi vineri noapte si ajungem in Busteni pe la ora 6:30, unde parcam masina chiar in fata Caminului Alpin si mai motaim in ea cca 1 ora. Afara era destul de frig iar un plafon dens de nori staruia peste munte acoperind inaltimile mai mari de 1800m. Printre nori reusim sa zarim un strat de chiciura/zapada ce se depuse peste tot pe unde norii mangaiasera muntele.
Urcam cu rucsacii grei in spate pe poteca Munticelului spre refugiul atat de drag, ce urma sa ne fie casa in urmatoarele 3 zile. In aproximativ 2 ore poposim in fata acestuia care ne astepta cu usa inchisa dar curat. Imediat dupa sosirea noastra au inceput sa vina si alte grupuri de turisti dar care aveau ca destinatie fie Valea Costilei fie Valea Galbinele. La fata locului constatam ca nu este vreme potrivita pentru catarare in peretii mari, deci planul nostru de a urca in prima zi traseul Furcile, ca incalzire dupa o noapte nedormita, va fi imediat abandonat.
Dupa ce ne lasam bagajele si ne organizam putin, ne pregatim si plecam si noi spre Galbinele intr-o scurta plimbare si recunoastere. Nu dupa mult timp Ioana renunta din cauza genunchiului iar Cata o insoteste pana la refugiu. Eu cu Mihai continuam si dupa intrarea in valea Galbinele ajungem din urma doi montaniarzi din Bucuresti. Cum acestia cunosteau locurile ne-am alaturat lor. In firul principal al vaii am gasit urmele unui mic dezastru natural. Intreg versantul vaii dinspre creasta Costila-Galbenele a fost ras pana la stanca de ceva (initial credeam ca vreo ploaie torentiala reusise sa faca asa ceva), luand la vale jnepeni, pamantul si chiar bradutii intalniti in cale. Incepem cu totii sa urcam pe firul secundar si nu dupa multa vreme incepe sa-si faca aparitia gheatza si chiciura la tot pasul, ingreunandu-ne inaintarea. Curand ne ajunge si Catalin din urma. Putin inainte de "Hornul dintre fire" ceilalti doi se hotarasc sa renunte iar noi mai continuam cu gandul sa ajungem macar deasupra hornului, dar suntem nevoiti sa renuntam si noi din cauza ghetii care face inaintarea periculoasa. La intoarcere la refugiu aveam sa constatam ca un bloc imens de stanca lipsea din peretii surplombanti ai crestei Costila-Galbinele si mai mult ca sigur acesta a fost cauza "dezastrului". Dupa ce mancam, intru cu Mihai in Fisura Intrerupta pe care o facem din 4 lungimi pana in varful Tancului Ascutit. Retragerea o facem prin rapel pe linia traseului. Odata cu lasarea intunericului ajungem si noi la baza. Am fost putin stresat din cauza ca pe lungimile superioare asigurarile erau cam rare iar stanca si pragurile de iarba erau ude si nu ofereau siguranta. Seara in refugiu mai avem companie un grup de baieti si mai ales fete cu care impartim "atmosfera". Facem supa la primus, mancam niste slaninutza cu usturoi dar cel mai bine merge la suflet sticla de vin Muscatel demidulce. Ne bagam in sacii de dormit si nu dureaza mult pana adormim. Noaptea suntem vizitati de un mic soricel care cotrobaie prin niste pungi. Dimineata ma dau jos primul si dupa inviorarea obisnuita cobor la izvor dupa apa. Ziua se anunta destul de buna, cu cer mult mai rarit de nori. Dupa cum aratau vaile si peretii, pudrati in continuare de stratul de gheata, ne luam adio de la gandul ca am putea macar ajunge in valea Alba, daramite sa mai catzaram vreun traseu (Sperantelor sau Fisura Albastra fiind primele pe lista noastra de asteptare). Nici macar Peretele Policandrului nu oferea conditii mai bune de escalada asa ca purcedem spre Tancul Mic. Alegem pe loc sa facem eu cu Mihai traseul Herman Buhl iar Catalin cu Ioana - Fisura Rasucita. Ajungem rapid la baza si ne echipam iar in jurul orei 11 incep sa urc cap prima lungime. Cu timpul incepe sa iasa soarele iar vremea devenea din ce in ce mai buna. Traseul urmeaza o linie evidenta de fisuri orientata oblic spre stanga, cu exceptia celei de-a 2-a lungimi care incepe putin spre dreapta si apoi direct in sus pana deasupra unui mic tanc. Traseul are in total 5 lungimi pana in strunga de sub varful Tancului Mic iar de acolo mai urmeaza o lunga traversare destul de expusa si fara prea multe asigurari pana la bradul de unde se face un rapel de cca. 25m pana in poteca de coborare din peretele Policandrului. Regruparile sunt comode iar traseul este bine asigurat atat cu pitoane bune cat si cu spituri. Stilul este predominant artificial dar multi pasi pot fi escaladati la liber. O mica traversare usor descendenta la plecarea in lungimea a 3-a creeaza ceva emotii dar in rest totul decurge bine. Traseul are prevazut in ultima regrupare chiar si un loc de.... fumat. Dupa cca. 5 ore revenim la baza odata cu inserarea iar la refugiu ne asteapta Catalin si cu Ioana, de data asta singuri. Din nou mancam pe saturate, pe masura efortului depus, si dupa cateva schimburi de impresii ne retragem la culcare multumiti. Ziua urmatoare, luni, desi se anunta de dimineata a fi o zi superba, ne vedem nevoiti sa ne facem bagajele urmand sa plecam pana seara spre Iasi. Dupa micul dejun luat la soare in fata refugiului, hotaram ca nu putem face altceva decat sa mai catzaram ceva prin Tancul Ascutit si aleg traseul ATP pe care nu-l mai facusem niciodata. Pentru Mihai avea sa fie "o prima lectie" de catarare artificiala la scarite. Incep cap traseul iar dupa mine aveau sa vina aproape concomitent Mihai si Catalin. Dupa 2 lungimi ajungem intr-o strunga a tancului de unde practic continua traseul facut in prima zi. Ne retragem din 2 rapeluri si lasam o mansa pentru Ioana in traseul Cataratorului. In viteza, fac si eu mansa respectiva care e de gradul 6 dar ofera cativa pasi frumosi de catarare placuta. Ne stringem in graba rucsacii, facem curat in refugiu si dupa ce mancam putinul care ne-a mai ramas incepem coborarea cu un usor regret spre Busteni. Vremea abia de atunci urma sa fie perfecta pentru planurile noastre initiale dar din pacate doar Catalin era fara obligatii de serviciu.
Prin padure mai povestim una alta si ne bucuram atat de soare cat si de coloristica toamnei ce incepea sa-si puna amprenta pe natura. Pe la ora 17 suntem la masina si pornim spre Iasi cu un scurt popas in Brasov. Inainte de miezul noptii suntem acasa, obositi dar destul de fericiti. N-am reusit sa ne indeplinim planurile dar oricum a fost o iesire placuta si care m-a lasat cel putin pe mine, ravnind in continuare la niste trasee care par ca nu vor sa se lase a fi facute niciodata de noi.
Mai bagam noi si altadata niste fise. Va veni ea si vremea lor.
Versiunea Ioanei despre aceasta tura impreuna cu alte poze faine o puteti citi aici iar impresiile lui Mihai le gasiti aici.

Leapsa de la Ioana

Leapsa! Ce e leapsa? M-am uitat in Dex si nu m-am lamurit. Probabil e vreun joc dar sincer nici cand eram mai mic nu am jucat asa ceva asa ca nu stiu cum se joaca. Mai zice ca e o palma data cuiva... Ioana sper ca nu ti-am facut nimic asa de rau incat sa merit o palma de la tine :)
Dar daca ideea e sa ne provocam unii pe altii si sa spunem ce ne place si ce nu ne place iata si versiunea mea:

1. Imi place natura si miscarea. Bineinteles si catzararea. Imi place sa dorm sub cerul liber, cum am facut-o nu demult... Imi place si seara la cort sau la un foc cu prietenii. Imi place in familie cand e veselie si voie buna. Imi place sa iubesc si sa fiu iubit. Imi place sa fiu bun si sa fac lucrurile perfect. Imi place cand sunt apreciat pentru ceea ce pot face. Imi place muntele in orice anotimp. Imi place muzica cam de toate genurile. Chiar si dansul imi place. Trebuie sa recunosc ca in multe cazuri imi plac si momentele de singuratate. Imi plac florile de tot felul.

2. Urasc violenta si nu imi place fumatul. Nu imi place sa fiu dependent de ceva sau de cineva. Nu imi place gandul ca voi imbatrini. Nu imi place lenea si dezordinea. Deasemenea urasc nesimtirea si risipa. Nu imi place sa ma imbat si nici simptomele raului de altitudine. Nu imi place sa fiu bolnav si sa nu pot face ce-mi doresc. Nu imi plac excesele de orice natura.

In ansamblu imi place sa nu-mi placa prea multe si nu imi place sa imi placa prea putine. Cu asta m-am dat gata.

Acum, cui dau eu "palma" mai departe? Alo, m-aude cineva?
Catalin M. ce zici te prinzi in joc?

22 septembrie 2008 - Ziua Europeana fara masini

Luni 22 septembrie cei care aveti masini incercati pe cat puteti sa le lasati acasa (sa se mai odihneasca si ele) si sa mergeti cu alte mijloace mai putin poluante si sa respiram astfel macar pt. o zi un aer mai curat.
Mai multe detalii puteti gasi la urmatorul link: http://www.ecomagazin.ro/ziua-fara-masini.
Mie chiar de mult mi-era dor sa mai merg pe jos la servici. Hai sa facem cu totii un mic efort si o sa vedeti ca va veti simti mult mai bine...

Inca o veste trista

S-a stins unul din membrii fondatori ai renumitei trupe Pink Floyd: Richard Wright. Mare pacat.

Detalii aici.
Desi am aflat relativ tarziu de muzica si formatia Pink Floyd, adica in primul an de facultate (1988), pot spune ca cel putin pentru mine este cea mai tare trupa cu cea mai elaborata si profunda muzica.
Melodiile mele preferate: Echoes (Meddle), Shine on you crazy diamond (Wish You Were Here), High hopes (The Division Bell) si multe multe altele.

Turnul de Fildes - 7 sep. 2008

Iata ca nici nu trecuse prea mult de la venirea din Dolomiti si deja mi se facuse dor de stanca noastra romaneasca din Cheile Bicazului. Incepand de vineri 5 sept. Catalin Cretu era deja prezent acolo si impreuna cu Ioana nu se puteau aventura decat in Creasta Estica. Avand in vedere ca Daria era in ultimele ei zile de vacanta la bunici iar Claudia era pe teren, mi-am permis sa o sterg si eu in Chei de sambata dupa-amiaza, impreuna cu Mihai Diac si Lucian, ca sa ma alatur lui Catalin, bineinteles cu planuri mari. Urma sa facem un traseu pe care-l vizam de foarte multa vreme.
Ajungand sambata seara in Sugau, ne incalzim sau racorim putin pe cateva din traseele mai usoare de pe acolo (pana la gradul 7) apoi, odata cu intunericul, ne retragem in curte la nea Dorel sa ne intindem cortul. Dupa o scurta inspectie la fata locului decidem sa dormim sub cerul liber. Mancam ceva si mai sorbim dintr-o sticla de vin rosu apoi ne intindem la ce avea sa fie cea mai faina noapte de munte (cel putin pentru mine). Am stabilit cu Cata trezirea la ora 6. Desi am dormit cam iepureste, admirand la rastimpuri cerul complet instelat, nu m-am simtit deloc obosit. Chiar m-am trezit inainte de ivitul zorilor si am inceput ritualul meu de incalzire privind cu admiratie cum lumina cucereste treptat bolta cereasca facand loc spectacolului rasaritului.
Desi am gandit ca vom intra in traseu la ora 7, abia dupa 8 ne-am pornit cu totii de la cort. Ii lasam pe baieti la fosta cabana Cheile Bicazului sa-si faca traseul dorit iar pe Ioana la Raza Soarelui. Catalin era, ca de fiecare data, foarte increzator ca nu vom zabovi prea mult in traseu, si vai ce mare dreptate avea... Dealtfel, desi nu aveam nici unul din noi schita, eu stiam ca traseul poate pune probleme lejer, chiar si unora ca noi. :) Desi a fost cotat ca 5B se zicea ca ar fi mai corect un 6A. Intreg peretele Pintenilor este de fapt un mare teren de aventura. Macar am avut inspiratia sa vin cu un arsenal destul de bogat pentru aceasta aventura: ciocan si vreo 5 pitoane, set de 5 frienduri inclusiv mari, set de nuci suficiente.
In fine, ajungem la baza traseului ne echipam si incepe Catalin in forta, sau mai bine zis in carca, adica in spate la mine. Din cauza ca primul piton este foarte sus iar peretele nu ofera prize si mai e si surplombant e nevoie sa folosim metoda piramidei.

Catalin fortand cu succes prima lungime

Primul obstacol mai serios il constituie cablul de internet sau de ce-o mai fi, pe sub care trebuie sa treaca, lucru destul de greu cu rucsacul in spate.
Dupa vreo 30-35m ajunge in regrupare si il aud destul de greu. Dupa ce trec si eu de fisura surplombanta care se parcurge artificial si apoi un fel de fisura tot mai larga, ajung la prima brana cu foarte multa vegetatie, unde practic nu ai de ce te apuca ca sa inaintezi, daramite sa te asiguri. Regula lui Costica Costea: "apuca minim 40 de fire (de iarba evident)" se pare ca se potriveste cel mai bine. In sfarsit prima regrupare e destul de buna si comoda - 4 pitoane. Pornesc eu in urmatoarea lungime, mult mai curata dar si mai solicitanta, tot predominant artificial.

Eu la inceputul lc.2

Dupa o fisura/diedru cam de 30m urmeaza iesirea spre stanga printr-un hornuletz pe un prag larg de iarba. Acolo am incercat din greu sa aflu de la Catalin cata coarda mai am in eventualitatea ca ma duc sa regrupez mai sus. Bucle nu prea mai aveam iar cei doar vreo 10m nu cred ca mi-ar fi ajuns asa ca am amenajat regruparea. Din nou pozitia e foarte comoda dar cele 3 pitoane fiind cam indepartate trebuie consolidate cu annouri lungi. Din nou randul lui Catalin in lungimea a 3-a care urca oblic spre stanga pe praguri pana sub un fel de horn cam plin de pamant si iarba, iar apoi in sus "pe teren miscator" se intra in brana Lumea Pierduta, unde intradevar te pierzi printre crengi uscate si vegetatie, bleah... Ar fi fost buna o drujba. :)

Catalin pe lc. 3

Ajung si eu la baza peretelui si ma pregatesc de lungimea a 4-a. Incep artificial pe o fisura dar continui si cu pasi de liber intrucat pitoanele sunt cam distantate.

Vrand-nevrand incep lungimea care avea sa fie cea mai dificila

Dupa vreo 10m ajung intr-o mica scobitura si privesc la placa mare desprinsa de perete in partea dreapta, care pare singura cale de inaintare. La inceput merge usor apoi se atinge varful placii si ai in dreapta jos un piton batut intr-o pana de lemn putreda. Ma uit la el ca se misca usor cu mana si nimic in continuare. Deduc ca aici trebuie sa fie renumita traversare Dulfer si nu ma vad facand-o din acel piton. Pun cel mai mare friend pe care-l am in fisura facuta in capatul de sus al placii cu peretele, intr-o pozitie beton dealtfel, si incep traversarea descendenta spre dreapta, pana la un prag pe care mai gasesc vreo 2 pitoane. Il anunt pe Cata ca tocmai am trecut pasul Dulfer. Incepe o fisura verticala unde exista o pana de lemn foarte putreda si pe care nici nu am avut curajul s-o folosesc si o chinga intepenita mai sus la fel de putreda. Cu o scarita agatata in chinga am batut un piton cat mai sus in fisura si apoi cu ajutorul inca unei nuci am trecut fisura. A urmat o traversare oblica spre dreapta care m-a scos in sfarsit in regrupare. Cu greu m-am miscat in primul rand din cauza asigurarilor foarte precare apoi din cauza ca lungimea fiind asa de sinuoasa, desi am avut semicorzi, am ajuns sa trag foarte foarte greu un fir dupa mine. In regrupare, dupa ce am inspectat rapid posibilitatile de inaintare, am mai batut iute un piton, luand deja in calcul eventualitatea retragerii. Dupa ce si Catalin a pierdut foarte mult timp la pasajul Dulfer din cauza ca ii era foarte greu sa recupereze friendul care parca se intepenise a venit in regrupare convingandu-ne reciproc fara prea mult efort ca cel mai bun lucru e sa ne retragem din cauza timpului insuficient.

Catalin dupa faimosul traverseu Dulfer

Ne-am promis ca o sa revenim cat de curand, bineinteles cu temele mult mai bine facute.

Turnul de Fildes cu pasul de temut al traseului

A urmat un sir de 4 rapeluri nu foarte dificile dar destul de sinuoase, din care cel mai "spectaculos" urma sa fie cel prin care coboram direct in sosea.

Primul si cel mai simplu rapel

Noroc ca exact in momentul cand ma pregatesc sa incep ultimul rapel, Catalin ii zareste trecand pe Mihai si Lucian si astfel primesc un binevenit suport din sosea. Nu de alta dar nu era prea fain sa cobori direct pe vreo masina venind in viteza...

Coborare a la paianjen

In fine ajungem cu bine si strangem totul iar in drum spre Sugau povestim si baietilor din aventura noastra. Ne spalam si mai mancam ceva in Sugau dupa care pornim grabiti spre casa, nu de alta Cata urma sa prinda trenul de Constanta iar Mihai avea de ajuns la o petrecere la ora 22. Oricum noi am ajuns in Iasi cam pe la 21:30, deci la fix. Nu vreau sa ma gandesc la cat am fi ajuns daca continuam traseul. Ma tot intreb daca macar ieseam sus pe lumina si nu pot spune cum ar fi fost. Cine oare poate sti raspunsul?

Dolomiti & Cortina d'Ampezzo

Iata ca a trecut o saptamana foarte frumoasa, in ciuda previziunilor meteo sumbre, pe care am petrecut-o la Cortina d'Ampezzo impreuna cu Catalin & Ioana, Vlad V., Ionut, Cezar, Emil si Cristina cu care am plecat in dimineata de 16.08.2008 imbarcati in 2 masini. Dupa ceva peripetii cu motorul uneia din masini am ajuns cu bine seara la un camping de pe langa Oradea unde am facut si primul popas. A doua zi ne-am dus intins prin Ungaria, via Budapesta, si prin Austria iar seara am intrat in Italia si am poposit la campingul Olimpya din Cortina d'Ampezzo dupa aproximativ 1500km de la plecarea din Iasi.

Corturile noastre montate pe locul 30

Conditiile in camping au fost foarte bune: apa calda non-stop, curent, spalatorie de haine, restaurant, veverite, etc. Prima zi a fost de acomodare si dupa ce am indeplinit formalitatile de cazare in camping, bineinteles cu o romanca din Cluj, ne-am dus cu planuri mari sa facem ceva prin jurul statiunii. Dupa cateva intersectii ne-am pierdut unii de altii si ca sa nu pierdem ziua cautandu-ne am hotarat sa urcam cu telecabina spre vf.Tofana unde am coborat la aprox. 2300m si am continuat spre vf. pe jos.

Grupul de varfuri Tofanne

Cam in jurul orei 16:00 eram pe varf la 3243m, dupa un traseu nu foarte greu ce implica si portiuni de via-ferrata.

Traversare expusa din traseul de via-ferrata

Din varf am decis sa coboram tot pe jos pana in statiune.

Pe varful Tofanna di Mezzo - 3243m

Am ajuns seara, destul de obositi atat dupa cele 2 zile de drum cat si dupa efortul destul de consistent in special asupra genunchilor. Ziua urmatoare am plecat spre vf.Cristallo unde am urcat din nou cu telecabina pana la aprox.3000m.

Grupul de varfuri Cristallo

De acolo am continuat pe un traseu renumit de via-ferrata "Ivano Dibona" ce urmeaza o creasta prelunga.

Podul suspendat din traseul de via-ferrata

La un moment dat am intrat pe o varianta ce scurta direct spre locul de plecare, unde am ajuns spre seara dar foarte fericiti. Vremea a fost minunata, cu un soare arzator.

Peisaje alpine din masivul Cristallo

Planul zilei de miercuri era sa ajungem la faimoasele Tre Cime din Lavaredo si sa incercam, eu si cu Catalin, un traseu de catarare in Cima Grande: Spigolo Dibona (muchia nord-estica) de aprox. 18 lungimi.

Cima Ovest di Lavaredo cu impresionantele surplombe

Vremea acolo s-a dovedit a fi potrivnica, plafonul de nori f.jos si ne-am permis doar o tura de recunoastere in jurul celor Tre Cime di Lavaredo.

Versantul nordic al Tre Cime

Inapoi la refugiul Auronzo, am mancat ceva si apoi la plecare ne-a prins o ploaie serioasa, pe care nu vreau sa mi-o imaginez prinzandu-ne in perete.

Versantul sudic vazut de la ref.Auronzo

Ne-am intors astfel mai repede in Cortina si am iesit seara in statiune la cumparaturi. Seara ne-am intalnit in camping cu niste romani din Gorj tocmai intorsi fara succes de pe Matterhorn, unde murise un ungur iar ulterior aveam sa aflam ca a murit si un prieten de-al Cristinei din Bacau, Sebastian Verga. Un scurt memoriam gasiti aici. Ne multumim in gand ca nu am mai plecat si noi spre Matterhorn cum era planul initial, cine stie ce s-ar mai fi putut intampla.
Ziua urmatoare am rezervat-o renumitei Marmolada cu singurul ghetar permanent din Dolomiti, unde la fel am urcat cu telecabina pana pe Punta Rocca 3259m si de acolo ne-am catarat pe un varf de aprox.3300m.

Ghetarul Marmolada vazut de langa Punta Penia

Vf.Punta Penia, cel mai inalt din Dolomiti - 3343m

Apoi am vizitat "muzeul razboiului" in aer liber iar ulterior am coborat pe un traseu de via-ferrata, cam aprox. 4h, spre parcarea unde ne-am lasat masina.
Ultima zi pentru mine si Ionut a fost alocata din nou unei vizite "de lucru" in Tre Cime di Lavaredo. Aici, impreuna cu Catalin, am urcat cap schimbat intr-un traseu pe Anticima di Cima Picolla numit Spigolo Giallo, TD+ de 13 lungimi. Roca a fost speciala, atat solida cat si cu portiuni de bolovani instabili, pe alocuri iti dadea senzatia de umezeala. Cu toate acestea, traseul l-am putut parcurge in proportie de peste 95% la liber (maxim 6+), chiar cu asigurarile putine care erau (uneori la peste 10-15m), ceea ce mi-a placut f.mult chiar din prima lungime. Imensitatea peretelui a fost alta caracteristica peste care nu puteai trece usor iar cateodata am auzit zburand adevarati "meteoriti" nu departe de noi. La un moment dat am gresit traseul, desi aveam in urma noastra o echipa de alpinisti polonezi, cu experienta mai vasta de catarare in zona, si avand in vedere ca nu stapaneam retragerea (destul de complicata dupa descrierea din carte), am urmat echipa poloneza care a hotarat sa se retraga in rapel. Eram deja dupa 9 lungimi si nu aveam nici o idee ce dificultati urmau in traseul in care am nimerit, asa ca a fost cea mai buna decizie. Din aproximativ 5 rapeluri, facute succesiv, cand pe corzile noastre cand pe corzile polonezilor (de 60m) am ajuns cu bine la baza traseului, dar nu fara manevre complicate din cauza liniei sinuoase a traseului.
Dar cum totul e bine cand se termina cu bine, ne-am reintalnit fericiti cu ceilalti si ne-am povestit pe nerasuflate unii altora aventurile.

Schita traseului pana in pct.de unde ne-am retras. Cu alb varianta finala corecta.

Poza originala si alte cateva poze din traseu gasiti aici.

Marsul de apropiere

In prima lungime din Spigolo Giallo

In lungimea a 3-a si la rapelul final

Sambata dimineata eu cu Ionut am plecat din camping spre Venetia de unde aveam rezervat bilet de avion spre Bucuresti a doua zi.

Grande Canale - "autostrada" acvatica

Renumita Piata San Marco

O scurta dar placuta plimbare prin Venetia ne-a prins bine amandorura, iar zborul cu avionul a fost fara probleme. In schimb nu placut a fost drumul cu trenul IC din Bucuresti spre Iasi din cauza caldurii cumplite. In fine am ajuns cu bine acasa si ne gandim cu dor la muntii pe care i-am lasat in urma, dar si nerabdatori sa auzim ce au mai facut ceilalti pe acolo.

The "Show" must go on

Nu stiu exact la ce se gandea Freddie Mercury cand interpreta melodia intitulata astfel, din repertoriul formatiei Queen, dar avea foarte mare dreptate. Ca sa parafrazez: "Viata trebuie sa mearga inainte". Iata a trecut deja o luna si cred ca trebuie sa mergem inainte, sa incercam sa uitam ceea ce s-a intamplat si sa privim cu optimism spre ce putem face de acum incolo.
Daria este din ce in ce mai bine si cu doar cateva exceptii ai zice ca nu a trecut prin nimic deosebit. Mai neplacut este ca nu are voie sa fie expusa prelungit la soare si ca atare va trebui sa ne alegem cu grija locul de petrecere a concediului. Deasemenea va trebui sa avem o grija deosebita cu ea in perioada urmatoare.
Cum in toata aceasta luna nu m-am mai antrenat deloc, v-a trebui sa incep usor-usor si sa vad ce mai pot face vara aceasta. Am renuntat la ideea de a mai merge in Dolomiti si Matterhorn dar cu siguranta vor mai fi pentru mine si alte ocazii. Macar poate voi ajunge in weekend-ul urmator la Costila sa fac un traseu acolo cu Catalin ca tare mi-e dor de zona aceea.
Dar sanatosi sa fim ca le rezolvam incet pe toate.

Daria cea de toate zilele...

Astazi, exact la 2 saptamani de la accident, pot spune ca Daria este refacuta in proportie de 90% din punct de vedere clinic. Si-a revenit foarte repede la toate obiceiurile si mofturile ei de dinainte. Mai are ceva probleme la vorbire si la procesele de masticatie dar se cunosc progrese pe zi ce trece. Hemipareza inca existenta nu o lasa sa faca si aceste lucruri normal. Dar cum timpul le rezolva pe toate, trebuie sa avem rabdare.
Ieri seara am fost cu ea in parcul de joaca din Copou iar azi am fost de dimineata la Kidsland la Mall apoi la cumparaturi in Carrefour. Totul e bine desi parca e putin mai retinuta si se fereste mai mult. Mananca bine si se joaca mai tot timpul. A inceput sa faca si puzzle-uri si asculta povesti.
Incepem sa ne gandim sa mergem undeva la munte in concediu, caci la biletele la mare a trebuit sa renuntam, din cauza contraindicatiilor de a sta in soare.
Cornel si Paula au fost si ei externati si sunt in proces de vindecare lenta.
Cam asta e evolutia pana acum si ne rugam in continuare ca totul sa fie bine.

Bine ai revenit acasa Daria!

La o saptamana si 3 zile de la nefericitul eveniment, Daria, cu puterile ei fantastice de refacere, ne face surpriza placuta de a reveni acasa.
Cu totii ne-am bucurat nespus si abia asteptam momentul acesta, dar mai ales ea era nerabdatoare sa ajunga din nou acasa.
Este foarte vesela si nu o doare nimic, deja merge singurica, mananca destul de bine (preferate fiind mamaliguta cu branza si smantana, ciorba de burta si omleta) si vorbeste mai stalcit dar incepe sa-si dea drumul la limba si s-o intelegem din ce in ce mai bine.

Speram intr-o continua refacere si revenire la normal.

Multumim lui Dumnezeu si Doamne Ajuta in continuare!

O lacrima de piatra ...

Cam asta e ceea ce am simtit zilele acestea dupa ce, sambata seara, intorcandu-ma in Iasi in urma unei zile petrecute minunat cu niste prieteni si familia fratelui meu, am aflat vestea cea mai groaznica din viata mea: masina fratelui in care era si Daria, la doar 20km de Botosani, a suferit un accident in urma caruia aceasta s-a rasturnat. Culmea este ca printre ultimele lucruri l-a care m-am gandit inainte sa primesc cumplita veste a fost si faptul ca a doua zi urma sa parcurg traseul Lacrima de Piatra cu Adi C. pe care tocmai il convinsesem la telefon sa vina cu mine in Cheile Bicazului.
In acea zi cu ghinion, repet, am avut cu totii o zi minunata in Piatra Neamt. Am vizitat cu copiii Parcul Zoologic, apoi ne-am dus la strand unde cei mici s-au balacit iar cei mari au facut un mic gratar, iar la final ne-am urcat in telegondola si am urmarit de sus frumusetile locurilor. Eu i-am convins pe Cornel, fratele meu si sotia lui Paula, sa vina cu noi si cred ca pana la momentul nefast, nu le-a parut rau deloc, ci din contra.
La intoarcere, in Targu-Frumos m-am despartit de Daria (care incepuse parca putin sa planga), transferand-o in masina lor si pe care planuisem s-o duca la ei la Botosani pentru vreo 2 zile. Eu am plecat apoi spre Iasi si pe drum deja incepeam sa-mi fac planul de plecare pentru a doua zi. Cum Catalin C. si Vlad V. erau deja in Chei nu prea aveam cu cine merge si-mi cautam un tovaras de drum. Cu Adi nu mai catarasem niciodata si i-am promis ca facem Lacrima de Piatra daca vine cu mine, urmand ca apoi sa schimbam intre noi si sa fac un alt traseu si cu Catalin.
Nu am mai apucat sa fac traseul Lacrima de Piatra dupa cum nu am apucat nici macar sa vars o cat de mica "Lacrima de Piatra" pentru ca pur si simplu... aceasta a impietrit in sufletul meu.
Ce s-a intamplat mai in detaliu puteti citi dand click aici. Eu unul nu am puterea sa comentez...
Au urmat cateva zile de cosmar diagnosticul in cazul Dariei fiind urmatorul: fractura craniana, contuzie cerebrala, etc ... dar important este acum faptul ca Daria incepe sa-si revina, incet-incet, si sper din inima ca in cat mai scurt timp sa redevina ceea ce a fost inainte.
Multumesc din suflet tuturor celor care ne-au fost alaturi pana acum chiar si cu gandul, si ii asigur ca tot ce avem nevoie acum este o rugaciune cat de mica pentru Daria.
Doamne Ajuta s-o vedem iarasi sanatoasa!

Carti de munte

Puteti comanda si cumpara cateva carti si reviste de munte la adresa:
www.karpatia.ro
Va faceti un cont cu datele personale si apoi din pagina principala va adaugati in cos cartile pe care doriti sa le cumparati. Daca comanda depaseste 50 ron atunci taxele postale sunt suportate de ei.
Succes.

Fete de fete

Iata ca si fetele sunt in stare de chestii grele:
"Painkiller" 8a - Cheile Bicazului si asta tocmai de Ziua Copilului.
Bravo Amalia si la mai multe!

P.S. Vedeti ce bine prinde orezul cu lapte? :)

31 Mai 2008 - Zi Aniversara

Astazi se implinesc 10 ani de cand am spus DA! in fata unei "Mari Adunari"...
Am rezistat atata? Uite ca da! O fi mult, o fi putin?

Este oricum o realizare pentru care merit felicitat.

Incurajarile dragutze ale colegilor din Studmont... acu 10 ani

Daca ar fi sa masor diferenta de nivel acumulata in acesti ani (suisuri si coborari repetate - ca doar asa-i intr-o casnicie) si vazand si rezultatul, pot spune ca mi-am urcat Everestul, sau macar ca sunt antrenat pentru el.

Stiati ca...

Astazi 29 mai 2008 la implinirea a 55 de ani de la urcarea pentru prima data a Everestului, am auzit la radio ca Nepalul si-a abolit monarhia dupa mai bine de 200 de ani de regim monarhist. Cica la Kathmandu se fluturau steaguri cu secera si ciocanul...
Ce urmeaza oare pentru ei?

Suspension Trauma - Intoleranta Ortostatica

Citind articolul: "Atarnand in coarda" scris de dl.Dinu Mititeanu, si la care faceam referinta in postul anterior, am vazut ca au existat cazuri de moarte in urma atarnarii in coarda atunci cand persoana respectiva nu avea ham ci doar vesta. Ei bine in urma unei documentari am constatat ca realitatea este urmatoarea:

Chiar daca persoana care ajunge in situatia de a atarna in coarda are ham dar este nevoita sa stea nemiscata o perioada mai lunga din diverse motive (oboseala accentuata, este accidentata ori inconstienta), este susceptibila de moarte in foarte scurt timp.

Fenomenul este unul normal si este denumit in engleza Suspension Trauma sau mai corect Intoleranta Ortostatica deoarece nu este o trauma propriu-zisa.
Acest fenomen ne intereseaza in mod deosebit pe noi alpinistii deoarece putem ajunge in situatia de a sta atarnati in coarda.

Care este explicatia?
Functionarea organismului uman nu se impaca cu statul nemiscat in pozitie verticala, deoarece sangele se acumuleaza in zona jumatatii inferioare, si datorita gravitatii nu se mai poate intoarce la inima. Dar prin miscare, se activeaza un mecanism de pompare prin care muschii preseaza venele si datorita valvelor din acestea sangele este readus la inima. In momentul cand starea de nemiscare persista mai mult de 10-15 minute se poate produce lesinul care este un mecanism de aparare, corpul cazand la orizontala si permitand astfel sangelui sa se reintoarca la inima. Daca nu are loc caderea, deci daca de ex. corpul atarna in continuare in pozitia verticala atunci, in foarte scurt timp, creierul nu mai primeste sangele necesar si organismul moare.
Atentie! Daca persoana a stat deja mult timp in aceasta pozitie, este contraindicat sa fie readusa brusc la orizontala, deoarece se poate produce un soc la nivelul inimii si altor organe cand sangele revine deodata in debit prea mare si incarcat de toxine.

Cum se previne?
Cel mai bun mod de prevenire este evitarea situatiilor de stat atarnat in coarda un timp mai indelungat.
Daca totusi nu avem de ales, prima solutie este sa incercam sa ridicam la fiecare cateva minute picioarele din genunchi ca si cum am sta pe scaun.
O solutie mai riscanta este sa miscam continuu muschii de la picioare dar aceasta conduce in acelasi timp la un aflux mai mare de sange in picioare.
O persoana aflata intr-o astfel de situatie nu trebuie lasata singura ci trebuie cat mai repede cu putinta eliberata din pozitia respectiva si apoi, daca a stat mai mult de 10-20 minute, trebuie mentinuta intr-o pozitie sezanda cu spatele drept cam 30 minute.

Ceea ce am prezentat este doar o scurta sinteza si va invit sa cititi in detaliu despre subiectul acesta pe linkul urmator: http://www.suspensiontrauma.info
Atentie! Daca veti aplicata in practica doar ceea ce am scris mai sus fara sa va documentati suplimentar NU ma veti putea considera raspunzator de rezultatele pe care le veti obtine.

De aceea este recomandat pentru fiecare alpinist sa poarte la ham cate 2 bucle Prusik, si bineinteles sa stie sa le foloseasca, pentru a putea sa iasa singur din situatia de atarnare in coarda.
Detalii despre modul de folosire a buclelor Prusik voi da intr-un mesaj viitor.

Santinela de la Gatul Iadului

Titlul reprezinta numele unui traseu clasic de catarare, considerat de referinta in zona Cheile Bicazului.

Scurt istoric:
A fost deschis in 1961 de catre echipa de alpinisti constituita din Gheorghe Enache, Tudor Hurbean si Constantin Ursulescu. Iata ce se spune despre traseu in ghidul de alpinism al Cheilor Bicazului al lui Wild Ferenc (Dimap):
"Este unul din traseele cele mai frumoase din Cheile Bicazului. Partea inferioara ofera, in parti egale, catarare naturala exigenta si catarare artificiala. Pe partea superioara domina catararea artificiala, aici frumusetea traseului este data de surplombarea puternica si foarte expusa a peretelui...
Deschiderea acestui traseu a constituit unul din marile evenimente ale istoriei alpinismului romanesc, iar pitonarea Petei Galbene constituie o curiozitate demna de istoria alpina. Posibilitatile de escaladare a Petei Galbene, de la bun inceput, au fost puse sub semnul intrebarii de somitatile alpinismului acelor vremuri. Cei doi cataratori cu calitati stralucite, Enache si Hurbean, s-au si impotmolit in roca friabila, putreda. Novicele Constantin Ursulescu, a carui nume nu l-am intalnit nici inainte, nici dupa acest eveniment in cronica alpina a tarii, a realizat o performanta uluitoare: a pitonat pasajul cheie intr-o singura zi."

Traseul fost omologat ca fiind de grad 6A, ceea ce inseamna un traseu extrem de dificil (scara romaneasca de cotatie a dificultatii traseelor alpine incepea de la 1A si se termina la 6B). In cotatie actuala folosind scara franceza de ansamblu ar putea fi considerat ED- (ED = extrêmement dificile). Traseul are 8 lungimi de coarda din care ultima este de fapt o creasta foarte usoara spre varf. Lungimea cumulata a traseului este de peste 321 m si incepe in imediata apropiere a soselei ce strabate Cheile Bicazului, dupa coltul unde aceasta face o puternica curba la dreapta, in locul de confluenta al Bicazului cu Bicajelul. Aici peretele Bardosului atinge inaltimea maxima de 280 m. La inceput se urca usor ascendent pe niste brane cu iarba pana la baza peretelui. De aici exista 2 variante de incepere a traseului: varianta clasica ce urmareste niste pitoane in sus si varianta lui Kobe spre dreapta (STR8 Line 6+) ce urmareste o fisura continua asigurata cu spituri si mult mai sigura decat varianta clasica.

In acest traseu s-a intamplat la un moment dat prin anii '80 si un eveniment incarcat de dramatism, si despre care s-a scris si prin revistele vremii. Despre acest eveniment si altele puteti citi detaliat pe site-ul domnului Dinu Mititeanu dand click aici.

Asadar in dumineca de 18 Mai, impreuna cu Catalin Cretu, am decis sa facem acest traseu, ca prima "piesa de incercare" din acest an. Eu am reusit astfel sa-l parcurg pentru a 6-a oara din care de 3 ori numai cu Catalin. Timpul in care l-am facut a fost de 6 ore; oricum nu ne-am grabit sa doboram recordul de 4 ore scos de mine anul trecut impreuna cu Vali Chiriac dar nici recordul de peste 10 ore scos in 2004 impreuna cu Doru Platon (Doruletz, bine macar ca nu am dormit prin traseu...).
L-am facut in maniera cap-schimbat adica fiecare din noi este cap de coarda alternativ pe cate o lungime, iar lungimile le-am stabilit astfel incat Catalin sa faca cap si celelalte lungimi pe care pana acum le-a facut doar secund. Deci a inceput el cu prima lungime, o bavareza frumoasa pe o fisura foarte bine definita, de aproximativ 30m, pana pe pragul mare din regrupare.

Catalin negociind prima lungime

Catalin a zis ca a facut-o rotpunkt, la fel si eu. In urmatoarea lungime am urmat eu cap, intai se trece un mic tavanel prin stanga, apoi pe fisura larga in sus si dupa vreo 10m se face o mica traversare spre dreapta cam 2m si din nou in sus tinand fisura buna pana sub regrupare unde se face stanga pe pragul mare cu iarba.

Eu ma pregateam sa trec tavanelul din lc. 2

Eu am incercat tot rotpunkt dar am fost nevoit sa ma odihnesc in 2 locuri caci se pare ca nu mai am anduranta. Aceste prime 2 lungimi le-am mai facut rotpunkt si anul trecut. In lungimea a 3-a pornind pe un mic horn spre dreapta apoi pe praguri se ajunge dupa vreo 10 m la un loc de deschis cu multa iarba si din nou se traverseaza stanga peste o mica creasta si apoi pe praguri usor ascendent spre dreapta iar in final un mic traverseu de vreo 5-6m spre dreapta pana intr-o regrupare destul de buna.

Catalin la inceputul lc. 3

Si aici am reusit, secund fiind, sa trec un pas in plus fara sa ma folosesc de pitoane. Incepand cu lungimea a 4-a urmeaza practic predominant catararea artificiala, cu scarite, intai direct in sus vreo 10m apoi usor oblic spre stanga si apoi din nou in sus peste cateva burti pana pe un pragulet nu foarte mare dar destul de comod, exact in dreapta primului tavan si deja pana aici s-a parcurs o buna bucata din Pata Galbena. Lungimea a 5-a, incepe printr-o traversare la stanga 2 m apoi oblic stanga in sus si ulterior dupa cativa metri revine in traversare usor ascendenta spre dreapta pana sub un fel de horn usor inchis in partea superioara unde se trece spre dreapta peste niste praguri si se ajunge intr-o regrupare buna.

Catalin la sfarsitul Petei Galbene

Lungimea a 6-a incepe direct in sus cativa metri apoi oblic spre stanga pana sub ultimul tavan care se ocoleste pe dedesubt si se traverseaza practic pe buza celui de-al 3-lea tavan unde este punctul cel mai aerian din tot traseul.

Aerian inseamna aerian...

Dupa ce se trece pe langa o mica grota se urca usor ascendent stanga si dupa cativa metri unde peretele pierde din inclinatie se ajunge in partea stanga a ultimului tavan, intr-un punct unde vine si traseul a XX-a Aniversare.

Eu pe parcursul faimosului traverseu

Din aceasta regrupare se coboara putin si apoi se urmareste linia pitoanelor in sus si apoi spre dreapta pana pe creasta care in scurt timp isi pierde inclinatia si devine din ce in ce mai usoara, dar atentie este si putin friabila pe alocuri.

Catalin intr-o ultima sfortare...

Ultima regrupare se face pe o placa inclinata sub un colt de stanca care parca bareaza calea spre varf. De aici se poate merge si fara coarda, pe o creasta cvasi-orizontala care duce pana in varful Santinelei, caci oricum nu mai exista decat maxim 2 pitoane pe toata lungimea ei de peste 50m. In varf (1011 m), pe un mic platou, ca de fiecare data, ne astepta o mica surpriza: un loc plin de flori de iris pitice (in alte dati am prins chiar si branduse de toamna) care ne-a incantat privirile si ne-a facut sa uitam de oboseala.

Iris Verna - Iris pitic

Vremea a fost foarte buna, nu foarte cald decat putin pe la jumatatea traseului, iar norii au fost bineveniti si ca un obicei deja, in ultima lungime am primit binecuvantarea cerului cu cativa stropi blanzi de ploaie. A fost super.

Concluzii si observatii:
Traseul este bine pitonat, pe alocuri chiar cu spituri, cu regrupari in general comode, este expus vara la soare in cea mai mare parte a sa, ceea ce poate constitui un dezavantaj din cauza posibilitatii de deshidratare, mai ales daca nu are fiecare o rezerva suficienta de apa. Este un traseu frumos si solicitant iar in unele locuri chiar expus.
Un lucru important este ca cel putin in primele 3 lungimi si in ultimele 2 abia daca ne vom auzi cu coechipierul chiar in eventualitatea folosirii unui fluier, deci atentie la modul de comunicare.
Retragerea se face urmand o poteca marcata prin padure pana la un grohotis pe care-l urmam in coborare pana la serpentinele soselei. Acolo, din pacate sau din fericire, dupa o zi calduroasa, trebuie trecuta apa Bicazului. Succes!