Wednesday, October 17, 2007

"Agonie si Extaz", poveste din Crai

Dragii mei, a trecut cam mult timp de cand nu am mai fost in Piatra Craiului, asa cam la vreo 5-6 ani. Impreuna cu Catalin si Vlad Vanatoru ne-am planificat sa mergem la o tura in Crai, care sa includa si ceva catarare. Bineinteles, ca o continuare logica la Fisura Artei a lui Floricioiu, am stabilit sa incercam traseul Lespezile Lirei.
M-am intalnit vineri dimineata in Brasov cu Catalin, Ioana, Vlad si rucsacul meu, si am pornit odata cu rasaritul soarelui spre Zarnesti si de acolo cam 12km pe drumul pietruit spre Plaiul Foii.
La Plaiul Foii ne-am dezmortit putin si am ciugulit cate ceva apoi am pornit cu rucsacii grei in spate spre izvorul Orlovschi, tinta noastra fiind refugiul Sperantelor din zona fostei "Cabana Ascunsa".

Urcusul prin padure spre izv.Orlovschi
Pe drum ne-am aprovizionat cu apa din belsug, avand in vedere ca la refugiu nu aveam nici o sursa de apa (cam 5-6 kg/pers) dar asta se simtea ... pe umerii fiecaruia.
Pe la 13 eram cu totii la refugiu dupa urcusul pe Hornul Pamantos.

Refugiul Sperantelor, 1690m
Ne-am pregatit rapid rucsacii usori si am purces spre Canionul Cioranga pe care intentionam sa-l parcurgem ca traseu de incalzire si totodata de recunoastere (trecand pe la baza Lespezilor Lirei). Eu am cam facut misto de Catalin care tot vroia sa luam cu noi echipament de catarare din belsug si am refuzat sa-mi iau espadrilele. Usori si voiosi am pornit pe Braul Cioranga spre intrarea in Canion, pe care l-am gasit rapid, fiind a 3-a vale ce intersecteaza braul, dupa Valcelul cu Fereastra si Valcelul cu Smardar. Ideea era ca la intoarcere sa coboram pe Valcelul cu Fereastra astfel incat sa stim si traseul recomandat pt. retragerea din ziua urmatoare.

Prima parte a Canionului Cioranga
Toti eram super-incantati la vederea frumusetilor masivului si nu am dat prea mare importanta timpului care se scurgea incet, incet.
Prin Canion, dupa privirea din toate unghiurile si prin binoclu a fisurilor din Lira, am dat la un moment dat si de prima saritoare, care m-a pus putin pe ganduri, dar am rezolvat-o relativ usor prin ramonaj, apoi dupa ce au urcat Catalin si Vlad, am pus coarda pt. Ioana si am tras rucsacii.



Saritoarea nr.1
Saritoarea nr.3
A urmat si a 2-a saritoare pe care am trecut-o toti cu brio, apoi ne-am apropiat de cea care era de fapt cheia intregului Canion si care era pitonata. Bineinteles ca datorita faptului ca nu aveam espadrilele, nu am putut insista sa merg eu cap, asa ca l-am lasat pe Catalin, care s-a dus dezinvolt si a iesit cu bine sus. Gradul de liber este probabil 6+. Am urmat eu tot la liber, apoi Ioana cu ceva emotii si in final Vlad.
Ultimii pasi din saritoarea nr.3
Dupa acel pas au mai urmat doua saritori mai usoare, dar nu de neglijat, si intr-un final, in jurul orei 17, cu ceata lasandu-se alene si intunecand cerul si peisajul, am ajuns sus, "la Amvon". Dar din pacate acel loc nu era unde ne asteptam noi, adica aproape de creasta principala, ci abia in Braul de Sus. Am reperat cu totii continuarea spre Valcelul cu Fereastra, dar din cauza ca se lasa seara si nu stiam niciunul din noi poteca prin valcel am "preferat" sa o luam spre creasta iar apoi sa coboram pe Braul Cioranga. Cu greu am iesit in creasta din cauza ca nu prea aveam vizibilitate si nu stiam exact pe unde sa o luam. De acolo in scurt timp am poposit in fata refugiului Carol Lehman de pe vf. Ascutit. Nu am zabovit prea mult caci deja se lasa intunericul si am pornit spre Braul Cioranga. Din cauza cetii am cam bajbait si ne-am pierdut orientarea. Atat eu cat si Vlad mai fuseseram pe acest brau de cate 3 ori, dar acum parca niciunul din noi nu mai recunosteam locurile. Intr-un final am plecat eu in cercetare, pe calea ce o intuiam a fi buna. Dupa o lunga coborare si ceva traversari de valcele am zarit primele "momai" (marcaje cu pietre cladite) si am zis ca ala trebuie sa fie drumul. La intoarcere, sperand sa fiu auzit, m-am chinuit din rasputeri sa-i chem pe ceilalti. Pana la urma a trebuit sa urc din nou pana la refugiu, iar intunericul era deja instalat. Eram cam suparat ca nu am fost auzit din timp si ca trebuia astfel sa ramanem in refugiu dar probabil a fost cea mai buna solutie. Ehehe, ce a urmat a fost partea numita "Agonie".
Ne-am instalat in refugiu cu minimul de echipament pe care-l aveam la indemana si anume o singura folie de supravietuire (multumim lui Vlad) si doar un sfert de litru de apa si aproape un baton intreg de ciocolata cu alune. Nici macar un bat de chibrit. Hainele de pe noi nu ofereau prea multa caldura asa ca ne astepta o noapte luuungaaa.... Si asa a si fost.
Eu nu am putut dormi deloc. Eram cu totii f.f.ingramaditi pe niste crengi amarate de jnepeni, peste care am presarat foi rupte dintr-o revista gasita prin refugiu, si inveliti cu folia de supravietuire, care bineinteles era cam mica pt. a acoperi 4 persoane. La orice miscare cei din margine se dezveleau imediat.
Pare comod, nu-i asa?
Folia, este de fapt un celofan f.subtire acoperit cu o pelicula fina de aluminiu reflectorizant, si folosita cu brio in misiunile spatiale. Pentru a fi eficienta, o persoana tb. sa se inveleasca complet cu ea, astfel incat sa nu existe pierderi de caldura. Altfel...
Ce sa mai zic ca la un moment dat am inceput sa fac tot felul de exercitii numai sa ma incalzesc cat de cat. Norocul nostru a fost ca nu a scazut temperatura sub 0 grade, desi imi era frica de acest lucru, sau chiar de o ninsoare. Cred ca fost "cea mai lunga noapte din viata mea", aproape 12 ore. Ceilalti au reusit sa motaie cate putin.
In fine, a sosit cu greu si dimineata, cu o ploaie marunta, dar tot ce conta era faptul ca eram "intregi" si ca la maxim 2 ore (dupa aproximarile noastre) ne astepta mancare din belsug si mult doritii saci de dormit.
Am pornit printr-o ceata si mai deasa, direct spre poteca intrezarita de mine cu o seara inainte si, dupa mai multe coborasuri, urcusuri si traversari, am ajuns ... ghiciti unde? Exact "la Amvon". Deci am parcurs defapt Braul de Sus si nu Cioranga. De acolo ne astepta coborarea Valcelului cu Fereastra, in conditii nu tocmai bune, totul fiind f.ud. Valcelul nu ne-a pus totusi probleme caci am folosit corzile pt.rapeluri la saritori si intr-un final am ajuns din nou la refugiul "nostru drag".
Ce a urmat, a fost partea numita "Extaz".
Mai pe scurt ne-am indopat bine (supe fierbinti, sunca si cascaval, slanina cu ceapa si usturoi, vin rosu, dulciuri si ceai cu lamaie, etc. etc.), apoi am dormit aproape toata ziua (oricum orice activitate "outdoor" era compromisa, deci implicit si "cantatul la Lira", din cauza cetii si a umezelii), am povestit de toate, mai exact ne-am refacut dupa "o noapte de pomina". Ziua urmatoare totul era inghetat si pe jos se asternuse putina zapada, prima zapada din acest sezon. Admiram cu totii fulgii firavi. Coborarea era deja hotarata unanim dar nu a fost usoara, in conditiile in care toti eram cu incaltaminte subtire (si uda inca din ziua precedenta) iar solul era inghetat. Rucsacii doar pareau mai usori, iar noi optimisti. In drumul spre Plaiul Foii ne-a incetinit doar coborarea prin Hornul Pamantos si pe alocuri setea de a privi si fotografia peisajul maret si trecerea printre anotimpuri.
"Sfinxul" din Crai
Ciorba de la Plaiul Foii si vinul fiert ne-a intetit tuturor reveria.
Priveliste din fata cabanei
Alte poze superbe facute de Ioana puteti vedea aici.
Cred ca a fost o poveste frumoasa, intr-un decor deosebit de frumos si despre niste prieteni si mai frumosi. Craiule,... pe data viitoare!

4 comments:

Florian Mastacan said...

Frumos! Uite de asta m-am lasat eu de ture clasice, ca-mi place sa dorm la caldura :)

Kobe.

catalin said...

fain, bai vlad! eu am ramas nostalgic si abia astept sa ma intorc acolo, ca doar nu crezi ca o sa stau prea mult fara sa cint la Lira. in rest, totul mi s-a parut sub control. e ca si cum ai juca fotbal si ai mai avea cite o vinataie. nimic deosebit... singurele emotii au fost cind am scapat de bolovanul ala de 30 de kile, care mi-a atins, tangential, coapsa, in rest numai de bine. si eu zic ca trebuie sa ne propunem neaparat repetarea turei asteia, in care sa includem lespezile lirei si muchia bondarului. o sa iti dau pozele cit de repede, sint multe faine.

Vladimir I.Condratov said...

Asa-i Kobe, e tare bine sa dormi la caldurica, dar in alpinism parca tocmai astea dau "sarea si piperul"...

Vladimir I.Condratov said...

Multumesc lui Catalin si Ioanei pentru poze.