Stiati ca...

Celebrul om de stiinta Albert Einstein, autorul "Teoriei relativitatii", printre altele s-a si catarat?
In primul numar, dedicat lui Einstein, al colectiei:

100 de Personalitati. Oameni care au schimbat destinul lumii

editata de DeAgostini, la pag.27, scrie urmatorul lucru:

"Se spune ca, in timpul unei excursii de catarare, Einstein era atat de absorbit de discutia pe care o avea cu Curie, incat era sa cada intr-o prapastie."

Asadar: Atentie la neatentie!
Iata deci ca nu numai oamenii obisnuiti practicau astfel de chestii. Un alt exemplu este cel al fratilor Titeica, matematicieni renumiti ai inceputului de secol XX, care au fost printre primii exploratori sistematici ai vailor de abrupt din abruptul Prahovean al Bucegilor. Despre acestia se poate citi in cartea lui Nicolae Baticu - Pe crestele Carpatilor.

Ceva care ne priveste deja pe toti

Am gasit postat pe lista Alpinet un link catre un chestionar cu informatii care mi s-au parut de interes comun. Ne priveste pe toti cum ne putem imbunatati viitorul.

Va recomand sa cititi cu atentie si sa luati aminte! Daca incercam cu totii sa respectam acele recomandari ne va fi cu siguranta mai bine in anii ce vor urma.

http://quiz.alde.eu

Ei, ce parere aveti?

Sfaturi pt.un bivuac "mai bun"

In legatura cu ultima noastra aventura din Piatra Craiului, cand am innoptat in mod neprevazut la refugiul de sub vf.Ascutit (2150m), si apoi citind un articol in revista Climbing (nr.260), am compilat o serie de sfaturi pentru usurarea unui bivuac fie el in perete sau chiar in camp deschis ori padure. O definitie in engleza a termenului bivuac gasiti aici.

1. Folositi imbracaminte din material sintetic polipropilena/polar si nu din bumbac caci mentine caldura chiar si uda. Deasemenea sa aveti o haina de ploaie si o palarie/caciula. Caldura se pierde in proportie de peste 70% prin cap.
   
2. Sa aveti permanent in rucsac o frontala/lanterna cu un set de baterii bune de schimb si deasemenea sunt utile niste chibrituri uscate sau o bricheta.
   
3. Puneti in rucsac o folie de supravietuire, este f.buna atunci cand tb. mentinuta caldura corpului.
   
4. Timpul va trece mai usor daca vorbiti (chiar singur) sau jucati diverse jocuri etc. Eventual faceti un plan si incercati sa-l respectati. Poate fi util sa aveti un pix si o foaie cu integrame/rebus.
   
5. Incercati sa va faceti din timp o rezerva de apa/lichid de baut si nu o consumati prea repede ci incercati s-o impartiti astfel incat sa ajunga pe toata perioada bivuacului. E util sa aveti un mic tubusor din plastic cu care puteti bea apa din fisuri sau scobituri in stanca mai greu accesibile.
   
6. Protejati-va de vant; aflati din ce directie bate si improvizati un paravan (eventual cu ajutorul foliei).
   
7. Pentru mentinerea/conservarea mai buna a caldurii intre 2 persoane se foloseste pozitia "piept la spate" si va impachetati bine cu folia de supravietuire. Pentru a nu se pierde caldura in pamant asezati-va pe corzi, frunze uscate, crengi de conifere, sau orice va poate conferi o oarecare izolare.
   
8. E util sa aveti cateva bucati de cordelina si niste banda adeziva, cu care se pot improviza mai usor rapeluri pentru o retragere fortata. Cu banda adeziva se pot lega clapetele de la carabiniere simple transformandu-le in inele de rapel.
   

Orice ar fi trebuie sa fiti optimisti caci veti supravietui, altii au trecut prin chestii mult mai grele/grave...
Oricum daca puteti evita bivuacurile neprevazute evitati-le! Bafta maxima.

"Agonie si Extaz", poveste din Crai

Dragii mei, a trecut cam mult timp de cand nu am mai fost in Piatra Craiului, asa cam la vreo 5-6 ani. Impreuna cu Catalin si Vlad Vanatoru ne-am planificat sa mergem la o tura in Crai, care sa includa si ceva catarare. Bineinteles, ca o continuare logica la Fisura Artei a lui Floricioiu, am stabilit sa incercam traseul Lespezile Lirei.
M-am intalnit vineri dimineata in Brasov cu Catalin, Ioana, Vlad si rucsacul meu, si am pornit odata cu rasaritul soarelui spre Zarnesti si de acolo cam 12km pe drumul pietruit spre Plaiul Foii.
La Plaiul Foii ne-am dezmortit putin si am ciugulit cate ceva apoi am pornit cu rucsacii grei in spate spre izvorul Orlovschi, tinta noastra fiind refugiul Sperantelor din zona fostei "Cabana Ascunsa".

Urcusul prin padure spre izv.Orlovschi

Pe drum ne-am aprovizionat cu apa din belsug, avand in vedere ca la refugiu nu aveam nici o sursa de apa (cam 5-6 kg/pers) dar asta se simtea ... pe umerii fiecaruia.
Pe la 13 eram cu totii la refugiu dupa urcusul pe Hornul Pamantos.

Refugiul Sperantelor, 1690m

Ne-am pregatit rapid rucsacii usori si am purces spre Canionul Cioranga pe care intentionam sa-l parcurgem ca traseu de incalzire si totodata de recunoastere (trecand pe la baza Lespezilor Lirei). Eu am cam facut misto de Catalin care tot vroia sa luam cu noi echipament de catarare din belsug si am refuzat sa-mi iau espadrilele. Usori si voiosi am pornit pe Braul Cioranga spre intrarea in Canion, pe care l-am gasit rapid, fiind a 3-a vale ce intersecteaza braul, dupa Valcelul cu Fereastra si Valcelul cu Smardar. Ideea era ca la intoarcere sa coboram pe Valcelul cu Fereastra astfel incat sa stim si traseul recomandat pt. retragerea din ziua urmatoare.

Prima parte a Canionului Cioranga

Toti eram super-incantati la vederea frumusetilor masivului si nu am dat prea mare importanta timpului care se scurgea incet, incet.
Prin Canion, dupa privirea din toate unghiurile si prin binoclu a fisurilor din Lira, am dat la un moment dat si de prima saritoare, care m-a pus putin pe ganduri, dar am rezolvat-o relativ usor prin ramonaj, apoi dupa ce au urcat Catalin si Vlad, am pus coarda pt. Ioana si am tras rucsacii.

Saritoarea nr.1	Saritoarea nr.3

A urmat si a 2-a saritoare pe care am trecut-o toti cu brio, apoi ne-am apropiat de cea care era de fapt cheia intregului Canion si care era pitonata. Bineinteles ca datorita faptului ca nu aveam espadrilele, nu am putut insista sa merg eu cap, asa ca l-am lasat pe Catalin, care s-a dus dezinvolt si a iesit cu bine sus. Gradul de liber este probabil 6+. Am urmat eu tot la liber, apoi Ioana cu ceva emotii si in final Vlad.

Ultimii pasi din saritoarea nr.3

Dupa acel pas au mai urmat doua saritori mai usoare, dar nu de neglijat, si intr-un final, in jurul orei 17, cu ceata lasandu-se alene si intunecand cerul si peisajul, am ajuns sus, "la Amvon". Dar din pacate acel loc nu era unde ne asteptam noi, adica aproape de creasta principala, ci abia in Braul de Sus. Am reperat cu totii continuarea spre Valcelul cu Fereastra, dar din cauza ca se lasa seara si nu stiam niciunul din noi poteca prin valcel am "preferat" sa o luam spre creasta iar apoi sa coboram pe Braul Cioranga. Cu greu am iesit in creasta din cauza ca nu prea aveam vizibilitate si nu stiam exact pe unde sa o luam. De acolo in scurt timp am poposit in fata refugiului Carol Lehman de pe vf. Ascutit. Nu am zabovit prea mult caci deja se lasa intunericul si am pornit spre Braul Cioranga. Din cauza cetii am cam bajbait si ne-am pierdut orientarea. Atat eu cat si Vlad mai fuseseram pe acest brau de cate 3 ori, dar acum parca niciunul din noi nu mai recunosteam locurile. Intr-un final am plecat eu in cercetare, pe calea ce o intuiam a fi buna. Dupa o lunga coborare si ceva traversari de valcele am zarit primele "momai" (marcaje cu pietre cladite) si am zis ca ala trebuie sa fie drumul. La intoarcere, sperand sa fiu auzit, m-am chinuit din rasputeri sa-i chem pe ceilalti. Pana la urma a trebuit sa urc din nou pana la refugiu, iar intunericul era deja instalat. Eram cam suparat ca nu am fost auzit din timp si ca trebuia astfel sa ramanem in refugiu dar probabil a fost cea mai buna solutie. Ehehe, ce a urmat a fost partea numita "Agonie".
Ne-am instalat in refugiu cu minimul de echipament pe care-l aveam la indemana si anume o singura folie de supravietuire (multumim lui Vlad) si doar un sfert de litru de apa si aproape un baton intreg de ciocolata cu alune. Nici macar un bat de chibrit. Hainele de pe noi nu ofereau prea multa caldura asa ca ne astepta o noapte luuungaaa.... Si asa a si fost.
Eu nu am putut dormi deloc. Eram cu totii f.f.ingramaditi pe niste crengi amarate de jnepeni, peste care am presarat foi rupte dintr-o revista gasita prin refugiu, si inveliti cu folia de supravietuire, care bineinteles era cam mica pt. a acoperi 4 persoane. La orice miscare cei din margine se dezveleau imediat.

Pare comod, nu-i asa?

Folia, este de fapt un celofan f.subtire acoperit cu o pelicula fina de aluminiu reflectorizant, si folosita cu brio in misiunile spatiale. Pentru a fi eficienta, o persoana tb. sa se inveleasca complet cu ea, astfel incat sa nu existe pierderi de caldura. Altfel...

Ce sa mai zic ca la un moment dat am inceput sa fac tot felul de exercitii numai sa ma incalzesc cat de cat. Norocul nostru a fost ca nu a scazut temperatura sub 0 grade, desi imi era frica de acest lucru, sau chiar de o ninsoare. Cred ca fost "cea mai lunga noapte din viata mea", aproape 12 ore. Ceilalti au reusit sa motaie cate putin.
In fine, a sosit cu greu si dimineata, cu o ploaie marunta, dar tot ce conta era faptul ca eram "intregi" si ca la maxim 2 ore (dupa aproximarile noastre) ne astepta mancare din belsug si mult doritii saci de dormit.
Am pornit printr-o ceata si mai deasa, direct spre poteca intrezarita de mine cu o seara inainte si, dupa mai multe coborasuri, urcusuri si traversari, am ajuns ... ghiciti unde? Exact "la Amvon". Deci am parcurs defapt Braul de Sus si nu Cioranga. De acolo ne astepta coborarea Valcelului cu Fereastra, in conditii nu tocmai bune, totul fiind f.ud. Valcelul nu ne-a pus totusi probleme caci am folosit corzile pt.rapeluri la saritori si intr-un final am ajuns din nou la refugiul "nostru drag".
Ce a urmat, a fost partea numita "Extaz".
Mai pe scurt ne-am indopat bine (supe fierbinti, sunca si cascaval, slanina cu ceapa si usturoi, vin rosu, dulciuri si ceai cu lamaie, etc. etc.), apoi am dormit aproape toata ziua (oricum orice activitate "outdoor" era compromisa, deci implicit si "cantatul la Lira", din cauza cetii si a umezelii), am povestit de toate, mai exact ne-am refacut dupa "o noapte de pomina". Ziua urmatoare totul era inghetat si pe jos se asternuse putina zapada, prima zapada din acest sezon. Admiram cu totii fulgii firavi. Coborarea era deja hotarata unanim dar nu a fost usoara, in conditiile in care toti eram cu incaltaminte subtire (si uda inca din ziua precedenta) iar solul era inghetat. Rucsacii doar pareau mai usori, iar noi optimisti. In drumul spre Plaiul Foii ne-a incetinit doar coborarea prin Hornul Pamantos si pe alocuri setea de a privi si fotografia peisajul maret si trecerea printre anotimpuri.

"Sfinxul" din Crai

Ciorba de la Plaiul Foii si vinul fiert ne-a intetit tuturor reveria.

Priveliste din fata cabanei

Alte poze superbe facute de Ioana puteti vedea aici.
Cred ca a fost o poveste frumoasa, intr-un decor deosebit de frumos si despre niste prieteni si mai frumosi. Craiule,... pe data viitoare!

Din nou cu Daria... in Chei

Iata ca a venit randul pentru Daria sa viziteze si Cheile Bicazului (dupa Ceahlau si Bucegi). Bineinteles ca ea nu a avut absolut nimic impotriva.
Intr-o sambata splendida de toamna, cu un aer cald aproape ca vara, ne-am pornit impreuna cu familia fratelui meu Cornel sa petrecem un weekend linistit la Lacul Rosu. Clau fiind plecata din localitate cu treaba, am plecat cu Loganul imprumutat sau inchiriat de Cornel de la cineva. Cu ocazia asta am condus si eu un Logan si drept sa va spun m-am simtit foarte bine in el.
Am plecat din Iasi pe la 11:30 si am ajuns cam in 3 ore in Lacul Rosu unde am oprit la pensiunea portocalie de langa bifurcatia spre Suhard.

Scurt popas in rezervatia Cheile Sugaului

Desi preturile acum sunt altele, in interior nu prea s-au schimbat multe fata de cum era inainte, dar oricum noi nu vroiam conditii de lux, asa ca 150 lei/camera cu 4 paturi a fost de acceptat. Dupa ce ne-am cazat am facut niste mici cumparaturi de la minimarket-ul de vis-a-vis si ne-am indreptat spre lac sa facem un picnic pe malul sau. Acolo erau amenajate f.frumos masute de lemn cu banci si locuri de joaca pt.copii.

Am mancat, ne-am jucat cu Daria, am vizitat tarabele cu suvenir-uri si in final ne-am dat cu barca pe lac (20 lei/jumatate de ora).

Apoi ne-am mai dat putin in leagane si spre seara ne-am dus in camera. Dusul din camera era una din imbunatatirile de laudat, asa ca am profitat cu totii din plin de el.
A 2-a zi Daria ne-a dat desteptarea pe la ora 7 dar oricum era o zi frumoasa, chiar daca era putin cetoasa de dimineata. Pe la 8 am iesit si m-am intalnit cu echipa de cataratori (de soc) din Iasi (in ordine aleatorie: Catalin, Vlad, Ioana, Ionut, Razvan si Briss). Am stabilit ca ne vom vedea pe plaiurile Suhardului sau, de ce nu, chiar pe varf. Dupa ce am luat micul dejun in camera ne-am strans bagajele si am plecat cu masina spre baza muntelui Suhard. Baietii se auzeau deja sus la trasee. Am urcat agale,
noi astia "plimbaretii", si ne-am cascat gurile la "cei vajnici" ce se pregateau sa urce stancile cu fortele proprii. Primii auziti si mai apoi intalniti au fost Ionut, Razvan si Briss care se pregatea sa atace traseul "Gentiana". Apoi mai sus si cealalta echipa: Catalin, Vlad si Ioana se luptau deja cu traseul "Diedrul Cuiburilor de Soimi". A fost pentru mine un sentiment ciudat sa stau sa ma uit la altii cum catara si eu sa simt doar acea furnicatura in degete... Dar asta este, oricum a fost placut. Destinatia noastra a fost vf. Suhard cu cei peste 1400m, pe o poteca lejera fara prea multe probleme, si unde ne-am lafait in tihna la soare.

Dupa o perioada nu i-am mai asteptat pe baieti si am inceput sa coboram. Echipa lui Catalin abia se pregatea sa intre in ultima lungime iar Ionut ii tragea pe coechipieri sai spre ultima regrupare. O buna bucata de vreme i-am privit prin binoclu si "incurajat". Intre timp Daria a tras un scurt pui de somn in aerul curat de munte.

Dupa ce am parasit cu ceva regret zona Lacul Rosu am coborat spre Chei urmand sa le parcurgem pe jos. Le-am aratat ce trasee am mai parcurs si care e terenul meu obisnuit de aventura. Inainte de Bicaz mi-a venit ideea de a cumpara produse pentru a face un mic gratar undeva pe malul raului Bicaz. Carnatii proaspeti, cremvurstii si niste slaninuta au sfarsit prin a fi mancate cu pofta si bineinteles cu mult mustar si cate o bere (fara alcool - dar asta e!). Spre lasarea serii am ajuns cu bine la Tg.Frumos unde ne-am despartit de Cornel, Paula si Alex si in acelasi timp ne-am intalnit cu Clau, care ne-a preluat spre Iasi.
Cam asa a fost un weekend linistit la munte. Eu nu am avut aparatul foto la mine (incalcand astfel regula nr.1 din mesajul anterior) asa ca pozele sunt facute de Cornel. Sper ca le-a placut si lor si vom mai iesi impreuna.

Recomandari "de toamna" in fotografie

Toamna a inceput deja de pe 23 septembrie si zilele superbe se scurg foarte repede. Deci profitati cat mai mult de ele si faceti cat mai multe poze.
Tocmai am gasit acest link despre cum se poate fotografia mai bine la vreme de toamna:

Five Tips for Taking Great Fall Photos

In mare recomandarile suna cam asa:

1. Nu uitati aparatul de fotografiat oriunde v-ati duce. Cand aveti ocazia sa pozati ceva interesant nu ezitati la gandul ca poate si maine va fi la fel. E posibil sa prindeti acelasi moment tocmai peste 1 an.

2. In timpul toamnei soarele fiind mai coborat pe cer, da o lumina mai placuta si mai calda seara. Pentru culori dramatice faceti pozele chiar inainte de apus si folositi un filtru polarizator "cald" la fotografierea culorilor rosu si oranj.
Imbunatatirea saturarii culorilor se poate face fie din aparat sau prin editare ulterioara.

3. In zilele intunecate de toamna cand peisajele ies nu ezitati sa fotografiati mici detalii precum frunze colorate, fructe interesante, insecte sau alte instantanee cu copii sau animale. Deasemenea zilele cu lumina slaba sunt bune pentru diverse portrete sau imagini de familie in natura.

4. Luati-va un tripod pentru a fotografia in lumina slaba, folosind fie o apertura mai mare (deci adancime mai mare a imaginii) sau un timp mai mare de expunere.

5. Faceti multe fotografii in modul Macro pentru detalii deosebite. De multe ori tendinta este de a prinde cat mai mult intr-o singura poza, folosind un unghi cat mai mare, dar care nu are un impact vizual prea bun in formate mai mici. Pentru fotografii tip Macro se recomanda folosirea regulii de trei a lui Don Paulson.

Bucurati-va de fotografiile facute toamna.

Jim Holloway si o filozofie a vietii

Jim Holloway a fost prin anii '60-'70 unul dintre cataratorii de prim rand ai Americii si printre altele a deschis multe trasee de boulder grele la vremea respectiva, dar din care 3 nu au fost repetate nici pana in prezent, cu toate eforturile "profesionistilor" in bouldering (vezi rev.Climbing nr.259).
Totusi el nu mai poate catara de foarte multa vreme din cauza unor probleme neurologice care il fac sa nu mai simta nimic la nivelul picioarelor. Acum practica in schimb ciclismul si alergarea. Atunci cand catara nu se sfia de exemplu sa se opreasca pe malul unui lac si sa arunce cu pietre in apa si multe alte chestii care ii enervau pe altii.
Filozofia lui, si care mi-a placut foarte mult, este urmatoarea: "Catarati-va, simtiti-va bine, dar nu luati catararea prea in serios incat sa deveniti sclavul ei. Atunci cand veti fi in incapacitate de a va mai catara veti simti mai mult lipsa micilor distractii cu prietenii decat a unei bucati de stanca!"
Este foarte adevarat. Eu recunosc ca am cam devenit un sclav al catararii si de aceea am permanent dorinta de a catara selectiv, doar trasee care sunt mai lungi, mai grele, mai tari, mai la liber, mai nu stiu cum...
Din aceasta cauza nu mai apuc sa ma catar din pura placere, sa ma simt bine si relaxat, sa apuc sa admir natura si ce mai e prin jurul nostru. Nu mai apuc sa fac ture la munte cu piciorul, sa dorm la cort, sa stau la foc seara, etc. Am cam ajuns la o vorba care suna cam asa: "Sa nu tradezi muntele pentru o stanca" (vezi Dinu Mititeanu).
Anyway, abia acum incep sa-l inteleg si eu pe Catalin care face ce face sa se simta bine oricand si bravo lui. Ar trebui sa iau cateva lectii de la el. Eu tot eram suparat de multe ori pe el ca nu trage tare, ca nu tine pasul cu mine, ca nu vrea de multe ori sa catere ceea ce as vrea eu si multe altele de genul asta. Dar esenta e urmatoarea: Poti la fel de bine sa cateri si un traseu de 2B (sau F-facile), de genul "Grota lui Hilli" din Cheile Turzii sau "Traseul Central" din Pietrele Doamnei - Rarau (si le-am facut pe ambele) si sa ramai mut de placere si incantare iar in final satisfactia sa fie cu mult mai mare decat atunci cand ai facut 5 trasee legate intr-o zi in zona Gatul Iadului dar la sfarsit nu esti in stare nici sa spui cum te cheama.
Deci dragilor, catarati de placere, simtiti-va bine cu prietenii, iesiti la munte cu cortul, urcati muntii si pe poteci, invatati de la cei care ne impartasesc din experienta lor si impartasiti-va la randul vostru experientele personale si in final va veti simti mult mai bine si nu veti suferi atat de mult de dorul stancii atunci cand soarta va va impiedica sa mai catarati. Sa dea Domnul sa nu se intample asta la niciunul dintre voi!